Călătorie în Bucovina

Consider că am fost într-o călătorie reuşită, dacă după ce revin în liniştea casei, am ce să le povestesc prietenilor, atât celor reali cât şi celor virtuali. După cum ştiţi deja, îmi place enorm să călătoresc şi dacă vreodată aş câştiga o sumă mare de bani, aş investi-o într-un circuit în jurul lumii. Excursiile cu  grupul sunt ok, însă nu se compară cu cele în care suntem doar eu şi soţul meu. Avem la dispoziţie mai mult timp pentru a vedea ceea ce ne place, nu suntem constrânşi să vizităm doar anumite obiective impuse de organizator, ne facem programul după bunul plac.

Aşa s-a întâmplat acum câţiva ani, când am decis să facem o călătorie prin frumoasa Bucovină. Nu mai fusesem aici de ani buni, aşa că am decis să ne reîmprospătăm memoria locurilor. Când sunt pregătită să mă simt bine, orice lucru, cât de mic şi neînsemnat ar fi el pentru alţii, mă impresionează şi mă bucură. Chiar şi cei doi câini gemeni, care aşteptau câte ceva de mâncare de la călătorii ce erau în tranzit prin autogara din Vatra Dornei, mi-au adus un zâmbet în suflet.

Am rezervat din timp o cameră la Hotel Carol, de unde plecam dimineaţa şi ne întorceam seara obosiţiţi, dar încărcaţi de amintiri frumoase şi de zeci de fotografii. După masaj, saună şi jacuzzi ne aruncam în pat, unde continuam să comentăm despre locurile şi oamenii pe care-i întâlnisem, apoi ne făceam planuri pentru ziua următoare până spre dimineaţă.

Staţiunea e mică şi cochetă, iar oamenii sunt amabili şi foarte bucuroşi de oaspeţi. Am rămas cu multe cunoştinţe (ne-am împrietenit pe facebook şi păstrăm legătura şi în ziua de azi). Farmecul acestui loc este dat şi de veveriţele prietenoase, pe care le strigă toată lumea, cu numele „Mariana”. Vin la tine, îţi fură nuca din mână, o analizează şi ţuşti cu ea în ascunzătoare. Nici nu vă închipuiţi de câte ori am făcut asta. Spectacolul e super draguţ, n-ai cum să-l uiţi toată viaţa, în plus te relaxează într-un mod pe care nu l-ai fi bănuit.

O vizită la Hotelul Castel Dracula din Pasul Tihuţa, ne-a amintit de povestea lui Bram Stoker, cea cu  Dracula, cel însetat de sânge. Neoficial, aici se găseşte cripta în care a stat vampirul. O doamnă de la recepţie, ne-a condus la subsol, într-o cămăruţă unde se află sicriul. Ne-a vorbit despre tinerele victime zugrăvite pe pereţii încăperii şi a dispărut. Uşa s-a închis cu zăvorul în urma ei, apoi s-a făcut întuneric.  Nerecomandat cardiacilor !   🙂 

În acea perioadă s-a desfăşurat şi „Festivalul Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula”, de unde ne-am putut achiziţiona produse tradiţionale specifice Moldovei, Ardealului şi Maramureşului, Am ascultat muzică, poveşti cu strigoi şi am asistat la concursuri sportive. Nu mai văzusem niciodată până atunci atâta usturoi şi ardei iute de vânzare, atât de frumos aranjate. Ca la orice manifestare de gen, au sfârâit grătarele, iar comercianţii au dat dovadă de multă creativitate în a-şi denumi produsele: ceafă de strigoi, fleică de drac la jar, aripi de liliac, pulpiţe de vampiriţe, frigărui picante de vârcolaci ori cârnăciori traşi în ţeapă.

Peisajul din Pasul Tihuţa e ceva de vis, ar trebui să-l vadă toată lumea. Îţi încarcă bateriile la capacitate maximă, într-un timp record.

O altă experienţă de neuitat a fost prima mea lecţie de echitaţie. Mi-a fost milă de bietul cal, mi-a fost teamă, dar am făcut-o şi pe asta şi pot să vă spun că a fost ceva ce-mi mai doresc pe viitor . Calul a fost înţelegător, m-a acceptat pentru o jumătate de oră, în care m-a purtat uşor pe un traseu bătătorit .

Vizita în cea mai frumoasă comună-muzeu din România, Ciocăneşti, din judeţul Suceava mi-a clătit privirea şi mi-a umplut sufletul de frumos şi bucurie. Am analizat fiecare căsuţă şi am trecut în revistă cele două muzee (Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate şi Muzeul Etnografic).

