Trilogia electrocasnicelor viitorului. Frigiderul

Acţiunea se petrece în anul de graţie 2057, în casa unei familii proaspăt căsătorite ce tocmai şi-a achiziţionat un frigider marca Daewoo Electronics de la Demax, un magazin de electrocanice doldora de frigidere .

167325Bucuros că a îndeplinit şi această misiune casnică, soţul a conectat aparatul la sursa de energie, a aruncat un ochi peste actele de achiziţie, probabil ca să vadă mai bine câţi bani i-au părăsit cardul, şi-a sărutat soaţa fericită şi a dispărut la serviciu. Ei i-a revenit sarcina de-a da viaţă noului sosit, burduşindu-l cu tot felul de bunătăţi. A ştiut ea însă de ce a insistat atât pe lângă dragul ei bărbat să cumpere acest frigider şi nu altul, pentru că l-a tot studiat pe net şi aproape că-i ştia toate funcţiile, aşteptând cu nerăbdare să le vadă puse în practică. A instalat rapid „scanerul de alimente” conectându-l prin bluetools la calculator, tabletă şi smartphone. A descărcat aplicaţia de pe site-ul producătorului şi a început a introduce „inventarul”. Nişte ceapă, cartofi, câteva mere, trei ouă şi două iaurturi, toată averea lor în materie de alimente. Fiind tânără şi deci mai puţin experimentată în ale gătitului, prima funcţie pe care a accesat-o a fost cea a combinaţiilor. Ştiţi în ce constă funcţia asta ? Ei bine, găseşte toate reţetele pe care o gospodină le-ar putea face cu ce are în frigider, accesând o bază de date creată de bucătari renumiţi din toată lumea. Cum vi se pare ?  Excepţional, dacă s-ar şi găti mâncarea singură !  🙂

Funcţia educaţională ne învaţă cum să aşezăm corect alimentele în frigider, care este temperatura optimă de păstrare a acestora şi termenul de garanţie, ferindu-ne astfel de indigestii. Vom fi avertizaţi cu o zi înainte de expirarea  alimentelor, pentru a ne putea reface stocul. Dacă nu aruncăm alimentul expirat în trei zile, pe toate reţele de socializare la care suntem conectaţi o să apară scris: „această persoană consumă alimente expirate”. Efectul ? Prietenii se vor distra copios pe seama ta, iar unii chiar o să te sune să facă mişto, punându-ţi câţiva lei în cont pentru ceva proaspăt.

Funcţia de control a greutăţii ne cere să introducem în sistem greutatea şi înălţimea, calculându-se rapid tot felul de formule, în funcţie de care ni se vor alege doar reţete dietetice şi sănătoase, ferindu-ne de groaznica îngrăşare. Funcţia oglindă este cea care transformă uşa frigiderului într-o proiecţie a ta. Dacă-ţi place ce vezi înaintezi, altfel, te opreşti la apa plată cu lămâie 🙂

Ei, ar mai fi câteva funcţii care i-au atras atenţia proaspetei noastre soţii, dar nu vreau să vă dezvălui chiar tot, mai ales că acestea au legătură strânsă cu soţul, aşa că îl lăsăm pe el să le descopere la primul meci de fotbal 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s