Publicat în Amintiri din calatorie

O zi la Focșani

Când spui Focșani, gândul te duce automat la Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 și parcă ai vrea să rememorezi cu ochii minții vremurile de odinioară. Plimbându-mă prin Piața Unirii, mi-am imaginat bucuria oamenilor la dărâmarea bornei de hotar și hora uriașă în care s-au prins moldovenii și muntenii focșăneni. Atunci s-a cântat pentru prima dată Hora Unirii, pe versurile lui Vasile Alecsandri.

La 13 septembrie 1931 este inaugurat Monumentul ”Borna de Hotar”, opera sculptorului Ion Jalea, în prezența lui Nicolae Iorga, chiar pe locul unde se afla Pichetul de Grăniceri nr.47. Ne putem imagina cu ușurință pârâul Milcovel și vămile celor două Principate, populate de grănicerii vremii.

Borna de Hotar Focsani
Borna de Hotar
Piața Unirii din Focșani

Așa cum se poate observa, un alt monument important închinat Unirii, al cărui autor este tot sculptorul Ion Jalea, este ”Obeliscul Unirii”, la care vă recomand să vă uitați cu atenție pentru a observa cele peste 80 de personalități ale epocii, care au deținut un rol în istoria vremurilor.

Obeliscul Unirii din Focșani (detaliu)

În stânga imaginii este biserica ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.  Aici s-a oficiat cununia religioasă a domnitorului Gh. Bibescu cu Marița Ghica, naș fiind Grigore Sturdza, domnitorul Moldovei.

In plan îndepărtat este Hotelul Unirea și frumoasa clădire a Ateneului Popular ”Maior Gheorghe Pastia”. Zona verde a Grădinii Publice (cea pe care o zăriți în spatele bisericii) e un loc minunat de relaxare.

Grădina Publică din Focșani

Imaginația prinde și mai bine contur când e însoțită de dovezi constând în documente, tablouri ori diverse obiecte aparținând oamenilor de seamă ai epocii. Și unde în altă parte puteam găsi toate acestea la un loc, dacă nu în Muzeul Unirii. Ghidul muzeului ne-a plimbat prin istoria locurilor, răspunzând cu drag tuturor curiozităților noastre.

Muzeul Unirii Focșani

Sunt păstrate cu grijă ziare din anii 1857-1859, fotografii de epocă, în care recunoaștem personalitățile vremii, poze ale nu mai puțin cunoscutului moș Ion Roată, pe care povestitorul Ion Creangă l-a făcut celebru, căci nu există dovezi istorice ale întâlnirii acestuia cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. O fotografie a domnitorului, mult mai apropiată de realitate, o bombonieră de argint, un sfeșnic, o călimară, o sabie de paradă, celebra oca și chiar semnătura sa în original, pe o chitanță îngălbenită de vreme. Există și câteva obiecte ale doamnei Elena Cuza: o poșetă din argint, o umbreluță, un set de ceai, un șervet și un platou cu emblema familiei.

Deși muzeul nu este foarte spațios, fiecare obiect este foarte bine pus în valoare și reușește să te transpună în perioada anilor 1857-1859.

Muzeul Unirii din Focșani (Salon de epocă)
Muzeul Unirii din Focșani

Muzeul de Istorie si Arheologie, despre care citisem o mulțime de lucruri interesante era în proces de mutare într-un alt sediu, așa că nu l-am putut vizita.

Am trecut pe la Muzeul de Științe ale Naturii, însă, din câte am înțeles, a fost și el mutat dintr-o altă locație și n-am putut vedea decât foarte puține exponate.

Am luat un autobuz local și am dat o fugă în cealaltă parte a orașului, pentru a vedea Mausoleul.

Mausoleul Eroilor de la Focșani

Mausoleul a fost realizat de către arhitectul State Baloșin având ca inspirație arta bizantină. Lucrările s-au finalizat în anul 1931. Se găsesc aici 750 de cripte ce adăpostesc osemintele a 2619 eroi români și de alte naționalități căzuți în luptele din primul război mondial. Ghidul a fost foarte amabil, povestindu-ne despre grupul de spionaj condus de Vasile Chilian (1916-1917) dar și despre armele expuse.

Focșaniul e plin de monumente istorice. Unele arată excepțional, altele sunt în stare avansată de degradare și e mare păcat că nu se face ceva pentru a le păstra în viață, dându-le alte întrebuințări.

Iată câteva exemple:

Clădirea fostei Primării, e o bijuterie. N-am reușit să aflu de la nimeni ce destinație are în prezent.

Cladirea fostei Primării a Focșaniului

Teatrul ”Maior G.Pastia”

Teatrul ”Maior Gheorghe Pastia” Focșani

Iată și o clădire foarte importantă la vremea ei, aflată în curtea spitalului, într-o stare jalnică. Și, din păcate, nu e singura.

