Prima întâlnire

Prima mea întâlnire adevărată s-a petrecut pe vremea când eram în anul I de facultate. Până atunci au mai fost unele tentative lipsite de importanţă, aşa că mă voi rezuma în a vă povesti cum a fost atunci, în anul 1990. 

Imaginaţi-vă că locuiam într-un cămin studenţesc din Iaşi, împreună cu alte trei fete, venite şi ele în capitala Moldovei, la studii, din colţuri diferite ale tării. Una din Gura Humorului (cu care am rămas prietenă şi-n ziua de azi), una din Botoşani  şi una din Suceava. Camera de cămin avea la intrare un hol în care erau două dulapuri, unul în stânga şi unul în dreapta, iar nouă ne revenea fix câte jumătate de dulap, în care trebuia să înghesuim toată garderoba. Umeraşele gemeau sub greutatea fustelor, a bluzelor, a rochiilor elegante şi a sacourilor, în timp ce în partea de jos erau cutiile cu pantofi, ori vreun palton înghesuit în valiza cu care venisem de-acasă. Spaţiul rămas liber (dacă vă imaginaţi că mai exista şi aşa ceva) era ocupat de accesorii (curele, eşarfe, genţi), iar pe singurul raft existent, ne ţineam parfumurile,bijuteriile, trusa de machiaj şi tot felul de mărunţişuri indispensabile. 

După numai câteva zile de stat împreună, ne-am împrietenit şi am început a schimba între noi piese din garderobă, mai ales când se ivea vreun eveniment mai important în care trebuia să arătăm într-un mare fel. La primele cursuri ne-am aranjat cu ce-am avut noi mai bun şi mai frumos, căci doream să lăsăm colegilor de grupă o impresie bună şi de ce nu, să ne facem prieteni. Şi-apoi, când se pun moldovencele să demonstreze de ce-s în stare, să te ţii !  🙂

Seara, bileţel pe sub uşă. „Vă aşteptăm în Codrescu  (numele unui cartier studentesc unde erau cazaţi băieţii de la Info) la orele 20, să-i tragem un chef de cunoaştere”. Caminul bla, bla,camera x. Semnat, băieţii.

Aveam o oră la dispoziţie să ne pregătim şi să ajungem acolo (erau vreo trei-patru staţii de tramvai distanţă), dar am reuşit.  Aici l-am cunoscut pe el, un tip timid, ce părea tocilarul clasei, rezervat şi foarte manierat. Purta un sacou elegant albastru, pe sub care se zărea un tricou alb, asortat cu pantofii sport şi o pereche de pantaloni clasici din tercot crem. Mirosea discret a parfum fin şi te ameţea cu vorbe alese. Am petrecut aproape toată seara împreună şi era să-mi explodeze inima când mi-a cerut să ne vedem şi a doua zi.

Pe la ora 1 din noapte s-a încheiat distracţia şi băieţii ne-au condus la căminul nostru. De cum am intrat în cameră a început bârfa. Când au aflat fetele, că a doua zi am întâlnire, au sărit pe mine cu tot felul de haine şi de combinaţii, care de care mai elegante, pentru a-i atrage atenţia şi mai mult, dar care să nu pară ostentative.

Aşa că, noaptea aceea n-o s-o uit niciodată, căci am probat zeci de ţinute până spre dimineaţă, până ce am ajuns toate patru la concluzia că am găsit ceva ce-o să-l dea pe spate. Fetele m-au ajutat şi cu machiajul, pieptănătura şi cu câteva picături din cel mai sofisticat parfum. 

La ora 16 ne-am intâlnit la intrarea din Parcul Copou, aşa cum stabilisem. El venise cu un caiet şi cu un trandafir roşu, ce se asorta de minune cu rochia mea. Mi-a zis: „eşti foarte frumoasă”, după care m-a luat de mână şi ne-am plimbat pe aleele parcului minute în şir, fără să scoată un cuvânt. Nu îndrăznea să-şi ridice privirea din pământ, se mulţumea doar să urmărească mişcarea elegantă a pantofilor mei cu toc. Eu nu ştiam ce să mai cred, e timid sau nu-i place cum m-am îmbrăcat, ori poate nu-i place cum miroase parfumul cu care mă dădusem ?  Îmi era drag,  dar n-am lăsat să se observe prea mult, deşi limbajul corpului mă dădea de gol.   

Ne-am aşezat pe o bancă, în faţa teiului lui Eminescu. A deschis caietul şi mi-a citit două poezii scrise de el. Mi-a spus că eu aş fi fost muza. I-am mulţumit. Nu mai primisem un astfel de dar de la nimeni. 

M-a condus până la cămin şi pe drum m-a invitat la o piesă de teatru. Luase deja biletele, pe care le flutura triumfător. Eram în culmea fericirii. 

De cum am intrat în cameră, fetele au sărit pe mine să le povestesc cum a fost. N-am putut să le zic decât un singur cuvânt, „minunat”.

E clar, a declarat gaşca veselă, te-ai îndrăgostit ! Uită-te în oglindă să vezi ce mutră ai !  Şi m-am uitat. Parcă se vedea ceva schimbat, dar nu pe chip, ci în suflet. 

Articol scris pentru proba nr.24 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

  

 

Reclame

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s