Publicat în Superblog 2020

De la Salină la Salin

Foto: Salina Tg.Ocna-Jud.Bacău

Mi-am petrecut foarte mult timp la Salina din Târgu Ocna, unde mergeam cu mama la tratament. Mă trezeam dimineaţa devreme, luam maşina de la buza minei şi ne afundam în măruntaiele sărate ale pământului, până la ora închiderii. Deja ne cunoşteam între noi, toţi cei care aveam abonamente medicale. Îmi făcusem prieteni printre copiii cu astm bronşic. Făceam gimnastică împreună, ne jucam cu mingea, ne dădeam în leagăn şi respiram aerul acela sărat, pe care, dacă închid ochii, îl simt şi acum în nări. Cura dura două săptămâni şi se făcea de două ori pe an. Mama era foarte mulţumită de rezultate.  Nu mai făcea crize atât de dese şi avea un somn liniştit. Mă bucuram s-o văd aşa, căci crizele ei mă speriau teribil şi uneori, spray-ul acela pe care-l pulveriza în gură, nu mai avea niciun efect.

Câteodată nu mai doream să merg la Salină. Aş fi vrut să existe o cameră cu pereţi din sare la noi în oraş, sau măcar un aparat care să-i asigure aerosolii care-i făceau atâta bine. Mama mă lua cu ea, în ciuda refuzului meu, pentru a-mi trata bronşita de care sufeream. Toată viaţa am avut afecţiuni respiratorii, fie că era vorba de sinuzită, laringită, rinită sau diverse alergii. O simplă îngheţată, prezenţa anumitor mirosuri, praful, toate îmi făceau rău.

Am crescut şi am început a studia cât mai multe despre terapia salină şi efectele terapeutice asupra organismului. Prefer un remediu natural care să-mi crească imunitatea organismului şi care să completeze cu succes tratamentul prescris de medicul alergolog. Aşa am aflat de produsele de la  Salin: Inhalatorul InSalin, Purificatorul de aer SalinPlus şi Puruficatorul de aer Salin S2.


Am auzit de cei de la Salin, de pe pagina lor de facebook. Cineva recomanda produsele firmei pentru mărirea rezistenţei la răceli, ceea ce, în aceste vremuri dominate de tot felul de viruşi, e foarte bine venit. Am dat like paginii, apoi am citit informaţiile de pe site şi uite aşa, am realizat câte efecte terapeutice au aceste produse. Soţul meu a zis că trebuie neapărat să avem aşa ceva în casă, nu numai pentru aerul proaspăt şi plăcut respiraţiei ci şi pentru un  somn liniştit şi odihnitor, o stare de confort psihic şi nu în ultimul rând pentru rezolvarea problemelor cu sforăitul.

Optăm pentru Purificatorul de Aer Salin Plus, pentru că acoperă o suprafaţă de 50 mp. Toţi cei care au cumpărat acest aparat au lăsat comentarii foarte interesante. Eu sunt genul care citeşte toate aceste review-uri şi decid în funcţie de acestea.

Voi, ce produs de la Salin aţi alege ?

Articol scris pentru SuperBlog 2020, proba nr.7

Sponsor:

Un gând despre „De la Salină la Salin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s