Monument istoric aflat în stare de degradare

În partea a doua a zilei am vizitat Muzeul Satului, aflat la numai trei km. de Focșani, mai exact în zona Crângul Petrești. Transportul local vă oferă autobuze care să vă ducă până acolo în câteva minute. Vă recomand să întrebați localnicii, sunt printre cei mai amabili și mai prietenoși oameni pe care i-am întâlnit.

Muzeul Satului m-a ajutat să-i cunosc mai bine pe cei care au făurit istoria acestor locuri. Este  reconstituit satul vrâncean de odinioară, cu căsuțe și anexe din 32 de gospodării. Interioarele caselor sunt aranjate cu grijă, astfel încât am avut senzația că gospodarii sunt undeva la muncă și urmează să se întoarcă pe-nserat. Traista și opincile așteaptă cuminți, la intrare. M-am mirat să văd că măsuțele și scăunelele păreau făcute pentru pitici, însă pe vremea aceea un om gras era o raritate. Primaria, Hanul, Școala, care e cireașa de pe tort a muzeului, Stâna, casele gospodarilor, totul pare încremenit în timp.

Școala
Interior clasă din timpul lui Alecandru Ioan Cuza
Interior casă

Nu era deloc aglomerat, așa că am avut timp să analizăm fiecare căsuță și să ne imaginăm viața grea a oamenilor din secolul trecut, comparativ cu ceea ce avem noi astăzi. Ghidul muzeului ne-a explicat o mulțime de lucruri despre cum funcționau diversele instalații construite din lemn și manevrate manual ori cu ajutorul apei sau a vântului. Nu știu cum se face că din acest sat încropit lipsește biserica, punctul central în jurul căruia se aduna comunitatea în zilele de sărbătoare.  Spun asta, pentru că Focșaniul are foarte multe biserici și nu orice fel de biserici, ci monumente istorice de la 1600 încoace, pentru care ți-ar trebui o zi întreagă să le vezi pe îndelete. Sigur se ascund povești frumoase în fiecare dintre ele. Duminica, Focșaniul răsună de dangătele clopotelor și se aud cântece de slavă aduse lui Dumnezeu din orice colț de stradă.

Biserica Sf.Nicolae Nou

Dacă doriți să vizitați Focșaniul și să înnoptați aici, vă recomand cu drag Pensiunea Dana 1, care este situată foarte aproape de cele mai importante obiective turistice. Aici am dat peste un personal foarte amabil și corect, o mâncare gustoasă servită cu promptitudine și așternuturi curate.

Pensiunea Dana1 din Focșani

Sunt sigură că acest oraș are mai multe de arătat decât am reușit să vedem noi într-o singură zi. Așa că, dacă-mi dați motive în plus de-a reveni, o voi face cu plăcere.

Bucurați-vă de cât mai multe călătorii !

Publicat în Amintiri din calatorie

Cascada Bigăr

Legenda:

Demult, trăia pe meleagurile mirifice ale Văii Almăjului, o familie de ţărani gospodari a căror singură amărăciune era lipsa unui urmaş, care să le ducă numele mai departe. Într-o noapte, femeii i se arată în vis o vrajitoare care i-a spus că doar dacă va bea apă de la izvorul de sub stâncă, va naşte o fată căreia nu-i va fi îngăduit niciodată să se îndrăgostească, dacă va dori să trăiască. Femeia merse la izvor şi bău apă, iar nu după multă vreme, născu o fetiţă. Copila fermeca cu privirea orice fiinţă omenească ce stătea în preajma-i, devenind o fecioară râvnită de toţi feciorii ţinutului. Iubirea ei se revărsa doar asupra unuia singur, pe nume Bigăr.

Simţind primejdia morţii, tatăl fetei o închise în grota de deasupra izvorului dintre lumi. Strigătele disperate ale fetei au fost auzite de vrăjitoarea, care i-a şoptit: Singurul lucru pe care pot să-l fac pentru tine, e să-ţi transform părul într-o cascadă pe care vor aluneca lacrimile tale. Vuietul cascadei îl va aduce pe cel pe care-l iubeşti aproape de tine, dar nu veţi putea trăi nicioadă în această lume. El va trebui să moară înecat în lacrimile tale şi tu vei muri odată cu el, spre a renaşte apoi, în cealaltă lume, în „Tărâmul Regăsirii Dorului”.

Toate se petrecură întocmai cum prezise vrăjitoarea, iar cascada a rămas mărturia iubirii care a învins limitele fiinţei umane, dar şi a faptului că dragostea înseamnă fericire dar şi sacrificiu deopotrivă.

