Publicat în Superblog 2018

Gravatorul din şcoala noastră

După câţiva ani petrecuţi la catedră, am primit prima clasă la care sunt dirigintă. Când am scris catalogul îmi tremurau degetele pe stilou de emoţie. Iată, mi-am zis, am pe mână destinele a treizeci de copilaşi cărora o să le fiu ca o a doua mamă, blândă dar în acelaşi timp fermă, tolerantă până la o anumită limită dar şi intransigentă în anumite situaţii. Când vor pleca la liceu, vreau să-şi amintească de diriginta lor cu drag, să devină nişte adolescenţi bine educaţi, iar pe viitor, oameni de nădejde ai societăţii. Când i-am văzut pentru prima dată aşezaţi în bănci, cu ochii mari şi iscoditori, mi-am amintit de mine, cu mulţi ani în urmă şi de diriginta mea din vremea aceea. N-o să fiu niciodată ca ea! N-am iubit-o şi nu-mi aduc aminte cu plăcere de orele petrecute împreună. Clasa mea are 20 de fete şi 10 băieţi care, pentru mine, sunt cei mai frumoşi şi mai deştepţi copii din şcoală. Da’ ce vorbesc eu din şcoală, din oraş, din judeţ, ba chiar din ţară. Mi-am propus să-i antrenez în tot felul de activităţi şi să-i premiez pentru fiecare lucru bine făcut.  Nu mi-am imaginat vreodată că o să mă ataşez atât de mult de micuţii mei elevi şi că o să ajung să-i iubesc ca şi cum am face parte dintr-o familie numeroasă.

Eu predau matematica, un obiect ce pare destul de dificil dacă nu te pricepi să explici logic jocul cifrelor pe înţelesul tuturor. Am reuşit să-i fac să îndrăgească această materie şi avem rezultate remarcabile la tot felul de concursuri. Am scris până acum câteva sute de diplome şi am cumpărat zeci de medalii, pe care ei pun mare preţ, cu care se mândresc şi pe care le păstrează la loc de cinste.

Şi uite aşa, am înţeles cât de util ar fi să avem un gravator laser în şcoală. Am fost în audienţă la directoarea instituţiei şi i-am explicat că avem nevoie de gravatorul laser CO2 închis BCL-0503MU Bodor, pe care l-am găsit la firma Colop România şi cât ar economisi şcoala noastră dacă am achiziţiona aparatul. Iată reacţia directoarei la auzirea propunerii:

Director:  –Nu se poate! Ocupă mult spaţiu, ştiţi doar că nu mai avem loc în şcoala asta pentru nimic. Mă aşteptam la negare, doar o cunosc de câţiva ani buni. E greu s-o convigi să cumpere ceva, în plus tehnologia nouă o sperie de moarte.

Eu: -Nu-i adevărat, poate fi aşezat pe un birou sau pe o masă oarecare. Tehnologia Wi-Fi inclusă în fiecare gravator Bodor permite lucrul fără fir!  Putem aşeza gravatorul oriunde, fără restricții în ceea ce privește distanța până la computer. Poate fi controlat şi folosind o aplicație pentru dispozitive iOS sau Android.

-Director: –Îmi pare rău, nu avem banii necesari. Putem să listăm diplomele la imprimantă şi să cumpărăm medaliile şi cupele de la librăria din colţ.  A dat din mână a lehamite şi m-a făcut să simt c-ar trebui să părăsesc încăperea. Eu nu mă las.

-Eu: Gravatorul laser se poate utiliza în egală măsură pentru marcare, gravare şi debitare pe orice tip de hârtie, material plastic şi textil, metal, lemn, piatră ori granit. Vom putea personaliza cam tot ce vom dori. Ceea ce cumpărăm noi de la librăria din colţ nu are sigla instituţiei noastre, nu ne reprezintă. Gândiţi-vă numai ce aspect v-a avea şcoala, dacă pe fiecare uşă vom monta gravuri din plastic, cu numele clasei şi al dirigintelui sau ce impresie bună vom face colegilor de la alte şcoli, când le vom oferi copiilor cu rezultate foarte bune la diverse concursuri, plachete din metal frumos gravate. Şi pentru că tot suntem în anul centenarului, n-ar fi frumos să dăruim tuturor copiilor şi cadrelor didactice câte o eşarfă tricoloră pe care să fie gravat numele şcolii şi simbolul 100 ? Doamna de la bibliotecă s-ar bucura să aibă o ştampilă personalizată, iar dumneavoastră nu v-ar sta rău cu nişte cărţi de vizită deosebite. Hei !, dar câte alte lucruri folositoare nu s-ar putea face !  

În plus, acest gravator poate aduce venituri considerabile, pentru că, sigur vor dori şi celelalte şcoli să aibă ce avem noi. Ceva din discursul meu a atras-o. M-a privit in ochi şi a mai încercat o ultimă tentativă de respingere, deşi era clar că acum mingea căzuse în terenul meu.

-Directoarea:  –Cine v-a lucra cu el ? Şi dacă se strică, ce facem ?

-Eu: Din punctul ăsta de vedere să n-aveţi nicio grijă. Gravatorul vine cu softul şi cu manualul de utilizare. În plus, are plug-In pentru COREL DRAW și AUTOCAD, precum şi o garanţie de trei ani. Orice copil se v-a descurca să-l manevreze ! 

-Directoarea: Argumentele dumneavoastră m-au convins. O să vedem ce părere au şi ceilalţi colegi din administraţie. Vom discuta această chestiune în şedinţa de mâine. 

Am ieşit din cabinet bucuroasă de rezultatul obţinut. În clasa a-V-a B, mă aşteptau cei treizeci de minunaţi pentru care mă luptasem. Am o mulţime de idei pe care o să le pun în practică cu ajutorul gravatorului şi parcă le întrezăresc de pe-acum bucuria de pe feţe,  când şi-o vedea numele gravat pe tot felul de diplome, plachete şi cupe.

Articol scris pentru proba nr. 8 a concursului Super Blog 2018

Sponsor:

 

Un gând despre „Gravatorul din şcoala noastră

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s