Pentru cine nu ştie, aici fiecare casă este împodobită cu modele populare vechi de sute de ani, iar numele locului vine de la meşterii fierari ai domnitorului Ştefan cel Mare, cei care se ocupau cu fabricarea săbiilor purtate de soldaţii Măriei Sale pe câmpurile de luptă.

Am dedicat o zi Minei din Cacica, o salină în care se coboară la adâncime, pe nişte scări destul de incomode. Efortul îţi este răsplătit însă, când vezi lacul de saramură, pe care s-a plimbat şi Carol I în anul 1902, precum şi sala de bal.  Am respirat aerul binefăcător şi am admirat crucea de sare, capela şi toate sculpturile. 

În Vatra Dornei ne-am odihnit activ, vizitând Muzeul de Etnografie. Am aflat de la doamna muzeograf, că fiecare ou pictat are o poveste a sa şi în funcţie de culorile folosite şi de forma desenului, un astfel de ou îţi poate aduce prosperitatea, ori îţi transmite un mesaj. Am văzut piese unicat, pe care nu le-am mai întâlnit în alte muzee de gen.

Ne-am plimbat cu trenuleţul prin toată staţiunea, până într-un loc ce ne-a tăiat respiraţia prin frumuseţea lui, Baza de Odihnă şi Tratament Dorna Arini, un loc plin de flori, cu multă linişte şi cu o privelişte ce-ţi încântă ochiul sufletului.

În faţa hotelului Carol era o tiroliană, pe care soţul meu nu s-a putut abţine să n-o încerce, depăşindu-şi astfel frica de înălţime. Trebuia să-i filmez isprava, însă totul s-a întâmplat atât de repede că n-am apucat decât să-i fac nişte poze. Nu vreau să-l mai văd niciodată dându-se în aşa ceva, cred că nici el.

Cam asta a fost, în linii mari, experienţa noastră în Bucovina. Am explorat locuri necunoscute, ne-am împrietenit cu oameni cumsecade, ne-am învins unele temeri şi am învăţat multe lucruri noi, într-un cuvânt, ne-am deschis sufletul şi am lăsat să pătrundă frumuseţea locurilor.

Pentru voi, care a fost cea mai frumoasă amintire de călătorie ?  O aştept într-un comentariu, chiar aici, pe blog. Dacă povestea voastră o să inspire juriul de la Momondo, veţi primi  un city-break de 500 euro sau unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro. Mult succes !

Articol scris pentru Spring Superblog 2018

Sponsor:

momondo-logo-facebook-300x300

Reclame

21 de comentarii

  1. Si eu imi aduc aminte de o excursie facuta la Balcic, in Bulgaria.Orasul poate fi vizitat in orice perioada a anului. Desigur, primavara, vara si toamna frumusetea lui se afla la apogeu. Dar si iarna, peisajul rece si dominant devine extrordinar de interesant. Castelul Reginei Maria si Gradina Botanica reprezinta cele doua mari atractii ale orasului. Castelul, numit si “Cuibul Linistit” (“Quiet Nest” sau “Tenha Juvah” in limba turca) este de fapt o vila cu pereti albi si acoperisuri de tigla rosie strajuite de un minaret. Este construit de-a lungul a 3 terase si combina elemente ale stilului maur, stilului mediteraneean cu cel al caselor bulgaresti. Este foarte aproape de mare, fiind despartit de aceasta doar de faleza. Gradina din jurul Castelului se intinde pe un deal intreg, pe acelasi domeniu aflandu-se alte noua cladiri, fiecare avand o destinatie bine stabilita. Parcul, amenajat la comanda Reginei de cei mai buni gradinari si arhitecti ai vremii, a fost transformat in gradina botanica, datorita numeroaselor specii de plante gasite aici. Recomandarea numarul unu este aceea de a vizita castelul utilizand o harta care poate fi achizitionata la intrarea pe domeniu. Astfel veti fi siguri ca nu veti rata nici un punct de atractie si ca nu veti irosi timpul ratacind prin labirinturile Minotaurului balcanic. In mod normal, vizita Castelului si a Gradinii Botanice dureaza in medie patru ore. A fost o placere sa vizitez aceasta statiune minunata care nu demult a apartinut Romaniei.

