Omul creativ după blog se cunoaşte

Dacă ţi-ai făcut blog, atunci sigur îţi place să scrii sau poate ai auzit că se pot face bani din pasiunea asta şi vrei să încerci.

sustin300pxCe-ar fi să vezi cât de creativ poţi fi concurând cu alţi bloggeri ca şi tine ?

Ce-ar fi să-ţi propui să câştigi marele trofeu al acestei ediţii, care este în valoare de 3000 lei ?  (citeşte Regulamentul pentru a afla mai multe despre participarea ta dar şi despre valoarea celorlalte premii).

Ce-ar fi ca peste două luni de muncă să mergi într-un loc deosebit, să cunoşti o mulţime de oameni frumoşi care au aceiaşi pasiune ca şi tine şi să-ţi faci o mulţime de prieteni printre ei ?

Ce-ar fi să descoperi un grup de discuţii pe facebook, unde să te simţi ca pe băncile şcolii (să comentezi notele cu colegii, să-i mai bârfeşti din când în când pe „profi”, să faci schimburi de idei constructive cu ceilalţi membrii ai comunitaţii şi să ai o „dirigă” draguţă gata oricând să-ţi sară în apărare sau să te urechească dacă trebuie ) ?

Ce-ar fi să te înscrii tu chiar aici şi să vezi pe parcurs cât de tare eşti ?

Ce ai de făcut în acest concurs ?

Timp de două luni (octombrie şi noiembrie) primeşti teme de la  firmele: Answear.ro, AVBS Credit, Avizez.ro, Colop, Edotec, Farmec, Olla, Residence Hotels, Ryanair, Swiss Solutions, Wu Xing. Temele constau în prezentarea într-un mod cât mai creativ al unui produs sau serviciu al companiei respective, folosind link-uri şi cuvinte cheie care ţi se vor da. Veţi fi notaţi cu note de la 1 la 10 şi veţi urmări clasamentele parţiale pentru a afla unde vă situaţi după fiecare probă. Aveţi un timp limită de trimitere a articolelor, după care se percep penalizări. Dacă vi se pare că aţi fost nedreptăţiţi puteţi recurge şi la contestaţii.

Cheia succesului: multă muncă şi un strop de talent !

 

1 thought on “Omul creativ după blog se cunoaşte”

  1. Și uite asa, dacă in editia trecuta mi-ai prevazut „succesul”, acum suntem amândouă bloggeri parteneri. Sa ai o toamnă bună, în care să se-nchidă dureri și gânduri, și să izbândești în tot ce faci!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s