Cascada e minunată, pur şi simplu îţi taie răsuflarea. Ai sta s-o priveşti ore în şir. În preajma ei, simţi că timpul se opreşte în loc. Am văzut-o în fotografii şi în filmuleţe postate pe net de-atâtea ori, dar nimic nu se compară cu realitatea. Dacă n-aţi fost până acum s-o vedeţi, mergeţi ! E de vis ! Cascada ocupă locul I în topul „8 cascade unice în lume” realizat în 2013 de publicaţia „The World Geography”. Are o înalţime de 7 m., iar conul pe care au crescut muşchii e din calcarul care s-a depus în timp, de la apa calcaroasă a râului.

Prin acestă zonă trece paralela 45, cam pe la jumătatea distanţei dintre Bozovici şi Anina, judeţul Caraş-Severin.

Pentru o taxă de 5 lei, poţi să străbaţi un traseu de 1.5 km (250 m. în interiorul rezervaţiei izvorului Bigăr). Se vizitează Peştera Bigăr şi punctul de belvedere, dacă ai un pic de condiţie fizică.

Vă las cu un filmuleţ, care mi s-a parut foarte frumos realizat.

Până data viitoare, bucuraţi-vă de viaţă !

Publicat în Amintiri din calatorie

Destinaţii de weekend (9): Rezervaţia naturală „Muzeul Trovanţilor” Costeşti

Pe drumul ce leagă Rm.Vâlcea de Tg.Jiu, se află comuna Costeşti, locul unde se găseşte Rezervaţia naturală „Muzeul Trovanţilor”.

Ştiam despre trovanţi că sunt „pietre care cresc”. În imaginaţia mea, creşterea trebuia să fie una spectaculoasă. Mă şi gândeam că în cele câtea minute cât vom sta noi pe-acolo, o să putem observa cum se umflă vreo piatră, dar n-a fost să fie aşa.  🙂

Trovanţii sunt formaţiuni asemănătoare stalactitelor şi stalagmitelor din peşteri. Se mai numesc şi concreţiuni de gresie (grezoase), create din straturi de nisip legate între ele printr-un ciment carbonatic, datorat apelor calcaroase. Cresc din centru către periferie cu 4-5 cm. în 1200 ani.  Deci, aş fi avut ceva de aşteptat. Se găsesc şi în judeţul Bacău, pe malul stâng al Tazlăului, la vărsarea acestuia în Trotuş şi pe malul stâng al Siretului, în dreptul localităţii Cornii de Sus. Informaţiile sunt preluate de pe Wikipedia.

Până data viitoare, să fiţi sănătoşi şi să călătoriţi cât mai mult !

Publicat în Amintiri din calatorie

Destinaţii de weekend (8): Ski Gyimes

Nu-i aşa că şi voi munciţi cu mai mult spor, când ştiţi că se apropie weekend-ul şi mergeţi undeva să vă încărcaţi bateriile ? Pentru mine, undeva ăsta trebuie să îndeplinească câteva condiţii: să nu fie prea departe de casă, să nu necesite cheltuieli mari, să fie în mijlocul naturii, să existe mijloace de transport până acolo şi înapoi.

Săptămâna trecută am descoperit un astfel de loc, la 60 km. distanţă de Comăneşti, pe drumul ce duce către Miercurea Ciuc, mai exact în satul Lunca de Sus, judeţul Harghita. Se poate ajunge şi cu trenul, într-o oră şi zece minute. Preţul unui bilet dus-întors Comăneşti-Lunca de Sus este de aproximativ 14 lei. Drumul până acolo e o încântare, peisajele care ţi se derulează în faţa ochilor îţi taie răsuflarea.

De la gară, faci cam doi kilometri până la Ski Gyimes. E bine să mergi pe jos, ca să poţi admira casele oamenilor, biserica, viaductul şi nu în ultimul rând peisajele. Localnicii sunt binevoitori, vorbesc atât în română cât şi în maghiară, te salută şi te îndrumă până la pârtie.

Ski Gyimes este un loc de agrement pentru iubitorii sporturilor de iarnă şi nu numai. Există aici două pârtii, una mai uşoară, alta mai dificilă, de 700, respectiv 800 m, un traseu de bob, deschis în toate anotimpurile, în lungime de 1300 m., posibilitatea de-a închiria ATV-uri, o parcare generoasă, un restaurant, locuri de cazare şi o terasă în aer liber.

Ne-am aşezat la coadă pentru a ne procura biletele de acces (preţ 15 lei/adult şi 12 lei/copil -pentru o tură). Apoi, la o altă coada pentru a urca în săniuţe. Oamenii respectau distanţa fizică, purtau măşti şi totul a mers destul de bine şi de repede.

Fiind pentru prima dată acolo, nu prea ştiam cu ce se mănâncă bobul, aşa că am citit instrucţiunile cu atenţie. Am reţinut că trebuie să ai grijă să nu existe o distanţă mai mică de 25 m. între tine şi persoana din faţă. Sania e uşor de condus, are o manetă dublă, pe care dacă o apeşi, frânezi şi dacă o ridici, accelerezi. Eşti legat cu o centură de siguranţă, care se desface doar când ajungi la destinaţie. Mai simplu, chiar că nu se poate. Am avut în faţă o doamnă care a mers destul de încet, aşa încât mi-a răpit porţia de adrenalină, de care speram să am parte. Data viitoare, voi lăsa să curgă mai mult timp între momentul plecării mele şi a persoanei dinaintea mea. Am filmat doar urcarea, la coborâre, am preferat să am grijă de manetă, decât de telefon.

