Amintiri din viaţa de blogger

Prin toamna lui 2012, cam înainte de-a începe cursurile anului II a celei de-a doua facultăţi, m-am tot gândit cum să fac să pot comunica mai uşor cu cei din grupa mea, pentru că nu toţi aveau cont pe  facebook. Aşa mi-a venit ideea înfiinţării unui blog, deşi, nu ştiam nimic despre blogging. L-am întrebat pe atotştiutorul Google cum se face treaba şi în câteva secunde am primit câteva mii de răspunsuri. După ce am citit cam ce şi cum, am trecut la punerea informaţiilor în practică. Am încercat pe diverse platforme care nu mi-au plăcut (Livejournal, Blog.Com) şi uite aşa am ajuns la WordPress, unde mă vedeţi şi azi. Îmi place WordPress-ul, pentru că e uşor de învăţat să lucrezi cu el, e aproape intuitiv, poţi să-ţi alegi o mulţime de teme, dar mai ales pentru că e gratis. Pe vremea aia (2012) nu ştiam ce-i ăla un domeniu şi cu ce se mănâncă, consideram că aşa ceva trebuie să deţină numai bloggerii ăia mari, cu zeci de mii de cititori pe zi, care câştigă din asta şi nu un pârlit de blog ca al meu cu câţiva cititori pe zi şi ăia nimerind pe la mine din greşeală.

Îmi schimb tema o dată sau de două ori pe an. Prefer ceva simplu, cu scris mare de culoare închisă pe fond alb, fără floricele sau alte minunăţii care să-i obosească pe cititori. Meniurile să nu fie sofisticate şi să nu am tot felul de programe care să îngreuneze intrarea cititorilor pe blog.  M-am gândit la ceea ce-mi place mie să văd la un blog şi am procedat ca atare. De exemplu, eu părăsesc rapid blogurile unde trebuie să aştept până să citesc informaţia care m-ar interesa, unde trebuie să închid n reclame şi să dau o mie de click-uri pe tot felul de chestioare care-mi omoară nervii. La astfel de bloguri, trebuie să mă intereseze foarte tare articolul scris ca să trec peste toate astea. De obicei închid şi caut în altă parte. Cred că nu sunt singura care gândeşte aşa şi atunci, conform proverbului „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, mi-am făcut cel mai simplu şi mai uşor accesibil blog.

Aşa cum v-am spus, blogul a fost destinat iniţial unor articole simple de genul: „Descarcă cursul de Economie al profesorului X” ori, iaca cum am făcut eu tema la Info. Aveam 10 cititori cu tot cu mine şi impresia stranie era că vorbesc singură, pentru că nimeni nu mi-a răspuns niciodată pe blog, toţi preferau să mă sune dacă aveau neclarităţi.

În 2012, statistica arată aşa: 288 vizualizări, 37 vizitatori, 9 articole publicate. În naivitatea mea, eram foarte mulţumită de rezultatele astea.

Numele dat blogului, nu are o semnificaţie anume, l-am ales pentru a fi uşor de identificat şi mai ales de reţinut de câtre colegi. Nici nu bănuiam ce avantaje se pot ascunde într-un nume de blog bine ticluit. De exemplu, numele oraşului pus în denumirea blogului mi-a adus foarte multe vizualizări nemeritate, ceea ce m-a determinat să scriu despre ce se petrece în urbea mea natală. Şi uite aşa, a apărut pe blog, prima categorie numită, cum altfel decât Moineşti, unde s-au adunat articolele, iar numărul de cititori se înmulţeau zi de zi, vizualizările şi numărul de abonaţi aşisderea.

Acesta a fost momentul în care a început să-mi placă ceea ce fac. Am văzut că postările mele erau citite de moineşteni, iar blogul a devenit o sursă de informaţie pentru oraş (în condiţiile în care nu avem un ziar ori o televiziune locală). M-am simţit mândră când cei care mă cunoşteau, mă opreau pe stradă să mă felicite.

Treptat, au apărut şi alte categorii, ele purtând numele pasiunilor mele: călătoriile, teatrul, cititul, medicina.

A urmat mai apoi perioada descoperii concursurilor de blogging. Aşa am cunoscut o mulţime de oameni pasionaţi de blogging şi extraordinar de creativi. Am aflat că se poate câştiga din blogărit, cu condiţia să munceşti mult şi să devii un nume cunoscut şi apreciat în branşă. Am aflat că un blogger adevărat e musai să-şi cumpere un domeniu ro, pentru că altfel e luat în serios de eventualii sponsori. Cănd lucrezi pe platforme, cum e blogul meu acum, e ca şi cum ai sta în gazdă la cineva, pe când, dacă ai domeniu propriu, e ca şi cum ai avea casa ta şi evident că cei care au casa lor sunt mult mai bine văzuţi decât cei care stau în gazdă.

Primele premii câştigate din scris mi-au adus o mare bucurie. Am scris din ce în ce mai multe advertoriale, pentru că mă atrăgeau câştigurile de orice fel.  De vreo trei ani m-am potolit, nu mai scriu decât pentru Blogal Initiative şi Superblog. Când recitesc articolele mai vechi văd cu bucurie că am evoluat pozitiv în ceea ce priveşte exprimarea şi corectitudinea gramaticală. Am învăţat o mulţime de noţiuni despre blogging, site-uri, marketing, advertoriale, link-uri, SEO şi alte minuni şi cred că astea sunt de fapt marele câştiguri.

Nu fac parte din categoria celor ce scriu zilnic, însă când o fac, o fac cu drag, nu ca pe-o sarcină de serviciu ori ca pe vreo corvoadă, ci ca pe o mică plăcere.

Le mulţumesc celor de la Domaz.ro, un servicu CREADIV, că m-au provocat să-mi amintesc cum am devenit blogger.

Articol scris pentru proba nr.11 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

Reclame

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s