La mulţi ani Dacia Plant !

Istoria ne spune că dacii erau foarte buni cunoscători ai plantelor medicinale, iar această cunoaştere era asociată cultului lor religios. Printre puţinele documente descoperite de istorici în limba dacă, se află o lucrare scrisă de Dioscoride şi Apuleis despre plantele medicinale.

Am fost de curând la Piatra Neamţ, la o lecţie de istorie vie realizată de prof. Liviu Zgârciu despre daci şi romani (Festivalul „Petrodava”). Preotul dac avea un întreg arsenal de plante şi era o enciclopedie vie. Aşa cum puteţi vedea în imaginea alăturată, pe masa lui se găseau în permanenţă plante de leac şi diverse vase în care el prepara amestecurile miraculoase.

Astăzi, preoţii daci s-au reîncarnat în specialiştii care lucrează în laboratoarele  Dacia Plant.

 

În cei 15 ani pe care-i vor serba pe 2 iulie, au scos pe piaţă nenumărate produse utile fiecăruia dintre noi, de la cei mici până la cei mai vintage.

Se poartă acum ca totul să fie bio, să fie natural. Încercăm din răsputeri să ne întoarcem la aerul nepoluat şi la alimentele fără conservanţi, aditivi sau alte chimicale. E greu, e aproape imposibil…doar dacă am renunţa la tot şi ne-am duce undeva unde nu au ajuns încă urmele civilizaţiei. Dar să nu disperăm ! Ne-au mai rămas câteva lucruri bune, printre care şi ceaiurile.

Dacia Plant, ne oferă o gamă diversă de ceaiuri, pentru că doar despre ele vreau să vă povestesc astăzi. Ceaiuri simple, dintr-o singură plantă şi ceaiuri combinate din mai multe plante. Răsfoind catalogul ceaiurilor, de pe site-ul firmei, o să observaţi că specialiştii Dacia Plant au luat în calcul soluţii care să aline suferinţele tuturor organelor.

Numele  ceaiurilor sunt sugestive:  „Digestia perfectă”, „Hepatic”, „Expectorant”, „Normocolesterol”, „Uri ceai”, „Menstrolin ceai”, „Biter suedez”, „Sănătatea căilor respiratorii”, „Sănătatea colecistului”, „Sănătatea ficatului”, „Sănătatea inimii”, „Sănătatea prostatei”, „Sănătatea rinichilor”, „Sănătatea Stomacului”, „Sănătatea venelor”, „Somnofort”. Pentru cei mici, „Ceai pentru burtică” şi „Calmotusin”.

La Dacia Plant, găsiţi ceaiuri de anghinare, anason, armurariu, coada calului, coada şoricelului, creţuşcă, cruşin, echinaceea, fenicul, galbenele, ghimpe, hibiscus, lavandă, mărar, mentă, muşeţel, merişor, obligeană, păducel, păpădie, pufuliţă, salvie, sânziene, tătăneasă, trei fraţi pătaţi, zmeur, urzică.

Dacă fitoterapia nu este vreo pasiune de-a voastră, găsiţi tot ce vreţi să ştiţi pe situl Dacia Plant, chiar şi un consultant online care vă va ajuta.

Trebuie să mai ştiţi că plantele sunt atent alese, cultivate în culturile bio ale companiei sau achiziţionate din reţeaua de producatori parteneri, tocmai pentru a se asigura că intrunesc cele mai exigente standarde de calitate. Crescute, culese, uscate si pastrate dupa reguli exigente, plantele isi păstreaza intregul complex de substanţe bioactive. Produsele Dacia Plant sunt produse intr-un spatiu controlat computerizat de o unitate HVAC, care monitorizeaza si reglează parametrii de climă (temperatura, umiditate si puritatea aerului). Atmosfera pura este asigurata de filtrele HEPA H14 care retin microorganismele in proportie de 99,999%.

Dacia Plant îşi serbează cei 15 ani de existenţă în Piața Sfatului din Brașov, iar printre artiștii care urcă pe scenă se află și trupa Phoenix.

La mulţi ani Dacia Plant !  Să ne trăiţi fericiţi şi să ne ţineţi aproape de voi sănătoşi, aşa cum aţi făcut-o de 15 ani încoace.

Dacă vreţi să aflaţi ce alte produse se mai găsesc la Dacia Plant, nu scăpaţi blogul din ochi.  😉

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s