Oricum, experienţa este unică, te simţi foarte bine şi te gândeşti că parcă ai mai vrea o tură. După toată treaba asta, te poţi alege şi cu o amintire frumoasă. În schimbul sumei de 10 lei ţi se dă o fotografie cu tine, în timp ce te bucuri de această aventură. (Există un ecran uriaş, unde vezi pozele cu cei care s-au dat cu bobul şi un număr. Reţii numărul fotografiei tale şi te duci din nou la casierie, unde, după ce stai din nou la coadă, îţi poţi achiziţiona amintirea. Eu zic că merită s-o ai. Uneori se întâmplă să nu te alegi cu nimic, pentru că ai trecut prea repede prin faţa obiectivului, aşa cum am păţit eu).

După ce ne-am bucurat ca nişte copii de bob, ne-am aşezat la masă, căci o experienţă turistică nu e completă dacă nu deguşti şi ceva mâncare din zonă.

Nu ai cum să te duci în secuime şi să nu guşti o supă de gulaş, făcută ca la mama ei. La felul doi, am comandat o borzoska însoţită de o porţie generoasă de cartofi prăjiţi.

Borzoska este şniţelul unguresc, din care mănânci cât te ţine „ghiozdanul”. M-am uitat pe youtube la procesul de fabricaţie, pentru că vreau să încerc şi eu acasă. Cartofii, usturoiul, caşcavalul şi smântâna trebuie să fie prezente, pentru o reţetă reuşită.

Preţurile sunt convenabile raportând la cantitatea destul de mare de mâncare pe care o primeşti. Data viitoare vreau să încerc platoul SkiGyimes, specialitatea casei, despre care am auzit numai lucruri bune.

Borzoska

Servirea a fost rapidă şi personalul foarte simpatic. Abia am reuşit să ne mai ridicăm de la masă, după ce am udat puiul cu o bere, ca să se mai răcorească.

Ne-am întors acasă, cu gândul că am descoperit un loc în care cu siguranţă vom reveni şi îl vom recomanda cu tot dragul şi prietenilor.

Până data viitoare, aveţi grijă de voi şi bucuraţi-vă de viaţă !
Publicat în Amintiri din calatorie

Destinaţii de weekend (7): Râşnov

Dacă îţi doreşti un sfârşit de săptămână relaxant şi liniştit, Râşnovul este destinaţia ideală. Te poţi delecta cu cei mici şi nu numai la Dino Parc, te poţi plimba cu trenuleţul până la Cetate ori poţi vizita peşterile din zonă.

De cum ajungi în Râşnov, simţi o stare de calm şi bucurie. Cetatea semeaţă, care-şi poartă cu mândrie anii, domină tot peisajul. Prin poziţia sa strategică, controla accesul în Transilvania dinspre Valea Râşnoavei. Prima menţiune documentară este din anul 1335. Aici s-au turnat mai multe cadre ale filmelor „Nemuritorii”, „Dacii”, „Mihai Viteazul”, „Columna”, oraşul câştigându-şi astfel titlul de cetate a filmului istoric românesc. În anul 2002, aici s-a filmat „Cold Mountain” cu Jude Law şi Nicole Kidman, film ce a luat premiul Oscar. 

Poţi ajunge la Cetate prin mai multe metode:

-cu liftul pe plan înclinat, pentru o sumă de 12 lei/adult şi 6 lei/copil, între orele 9-18, dar nu în tot timpul anului. S-ar putea să aveţi surpriza pe care am avut-o şi noi, adică să nu funcţioneze ascensorul fix în perioada în care v-aţi planificat să vizitaţi cetatea. Dacă aveţi acest ghinion, puteţi urca pe scările aflate la baza liftului. E gratis, e  sănătos şi ţi se oferă prilejul de-a face nişte fotografii superbe.

-cu trenuleţul, care are staţie la Dino Parc sau, la pas, urmând traseul trenuleţului.

Acum zece ani, am găsit cetatea deschisă, ba chiar am prins şi un festival istoric. Din păcate, acum n-am mai putut vedea decât exteriorul, cetatea fiind în renovare până în anul 2021.

Scările de la baza ascensorului

Oraşul Râşnov, văzut de sus

Cetatea Râşnov

Ascensorul spre Cetatea Râşnov

***

Dino Parc Râşnov

Este cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, desfăşurându-se pe o suprafaţă de 3 hectare. Cei 100 de dinozauri în mărime naturală, locurile de joacă pentru copii, căsuţele din arbori, cimatograful 9D, traseele de aventură, fac din Dino Parc un loc foarte apreciat atât de cei mici cât şi de cei mari.

