M-am înrolat în Comandamentul pentru Fapte Mici. Hai şi tu !

Pentru cine nu ştie (deşi nu cred să mai existe cineva, dar na, pentru orice eventualitate), Cristian China-Birta este un tip foarte mişto, cunoscut în lumea blogosferei drept „Chinezu”. Are o bogată experienţă în online, a fondat Kooperativa 2.0, e un tătic de fete senzaţional, predă cursuri de marketing, publicitate şi alte minunăţii pe care le practică cu success de ani buni, realizează emisiuni la tv. şi radio, dar mai presus de toate este un om cu un suflet mare, care nu numai că se implică în campanii de ajutorare a semenilor, dar le şi iniţiază.

Un asemenea proiect este şi Comandamentul pentru Fapte Mici, pentru care Chinezu recrutează soldaţi care să lupte în slujba binelui, asediind nepăsarea naţională, în care se scaldă de ani buni societatea noastră.

Prima sarcina, cea care te ridică la gradul de „Soldat minunat”, este cea de a le spune cunoscuţilor tăi  că,

Compania HARTMANN, producător german în domeniul produselor de asistență medicală și de igienă, oferă Asociației ”Inima Copiilor” consumabile necesare desfășurării în condiții optime a serviciilor medicale pentru copiii aflați în programele dezvoltate de aceasta.

”Inima Copiilor”, organizația neguvernamentală care a construit  Centrul de excelență în cardiochirurgie de la spitalul Marie Curie, ajută anual sute de copii din România să trăiască și să se dezvolte sănătos.

HARTMANN sprijină Asociația ”Inima Copiilor” cu produse care vor servi atât îngrijirii bebelușilor internați cât și desfășurării activității medicale pe secția de terapie intensivă și în blocul operator Cardiochirurgie din cadrul spitalului Marie Curie.

După ce aţi publicat pe blog, pe Facebook, pe Linkedin, pe Instagram, pe YouTube etc. această informaţie, îi scrieţi lui Cristian la adresa de email: cristi@kooperativa.ro, cu articolul, textul, statusul, fotografia sau clipul pe care l-aţi făcut și aia este, sunteţi membru în Comandament și primiţi primul grad!

Următoarele grade (a căror denumire mi-au plăcut foarte mult) sunt : „Locotentent Atent”, „Căpitan Titan”, ”Colonel Superbel”, „General Epocal” . Le puteţi obţine foarte uşor, cu condiţia să vă implicaţi, desigur ! 🙂

De unde vine ideea de  #FapteMici ?

Este numele proiectului lansat de HARTMANN România în 2018, la aniversarea a 200 de ani de istorie internațională, având ca scop susținerea grupurilor și a comunităților vulnerabile. Puteţi citi pe https://www.faptemici.ro/ cât de mult contează un ajutor oricât de mic, dat la timpul potrivit.

Urmărind interviul pe care Cristian i l-a luat Oanei Chele, marketing manager HARTMANN România şi pe care vă recomand să-l vizionaţi, am învăţat o mulţime de lucruri. Cel mai important însă, este acela că ajutorul se poate acorda şi altfel decât în bani. De exemplu, în timp petrecut cu cei aflaţi în suferinţă.

Compania face câte 200 de chestii minunate lunar. De exemplu anul trecut, în octombrie, a donat 200 de tensiometre unor bătrâni singuri. În noiembrie, a donat 200 de seturi constând în măşti şi halate de protecţie pentru vizitatorii unui spital. În decembrie 2018, a donat 200 de kit-uri de monitorizare a temperaturii corporale. Compania a ajutat la igienizarea şi reîmprospatarea spaţiului unde trăiesc copiii cu dizabilităţi şi multe alte fapte bune, despre care vă invit să citiţi pe site-ul lor.

Compania nemţească Hartmann, a împlinit în 2018, 200 de ani. O găsim în 35 de ţări, printre care şi în România, unde activează de 15 ani.

Comercializează o gama variată de pansamente (apropo, dacă ascultaţi interviul, o să aflaţi şi o mulţime de chestii foarte interesante despre rănile cronice şi acute), termometre şi tensiometre validate clinic, echipamente de protecţie sterile pentru blocul operator şi vizitatorii spitalelor, scutece pentru adulţi şi copii, vată, creme de protecţie, etc.

Daca-ţi place si ţie să faci #FapteMici şi bune, vino şi te înrolează, e atât de simplu !

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s