La dentist #fărăfrică

Dacă azi pot zâmbi #fărăfrică, e pentru că într-o zi m-am hotărât să merg la dentist. La urma urmei trebuia să-mi înving odată şi teama asta, pe care o duc după mine din copilărie.

La dentist

Am intrat în holul de aşteptare şi m-am aşezat pe o băncuţă, lângă o doamnă cu un chef nebun de conversaţie. Fără s-o întrebe nimeni nimic,  a început să-mi istorisească toate păţaniile ei din punct de vedere stomatologic. Ba uneori chiar deschidea gura ei mare şi ştirbă încercănd să-mi arate cum stă treaba cu măseaua  aia din fund 🙂  Eu auzeam frânturi din ceea ce spunea, căci mintea mea era concentrată pe sunetul  frezei care bâzâia aproape continuu din interiorul cabinetului. In sala de aşteptare era şi o doamnă cu  o fetiţă de vreo opt anişori. Puştoaica stătea liniştită aşteptându-şi rândul, senină şi cu zâmbetul pe buze. O priveam admirativ şi-mi era ruşine de mine şi de frica mea. Pe chipul ei nu se citea nici cea mai mică urmă de teamă. Pentru câteva minute s-a lăsat liniştea şi pacientul în gura căruia bâzâise freza ieşi destul de vesel.  Asistenta, cu un zâmbet frumos, dat de o dantură impecabilă, o invită pe micuţă în cabinet. Aceasta se ridică hotărâtă şi-i întinse asistentei o cutiuţă spunându-i că vrea să-şi păstreze dintele. Asistenta dădu din cap aprobator. După câteva minute puştoaica ieşi triumfătoare, strângând în mânuţa ei cutia cu dintele preţios.

A urmat turuitoarea, la ea a durat mult, dar nu s-a auzit nici măcar un singur „au”. A ieşit cu zâmbetul pe faţă şi mi-a transmis să intru. Mi-am făcut curaj şi am intrat cu gândul că trebuie să ies şi eu de-acolo cu aceeaşi faţă triumfătoare. M-am aşezat pe scaunul acela care mi se părea mai mult pentru confesiuni psihologice şi m-am trezit cu o lumină puternică în ochi. După ce i-am povestit doctoriţei ce mă deranjează, am deschis gura şi au început lucrările de renovare. Am încercat să mă relaxez şi să vizualizez feţele fericite ale pacienţilor ce părăsiseră cabinetul. Ciudat, deşi freza se mişca graţios prin gura mea şi scuipasem ceva sânge, nu mă durea nimic. Se întâmplase o magie căci nu-mi mai era frică de instrumentele acelea, pe care până atunci le consideram de tortură.

Când am auzit „gata”, nu-mi venea să cred. I-am spus doctoriţei despre teama mea şi ea a zâmbit spunându-mi că şi-a dat seama, după faţa palidă cu care am intrat. Tocmai de aia a folosit un fel de spray cu efect de anestezie locală. Aşadar, cu tehnologia zilelor noastre, vizita la dentist trebuie să se facă #fărăfrică.

Dacă aţi trecut şi voi prin poveşti de viaţă pe care le-aţi depăşit  #fărăfrică,  Dr. Oetker vă invită să le scrieţi pe site-ul: http://www.prajiturifarafrica.ro/. Pentru fiecare poveste, pe care  o înscrieţi,  Dr. Oetker va dona câte un euro către SOS Satele Copiilor.

Eu am donat o poveste, apoi am împărtăşit-o şi prietenilor mei de pe facebook, pentru a ajuta  divizia Mama SOS, care oferă copiilor vulnerabili,  sprijinul familiei biologice, o a doua șansă de a crește alături de o familie iubitoare.

Donaţi şi voi o poveste !  Puteţi să faceţi un bine atât de uşor, de ce să n-o faceţi ?

 

Anunțuri

5 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s