Publicat în Carina Travel Moinesti

12 octombrie 2020: Pelerinaj : Sfânta Cuvioasă Parasheva de la Iaşi

Pelerinajul de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, va fi supus unor reguli noi, din pricina pandemiei de coronavirus. O serie de evenimente devenite tradiționale la mijlocul lui octombrie au fost anulate.

„Calea Sfinţilor se va desfășura fără alai, iar credincioșii, după ce se închină la racla sfântă, nu vor mai putea să rămână în perimetrul mitropoliei. Nu vor fi aduse la Iași moaștele altor sfinţi, iar pelerinii sunt rugați să respecte regulile de igienă și recomandările organizatorilor.

Pentru a se evita aglomerația, racla cu moaștele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană și depusă în baldachinul special amenajat încă din data de 8 octombrie.

Vă exista un culoar de acces către sfintele moaște care să asigure păstrarea distanțării fizice iar voluntarii vor distribui măşti celor care nu au.

De-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini – iar înainte de a se apropia de zona baldachinului, credincioșii vor trece și peste covorașe dezinfectante.

Fiecare persoană va primi un pachet ambalat și oferit în condiții stricte de igienă care va conține câte o iconiță, un acatist al Sfintei Parascheva și o sticluță de aghiasmă.

În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Cuvioasei Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă și care, în număr restrâns, vor putea să intre în spații delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane și să se poată păstra distanța recomandată de autorități.

De asemenea, reprezentanţii Primăriei au decis că nu va mai fi concertul de sfârşit al sărbătorilor. Nu vor fi organizate tradiţionalele festivaluri ale vinului , niciun târg alimentar și nici nu vor mai fi autorizate puncte de vânzare ale obiectelor de cult.”


Sursa: http://stiri.tvr.ro/mitropolia-moldovei-i-bucovinei-a-anun-at-masurile-pentru-pelerinajul-la-moastele-cuvioasei-parascheva-calea-sfintilor-se-va-desfasura-fara-alai_870325.html#view

Pe 12 octombrie, sunteţi invitaţi să mergeţi în capitala Moldovei şi să vă bucuraţi de darurile duhovniceşti primite.

Traseu: Moineşti -> Iaşi (Sfânta Cuvioasă Parascheva) -> Mănăstirea Hadâmbu -> Mănastirea Vlădiceni

Preţ: 100 lei

Plecare se face pe 12 octombrie 2020, ora 4,30 de la „Ceas” (Gara Moinesti), sau din diferite puncte prin care o sa treaca autocarul

Relaţii şi înscrieri la tel.: 0747984071 Simionescu Corneliu -Agenţia Carina Travel Moineşti

2 gânduri despre „12 octombrie 2020: Pelerinaj : Sfânta Cuvioasă Parasheva de la Iaşi

  1. Mi-ar plăcea să mai ajung o dată la această sărbătoare, la Sfânta Cuvioasă Paraschiva, care mi-a marcat într-un el deosebit de plăcut tinerețea. La fel a fost și a doua oară si, sunt convinsă că și următoarea. Când va fi să fie.
    Mi-e tare dor și de dulcele și dragul Iași!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s