Preţurile biletelor: 28 lei -adulţi, 22 lei -copii peste 3 ani, gratuit -copii intre 0-3 ani.

Cele câteva ore petrecute aici, te fac să te simţi din nou copil şi să te bucuri de toate minunăţiile pe care acest parc ţi le oferă.

Ar mai fi fost de vizitat şi peştera „Valea Cetăţii”, dar nevizitând-o avam motiv să ne reîntoarcem.

Până data viitoare, călătorii plăcute !

Publicat în Amintiri din calatorie

Destinaţii de weekend (6): Bran

Călătoriile sunt un bun prilej de-a ne redescoperi şi de-a medita la cât de frumoasă e viaţa. În această perioadă de restricţii, cel mai mult mi-au lipsit evadările în natură. Nimic nu mi se pare mai frumos decât să-ţi iei rucsacul în spate şi să pleci în căutare de locuri noi. Nici nu contează unde. Închizi ochii, pui degetul pe hartă şi gata, aia-i destinaţia. Avem o ţară frumoasă, cu peisaje de vis şi nu ne ajunge o viaţă s-o cunoaştem aşa cum ar merita.

Pe meleaguri brănene am mai fost în urmă cu zece ani (2010), aşa că era cazul să ne reîntoarcem, pentru a vedea ce s-a schimat într-un deceniu. În general, ne-am propus să nu mergem de două ori în acelaşi loc, pentru că viaţa e scurtă şi e bine să apuci să vezi cât mai multe. Dar, pe măsură ce-ţi apar ghiocei la tâmple, vrei să aprofundezi lucrurile. Îţi pui mai multe întrebări, priveşti totul cu mai multă atenţie, observi detaliile şi nu te mai mulţumeşti doar să bifezi nişte obiective, în mod superficial.

Am preferat să stăm departe de terase şi baruri pentru că virusul este încă printre noi, aşa că ne-am mulţumit cu ce-am cumpărat de la magazinele din zonă şi cu ceva clătite: „Clătita Regală” cu fructe poaspete şi nutella la 15 lei şi „Clătita Dracula” cu dulceaţă de ardei iute, la 13 lei/bucata.

Secţia Etnografică în aer liber a Muzeului Naţional Bran

Este situată foarte aproape de intrarea la Castelul Bran. Un bilet costă 4 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii şi nu se percepe taxă de fotografiat. În plus, nu e deloc înghesuială, deşi toţi cei care vizitează Castelul Bran, ar putea intra şi aici. În acest muzeu al satului, am putut admira în voie căsuţele şi interioarele, imaginându-mi viaţa de odinioară a locuitorilor din zonă. Doamna muzeograf a fost foarte amabilă, răspunzând cu mare drag întrebărilor noastre. Cea mai frumoasă şi mai mare casă este cea a unui preot, iar în jurul ei gravitează toate celelalte gospodării. Războiul de ţesut şi instrumentele de prelucrare a lânii sunt prezente în majoritatea caselor, semn că dărăcitul şi ţesutul erau ocupaţii frecvente în zonă. E un loc în care ţi se prezintă istoria locului, exact aşa cum a fost, fără mituri false, fără sclipiri, fără exagerări. Aici te simţi bine, căci te regăseşti pe tine şi pe strămoşii tăi şi poţi să te aşezi liniştit pe o băncuţă, departe de lumea care forfoteşte dincolo de porţile muzeului.

Din păcate, am aflat că acest loc minunat ar putea să dispară cât de curând. Sper din tot sufletul să se găsească o soluţie, astfel încât aceste căsuţe să nu fie dărâmate. Poate un alt spaţiu în Bran ori în satele din apropiere. Nu ştiu. Oricum, o să urmăresc soarta muzeului.

Din acest motiv am decis să pun mai multe poze, poate cineva are ochi să vadă, inimă să simtă şi creier, pentru a găsi o soluţie înţeleaptă.

Peste drum de Castel se află locul unde în anul 1940 a fost depusă inima Reginei Maria a României, inimă care acum este păstrată la Pelişor. Atât de mult şi-a iubit fiul, încât şi-a dorit ca inima ei să stea la Bran, unde sunt şi rămăşiţele pământeşti ale acestuia.

În apropiere se găseşte şi o capelă foarte frumoasă, copie a celei de la Balcic. Din păcate, aceste locuri nu sunt puse în valoare aşa cum ar trebui şi ar merita.

Puteţi vedea Centrala Hidroelectrică şi zidurile Vămii de odinioară.

