Publicat în Diverse

17 lucruri de făcut pentru Craciunul 2020 (Leapsă)

Se apropie Crăciunul lui 2020, numai cât n-a intrat pe ușă. Luna decembrie trece atât de repede, încât, dacă nu ești atent, te trezești cu o mulțime de restanțe (și aici nu mă refer la cele de la examene ori de la plata facturilor), ci la cele cu treburile rămase neterminate.

Am avut un an dificil și atipic în care am lucrat mult mai mult, fără concediu, cu nervii încordați aproape tot timpul din pricina diverselor probleme apărute de după colț, așa că mă simt stoarsă de energie. Mi-aș dori să mă retrag undeva, unde să fiu doar eu cu gândurile mele, să citesc, să mă odihnesc, să ascult muzică de Crăciun, într-un cuvânt, să-mi încarc bateriile. Dar, una e dorința și alta e realitatea.

Am primit o Leapsă de la Mirela, pe care o citesc cu mare drag, chiar dacă uneori cu întârziere și al cărui blog, UniquebyMM, îl recomand tuturor cititorilor mei, atât pentru articolele scrise cu sufletul cât și pentru recomandările făcute la produse cu totul și cu totul deosebite.

Leapșa despre 17 lucruri de făcut pentru Crăciunul 2020, m-a ajutat să-mi pun ordine în idei și să-mi fac un plan de bătaie, pe care, până acum mi-l făceam doar în gând.

  1. Curățenia casei, pe care am început-o deja și mici schimbări la accesorii, cum ar fi perdelele, fețele de masă, mutarea unor obiecte de mobilier dintr-un loc în altul.
  2. Cumpăratul de cadouri pentru cei dragi, operațiune în curs de desfășurare. Până  acum am achiziționat doar jumătate din ce am nevoie.
  3. Cumpărături de ornamente noi pentru brad și decorațiuni de sezon. Îmi place ca în fiecare an să adaug în brăduț măcar un globuleț nou și îmi păstrez obiceiul și în 2020. Câteva fundițe roșii, niște moși în miniatură și câțiva îngerași, își vor găsi locul în „poziții strategice”.
  4. Mă duc în pădure să-mi aduc crenguțe proaspete și conuri de pin, deoarece, de câțiva ani buni, împodobesc un brad de plastic. Crenguțele le decorez și le pun într-o vază mare, iar conurile le pun pe calorifer, pentru miros. Locuiesc la 15 minute de pădure, așa că această operațiune chiar îmi face plăcere și nu-mi ia mult timp.
  5. Cumpărături pentru meniul de Crăciun. Câte puțin din toate. Această operațiune se desfășoară până în ultima secundă, pentru că mereu descopăr că-mi mai lipsește ceva. Noroc cu chioșcul alimentar de lângă bloc, unde găsesc cam tot ce am nevoie.
  6. Schimb bani pentru copiii care vin să mă colinde. Nu știu dacă anul ăsta vor veni cei mici, dar eu voi fi pregătită. La noi nu se mai obișnuiește a se da mere și colaci, ci bani, așa că-mi fac rost din timp de bacnote de câte 5 și 10 lei.
  7. Împodobesc bradul, în timp ce ascult și fredonez colinde.
  8. Împodobesc micuțul meu apartament, astfel încât să am o casă primitoare și călduroasă.
  9. Îmi vizitez rudele și prietenii, în condiții de siguranță, ducându-le cadourile de Crăciun.
  10. Împreună cu soțul meu, stabilim meniul pentru zilele magice.
  11. Pregătesc meniul stabilit la punctul 10.
  12. Pregătesc masa de Crăciun. Lumânări, șervețele, crenguțe de pin, pahare de cristal, platouri cu motive de sărbătoare.
  13. Pregătesc licorile care ne vor însoți pe parcusrul mesei.
  14. Pregătesc atmosfera: muzică, filme, activități diverse.
  15. Încărcăm telefoanele, tabletele, calculatoarele pentru a discuta cu rudele și prietenii.
  16. Ne îmbrăcăm de sărbătoare, chiar dacă stăm în casă.
  17. Ne bucurăm de tot ce-am pregătit la punctele 1-16, cu gândul la cei dragi.

Oare, pentru voi, prietenii mei, care sunt cele 17 lucruri pe care le faceți pentru Crăciunul 2020 ?

2 gânduri despre „17 lucruri de făcut pentru Craciunul 2020 (Leapsă)

  1. Mulțumesc pentru ca ați acceptat și răspuns provocării lansate!
    Am citit articolul și m-am dus imediat cu gândul la sărbătorile de Crăciun ale copilăriei mele, la Moldova mea dragă! Abia aștept sa ajung din nou!
    Sărbători binecuvântate va doresc! 🤗

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s