Ca-n Jumanji

Îmi place să mă joc cu cel mic. Scoatem jucăriile din cutie, le împrăştiem pe covor şi câteva ore n-are voie nimeni să ne deranjeze. Zilele trecute ne-am trezit că ne-au bătut vecinii în uşă, aşa gălăgie am făcut. Ne-am jucat de-a jungla şi evident am făcut ca toate lighioanele pământului. Seara, am pus urangutanii, aligatorii, păsările uriaşe, la locul lor şi am adormit fericiţi.

Am avut un vis ciudat, ceva ce a semănat mai degrabă a film de acţiune. Se făcea că Adi, băieţelul meu, a fost răpit de unul dintre cei mai de temuţi bandiţi din Univers şi dus în junglă împreună cu lada de jucării. Strigătele lui disperate au activat în mine un curaj nebănuit. De pe pătuţ, gorila Cantsbee, jucăria favorită a lui Adi, a prins viaţă şi îmi făcea semne disperate. De cum am atins-o, m-am teleportat în jungla amazoniană. Parcă eram Karen din Jumanji. Văzusem pelicula asta de câteva ori, dar nu mi-am închipuit că poate fi reală, credeam că-i doar un film de aventură şi atât.

Iată-mă împreună cu gorila Cantsbee, în vârful unui arbore destul de înalt. Jos, se auzeau ţipete înfricoşătoare. Noroc cu Cantsbee, care cunoştea bine locurile. Am zburat împreună, din liană în liană până am ajuns într-un fel de poiană. Se vedea un fel de casă improvizată. Cantsbee mi-a spus că acolo locuieşte renumitul bandit  “Picior de papagal”, care e mai fioros şi mai rău decât toate animalele junglei la un loc. Am rămas în aşteptare, ascunsă într-un tufiş de buruieni înalte de peste un metru. “Picior de papagal” nu se arăta, iar liniştea avea ceva sinistru. Nimeni nu îndrăznea să-i calce teritoriul banditului. M-a ajutat şi de data asta creativitatea. Am smuls din terenul mlăştinos papură verde, cu care mi-am construit un fel de tufă umblătoare. M-am strecurat tiptil, până în spatele casei şi am văzut că nu era nimeni.  Am prins curaj, am intrat şi am fotografiat totul. Undeva, jos, am văzut una din jucăriile copilului, ceea ce însemna că Adi fusese aici. Am luat jucaria şi am strâns-o la piept, observând că aceasta a prins viaţă. Era un pui de şarpe frumos colorat, care a început a se încolăci pe mâna mea şi a sâsâi: “du-te repede şi caută-l pe Pocahontas, doar el te mai poate ajuta”. Pocahontas, cine mama naibii mai era şi ăsta şi de unde să-l iau ? Cu şarpele în buzunar, m-am întors la Cantsbee şi i-am povestit ce-am aflat. Gorila stia că Pocahontas e un om care locuieşte la marginea junglei şi care cunoaşte locurile foarte bine. M-a dus la el pe dată. Pocahontas era un tânăr chipeş şi curajos care învăţase să supravieţuiescă în condiţii vitrege, deoarece fusese crescut în junglă de o familie de urşi. Cunoştea limbajul fiarelor şi nu se temea câtuşi de puţin de “Picior de papagal”. I-am explicat că fiul mea a fost răpit de bandit, că am şi dovada vie şi l-am rugat să mă ajute.

-Vino cu mine, zise Pocahontas. Cred că ştiu unde ţi-e fiul, însă va trebui să fii foarte isteaţă pentru a-l putea recupera. “Picior de papagal” este un mare împătimit al jocurilor pe computer şi dacă reuşeşti să-l bati, o să-ţi poti recupera copilul, altfel, va rămane pe veci prizonier în junglă.

Nu m-am aşteptat la una ca asta. Jocuri pe calculator în junglă ? Mă pregătisem să mă lupt cu fiarele sângeroase ale junglei, nu să mă bat în jocuri pe calculator.

Am intrat într-o sală cu un ecran uriaş, care mă facea să mă simt ca la cinema. Rula trilerul filmului „Jumanji: Welcome to the Jungle”, ce-i are în distribuţie pe actorii: Dwayne Johnson, Jack Black, Kevin Hart și Karen Gillan şi care va putea fi văzut pe marile ecrane începând cu 29 decembrie 2017.  Am avut o senzaţie de deja-vu. Unde mai citisem eu despre asta ? La SuperBlog ?

1193687 – Jumanji

Un tip uriaş, cu o faţă hidoasă, stătea la o masă, cu nişte căşti lipite de urechi. Alături, Adi,  unul dintre cei mai buni gameri din toate timpurile. Acum înţelesesem eu de ce a fost răpit. Îmi era cu neputinţă să-l înving, trebuia doar să-i sugerez copilului că sunt acolo, aplicând nişte scheme doar de noi ştiute. Am luat căştile şi am intrat în reţea, cu numele de cod Kevin. Mi-am pus în joc toată îndemânarea, logica şi perspicacitatea. Am capturat diamantul misterios, l-am învis pe uriaş, m-am bătut cu o turmă de animale preistorice şi am reuşit să trec printr-o apă plină cu crocodili. Mai aveam jumătate de viaţă, când Adi mi-a transferat 50% din puterea lui, semn că s-a prins cine-i Kevin. Împreună, l-am făcut knockout pe fiorosul “Picior de papagal”. Noroc că s-a făcut ziuă şi m-am trezit, că altfel, ce mamă de bătaie, la propriu, i-aş fi dat banditului.

Am tras storurile şi lumina zilei a pătruns în casă. Copilul dormea liniştit în patul lui, îmbrăţişînd-o pe gorila Cantsbee. Cutia de jucării era tot acolo, iar şerpişorul rămăsese încolăcit pe mâna mea, asemeni unei brăţări dacice.

Apa rece m-a readus rapid la realitate. Era una din zilele acelea pline, când n-aveam timp de visare.

Articol scris pentru SuperBlog 2017, proba 26

Sponsor:

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s