Un alt loc deosebit, pe care n-ar trebui să-l rataţi dacă mergeţi la Bran este:

Muzeul Naţional Bran -Secţia de Istorie „Regina Maria” 

Un bilet de intrare pentru adulţi costă 8 lei. Spre deosebire de alte locuri, aici, doamna muzeograf Maria Calaican îţi oferă informaţii despre fiecare lucruşor în parte. Te plimbă prin istorie cu atâta uşurinţă şi uneori ai impresia că îţi anticipează întrebările. Când o asculţi cu câtă pasiune îţi vorbeşte despre Regina Maria, ai senzaţia că aceasta trăieşte şi că, dintr-o clipă în alta va intra pe uşă şi se va duce în camera ei.

Simplitate, bun gust, credinţă, rafinament, eleganţă şi multă  dragoste de neam şi ţară. N-ai cum să nu observi toate astea, pe oriunde au trecut Regina Maria şi Regele Ferdinand.

În această imagine se poate vedea casa de bani, care era lăsată deschisă în permanenţă, testând astfel corectitudinea angajaţilor.

Dormitorul Regelui Ferdinand

După ce părăseşti muzeul, străbaţi parcul oraşului, un colţ liniştit cu multă verdeaţă, unde am ascultat un nai ce răsuna de la un restaurant din apropiere.

Mi-au plăcut băncile sculptate cu motive tradiţionale, de către artistul Ioan Ungur.

Am lăsat la final Castelul Bran, pentru că este atracţia zonei şi majoritatea turiştilor vin pentru a-l admira. Deşi n-are nicio legătură cu Dracula, castelul e o bijuterie ce străluceşte din toate părţile. Nu te poţi abţine să nu-i faci zeci de poze din toate unghiurile.

Biletul de intrare este de 40 lei pentru adulţi, 30 lei pentru pensionari, 25 lei pentru studenţi şi 10 lei pentru elevi.

N-am să vă povestesc prea multe despre castel, sunt deja sute de pagini scrise pe tema asta, aşa cum nici ghidul de-acolo nu vă v-a spune nimic (poate doar dacă sunteţi parte a unui grup). O să vă las în compania câtorva imagini. Mi-ar fi plăcut să mă plimb şi prin parcul de la castel, dar ploaia şi timpul întârziat ne-au oprit.

Fecioara din Nurnberg, unul dintre cele mai groaznice instrumente de tortură ale evului mediu

Cetatea s-a născut la 19 noiembrie 1377 şi se pare că a fost vizitată de Mihai Viteazul în anul 1596. Din 1836, fortificaţia îşi pierde importanţa, graniţa dintre Transilvania şi Muntenia fiind mutată la Fundata. De la sfârşitul sec. al-XIX-lea până în 1918, Branul este preluat de Oficiul Silvic al oraşului Braşov. La 1 decembrie 1920, autorităţile oraşului Braşov au donat castelul suveranilor României Mari. Împreună cu arhitectul ceh Karel Liman, regina a început un amplu proces de restructurare. A introdus apa curentă şi a construit uzina electrică, racordând gratuit satele Bran, Şimon şi Moieciu. Regina Maria i-a lăsat castelul fiicei sale Ileana.  Din 1947, castelul trece în custodia statului român, fiind transformat în muzeu în anul 1957. Pe 18 mai 2009, după 61 de ani, Castelul Bran a fost retrocedat copiilor prinţesei Ileana: Dominic Habsburg-Lothringen, Maria-Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer.

Iubitorii drumeţiilor montane au de ales între diverse trasee, pentru a ajunge la Vârful Omu.

Am lăsat la final locul unde se găsesc cadouri şi suveniruri pentru cei dragi, pentru că, în general, toţi comercianţii vând cam aceleaşi produse, de multe ori, de prost gust. Există şi unele chestii draguţe, dacă priveşti cu răbdare şi atenţie.

Cred că Branul mai ascunde şi alte locuri minunate, pe care noi nu le-am descoperit. Vă invit pe voi s-o faceţi şi apoi, să-mi povestiţi şi mie.

În atenţia celor care vor circula cu mijloacele de transport în comun: mersul autobuzelor nu este cel afişat pe net, în week-end e mai greu să te deplasezi dintr-un loc în altul . De multe ori eşti nevoit să apelezi la taximetrişti, care sunt destul de scumpi, fiind vorba despre o zonă turistică atât de cunoscută.   

Până data viitoare, vă doresc, călătorii plăcute !

Publicat în Amintiri din calatorie

Destinaţii de weekend (5): Castelul Ghica din Dofteana Bacău

Imaginile cu Castelul Ghica de la Dofteana Bacău, m-au fascinat de multă vreme, însă abia azi s-au aliniat planetele şi am fost să-l vizităm. Uneori, treci pe lângă locurile de lângă tine, fără să le vezi frumuseţea şi cauţi ceva interesant la mii de kilometri distanţă. Din Moineşti până la Dofteana Bacău sunt 12 km, iar costul unui bilet de intrare în muzeu este de doar 5 lei. Vă las pe voi să calculaţi cât m-a costat această ieşire.

