De ce îmi doresc să vizitez Japonia cu Exact Travel Club ?

Sate, watashi wa Nihon o mitsukemashita! ( さて、私は日本を見つけました!)

O fi bine, n-o fi bine ?!  Am vrut să scriu:  „Bine te-am găsit, Japonia !”,  dar cum n-am avut la dispoziţie decât pe bătrânul Google Translate, asta a ieşit !

M-am apucat de japoneză ! Mă străduiesc să învăţ măcar vreo douăzeci de cuvinte din limba samurailor, pentru că, din câte am aflat, lor nu le prea place să vorbească engleza, în schimb se bucură dacă văd că ai învăţat măcar câteva cuvinte în limba lor. Cu ce mai ştiu de la desene animate, dar mai ales cu ce ştie domnul Andrei Neagu, unul dintre extraordinarii ghizi de la Exact Travel Club, o să-mi fac în perioada  20 aprilie-03 mai 2019 un concediu de neuitat în Japonia. Mă ştiţi doar, când îmi pun ceva în cap, nu-mi mai scoţi nici cu bisturiul !

Japonia cu Exact Travel Club

Cei de la Exact Travel Club organizează circuite în Japonia cu ghid vorbitor de japoneză  din 1998. Ghizii de aici sunt pasionaţi de tot ce înseamnă Japonia, ba mai mult, domnul Andrei Neagu a fost crescut şi educat acolo, a trăit în Ţara Soarelui Răsare timp de 10 ani şi cunoaşte foarte bine ţara, oamenii şi obiceiurile locurilor. În testimonialele lăsate de turiştii care au fost deja în excursii cu Andrei, Voica şi Mihaela, sunt numai cuvinte de laudă şi amintiri de neuitat. Dacă în Europa ori prin America ne-am putea descurca şi singuri, prin Japonia e puţin probabil. Fără să avem lângă noi pe cineva care să ne îndrume paşii, ne-ar trebui mult timp să cuprindem ceea ce aceşti profesionişti au transpus în itinerarul de 13 zile.

Ce mi-aş dori să văd ?

M-am săturat de neghiobismul şi nesimţirea de pe la noi. Am aflat că în Japonia oamenii sunt aşa cum mi-aş dori să fie şi aici, dar nu se mai întâmplă odată, adică civilizaţi. Strâng gunoiul în urma lor (aţi văzut ce se întâmplă pe stadion după un meci unde joacă Japonia), nu primesc bacşiş, sunt atenţi la nevoile celorlalţi, sunt amabili şi politicoşi, nu sunt gălăgioşi, sunt modeşti, străzile lor sunt impecabil de curate, căci nimeni nu aruncă hârtiile pe jos, deşi nu sunt coşuri de gunoi la tot pasul, şi lista ar putea continua. Am nevoie de o cură cu astfel de oameni şi de locuri, fie şi numai pentru 13 zile.

Cu acest circuit în Japonia, voi fi martora unui moment istoric important. Pe 30 aprilie 2019, împăratul Akihito va abdica. Este prima abdicare de peste două sute de ani din istoria Japoniei! Cu această ocazie se încheie dinastia Heisei. Japonezii au un sistem calendaristic care se schimbă de fiecare dată cu o nouă dinastie.  Împăratul va fi succedat de prințul moștenitor Naruhito, iar numele noii dinastii urmează să fie anunțat. Aşa că, dacă tot am norocul de-a fi contemporană cu centenarul acestei ţări şi cu schimbarea unei dinastii, de ce să nu fiu prezentă ?

La dimensiunile mele, n-o să merg în Japonia pentru a-mi cumpăra haine sau pantofi, sigur n-o să-mi găsesc, aşa că shopping-ul se va reduce doar la niscaiva cadouri pentru cei apropiaţi: câteva wagashi (prăjiturele), magneţi de frigider şi o sacoşă de kairo, care te ajută să treci mai uşor prin iarnă. Kairo sunt nişte pacheţele, de mărimea unei palme, care menţin căldura timp de 20 de ore, aşa cum puteţi vedea în imaginea alăturată.

Lecturile mele despre Ţara Soarelui Răsare se rezumă la „Memoriile unei gheişe” de Arthur Golden, câteva articole despre industria IT, economie şi despre cele două religii ale lor, shintoismul şi budismul. Apetitul pentru Japonia mi-a fost deschis de programele de travel de pe la diverse televiziuni.

Îmi doresc să prind vreme bună, să pot admira  muntele Fuji. Nu cred că voi reuşi să-l urc vreodată, dar poate o plimbare până la staţia numărul cinci, cu autobuzul din Shinjuku, voi face. Îmi doresc câteva poze de-acolo, eventual voi cumpăra câte ceva de la magazinele din zonă.

Am auzit şi de nişte ouă negre, cu gust de sulf, fierte în apă termală, pe care,  dacă le consumi, o să trăieşti cu şapte ani mai mult.  Oare ?! O să mai meditez la asta până-n aprilie.  🙂

Unde-s vulcani sunt şi ape termale, aşa că-mi voi lua costumul de baie cu mine şi n-o să ratez să simt pe pielea mea câte grade are apa de-acolo.

