Publicat în Superblog 2020

Doar odată-i Crăciunul

După un an groaznic, măcar Crăciunul să ne mai înveselească și să ne mai adune sub brad. Căci, ce poate fi mai frumos decât să împodobești bradul cu cei dragi alături, în sunet de colinde și miros de cozonaci ? Să aștepți ca magia să se înfăptuiască și să adormi privind cerul, pe care nici de data asta n-ai să reușești să vezi sania trasă de reni cu care se plimbă moșul, împrăștiind peste tot daruri și praf de stele.

Timpul se scurge atât de repede, încât e musai să ne gândim de pe-acum ce fel de brad de Crăciun ne dorim anul ăsta. Să fie unul verde sau unul colorat ? Niciodată nu m-a interesat trendul, culoarea anului și alte aspecte date de modă. Am făcut totul după cum mi-a șoptit inima. Fie că mi-am luat doar un brăduț artificial decorativ, pe care l-am pus pe birou, fie că am ales dintre numeroșii brazi de Crăciun aduși la piață în ultimul moment de vreun comarciant, i-am împodobit cu drag, lălăind în jurul lor, încercând să pun globulețele cât mai asimetric și bucurându-mă ca un copil de jocurile luminițelor colorate.

Anul ăsta îmi voi comanda un brad artificial de la e-sărbătoare, pentru că am aruncat un ochi pe site-ul lor și am descoperit că e o mare diferență între brazii cei cu trei ramuri pe care-i găseam eu la piață în ultima secundă, ori cei din PVC, vânduți la magazinele chinezești și brazii comercializați aici.

De ce un brad artificial ?

-Primul motiv este acela că anul ăsta piețele s-ar putea să fie închise din pricina pandemiei și nu voi mai găsi nici măcar o crenguță de brad, darămite un brad mare și frumos. Bine, nu prea mare, că stau la bloc și trebuie să-mi calculez bine dimensiunea, astfel încât să încapă și steaua din vârf și suportul.

-Nu mai trebuie să-l cioplesc până încape în suport și nici nu-mi voi mai ocupa balconul cu el, ca să stea la răcoare. Îl pot monta mai repede, fără teama că o să-mi umple covorul de ace, sau îl pot ține strâns ca pe-o umbrelă, într-un colț unde n-o să deranjeze pe nimeni.

-Deși, bradul pe care l-am ochit e un pic cam scump, el va arăta impecabil timp de zece ani, ceea ce până la urmă se va dovedi a fi o importantă economie.

-Nu mai vreau să mă alătur celor care taie brazii din pădure, pentru o bucurie de câteva zile. Consider că e crimă oribilă. Am fost de curând în pădure și am văzut cum își plânge copacii. Trebuie să oprim odată aceste obiceiuri barbare și să ne gândim și la generațiile viitoare.

-Pot să-mi aleg un brad colorat argintiu, alb, roz, violet sau chiar negru, dacă îmi doresc ceva mai deosebit.

-Am o mulțime de opțiuni, pe care nici nu le bănuiam. De exemplu, pot să-mi aleg un brad foarte bogat cu zăpadă și cu vâsc ori unul cu conuri sau unul cu instalație încorporată, însă musai cu ace 2D+3D, care imită perfect originalul. Până și rămurica pe care stau acele e maro. Câtă atenție la detalii !

-Dacă-mi aleg un brad al cărui valoare este de peste 300 lei, am transport gratuit până acasă și nu mai e nevoie să mă plimb cu el prin oraș.

-Sunt făcuți din plastic ecologic, nu au miros, deci, adio alergii, nu le cad acele de la căldură, deci, adio mizerie și nu prezintă niciun risc pentru sănătate, cum sunt cei din PVC, care au în compoziție plumb, dăunător sănătății.

-Sunt simpli și eleganți, se montează și se demontează cu ușurință, chiar și de către un copil.

-După terminarea sărbătorilor de iarnă nu voi mai fi nevoită să-l car la container, unde găsesc o pădure de brazi morți, ci, îl strâng cu grijă și-l depozitez într-un serar, împreună cu toate decorațiunile, punându-l în așteptare până la Crăciunul viitor.

Eu v-am spus care-i alegerea mea pentru anul 2020. Dar voi, cum vă alegeți bradul pentru Crăciun ?

Articol scris pentru proba nr. 19 a concursului SuperBlog

Sponsor:

7 gânduri despre „Doar odată-i Crăciunul

  1. Anul trecut, am luat un brad la ghiveci, care s-a uscat în primăvară. Atunci am văzut că nu avea rădăcină, deci am fost păcălit. Anul ăsta, voi merge pe brad artificial. Mult succes în concurs, Cristina!

    1. Din cate am inteles, brazii la ghiveci nu mai pot fi replantati. chiar daca au radacina. Le dauneaza statul in casa, la caldura. Bradul artificial e cea mai buna solutie si pentru mine ! Multumesc, Petru !

  2. Mi-ar plăcea să simt mirosul bradului în casă, să-l împodobim aşa cum făceam în fiecare an împreună cu nepoţelul, dar anul acesta va fi cu totul altfel.
    Totuşi, nu ne vom lăsa copleşiţi de disperare sau supărare, ne vom replia şi vom face astfel încât să petrecem un Crăciun frumos. Important e să fim sănătoşi şi să ştim că ne avem unii pe alţii, chiar şi aşa, la distanţă.
    Felicitări pentru articol şi succes!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s