  2. Draga mea, Cristina,

    Uite asa as începe eu o scrisoare-simbol, din care ti-as spune despre una dintre calatoriile de suflet facute cu sotul meu, exact ca tine. Da, draga mea, află despre mine ca inca astept ca al meu iubit sa ma treaca pragul in locurile astea de care ne povestești tu, in care inca nu am ajuns, desi acasa se vorbeste moldoveneste, cu accent pe „olecuță”, „melcușori și pârjoluțe”. Cumva, impreuna, n-am depășit granițele Iașiului, acolo unde hotelul e la mama soacră și „momondo” devine socrul cu tot felul de informatii de zici ca detine un cip cu atatea amănunte folositor-nefolositoare despre ce am putea vedea in jur sau in orasul studentiilor lui in care s-a reintors dupa ani de pribegie, definitiv. Dar nu despre Iasi as vorbi eu, caci nu prea se cade sa vorbesti de asta cand destinatia se confunda cu cuvantul „acasa la mama”

    Mereu m-au fascinat calatoriile de o zi sau doua, cele in care ajungi și cu inima, nu doar cu trupul, pe o terasa dintr-un hotel micut, gen boutique. După ce iți savurezi cafeaua cu lapte sa urci in mansarda cocheta si sa lasi fiecare gand rau in departare. Nici mansarda nu a fost sa fie, insa.

    Da, draga mea, Cristina, Sibiul mi-a oferit o astfel de experienta, și mi-a detronat o alta pe care o aveam cu Imparatul Romanilor, locul suprem al calatorilor mele. Ce inseamna sa fii cu persoana iubita – Muzeul Satului a parut nou nout, placintele cu branza si marar delicioase, Podul Mincinoșilor a fost perfect pentru o noua declaratie de dragoste, iar in Piata Mica ne-am ascuns de o ploaie strasnica. Am coborat intr-o catacomba unde am dat de o carciuma ascunsa bine, prea ascunsa de ma intrebi pe mine, si am mancat o supa de ceapa perfecta si un antricot de vita cu sos de cirese. Nemții astia nu puteau sa nu lase semn pana si la mancare. Am colindat prin anticariate, am fost in Parcul de sub Arini dar nu l-am ocolit nici pe cel care amintea de Asociatia Astra, cel cu busturile carturarilor, cred ca stii.

    N-am vazut Bruckentalul dar am intrat intr-o biserica unde era un concert de orga și Mitopolia a fost locul unde noi ne-am desavarsit calatoria. Recunosc, m-a impresionat foarte tare acest loc. Pensiunea avea un aer aparte, insa nu stii cat de greu mi-a fost sa ma hotarasc intrucat primisem recomandari cu diferite locatii, de-ti statea inima. Zgarcita, am vrut ceva mai la mansarda, intr-un loc cochet, dar nu prea aproape. Am sfarsit intr-o noapte de vis, intr-un loc autentic. Nu regret. Sa nu mai zici la nimeni, dar cand sunt in pana de bani, decat sa renunt la calatorie, imi vine sa ma cazez si la bed &breakfast, numai ca nu vrea sotul.

    In fine, calatoria asta a fost de pomina, pentru ca foarte des, insa, nu ajungem sa ne mai cazam, ci sa fugim in urmatorul oras sau chiar inapoi acasa, cat sa stim ca ne-am purtat inima prin frumosul tarii și il ducem in asternuturi stiute.

    Cu nadejdea ca vom intalni și noi veverita Mariana, caci stii deja ca eu am veverita pe pervaz, din padurea mea de acasa, dar si cu cea ca ne vom bea cafeaua impreuna in vreun loc de poveste al acestei tari, te imbratisez.

    Cu prietenie, Adriana.

