Idei de cadouri pentru clienţi, salariaţi, respondenţi, participanţi la diverse evenimente

Doamne-ajută să trecem cu bine şi de coronavirusul care ne-a dat tuturor planurile peste cap şi să ne reluăm viaţa de zi cu zi, poate un pic mai buni, mai înţelegători cu semenii şi cu mai multă iubire în suflet ! Eu sunt optimistă şi cred că în curând acest coşmar va lua sfârşit, vom putea organiza din nou petreceri, ne vom reîntoarce la muncă cu şi mai mult chef, vom fi mai înţelepţi şi mai creativi şi de ce nu, ne vom gândi mai mult atunci când va veni timpul să alegem cadouri pentru clienţi, salariaţi, respondenţi ori participanţi la diverse evenimente.

Unele firme obişnuiesc să-şi motiveze salariaţii (pe la diverse sărbători) cu cadouri inutile, pe care aceştia ori le aruncă ori le dăruiesc, ori, în cel mai fericit caz, le lasă să zacă pe undeva prin sertare, ştergându-le din când în când de praf. Bugetul alocat astfel, de firmă, pentru a face o bucurie truditorilor ei, se dovedeşte a fi o cheltuială inutilă foarte puţin spre deloc apreciată.

Câteva exemple de cadouri naşpa oferite salariaţilor şi cu ce-ar putea fi ele înlocuite:

 

  • Tricouri

Un tricou simplu sau imprimat cu numele firmei, de calitate indoielnică, cu care nu poţi nici măcar să ştergi geamurile.  Ai primit vreodată aşa ceva ? Eu, da ! Mi-l amintesc şi acum. Avea un model abstact care s-a dus la prima spălare şi, dacă iniţial îmi era mic, după spălare a devenit şi mai mic. L-am purtat de vreo două ori când am văruit în apartament, apoi l-am aruncat fără niciun regret. De altfel, mi se pare stupid să-ţi transformi angajaţii în panouri publicitare mobile.

Acest tricou neinteresant, se poate înlocui cu ceva wow, cu un tricou scris cu cerneală invizibilă. La prima vedere nu e diferit de alte tricouri, însă după ce se udă, dă la iveală un mesaj simpatic, motivaţional. Îl poţi lua cu tine la sală sau când alergi prin parc.

  • Instrumente de scris

Nu cred că există cadou de firmă care să nu includă şi instrumente de scris. Un pix, unul sau mai multe creioane, toate imprimate cu numele firmei, evident, că doar nu cu al tău.

Însă ce-ai spune dacă ai primi un model unicat de pix vorbitor, cu faţa unei celebrităţi sau evantual chiar cu a ta, care să mai dea şi vreo opt mesaje ?! Nu-i aşa că ar fi wow şi nu te-ai îndura să-l foloseşti prea curând ? L-ai mai arunca după utilizarea completă ?  Sigur, nu !

Sau, ce zici de nişte pixuri din piatră cu un design wow ?

Povestea creionului care nu se termină niciodată e wow din nou. Un creion proiectat pentru a scrie 10000 km. Un fel de neverending pencil. Îmi doresc şi eu unul ! Se aude unde trebuie ? Mulţumesc !

  • Agende

Am primit cu zecile. An de an aproximativ aceleaşi modele, doar calendarul de pe prima pagină diferă. Mai groase sau mai subţiri, cu coperţi cartonate sau nu, nimic senzaţional.

M-aş bucura să primesc o agendă cu foi de hârtie din piatră, asta ar fi cu adevărat wow. Atunci să poftiţi să rupeţi foile, dacă reuşiţi. Aş nota în ea cele mai importante lucruri care mi s-au întâmplat şi mi se vor mai întâmpla de-acum înainte.

  • USB-uri

Fără USB nu se mai poate. S-a dus perioada CD-urilor, DVD-urilor şi a altor instrumente de stocare a informaţiilor, care au devenit din ce în ce mai multe. Un astfel de cadou ne bucură, pentru că e foarte util. Niciodată nu o să arunci un USB, indiferent cât spaţiu de stocare are.

Dar, cum ar fi să ai un USB cu amprentă ? N-ar fi wow să ştii că doar tu ai acces la el ? Recunosc, am mai pierdut astfel de dispozitive şi am stat cu teama că datele mele sunt în pericol. Cu acest USB, nu mi-aş mai face griji.

 

Câteva idei de cadouri pentru clienţi

Fără clienţi, n-ar mai fi afacere şi fără afacere, n-am mai avea despre ce vorbi. Clientul este cel care scoate banul, aşa că trebuie şi merită să fie respectat tot timpul anului şi din când în când, cadorisit.

V-ar putea ajuta câteva promoţionale din argint sau placate cu argint, la preţuri destul de ok. De exemplu, ce-aţi zice de acest desk set ? Puteţi să alegeţi dintre câteva sute de modele wow.

Un dar inedit pe care-l puteţi alege din lumea magică a cadourilor este reprezentat de un glob pământesc care se mişcă pe baza luminii şi a curenţilor pământului. Mie mi se pare wow, wow, wow şi desigur, mi-aş dori să am unul.

Un încărcător solar în forma de floarea soarelui mi se pare de asemenea un dar foarte potrivit pentru unii dintre clienţii dumneavoastră. În plus, floarea soarelui îţi aduce mereu zâmbetul pe faţă şi-ţi dă o stare de fericire.

Un alt cadou wow, este colecţia integrală din bambus. Şi pentru că tot am ajuns aici, vreau să spun că o mare parte dintre produsele pe care le găsiţi la Today Advertising sunt făcute din materiale reciclate sau reciclabile. Colecţia conţine baterii wireless care permit încărcarea fără disconfortul cablurilor, organizatorul pentru birou din bambus, paiele din bambus, dar şi căştile din bambus cu un look elegant.

Cadouri pentru respondenţi şi participanţi la diferite evenimente

Pe vremuri, când sondajele de opinie se făceau pe hârtie, după nişte criterii de alegere a respondentului strict matematice, firma la care lucram îmi dădea şi un număr de cadouri simbolice pe care să le ofer  oamenilor care aveau amabilitatea de a-şi exprima opiniile. Brichete, brelocuri, şorţuri de bucătărie, pixuri inscripţionate cu sigla firmei de marketing etc. Pentru ele, respondenţii trebuiau să semneze într-un tabel, să-şi dea CNP-ul şi numărul de telefon, pentru a fi verificaţi. Vă rog să mă credeţi că uneori îmi era jenă să le cer aceste date. Unii mă refuzau din start, alţii întrebau ironic: „doar pentru atât mi-am pierdut eu timpul cu tine ?” Spre deosebire de participanţii la evenimente, respondenţii au răbdarea să-ţi răspundă la o serie mai lungă sau mai scurtă de întrebări, aşa că răsplata pentru timpul şi informaţiile oferite trebuie să fie mai generoasă. Obiectele oferite cadou să fie practice, să-i folosească la ceva şi omul să plece mulţumit.

  • Umbrelă unisex de calitate

Practică şi utilă, toată lumea s-ar bucura s-o primească. Dacă sondajul este mai lung, respondentul ar merita şi o umbrelă wow din bambus.

  • Prosop

Se înţelege de ce.

  • Puşculiţe

Lista e foarte lungă, Trebuie doar să fiţi creativi, practici şi să vă gândiţi la cel căruia îi daţi ceva.

Participanţii la evenimente ar trebui să primească cadouri de genul: şepci, tricouri, afişe, CD-uri cu muzică, pahare, cărţi, sacoşe, etc., toate inscripţionate cu numele evenimentului la care participă.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Sponsor:

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s