Let’s speak English!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când îmi aduc aminte de orele de engleză din şcoala generală, parcă-mi vine şi acum să deschid geamul şi s-o rup la fugă încotro văd cu ochii. Căci Doamne, urâte-mi mai erau materiile astea fără nicio logică şi aş fi preferat să rezolv o mie de probleme şi tot atâtea exerciţii la matematică decât să ascult despre toate formele şi timpurile verbelor englezeşti. Mă durea capul numai când auzeam că acţiunea se petrece înainte de momentul vorbirii, în timpul vorbirii, după vorbine, ori dracu mai ştie când. În fine, pentru mine, materia numită „limba engleză” a fost un coşmar, poate din această cauză n-am reuşit nici până acum s-o înţeleg şi să mă aplec asupra ei cu seriozitate, aşa cum ar fi trebuit. M-am târăt prin toate şcolile pe care le-am făcut, cu medii de 6 ori 7, însă eram mulţumită că-mi pot vedea de treaba mea, pe alte planuri.

Cu franceza a fost altfel, franceza e melodioasă, are reguli clare de pronunţie şi de conjugare a verbelor. Timpurile seamănă cu cele din limba română iar propoziţiile şi frazele se formează de la sine.

În engleză, una pronunţi, alta înţelegi şi cu totul altceva scrii. Pentru un om care iubeşte logica, limba asta e un dezastru ! Verbele au trei forme şi nici vorbă de terminaţii care să te ajute la conjugare. Nu sunt reguli clare de pronunţie,  fiecare cuvinţel are transcrierea lui fonetică. Tot timpul trebuie să ţii seama de articole, de prepoziţii, de cum aşezi verbul fată de substantiv şi invers. Clar ! Nu-i pentru mine aşa ceva !

Şi totuşi, pe parcursul vieţii n-ai cum să nu te loveşti de engleză. Am pierdut câteva trenuri din pricină că n-am ştiut această limbă măcar la nivel mediu. Mi-au zburat prin faţa ochilor nişte job-uri bine plătite, am ratat niscaiva conversaţii cu persoane ce păreau să mă atragă şi acum  nu pot să scriu pe blog câteva articole amărâte care să-mi aducă şi ceva unici din afară, deşi mi-aş dori.

Am început să mă interesez cât de cât de limba lui Shakespeare, când au apărut MiRC-urile, un fel de strămoaşe ale chat-urilor. Conversaţiile în limba engleză cu alţi oameni, m-a făcut să văd lucrurile într-o altă lumină. În sfârşit, conştientizam că-mi poate folosi la ceva să şiu mai mult.  Pe atunci nu exista Google Translate, aşa că tot ce scriam, era din aducere-aminte ce învăţasem cândva. La un moment dat, am întrebat un tip: „What color are your ears ?” şi m-am supărat că omul mi-a închis. Am luat dicţionarul şi când am văzut traducerea am râs jumătate de oră, înţelegând de ce respectivul a părăsit conversaţia. De fapt eu vroiam să ştiu:  „What color are your eyes ?”, dar cum ears, eyes pentru mine erau tot una, am comis-o !  Am mai făcut confuzii de tipul „hungry” cu „angry”, care au denaturat complet sensul conversaţiei şi multe altele, de care-mi amintesc cu plăcere, pentru că în vremea aceea ştiam mult mai mult decât acum.

E inutil să vă mai povestesc că mi-am cumpărat tot felul de cărţi, cu sau fară materiale audio ataşate, din dorinţa de-a învăţa engleza singură, dar n-a funcţionat ! După câteva lecţii, mă plictiseam şi renunţam. N-avea cine să mă împingă de la spate, pentru că uneori am nevoie şi de tractare, pentru a face ceva bun până la capăt.

Oricât de bine ai şti ceva, dacă nu exersezi zilnic, se aşterne uitarea. Vocabularul meu cu vorbe englezeşti a intrat la apă şi azi îmi amintesc cu greu cuvinte pe care odinioară le ştiam foarte bine.

Anul trecut firma la care lucrez a fost contactată de un om de afaceri grec şi volens nolens a trebuit să vorbesc cu el în engleză. Evident, am avut emoţii, dar m-am prins în joc pentru că ceilalţi de la firmă erau şi mai tabula rasa decât mine. Am constatat că nici grecul nu era vreun mare expert în limbi străine şi am prins curaj, vorba lu’ Creangă: „Ştiu că sunt prost, dar când mă uit în jur, prin curaj”. Până la urmă, ajutaţi de mâini şi de limbajul universal al trupului, am reuşit să ne înţelegem şi am bătut palma.

Acu’ ştiţi şi voi că omul cât trăieşte-nvaţă, aşa că m-am hotărât să nu mă las eu aşa cu una cu două, să încerc din nou să mă lupt cu pârdalnica asta de engleză, chiar dacă am trecut de-o vârstă.

Am aflat de Petruţa Creţu,  o profă foarte mişto, care face cursuri de engleză online pentru adulţi. Se pare că în sfârşit am găsit pe cineva care să-mi predea engleza logic, fără prea multe detalieri inutile, astfel încât după trei luni să mă descurc bine la un nivel de bază, ceea ce pentru mine ar fi ok. Ia ascultaţi!

Profa zice că oricine poate să înveţe engleza zâmbind şi că nu e greu deloc dacă te străduieşti puţin, iar  eu o cred pe cuvânt, că prea e hotărâtă. Mă bucur că pot învăţa la orice oră doresc, adică şi noaptea pe la trei, dacă n-am somn, căci platforma de elearning e deschisă nonstop.

Vă anunţ oficial că m-am înscris la curs, am vizitat site-ul (care e foarte smplu şi uşor de utilizat), am făcut testul de evaluare şi sunt hotărâtă să nu mă mai las până nu-mi ating obiectivul, aşa că de-acum, când mă vedeţi pe stradă să-mi vorbiţi englezeşte, clar ?  🙂

Pentru cei care nu au sonor la calculator, sau grăbiţi fiind, nu au ascultat filmuleţul, profa a zis că are cursuri individuale sau în grupe de două persoane în București, cursuri individuale pe Skype și cursuri online pe o platformă profesională de elearning. Mai mult decât atât, săptămânal ţine un webinar gratuit interactiv și o sesiune live pe Facebook, în care sunt abordate diferite probleme legate de învățarea limbii engleze.

Păi dacă-i aşa, Let’s speak English  !

Articol scris pentru Spring Superblog 2017, proba 4.

 

 

Anunțuri

7 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s