In memoriam, Cristea Valeria din Moineşti

În anul 2017 am rămas mai săraci cu două actriţe remarcabile (Stela Popescu şi Cristina Stamate) dar şi fără Majestatea Sa, Regele Mihai I al României. Însă, oricât de mult aş regreta dispariţia acestor personalităţi, nici nu se compară cu durerea ce mi-o prilejuieşte pierderea unei fiinţe dragi, apropiate, care mă mângâia cu sfaturi şi în a cărei prezenţă mă simţeam înălţată.

Pentru moineşteni, doamna Cristea Valeria a fost cunoscută ca soţia domnului doctor radiolog Cristea Petru, care a decedat în anul 2014, aşa cum v-am povestit aici.

A lucrat la serviciul contabilitate al firmei OMV Petrom şi a fost mamă a doi copii care fac cinste oraşului nostru: doamna Adina Cristea (Palada), specialist în I.T. la Paris şi domnul Academician Prof. Dr. al Facultăţii de Informatică din cadrul Universităţii „Al. I Cuza” Iaşi, Dan Cristea.

Familia Cristea a reprezentat pentru mine modelul ideal de căsnicie. Se iubeau şi se respectau nespus. Doamna Valerica Cristea a fost o gospodină desăvârşită. Din mâinile ei ieşeau nu numai bucate extraordinare ci şi lucruri unicat, căci adora să-şi petreacă timpul liber în faţa maşinii de cusut, ori împletind câte ceva nepoţilor, pe care-i adora. Era o gazdă nemaipomenită, îi făcea plăcere să primească musafiri şi să-i servească cu tot felul de bunătăţi iar casa le era mai mereu plină.

Picture 007

Citea mult şi ori de câte ori mă duceam în vizită primeam reviste în limba franceză. De la ea am învăţat să preţuiesc ceea ce am, să fac lucrurile bine, să ascult muzică clasică şi să călătoresc prin lumea asta mare. Am învăţat şi câteva reţete culinare dar şi multe alte lucruri care vor rămâne în sufletul meu, cât voi exista pe acest pământ.

Cristea Valeica1

Sper că acum sufletul ei este lângă cel al soţului, pe care l-a iubit atat de mult.

Dumnezeu i-a dat în dar 87 de ani, pentru altruismul de care a dat dovadă. Astăzi, la căpătâiul ei au stat oameni dragi, prieteni de-o viaţă şi cei doi copii profund îndureraţi de pierderea unicului părinte ce le mai rămăsese.

valerica2

Marţi, la ora 11,30 va avea loc slujba, la Catedrala „Nasterea Maicii Domnului si Sfantul Ierarh Nicolae”, apoi se va merge catre cimitirul bisericii „Sf.Gheorghe”, unde va avea loc înmormântarea. Cine doreşte s-o conducă pe ultimul drum şi să-i aducă un ultim omagiu, este binevenit.

Te iubesc mult, nana!

Să ai drum lin către cer !

Reclame

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s