Ansamblul Castelului Ghica (Ghika) se poate vizita zilnic, între orele 10-18. Biletele se găsesc la recepţia Pensiunii Dofteana Park, situată în curtea castelului, sau sunând la numărul de telefon 0735-765.811.

Castelul de vânătoare al familiei Ghica a fost construit în sec. XIX (1889), de către un arhitect italian. Cu 2  ani înainte, a fost ridicată o „hulubărie”, actuala Pensiune Dofteana Park.

În perioada 1941-1944, aici s-au stabilit comandamentele armatelor germane şi sovietice, iar după naţionalizarea din 1949 spaţiul a fost spital TBC, casă de copii, sanatoriu de reumatologie infantilă.

Din Castel, n-au mai rămas decât pereţii şi lemnăria. În prezent, sunt câteva piese de mobilier autentice, recuperate de la săteni, un şemineu şi multe donaţii. Cu toate astea, poţi să-ţi imaginezi destul de uşor strălucirea de odinioară.

Castelul este înconjurat de un parc extraordinar de frumos, în interiorul căruia se găseşte un lac splendid. Parcul are alei, bănci, coşuri de gunoi, semn că s-a muncit la reabilitare. Aici vin cupluri de tineri căsătoriţi pentru a-şi face fotografii inedite. Ghidul vă va povesti o mulţime de lucruri interesante, aşa că, dragi moineşteni şi nu numai, dacă vă doriţi să petreceţi o zi de neuitat, nu ezitaţi !

Sala de primire a oaspeţilor

Şemineul original din marmură de Carerra

După ce mergeţi în vizită, nu uitaţi să reveniţi pe blog, să-mi spuneţi dacă v-a plăcut.

Publicat în Amintiri din calatorie

Destinaţii de weekend (4): Mausoleul Eroilor Mărăşeşti

Suntem în 6 iunie 2019 şi serbăm Ziua Eroilor, aşa cum s-a stabilit prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920. În toată ţara bat clopotele şi se înalţă la cer odată cu mirosul de tămâie, rugăciuni de pomenire pentru cei ce s-au jertfit pentru ca noi să fim astăzi liberi. Eroii de pretutindeni şi-au primit coroanele, coliva şi vinul sfânt.

Am trecut de foarte multe ori pe lângă Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti, i-am admirat măreţia, am făcut o poză în grabă şi am plecat mai departe. Dar a venit şi ziua în care am simţit pe pielea mea, cum e să intri în acest fastuos monument funerar. Nu m-am simţit confortabil nici o clipă, părea că moartea e ascunsă pe-acolo pe undeva şi că urmează să-ţi sară în faţă în orice moment. Mormintele eroilor, frigul, picturile, sarcofagul, coroanele şi lumânările, aranjarea mormintelor ca într-un labirint, rugăciunile săpate în piatră, lumina ireală… E greu ! Te apasă ! Imaginaţia îţi fuge automat la scenele din filme şi la cărţile despre război şi n-ai cum să nu te gândeşti la cât de greu le-a fost lor atunci când le vâjâiau gloanţele pe la urechi, când mureau cu miile în tranşeele săpate cu mâna lor, ori pe câmpul de luptă dar şi la curajul de-a merge până la capăt pentru cei de-acasă şi pentru noi, cei de-acum, care avem datoria sfântă de-a nu le uita jertfa şi de-ai cinsti, măcar în Ziua Înălţării.

Construit în perioada 1923-1938 în memoria eroilor căzuţi la Mărăşeşti, în luptele din 1917, monumentul are ca piesă centrală Cupola Gloriei. Basorelieful exterior al acestuia a fost realizat de către sculptorii Cornel Medrea şi Ion Jalea. În centrul mausoleului se află amplasat sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, comandantul operaţiunilor militare de la Mărăşeşti. În mausoleu sunt înhumate corpurile a aproximativ 5000 de eroi. A fost construit la iniţiativa Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române (1919). Este opera arhitecţilor George Cristinel, Constantin Pomponiu şi a pictorului Eduard Săulescu. Piatra fundamentală s-a aşezat la 19 august 1923. Monumentul s-a realizat în două etape: 1923-1924 şi 1936-1938. A fost inaugurat la 18 septembrie 1938.

Sarcofagul Generalului Eremia Grigorescu

O parte dintre numele eroilor înhumaţi în Mausoleu

CINSTE EROILOR NEAMULUI ! 

Publicat în Amintiri din calatorie

Destinaţii de weekend (3): Vulcanii Noroioşi -Pâclele Mari

Îmi doream să ajung la Vulcanii Noroioşi, nu numai din curiozitate ci şi pentru că prietenii m-au sfătuit să mă grăbesc dacă vreau să mai văd ceva, pentru că fenomenul e aproape de a se stinge din pricina exploatărilor de gaze.

Pe 31 mai 2019, am mai găsit un vulcan măricel şi vreo câţiva vulcănei mai mici, în care bolborosea lent noroiul scos la suprafaţă de gazele aflate la mii de metri sub pământ.

