Publicat în De toate adunate

Pământ Miraculos de Ștefan Ghioc

Nu am prea des ocazia să văd cum se lansează o carte, cum își desface aripile și zboară către cititorii ei, lăsându-se urmărită de creator până la un punct, apoi pierzându-se în marea Bibliotecă Universală a Lumii. În Moinești, asemenea evenimente sunt rare și vin mai mult din partea unor scriitori care au plecat din oraș, dar n-au uitat o clipă că rădăcinile le sunt adânc înfipte aici și-i trag înapoi cu ajutorul unor fire elastice, invizibile.

Domnul Ștefan Ghioc s-a născut la 10 august 1954, în Lucăcești, iar după absolvirea Facultății de Chimie și Inginerie Chimică din cadrul Institutului Politehnic Iași, viața l-a dus pe meleaguri Năsăudene.

M-a impresionat faptul că au venit la evenimentul din 25 mai 2022 o parte dintre colegii și profesorii săi de la liceul ”Spiru Haret”, dând întâlnirii o notă caldă și prietenoasă.

Domnul Ștefan Ghioc

N-am să vă povestesc despre cum a decurs evenimentul, cine, ce și cât a vorbit (pentru asta există înregistrarea video efectuată de postul ”Exclusiv TV”), ci vreau să depun mărturie despre căldura, calmul și liniștea pe care le-am simțit în prezența acestui om, care mi s-a părut de o modestie și de o cumsecădenie ieșită din comun.

De la stânga la dreapta: Domnii Valentin Vieru, Viorel Costea și Bogdan Legănuș

Câteva cuvinte despre carte

Lectura cărții mi-a consolidat ceea ce intuisem deja despre autor. O sensibilitate aparte, pe care rar o mai găsești în ziua de azi, trădată din plin atât de povestea romantică de iubire cât și de felul în care a pictat cu minuțiozitate fiecare colț de pământ miraculos.

Oare ce femeie nu și-ar dori să fie iubită așa cum a fost Iulia ? Chipul ei se reflecta în fiecare poiană, nor, floare, apă ori rază de soare. Descrierea locurilor m-a dus cu gândul la Tescani, la George Enescu, la muzica de pian, dar și la dealurile Moineștiului, zugrăvite de pictorul Ștefan Luchian în tablourile sale.

Cu toate că tușa Maria îl avertizează de faptul că domnișoara nu are ochi pentru el, Florin Iacob -personajul principal al romanului, continuă să spere, să aștepte anotimp după anotimp, să iubească, alergând după fantasme, să stea la pândă asemenea vulturului singuratic de pe creasta unde se urca pentru a rămâne doar cu el însuși. Jurământul de prietenie și sărutul inocent din copilărie, dintre el și Iulia încă îl mai tulbură. Întâlnirea cu fotograful Iuliei, Cristian Drăgan îi declanșează o adevărată criză de gelozie. Simte nevoie să se răzbune pe el, urcându-l în viteză pe crestele unui deal numai de el știut.

Începutul anului școlar îl mai înviorează, dar nu pentru multă vreme. Încearcă să facă orele plăcute, vorbindu-le copiilor pe limba lor. (Florin este profesor de chimie la liceu)

”Viața aceasta, acceptată astăzi de toată lumea, mie mi-a scăpat din mână, mai exact, am lăsat-o să treacă pe lângă mine, preferând urcușul solitar prin hățișurile ocolite de ceilalți, cu mai puțini sorți de izbândă, dar cu satisfacții mai mari.

Superficialitatea lasă un gol în suflet pe care cei mulți îl umplu cu discoteci supraaglomerate și suprazgomotoase, cu chefuri terminate în toaletă, cu relații ce sfârșesc la medicul de boli venerice sau, în cel mai bun caz, la cel ginecolog, dacă până acolo nu intervin tot felul de moașe, babe și alte pocitanii spre a salva ”cinstea” mironosiței.”

Romanul are niște întorsături destul de interesante și nu se termină cu happy-end. Nu știu dacă e bine să vă dezvălui finalul, cred că e mai bine să citiți cartea și să emiteți propriile voastre păreri și judecăți.

Mi-a plăcut personajul principal până într-un punct, apoi mi-a devenit antipatic, ca la final să-l detest. De foarte multe ori ni se întâmplă să visăm mult la o persoană, să credem că fericirea supremă e să fim cu ea, dar odată obiectivul atins, flacăra aceea care întreținea misterul să se stingă încet până la dispariție.

Nu pot să înțeleg și să accept cum un bărbat care este cu femeia la care a visat de mult timp și pe care o divinizează, poate să accepte în același timp în patul lui, o femeie de moravuri ușoare, care-l mânuiește ca pe-o păpușă de cârpă.

Cred că ceea ce se întâmplă în final este o pedeapsă divină, însă una incorectă și nedreaptă în ceea ce-o privește pe Iulia.

Nu degeaba se spune că dragostea e oarbă. Când iubești, îl vezi pe cel de lângă tine prin niște ochelari cu lentile roz. Nu asculți sfaturile nimănui, renunți la tine, la cariera ta, la visurile tale, pentru fericirea aceea de moment. Dar oare chiar merită să sacrifici totul pentru omul iubit ? Ești sigură că așa simte și el, că-ți împărtășește sentimentele ?

Tinerețea vine la pachet și cu o doză uriașă de naivitate. Mulți cădeam în capcane pe care mai apoi le regretăm toată viața, dar sunt și cazuri în care se poate spune: ” și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” și atunci, da, se merită. Viața e ca un joc cu bile norocoase. Depinde ce extragi din coș.

2 gânduri despre „Pământ Miraculos de Ștefan Ghioc

  1. Am participat și eu la câteva lansări de carte și pot spune că sunt niște trăiri extraordinare!
    În altă ordine de idei, carte mi se pare potrivită gustului meu și tentantă pe deasupra. Mi-ar plăcea să o citesc!
    Mulțumesc pentru recomandare și pentru felul în care ați transmis emoția!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s