Îngerii spitalelor

Când am deschis ochii, în faţă mi-a apărut un perete alb ce părea vopsit destul de recent. În stânga, un pat cu cearşafurile deranjate, semn că acolo mai stătea cineva. O chiuvetă, deasupra căreia era o oglindă şi o etajeră, o măsuţă pe care am zărit câteva cutii de medicamente şi o uşă ce părea să nu se mai deschidă, atât puteam să cuprind cu privirea.  În dreapta, trona o fereastră imensă străjuită de nişte jaluzele orizontale albastre.  Când am intenţionat să mă ridic, am observat că aveam braţul legat de marginea patului şi eram conectată la câteva aparate. Am realizat că sunt în spital, într-un salon sau poate în vreo rezervă şi nu înţelegeam ce caut acolo. Am încercat să mă liniştesc şi să-mi amintesc ceva, ţintuind tavanul cu privirea. N-am auzit ca cineva să fi intrat pe usă, însă lângă patul meu au poposit trei îngeri ce purtau halate medicale. Mai târziu aveam să aflu că cel cu verde era doctorul chirurg, cel cu mov, anestezistul şi domnişoara în roz era o tânără studentă rezidentă la medicină, ce făcea practică în spital.

Chirurgul:  – Ia te uită ce pacientă cuminte avem noi aici !  Eeei, dar unde ţi-e veselia domnişoară ? Acum câteva ore mă rugai să-ţi păstrez apendicul pentru că vrei să-l iei acasă ca amintire şi acum nu mai vrei să vorbeşti cu noi ?

Eu (încercând să mă dezmeticesc, mă bucur în sinea mea că nu s-a întâmplat nimic grav, ci a fost doar operaţia de apendicită pe care tot amânam s-o fac): -Mi-e sete !  Mă mănâncă nasul şi nu-mi pot mişca mâna. Mi-e foame !

Rezidenta şi-a întins mâna spre nasul meu, încercând o tentativă de scărpinat, în timp ce toată lumea râdea mulţumită, apoi mi-a spus: Cu setea şi foamea, rezolvăm mai târziu, azi o să primeşti doar mâncare pe venă.

Au ieşit din salon mulţumiţi de evoluţia mea postoperatorie. Am rămas din nou singură, cu gândurile mele. De data asta cu nişte gânduri mult mai vesele şi mai optimiste. Poate că şi culorile vii ale halatelor au influenţat starea mea de spirit. Îmbrăcaţi aşa, medicii sunt mult mai umani, nu-ţi mai crează starea de anxietate pe care ţi-o dă omniprezentul alb. Cu mult timp în urmă, halatele erau negre, vă imaginaţi ce horror trebuie să fi fost atunci. Oricât de bun ai fi în meserie, e foarte important şi cum te prezinţi în faţa pacienţilor. Un halat impecabil de curat, apretat şi călcat, fie că e alb cu diverse inserţii, ori e uni, ori e cu imprimeuri, vorbeşte despre tine, ca om. Dacă ai grijă de tine, vei avea şi de ceilalţi, altfel, e
îndoielnic. Şi cum meditam eu aşa, îşi face apariţia o doamnă asistentă, care purta o bluză cu fluturaşi de toate culorile, asortată cu o fustă mini, de culoare bleu, ca şi ochii ei. „Ce frumos ! Oare de unde şi-or fi cumpărând aceste bluze medicale cu imprimeuri atât de frumoase ?”, am gândit eu în timp ce nu-mi mai desprindeam ochii de la ea.

Asistenta: -Bună ziua ! V-am adus mâncarea. Nişte pungi de glucoză, ser şi multe vitamine. O să vă montez un cateter şi dacă o să staţi liniştită, în două zile o să plecaţi acasă. (observă cu încântare că mă holbez la ea şi face o piruetă).  Vă place ţinuta mea ?

Eu: -Bună ziua, ăăă, mă scuzaţi. . . da ! Chiar voiam să vă întreb de unde vă procuraţi aceste bluze medicale cu imprimeuri, atât de frumoase şi de vesele ? Ştiţi, când vă văd îmbrăcată aşa, uit de faptul că aţi venit aici să-mi faceţi injecţii, vă percep ca pe-o prietenă care a venit în vizită.

Asistenta: -Mă bucur să aud asta. Prin purtarea acestor „uniforme” noi, asta ne şi dorim, să vă fim mai aproape, să ne percepeţi ca pe nişte prieteni care vă vor binele. Există pe net un magazin online de costume medicale şi echipamente de lucru care se numeşte eHalate.ro. De acolo le achiziţionăm. Dacă intraţi, o să vedeţi zeci de modele şi nu numai pentru spitale sau clinici medicale. Sunt ideale şi pentru cei care lucrează în cabinetele stomatologice, kinetoterapie, cabinete veterinare, farmacii, plafare, creşe, grădiniţe, în saloanele de coafor, frizerie, cosmetică ori masaj, în restaurante, baruri, cafenele şi cofetării, precum şi pentru cei din fabrici, brutării ori industrie.

Asistenta s-a apropiat de mine, mi-a luat mâna şi, în timp ce eu îi admiram bluza, m-am trezit cu cateterul instalat pe venă şi cu o perfuzie din care începuseră a se scurge primele picături.

I-am mulţumit şi a plecat să ducă câte un strop de alinare şi altor pacienţi. Pe hol, auzeam acum clar, zgomotul făcut de căruciorul pe care se aflau tratamentele bolnavilor.

De câte ori le stă în putinţă, medicii şi asistentele ne salvează. Sunt un fel de îngeri pământeni care ne veghează atunci cand ne este rău. Aripile lor se întind către cer în toate culorile, iar cerul le dă viaţă pentru unii dintre noi, aşa cum e scris în marea carte a destinului.

Articol scris pentru proba nr.16 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

Reclame

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s