Acoperiş pe viaţă

Într-un sat din Moldova, există o uliţă foarte frumoasă. Casele care se ridică aici sunt toate una şi una. Proprietarii sunt tinerii plecaţi să muncească peste graniţă. Au rămas ăi bătrâni să aibă grijă de toată gospodăria, ba uneori chiar şi de nepoţii care nu le mai vorbesc limba. Nea Ion i-a dat băiatului loc de casă chiar în curte cu el,  gândind că aşa-l va determina să rămână în sat. Vede că bătrâneţea-i pe-aproape şi ar vrea să nu stea singur chiar acum, când începe a se simţi neputincios. Noroc cu vecinul Vasile care stă peste drum şi cu care mai deapănă din când în când amintiri. Sunt lăudăroşi amândoi şi se iau la întrecere în tot ce fac, crezându-se unul mai deştept decât celălalt.

Zăpuşeală şi linişte. Era atât de cald încât nu se mişca nicio frunză de la locul ei. Nea Ion n-avea astâmpăr, ba intra în casă, ba ieşea la gard şi privea dacă nu cumva vine vreo maşină de la oraş. Vasile, îl vede şi iese pe prispă.

Vasile: -Da’ ce faci bre nea Ioane ? Ce tot te-nvârţi ca curca-n lemne ? Aştepti pe cineva, că parcă prea eşti agitat ?

Ion: -M-au sunat de la Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro şi mi-au zis că azi vin să-mi aducă acoperişul pentru casa băiatului.

Vasile: -Mda…şi, ce fel de acoperiş ai luat ?

Ion: -Din cel mai bun, acoperiş cu ţiglă metalică Bilka, care ţine două generaţii. Mai bine dau un ban în plus, da’ ştiu că vreo sută de ani de-aici încolo, nu mă ninge, nu mă plouă, n-o să mă coc de cald şi  nici n-o să tremur de frig. Matale ai folosit tablă Lindab, dar eu am vorbit cu un consultant de la Divizia de Acoperișuri, care m-a sfătuit să iau ţiglă metalică, că-i mai bună şi rezistă mai mulţi ani.

Vasile:-Rezistă ea, rezistă Ioane, nimic de zis, da’ . . . şi cât te costă !

Ion:-Ieftin bre, cu Casa de Comenzi fac economie de 1000 lei, başca am şi transport gratuit. Cică, cei de la Vindem-Ieftin.ro îi cunosc pe toţi furnizorii de acoperişuri şi când cineva vrea să cumpere, ei se duc direct la producător şi ţi-l aduc, fără să-l mai plimbe prin depozite sau mai ştiu eu pe unde.

Vasile:-Ascultă, se aude ceva, parcă-i o maşină mare ! Cred că asta-i, deschide repede porţile, nu mai sta !

Ion, scoate telefonul mobil şi începe a căuta imaginea aia unde trebuie să apese ca să filmeze cum vor merge lucrurile. Vasile se uită la el şi nu-i vine a crede ochilor.

-Vasile: -Ioane, n-auzi că vine maşina ? Lasă naibii telefonul ăla şi deschide mai repede poarta, c-ai să ai timp să vorbeşti toată ziua.

-Ion: -Stai calm Vasile, fac o recenzie video !

-Vasile (total nedumerit): Ce faci bre ?

-Ion: -O să filmez tot. Cum vine maşina, cum îmi pun acoperişul şi accesoriile colo jos, pe sacii ăia de pânză pe care i-am pregătit din timp, apoi le trimit filmul la şefii lor, care o să-mi mai reducă din preţ pentru treaba asta.

Vasile (râde neîncrezător): -Du-te mă de-aici, nu te cred. Dacă îmi arăţi tu mie, pe acte, că ai primit reducere pentru filmul ăsta al tău, dau o bere !

Ion: -Bine mă, poţi să te duci s-o cumperi !

Între timp, soseşte maşina cu materialele. Vasile deschide poarta lăsându-l pe Ion să filmeze. Totul era frumos ambalat, de-ţi era mai mare dragul. Oamenii au descărcat repede şi au plecat, căci mai aveau de livrat nişte tablă cutată şi un  acoperis din tabla Viking Pruszynski, la o familie din satul vecin.  Nu păreau deranjaţi că proprietarul, în loc să-i ajute, filma ca un vlogger.

Vasile: -Regia ! Stop motor ! (începu a râde). Pot să mă uit şi eu ?

Ion: -Parcă până acu’ ce-ai făcut ? Uită-te, că doar nu-i secret !

Vasile: (analizează de zor o ţiglă, vizibil satisfăcut de ceea ce avea în mână): -Ioane, zi-mi şi mie, la ce te-ai gândit tu mă, când ai luat ţigla asta ?

Ion: (caută filmarea pe telefon, să vadă cum a ieşit): -La multe bre nea Vasile, la multe…

Vasile (îl priveşte insistent): -Şi cam la ce, dacă nu ţi-e cu supărare ?

Ion:-Să se îmbine plăcile astea ca lumea, să nu intre apa când o ploua, să nu fie prea grea, dar nici prea uşoară, ca să se deformeze când s-o aşeza o cioară mai grasă pe ea, să nu se audă zgomot când or fi furtunile alea năpraznice, să mă apere de căldura toridă din zilele caniculare fără a suferi modificări de niciun fel. Să fie uşor de montat şi să pot înlocui uşor o ţiglă, fără să trebuiască să dărâm toată casa. Şi evident, să am garanţie cât mai mare la ea !

Vasile:-Bă, da’ nu ţi-a scăpat nimic. Da’ la preţ, culoare, te-ai uitat ?

Ion: – M-am uitat şi la astea, am ales culoarea în funcţie de tâmplărie, iar preţul, după cum ţi-am mai spus, cel mai mic.

Dacă mă luam după nea Raţă, ăla care face case, şi luam acoperişul şi accesoriile de la hypermaket dădeam dublu, plus că trebuia să-i mai fac şi  lui o cinste, că vorba aia, m-a ajutat.

Vasile: -Bravo bre nea Ioane. Ai făcut treabă bună ! De-acu’ să vină a lu’ Sava să ţi-o monteze şi-ai scăpat pentru vreo sută de ani. După aia, mai vezi matale. (Începu a râde şi se îndreptă spre casa lui).

Ion:-Ehe ! peste o sută de ani eu voi fi oale şi ulcele, dar ţigla asta va fi tot aici.

După vreo trei zile, Vasile şi Ion stau la o bere, privind cât de frumos e noul acoperiş. Ce era să facă Vasile ? A pierdut pariul şi, ca un om cinstit şi corect a venit cu berea, pentru că a văzut şi el reducerile de pe factură.

Articol scris pentru proba nr.22 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s