Sejur la Hotel Royal din Poiana Braşov

Recunosc, suntem vânători de zile libere ! Cum apare calendarul cu zilele de tras chiulul pe anul x, organizăm  şedinţă de familie şi hotărâm unde să plecăm. Astfel, facem rezervările din timp şi evident, punem ceva bani la saltea, să avem ce toca când vine momentul.

De Rusalii, am făcut o plimbare în Poiana Braşov, asta pentru că noi iubim muntele în orice anotimp, nu numai iarna. Ne-am oprit mai întâi pe platoul de deasupra Braşovului, să luăm nişte imagini cu panorama oraşului, apoi am ţinut drumul şerpuit până în Poiană.

Rezervarea era făcută din ianuarie, aşa că n-am avut nicio emoţie.

Hotelul Royal, din Poiana Braşov, e situat undeva în spatele Hotelului „Alpin”, mai exact între Hotelul „Piatra Mare” şi Pensiunea „Condor” (Strada Poiana Doamnei, nr.4).

Înainte de-a face rezervarea, am studiat cu atenţie site-ul şi ne-a atras faptul că am găsit camere cu trei paturi, pentru că fetiţa noastră doarme singură şi nu ne doream să plătim în plus pentru asta. La recepţie, am fost întâmpinaţi cu foarte multă amabilitate de către gazde, am primit cheia camerei cu numărul 18 (ziua mea de naştere  😉 ) şi parola pentru internet.

Camera ne-a plăcut foarte mult, iar faptul că de pe balcon se vedea o privelişte încântătoare, ne-a făcut să ne felicităm încă odată pentru alegerea făcută. Curăţenia este unul dintre punctele forte ale hotelului.

Cât timp noi ne-am ocupat cu despachetatul bagajelor, cea mică a inspectat camera în amănunt. Mai întâi a deschis televizorul pe un program cu desene animate, apoi a scotocit prin frigider, noptiere, dulap, baie, balcon. A văzut locul de joacă pentru copii şi era gata s-o zbughească pe uşă. Am prins-o în ultimul moment şi i-am promis că dacă mai are puţină răbdare mergem cu toţii la joacă. Cât a stat, s-a jucat cu veiozele, aprinzând şi stingând lumina într-una (mă mir c-au mai funcţionat bietele veioze după plecarea noastră). De telefon i-am spus să nu se atingă, că vine doamna de la recepţie şi ne dă afară, că altfel…

Am ieşit să ne destindem, nu înainte de-a lăsa vorbă la recepţie că dorim să facem saună la întoarcere. Ne-am plimbat prin staţiune, admirând lacul Mioriţa, salba de hoteluri şi pensiuni din zonă. Am vizitat bisericuţa din lemn şi am trecut pe la „Tărgul de Produse Tradiţionale”, organizat de Rusalii. Ne-am luat câteva lucruri făcute manual, cu care să ne împodobim apartamentul iar pentru fetiţă am găsit dulciuri de casă, care i-au plăcut foarte mult, precum şi câteva nuci cu care să ademenim veveriţele din pădure. Ne-am bucurat de aerul ozonat şi ne-am jucat de-a scufiţa roşie şi lupul până s-a lăsat întunericul. Din depărtare, hotelul nostru se vedea foarte frumos.

La întoarcere, cea mică avea bateriile descărcate complet, căci a adormit buştean de cum am pus-o pe pat. Noi am mers la saună, după care am petrecut câteva ore în bar, jucând biliard cu o altă familie cazată la Royal, cu care de altfel, am rămas şi prieteni. Ei aveau doi băieţi mai mari, care jucau fotbal de mână.

A doua zi, soţul meu s-a trezit dis-de-dimineaţă şi a făcut o mulţime de fotografii, pe care le-a şi postat pe Facebook, profitând de internetul wifi gratuit.

Noi, fetele, ne-am trezit pe la ora 10, după un somn profund, odihnitor şi am coborât să luăm micul dejun în familie.

Am lăsat-o pe cea mică să se joace şi am împachetat, pentru că la ora 11, ne-am propus să spunem „la revedere” staţiunii, până la Gala SuperBlog din 16-17 decembrie, când ne vom reîntoarce aici cu mare drag.

Articol scris pentru proba 6 din Super Blog 2017

Sponsor:

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s