  3. Mi-ai amintit de Bucovina, frumos colţ de ţară! Vara trecută nu am ratat oportunitatea de a călători (de obicei ratez tot felul de ocazii din motive mai mult sau mai puţin întemeiate). Am vizitat, pe fugă ce-i drept, Vatra Dornei, că tot ai amintit de ea şi da, chiar are locuri care ne rămân în suflet. Când ziua începuse a lăsa loc înserării am opritat pe marginea unui lac imens străbătut de un cârd de lebede ce formau mici pete albe pe luciul apei, alunecând uşor spre celălalt mal. Două perechi de tineri plini de viaţă, se căzneau să aprindă lampioane şi au avut succes, urmărindu-le şi noi din priviri până când au rămas doar puncte luminoase pe cerul roşiatic, apoi ne-am întors şi am rămas în Câmpulung Moldovenesc, cazându-ne într-o superbă pensiune numită „Sfântul Gheorghe”, denumire care, aveam să aflăm mai târziu la o cafea era denumită astfel în strânsă legătură cu numele proprietarului- Gheorghe, cum altfel?!? Era o oază de linişte şi aer curat. Brazii ne şopteau poveşti chiar sub fereastră, fiecare cameră era „păzită” de câte o icoană cusută cu migală şi înrămată cu gust, în culori diferite, care-l reprezenta pe biruitorul de balauri. Dimineaţa ne-a trezit cântatul cocoşilor, parcă, cu totul şi cu totul diferit, de am crezut că sunt cocoşi de munte şi am stăruit în această convingere până când ne-a fost spulberată de către proprietarul ce ne privea cu un zâmbet binevoitor în faţa unor ceşti pline cu cafea tare şi aburindă, numai bună pentru a ne da energia necesară pentru o nouă porţie de explorări. S-a nimerit a fi chiar ziua mea de naştere pe care am petrecut-o vizitând tot ce s-a putut vizita pe drumul de întoarcere spre casă: Mănăstirile Humor, Moldoviţa-ctitorită de Petru Rareş, Putna, Cetatea de Scaun a Sucevei- pe al cărei platou se află şi cel mai mare ou de Paşte din lume, îndreptându-ne spre Neamţ cu altă salbă de mănăstiri superbe, adevărate locaşuri de cult, aşezăminte de reculegere în linişte adâncă, pioasă, a nenumăraţi scriitori, pictori, familii boiereşti. Ne-a impresionat mult şi Cetatea Neamţului- pe care nu o vizitasem după reconstruire- cu temniţa, bucătăria, iatacurile, sala de arme, tezaurul (visteria), fântâna secată din mijlocul cetăţii, acoperită cu un grătar prin care turiştii strecurau monedesau chiar bancnote(ajutând îndeplinirea dorinţelor, cică) şi toate celelalte camere şi comori ale sale care chiar au darul de a te purta pe aripi de istorie, dând timpul înapoi cu cel puţin 500 de ani, pentru a te integra perfect în peisajul şi atmosfera epocii. Am mâncat apoi cea mai bună mâncare ce a existat vreodată, după părerea lui Alex; am respirat cel mai curat aer şi ne-am încărcat cu energie pozitivă, rămânând, uneori, muţi de uimire în faţa atâtor frumuseţi. Am fotografiat tot ce se putea fotografia, pentru a păstra dovezi ale trecerii noastre pe acolo şi a ne aminti, peste ani, de clipele minunate petrecute în cele două zile pline, care ne-au încărcat sufletele cu frumos, pace, pioşenie, reculegere, recunoştinţă, drag de locuri deosebite. Nu ştiu dacă a fost, într-adevăr, cea mai frumoasă experienţă, dar, în mod sigur, este una dintre cele mai recente şi mai pline de tot, tot ce ţi-ai dori de la o evedare. Poate şi faptul că a fost ziua mea de naştere, pe care mi-am petrecut-o într-un mod inedit, face ca amintirile să-mi fie cu un motiv în plus mai dragi, mai aproape de suflet.
    Ştiu că tu nu ratezi nicio ocazie de a călători, iar faptul că împărtăşeşti cu noi aceste experienţe este minunat, ne dă idei, ne deschide pofta de a cutreiera locuri neştiute. Baftă! 🙂
    Acum am mai aflat şi de Momondo, iar curiozitatea nu-mi dă pace.
    P.S. Bineînţeles că am vizitat siteul în cauză şi am descoperit, aici, o întreagă lume plină de culoare, inspiraţie, sfaturi menite a ne face călătoriile cât mai plăcute şi facile. Ce mi s-a părut deosebit de important au fost trucurile menite a ne face să economisim bani, să găsim cele mai ieftine destinaţii şi bilete de avion.
    Poate că… 😀

  4. Am uitat să-ţi spun că l-am întâlnit chiar şi pe Nică a lui Ştefan a Petrei. Daaa! După ce am ieşit din Mănăstirea Agapia, perla mănăstirirlor moldoveneşti, era un adevărat bazar, cum bine ştii, de obiecte tradiţionale, artizanale, şerbeturi şi dulceţuri din fructe de pădure, pietre meşteşugit finisate cărora nu le-am putut rezista şi multe altele la care nu m-aş fi aşteptat. Tot felul de tarabe, chioşcuri, chiosculeţe, iar la capătul acestora se afla un băieţel ce-şi sprijinea spatele de marginea unui pod de piatră. Aşezat pe un scăunel scund, îmbrăcat într-un costum naţional impecabil, în care era inclusă şi cuşma din pielicică de miel, avea în faţă o măsuţă acoperită cu un ştergar decorat cu motive tradiţionale pe care se odihneau pahare de unică fălosinţă, pline ochi cu mure proaspăt culese din pădurile locului. M-a frapat atât de mult această apariţie încît nu am rezistat impulsului de a-l fotografia. Ghicindu-mi intenţia, mi-a spus în cel mai dulce grai moldovenesc: „Cini faci pozî, îi musai să cumpiri şî muri”. Cum puteai să rezişti acestei minunăţii?!? O să-ţi arăt poza cândva şi sunt sigură că îmi vei da dreptate. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s