Publicat în Amintiri din calatorie

Destinaţii de weekend (1): Salina Praid

Anul ăsta (2019) soarele e scump la vedere, aşa că am profitat de primul week-end fără frig şi ploi şi am dat o fugă în judeţul Harghita, la renumita salină din Praid.

Localitatea Praid se întinde în jurul „Dealului Sării”, care ascunde cel mai mare zăcământ de sare din ţară.

După ce ne-am cazat la pensiunea „So-Haj”, situată într-un cadru natural absolut superb, în care am fost răsfăţaţi nu numai de aerul tare şi curat de munte ci şi de trilurile mierlelor, am plecat să vizităm salina. La casa de bilete, o mulţime de turişti dornici să pătrundă în măruntaiele sărate ale pământului, plăteau taxa de vizitare în valoare de 30 de lei şi apoi aşteptau nerăbdători autobuzul ce avea să-i lase la intrarea în mina de sare, după doar câteva minute (1250 m) parcurse prin cotloanele săpate cu multă muncă şi migală de către mineri.

Intrare Salina Praid

Am coborât destul de multe trepte (240), pe o scară foarte bine amenajată, până la uşa care m-a introdus într-o altă lume. Înainte am vizitat salinele de la Slănic Moldova şi Cacica, însă Praidul e altceva. Poate că parcul de distracţii pentru cei mai curajoşi copii face diferenţa, căci îţi ia ochii de cum îl vezi. Tot felul de trasee, care mai simple, care mai complicate, fac deliciul celor mici, care  nu se dau în lături de la tiroliană, mersul pe frânghie, săritul prin cauciuri, etc. înfruntându-şi astfel teama de înălţime, devenind mai curajoşi şi mai îndrăzneţi.

Salina e un loc de joacă excelent pentru toţi copiii, dar în special pentru cei care au probleme respiratorii. În timp ce puştii se dau în leagăn, joacă tenis, se plimbă cu trenuleţul ori îşi fac poze, cei mari se pot relaxa privindu-i, vizitând muzeul, biserica ori magazinele cu diverse obiecte.

Metoda de exploatare a sării era unică în felul ei, căci nu s-au folosit unelte din fier, ci doar icuri din lemn, cu care se extrăgeau bulgări mari de sare sub formă de scoică. Din 1945 s-a introdus exploatarea prin explozie. Până în 1952 transportul sării a fost realizat prin crivacul cu cai, după care s-a folosit o maşină de extracţie electrică. În 1980 au fost deschise noi orizonturi, iar în 1994 s-a deschis un nou sector minier, în care exploatarea se face prin metoda „Canadiană”.

Datele istorice le-am aflat de la muzeul salinei, care datează din anul 2002,  unde sunt expuse instrumentele de lucru specifice minerilor şi nu numai. Informaţiile sunt scrise în patru limbi: română, maghiară, engleză şi germană.

Tratamentul subteran a început în 1960 şi fiecare bolnav v-a petrece aici un număr de ore şi zile, aşa cum îi recomandă medicul.

Capela ecumenică sfinţită în 1993.

După vizitarea salinei, am dat o tură şi prin Sovata, despre care vă voi povesti în altă zi.  Ne-am întors în pensiunea din Praid pe la orele 21, aşa că era să nu mai găsim nimic de mâncare, căci peste tot pe unde-am căutat era închis.  Am plecat dis de dimineaţă, după ce ne-am savurat cafeaua pe balconul pensiunii, admirând priveliştea şi ascultând cântecul mierlelor, întrerupte din când în când de lătratul unui câine.
Am plecat cu regretul că n-am găsit deschis la Muzeul Fluturilor şi că n-am avut mai mult timp pentru a vizita Praidul. Asta înseamnă că, într-o zi mă voi întoarce să le bifez şi pe acestea.

Un gând despre „Destinaţii de weekend (1): Salina Praid

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s