 

Templul Senso-ji, cunoscut şi sub numele de Kannon-sama din Asakusa, unul dintre cele mai vechi şi mai populare temple din Tokyo, cu zona comercială din jur, numită Nakamise, un loc ce redă atmosfera de odinioară a oraşului.

Şi pentru că îmi plac mult de tot florile, îmi doresc să văd spectaculoasele glicine albe, albastre, galbene și roz din parcul Ashigaka, depre care au vorbit şi cei de la CNN. Sunt aici copaci vechi de peste 100-150 de ani.

 

Cum atingerea Nirvanei este scopul suprem, japonezii au foarte multe statui cu Buddha, de dimensiuni diferite, de la cele mici, pe care le pui pe birou, până la cele mari ce cântăresc câteva tone.  Kamakura Daibutsu, este o statuie veche din bronz care datează din anul 1252 şi evident că îmi doresc s-o văd şi să fac poze în Kamakura.

Viaţa gheişelor e fascinantă. Aceste doamne de companie trec prin procese lungi de cizelare şi rafinare, de la stadiul de maiko (gheişa ucenică) până la cel de  gheişă experimentată. Ele  se specializează în artele tradiţionale japoneze, muzică, dans, ceremonia ceaiului ori pe arta conversaţiei cu bărbaţii. Ca blogger, mi-aş dori să pot vorbi cu o gheişă, să-i iau un interviu pentru blogul meu (câte vizualizări aş avea !), dar ca turist, m-aş mulţumi să pot măcar să văd una în vechiul cartier Gion din Kyoto.

 

Aş vrea să călătoresc cu trenurile lor şi să uit cu desăvârşire de întârzierile din gările noastre şi de viteza cu care se circulă la noi. Să-mi pot lăsa bagajul fără teama de a-mi fi furat şi să mă las răpită de peisaj, într-o stare zen.

În privinţa templelor, îmi doresc să le admir pe cele mai cunoscute şi mai frumoase, templele reprezentative ale tuturor religiilor, pentru a le putea compara şi a observa asemănările şi deosebirile dintre ele. Poate că, vizitându-le, voi putea înţelege mai bine în ce cred de fapt japonezii şi cum au ajuns să venereze şi să respecte fiecare lucru, dedicându-i câte un matsuri (festival).

Dacă la noi, porumbeii şi vereriţele îţi mănâncă din palmă, în parcul Nara, peste 1200 de mesagere ale zeilor Shinto, adică nişte căprioare cu ochii mari şi boticul umed, acceptă să le mângâi şi să  le hrăneşti cu biscuiţi. Trebuie să bifez neapărat şi locul acesta, cu riscul de-a mă trezi puţin agresată de tupeul lor !

Aş vrea să parcurg sanctuarul shintoist Fushimi Inari-taisha, vestit pentru cele 10000 de porţi Torii portocalii. Este un templu dedicat zeului orezului, Inari, ce are drept mesageri vulpile.

Nu poţi trece prin Japonia fără să-ţi aminteşti de momentul tragic din august 1945, când cele două bombe atomice, „Little Boy” şi „Fat Man” au distrus oraşele Hiroshima şi Nagasaki. E aproape obligatoriu să vizitezi Muzeul şi Parcul Memorial al Păcii din Hiroshima şi să păstrezi un moment de reculegere în locul unde a căzut bomba, apoi să admiri oraşul refăcut din cenuşă şi să te bucuri că viaţa a mers mai departe, chiar dacă rănile din sufletele oamenilor nu s-au închis definitiv nici astăzi.

În cele 13 zile mă voi strădui să beau ceai verde fără zahăr, într-un ritual original al ceaiului,  să încerc tot felul de dulciuri şi de mâncăruri tradiţionale, cum ar fi tempura, sushi or supa de găluşte făcute din caimacul strâns al laptelui de soia specific oraşului Nikko.

Motivele pentru care am ales să fac acestă excursie în Japonia cu Exact Travel Club

  • 20 de ani de experienţă îmi spun, că cei de la Exact Travel Club au făcut acest traseu de nenumărate ori şi-l cunosc atât de bine încât aş avea încredere să mă las condusă de ei acolo, chiar de-ar fi legaţi la ochi.
  • Cunoaşterea limbii, a culturii şi civilizaţiei japoneze, nu e la îndemâna oricui. Un ghid care a trăit în Ţara Soarelui Răsare, nu merge acolo într-o excursie, ci se întoarce acasă.
  • Tot ce pun în itinerar e demn de văzut şi de admirat.
  • Îmbină vizitele la obiective cu momente de relaxare, astfel încât excursia să nu devină obositoare.
  • Sunt sociabili, deschişi şi dornici să-ţi satisfacă curiozităţile în materie de Japonia.

Sayonara !

Articol scris pentru proba nr.15 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

Reclame

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s