Cum mi-am petrecut prima ediţie de Theaterstock (5)

Publicul din Bacău era asemeni unui burete uscat ce-şi dorea foarte mult să se simtă din nou îmbibat cu apă, dar nimeni nu se gândea decât să-l stropească din când în când cu câteva picături pentru a nu se dezhidrata complet. Theaterstock a luat buretele şi i-a dat drumul într-un vas uriaş plin ochi şi buretele a supt tot lichidul, până la ultima picătură şi tot nu s-a săturat. Theaterstock-ul a demonstrat că şi un oraş din provincie vrea să trăiască frumos, că oamenii de-aici nu sunt interesaţi doar de chestiuni mărunte şi că şi-ar dori mai mult. Cum altfel vă explicaţi sălile arhipline la absolut toate spectacolele, pe o căldură infernală ?

E nevoie de teatru, de spectacole, de o viaţă culturală, nu numai în Bacău ci în toate oraşele ţării, căci pretutindeni trăiesc oameni care vor mai mult.  Dragi artişti, veniţi şi la Moineşti cu spectacole şi s-ar putea să aveţi marea surpriză să fie sala arhiplină !

V-am povestit în articolele anterioare cum s-a desfăşurat prima săptămână de Theaterstock şi am postat filmuleţe şi fotografii executate cu modesta mea cameră foto, de aceea vă rog să iertaţi calitatea materialelor.  Încapând cu acest articol o să aflaţi ce-am mai văzut între 10 şi 16 august.

Luni, 10 august 2015

La piesa „Masculin/Feminin”, în regia doamnei Lia Bugnar, ce urma să se joace în Pub S4, s-au vândut atâtea bilete încât spectacolul a fost mutat în sala mare a Teatrului Bacovia. Nu era primul caz de acest gen, în care spectacolul să fie mutat într-o sală mai mare, ceea ce cu siguranţă i-a bucurat pe actorii: Marius Manole, Ilinca Manolache, Andrei Aradits  Theodora Stanciu, Laura Creţ.

170-Masculin-FemininPiesa e despre dragoste, despre schimbarea sexului unui partener şi despre avort. La un moment dat, un avorton îl întreabă pe altul „care este singurul motiv pentru care ar fi dorit să se nască” şi acesta îi răspunde ceva ce mi-a mers la suflet: „mi-aş fi dorit să mă nasc doar pentru ca s-o cunosc pe mama, s-o îmbrăţişez şi să-i spun cât de mult o iubesc”. A fost o piesă la care am râs, dar care mi-a dat mult de gândit, marca Lia Bugnar.

Seara s-a încins la propriu de la flăcările celor de la Amanitas Fire Theater (Cehia),  care la sfârşit s-au fotografiat cu toţi cei prezenţi.

Picture Tuborg 376

176-Amanitas cu Geo

Marţi, 11 august 2015

De la ora 20,30 am preferat să merg la o altă comedie în regia lui Gelu Colceag, de data asta a fost vorba despre „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”, după „Ivan Vasilievici”, de Mihail Bulgakov. Evident, am regretat că nu l-am văzut pe Sergiu, însă am încercat să mi-l închipui în locul colegului său. M-am distrat copios văzându-l pe bietul administrator de bloc în rolul Ţarului Ivan, punând ştampila Asociaţiei de Locatari pe documentele de la Curte, ori ascunzându-se după tron la vederea oştenilor cu halebarde. I-am sorbit toate replicile lui Radu Gabriel, care a fost un hoţ cât de poate de fermecător.

180-Tarul Ivan

Seara, o altă trupă din Cehia, V.O.S.A. Theatre, a fost aplaudată până pe la ora 1 din noapte, de publicul care nu se dădea dus la culcare. La final, cei mici i-au acompaniat pe cei de la V.O.S.A., bătând ritmul, cu ajutorul unor beţe, direct pe pământul din Piaţa Tricolorului.

183-Vosa

203-Vosa

209-VosaŞi dacă artiştii au văzut că nu pot scăpa de public, s-au înduplecat şi ne-au mai prezentat un număr, pe care o să-l puteţi vedea şi voi dacă urmăriţi filmuleţul de mai jos. (au făcut o împletitură din bârne, pe care s-au urcat salutându-se între ei cu:  „Bacău”, „Teatru” )

Miercuri, 12 august 2015

207-T.de VaraCam aşa arăta sala Teatrului de Vară înainte de a începe piesa “O furtună”, după William Shakespeare în regia lui Silviu Purcărete şi scenografia lui Dragos Buhagiar. Cele 1500 de locuri deveniseră din nou insuficiente publicului băcăuan la reprezentaţia magistrală a Teatrului Naţional “Marin Sorescu” Craiova.

208-O furtunaActorii: Ilie Gheorghe, Sorin Leoveanu, Valentin Mihali, Romaniţa Ionescu, Constantin Cicort, Nicolae Poghirc, Adrian Andone, Angel Rababoc, Cătălin Băicuș, George Albert Costea, Cătălin Vieru, Iulia Lazăr, Monica Ardeleanu, Iulia Colan, Petra Zurba ne-au oferit un regal teatral. Magia lui Prospero s-a extins şi asupra publicului, rochiile de hârtie ale Mirandei, candelabrul, măsuţa ce se plimba prin încăpere, vântul puternic ce făcea să cadă cărămizile, toate efectele speciale ne-au vrăjit laolaltă cu jocul actorilor craioveni.

De la 23,30 ne-am aşezat pe pernuţele oferite de Selgros şi am urmărit cu gura căscată spectacolul oferit de  Antagon Theater AKTion (Germania).

211-Antagon

213-Antagon

În fiecară ramă s-a derulat o secvenţa din viaţă, făcând spectacolul foarte interesant, aşa cum puteţi vedea şi voi în filmuleţ.

Joi, 13 august 2015

Am piedut ”Mein Kampf”, de George Tabori ( unul din marile mele regrete de la Theaterstock). Trebuia să spun asta, pentru că chiar îmi pare foarte rău. Data viitoare, n-o mai ratez, ori merg s-o văd la Teatrul Național din Cluj–Napoca.

Am ales o piesă cu actorii tineri, frumoşi şi talentaţi ai Godot Café -Teatru, Bucureşti: Oana Puşcatu, Ana Bianca Popescu, Alina Petrică, Silvana Negruţiu, Alex Călin, Idris Clate, Cezar Grumăzescu, Lucian Ionescu. La pian: Vlad Pasencu. Piesa  ”Intuiția masculină” , colajul şi regia: Doina Antohi.

239-Intuitie

241-Intuitie

249-Intuitie

251-IntuitieTotul se petrece în visul unui pianist nebun, care controlează personajele imaginaţiei sale prin muzică. „Intuiţie masculină”  ilustrează o lume energică, explozivă, instinctuală, cu supereroi, filme cu zombi, focuri de armă, grandomanie, beţie, sex şi dragoste, a cărei energie debordantă împinge lumea înainte.

Va urma . . .

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s