Mobilitate gratuită pentru ONG-urile implicate în lupta împotriva Coronavirusului

„Nimic nu poate înlocui lipsa iubirii, dar iubirea înlocuieşte toate neajunsurile”

Pr.Arsenie Boca

Acum, mai mult ca oricând, am văzut adevărata faţă a oamenilor. Covidul a scos măştile umane şi le-a înlocuit cu cele din pânză, prin care se vede mult mai bine caracterul.  Frica de boală, de moarte, nu i-a schimbat în bine pe unii dintre noi, ba chiar dimpotrivă. Mulţi s-au repezit ca ulii la magazine, golind rafturile, fără a se gândi că altora nu le-au mai rămas decât câteva conserve. Comercianţii au ridicat preţurile la spirt, mănuşi, măşti, alimente. Hoţii au profitat de  faptul că stăm în casă şi au tăiat hectare întregi de pădure. Şefii, ba chiar şi unii angajaţi s-au refugiat în siguranţă, dând comenzi prin telefon celor ce şi-au pus pielea la bătaie. Unii medici şi unele asistente au dat bir cu fugiţii, lăsându-şi pacienţii de izbelişte. Patronii şi-au concediat oamenii, în loc să le ofere şomaj tehnic. Lista e lungă. O ştiţi şi voi. Ce ne-am face însă dacă toţi am fii aşa ?

Din fericire, există şi OAMENI care se gândesc la semenii lor, ei sunt cei care pun lumea în mişcare.

În prima linie sunt medicii şi asistentele care au stat pe baricade, chiar şi fără echipament de protecţie, gândindu-se mai înainte de toate să-şi facă datoria. Angajaţii de la supermarket, poştaşii, curierii care au adus mii de comenzi on-line, şoferii, poliţiştii, cei de la vamă, cei care trudesc pe ogoare, să avem făină şi după epidemie şi toţi cei care zilele astea s-au dus la muncă, riscând să se imbolnăvească sau chiar au făcut-o.

Unirea înseamnă putere.

Avem ocazia să vedem lipsurile din sistemul sanitar. Nu sunt ventilatoare pentru cei care au nevoie de respiraţie artificială, nu sunt echipamente de protecţie pentru medici şi asistente, nu este suficient personal, nu sunt substanţe pentru dezinfecţie, nu sunt medicamente.

Toată lumea ajută cum poate. Fiecare cu ce are şi cum îşi permite. Orice ajutor e binevenit. De la un SMS de 2 euro, până la sumele consistente oferite de firmele mari.

O.N.G.-urile şi fundaţiile s-au mobilizat şi au reuşit să colecteze sute de mii de euro. În sprijinul lor vin cei de la Autonom, care pun la dispoziție pentru închiriere gratuită (timp de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire) mașini din flota Autonom din toată țara (33 de oraşe), ajutându-i astfel să se poată mişca mai repede.

Toți cei care au nevoie de sprijin pot contacta firma Autonom astfel:

Mesajul firmei Autonom:

  • Punem la dispoziție pentru închiriere gratuită (timp de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire) mașini din flota Autonom din toată țara, pentru acele ONG-uri și fundații care au nevoie de mobilitate în misiunea lor, în lupta împotriva Coronavirusului.
  • Ne pot contacta pe adresa de e-mail help@autonom.ro sau la numărul de telefon +40 747 277 610;
  • Flotă variată: de la autoturisme și SUV-uri, la van-uri pentru transport marfă și pick-up-uri;
  • Atât pentru siguranța colegilor noștri, cât și a clienților noștri am luat următoarele măsuri de prevenire împotriva COVID-19 în Autonom:
    • După fiecare preluare/transfer, mașinile sunt dezinfectate, acordându-se o atenție deosebită tuturor mânerelor, volanului, bordului, schimbătorului de viteze și portbagajului.
    • După dezinfectare, fiecare mașină de închiriat rămâne obligatoriu timp de minimum 24 de ore în parcare, pentru neutralizare, înainte de a fi predată unui alt client.
    • Mașinile preluate de la clienți în regimul D2D (door-to-door) sunt dezinfectate înainte de preluarea de la client și încă o dată la sediul Autonom, înainte de predare. Ulterior, recomandăm ca mașinile să rămână neutilizate de către client timp de 24 h de la predare.
    • Toate cheile mașinilor, precum și documentele auto, sunt dezinfectate și neutralizate înainte de a ajunge la următorul client.
    • Șoferii noștri au primit numeroase informări, precum și mijloace de protecție (dezinfectant pentru suprafețe, măști de protecție, șervețele și dezinfectant pentru mâini atât pentru ei, cât și pentru pasageri).
    • Colegii din agenții vor purta de fiecare dată mănuși chirurgicale noi în gestionarea mașinilor și vor păstra distanța socială necesară în interacțiunea cu clienții.

Felicitări Autonom !  Prin acest gest demonstraţi că vă pasă şi că vă implicaţi în viaţa cetăţii, demonstraţi că mai presus de profit, iubiţi oamenii şi le sunteţi alături în momentele cele mai dificile. Aveţi tot respectul şi admiraţia mea !

Articol scris cu drag şi implicare pentru proba nr.16 a Spring SuperBlog 2020

Sponsor:

5 comentarii

  1. Super inițiativa celor de la Autonom!
    Se spune că binele se întoarce înzecit, dar chiar și fără a ține cont de asta, un bine face bine, indiferent din ce unghi ai privi lucrurile.
    Felicitări lor și đvs. pentru articol!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s