Destinaţii de week-end (3): Vulcanii Noroioşi -Pâclele Mari

Îmi doream să ajung la Vulcanii Noroioşi, nu numai din curiozitate ci şi pentru că prietenii m-au sfătuit să mă grăbesc dacă vreau să mai văd ceva, pentru că fenomenul e aproape de a se stinge din pricina exploatărilor de gaze.

Pe 31 mai 2019, am mai găsit un vulcan măricel şi vreo câţiva vulcănei mai mici, în care bolborosea lent noroiul scos la suprafaţă de gazele aflate la mii de metri sub pământ.

La Rezervaţia „Pâclele Mari”, taxa de intrare este simbolică. Elevii plătesc un leu, studenţii, 2 lei şi adulţii, 4 lei. Citesc de pe o tablă, amplasată chiar la intrarea în zonă, câteva informaţii interesante, pe care le împărtăşesc aici, căci puţină teorie nu strică, iar iubitorii de date exacte se vor bucura de lectură.

„Termenul de „Vulcan Noroios”,  specific pentru literatura de specialitate defineşte o erupţie lentă sau bruscă de noroi, însoţită de emanaţii de gaze şi chiar de petrol. Vulcanii Noroioşi au fost remarcaţi pentru prima dată la noi în ţară, la Berca, Judeţul Buzău de către francezul H. Cognand în anul 1867, cu ocazia unor prospecţiuni petrolifere. Mai târziu, au fost descrişi în 1883 de către Grigore Cobălcescu, în 1890 de către Grigore Ştefănescu şi în 1965 de Mircea Peaha, care şi întocmeşte o lucrare de sinteză.

Fenomenul de vulcan noroios este cunoscut în întreaga lume şi se deosebeşte de vulcanii propiu-zişi prin produse de erupţie, forme şi dimensiuni. Ei iau naştere datorită erupţiilor gazelor naturale, a mişcărilor seismice şi chiar a emanaţiilor post-vulcanice.

Vulcanii Noroioşi pot fi clasificaţi în trei mari categorii, după felul apariţiei;
-vulcani noroioşi datoraţi erupţiei gazelor naturale
-vulcani noroioşi datoraţi emanaţiei gazelor vulcanice
-vulcani noroioşi de origine seismică

În Subcarpaţii Buzăului, Vulcanii Noroioşi se datorează emanaţiilor de gaze din zonele cutate şi faliate, ce aduc la suprafaţa noroi.

În zona Berca-Arbanaşi, se găsesc trei areale cu vulani noroioşi:

-Pâclele mari
-Pâclele mici
-Pâclele de la Beciu

Ploile torenţiale, despăduririle intense, alunecările de teren profunde sau de suprafaţă, scurgerile de noroi, dau întregii depresiuni un aspect bizar, selenar.

La acestea se mai adaugă faptul că aici se întâlnesc o serie de plante rare. Un exemplu este Gărdurăriţa (Nitraria Schoberii) o plantă central asiatică ce se găseşte la limita vestică a arealului, aceasta fiind unică în ţară. Se întâlnesc şi asociaţii vegetale caracteristice silvostepei sudice, cum ar fi: colilia, pirul stepic, iarba de sadina, ruşcuţa de primăvară, soschiul.

Pâclele mari se află la o altitudine de 322 m şi au o suprafaţă de 22 de hectare.
Pâclele mici se află la o altitudine de 341 m şi au o suprafaţă de 16,5 de hectare.
Pâclele de la Beciu se află la o altitudine de 280 m şi au o suprafaţă mai mică, de 20×40 m.

Nişte plăcuţe numite „Ghidul Supravieţuitorului”, cu informaţii în română şi engleză avertizează turiştii asupra comportamentului, pentru a evita eventualele accidente care s-ar putea întâmpla.

Cu toate că n-am văzut nici urmă de plantă (de altfel, nici n-am avut timp să caut), peisajul e unic, ireal, nepământean. Ţi se pare că eşti, ba pe o pistă de biciclete (acolo unde terenul este moale, căci „lava” nu este uscată întru totul), ba pe un loc arat de nişte pluguri uriaşe, cu brazde mari, de trebuie să sari printre ele, ca să poţi trece dintr-un loc în altul.

În preajma vulcanilor, se simte un miros de gaz, iar vulcanii sunt ca nişte oale ce au forma unor trunchiuri de con, cu baza pe pământ, în care fierbe tot timpul ceva, la foc lent.

Un cenuşiu selenar, un peisaj care te atrage dar te şi înspăimântă în acelaşi timp, căci poţi să-l vezi şi ca pe o poartă spre o lume ascunsă, unde clocotesc cazanele cu smoală, ori te aştepţi să întâlneşti furnici uriaşe, care să te certe că le-ai tulburat liniştea. Pentru cei cu imaginaţie bogată, locul acesta e o bună sursă de inspiraţie.

În această imagine, se vede vulcanul mare, dar şi domnul Simionescu Cornel, de la Agenţia de Turism Carina Travel Moineşti,  căruia îi mulţumim pentru excursiile minunate pe care le face, alegând trasee şi obiective turistice interesante, pe care orice român ar trebui să le vadă măcar o dată în viaţă.

Nu puteam să plec, fără să amestec puţin cu degetul într-un vulcănel, că deh, trebuia să mă mocirlesc niţel, să simt pe pielea mea, cum stă chestiunea.  🙂  Şi ce să vezi ? Un noroi, ca oricare altul, rece şi fără miros.

Deşi nu am petrecut mult timp în zonă, am rămas cu amintiri frumoase, ce simt că mă vor urmări multă vreme şi cu încă un obiectiv turistic din ţara noastră, bifat.

Cu mic, cu mare, ne-am adunat la autocar, care a pornit-o înapoi printre dealurile înverzite, unde n-am avut neam de semnal, ca să pot trimite şi eu ceva poze prietenilor.

E frumos, merită să străbateţi drumul, pentru a vedea cu ochii vostri ce-aţi văzut aici doar în poze. Există şi o pensiune, unde n-am fost, dar mi-au plăcut reclamele.

Vă aştept să schimbăm impresii !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s