La Rezervaţia „Pâclele Mari”, taxa de intrare este simbolică. Elevii plătesc un leu, studenţii, 2 lei şi adulţii, 4 lei. Citesc de pe o tablă, amplasată chiar la intrarea în zonă, câteva informaţii interesante, pe care le împărtăşesc aici, căci puţină teorie nu strică, iar iubitorii de date exacte se vor bucura de lectură.

„Termenul de „Vulcan Noroios”,  specific pentru literatura de specialitate defineşte o erupţie lentă sau bruscă de noroi, însoţită de emanaţii de gaze şi chiar de petrol. Vulcanii Noroioşi au fost remarcaţi pentru prima dată la noi în ţară, la Berca, Judeţul Buzău de către francezul H. Cognand în anul 1867, cu ocazia unor prospecţiuni petrolifere. Mai târziu, au fost descrişi în 1883 de către Grigore Cobălcescu, în 1890 de către Grigore Ştefănescu şi în 1965 de Mircea Peaha, care şi întocmeşte o lucrare de sinteză.

Fenomenul de vulcan noroios este cunoscut în întreaga lume şi se deosebeşte de vulcanii propiu-zişi prin produse de erupţie, forme şi dimensiuni. Ei iau naştere datorită erupţiilor gazelor naturale, a mişcărilor seismice şi chiar a emanaţiilor post-vulcanice.

Vulcanii Noroioşi pot fi clasificaţi în trei mari categorii, după felul apariţiei;
-vulcani noroioşi datoraţi erupţiei gazelor naturale
-vulcani noroioşi datoraţi emanaţiei gazelor vulcanice
-vulcani noroioşi de origine seismică

În Subcarpaţii Buzăului, Vulcanii Noroioşi se datorează emanaţiilor de gaze din zonele cutate şi faliate, ce aduc la suprafaţa noroi.

În zona Berca-Arbanaşi, se găsesc trei areale cu vulani noroioşi:

-Pâclele mari
-Pâclele mici
-Pâclele de la Beciu

Ploile torenţiale, despăduririle intense, alunecările de teren profunde sau de suprafaţă, scurgerile de noroi, dau întregii depresiuni un aspect bizar, selenar.

La acestea se mai adaugă faptul că aici se întâlnesc o serie de plante rare. Un exemplu este Gărdurăriţa (Nitraria Schoberii) o plantă central asiatică ce se găseşte la limita vestică a arealului, aceasta fiind unică în ţară. Se întâlnesc şi asociaţii vegetale caracteristice silvostepei sudice, cum ar fi: colilia, pirul stepic, iarba de sadina, ruşcuţa de primăvară, soschiul.

Pâclele mari se află la o altitudine de 322 m şi au o suprafaţă de 22 de hectare.
Pâclele mici se află la o altitudine de 341 m şi au o suprafaţă de 16,5 de hectare.
Pâclele de la Beciu se află la o altitudine de 280 m şi au o suprafaţă mai mică, de 20×40 m.

Nişte plăcuţe numite „Ghidul Supravieţuitorului”, cu informaţii în română şi engleză avertizează turiştii asupra comportamentului, pentru a evita eventualele accidente care s-ar putea întâmpla.

Cu toate că n-am văzut nici urmă de plantă (de altfel, nici n-am avut timp să caut), peisajul e unic, ireal, nepământean. Ţi se pare că eşti, ba pe o pistă de biciclete (acolo unde terenul este moale, căci „lava” nu este uscată întru totul), ba pe un loc arat de nişte pluguri uriaşe, cu brazde mari, de trebuie să sari printre ele, ca să poţi trece dintr-un loc în altul.

În preajma vulcanilor, se simte un miros de gaz, iar vulcanii sunt ca nişte oale ce au forma unor trunchiuri de con, cu baza pe pământ, în care fierbe tot timpul ceva, la foc lent.

Un cenuşiu selenar, un peisaj care te atrage dar te şi înspăimântă în acelaşi timp, căci poţi să-l vezi şi ca pe o poartă spre o lume ascunsă, unde clocotesc cazanele cu smoală, ori te aştepţi să întâlneşti furnici uriaşe, care să te certe că le-ai tulburat liniştea. Pentru cei cu imaginaţie bogată, locul acesta e o bună sursă de inspiraţie.

În această imagine, se vede vulcanul mare, dar şi domnul Simionescu Cornel, de la Agenţia de Turism Carina Travel Moineşti,  căruia îi mulţumim pentru excursiile minunate pe care le face, alegând trasee şi obiective turistice interesante, pe care orice român ar trebui să le vadă măcar o dată în viaţă.

Nu puteam să plec, fără să amestec puţin cu degetul într-un vulcănel, că deh, trebuia să mă mocirlesc niţel, să simt pe pielea mea, cum stă chestiunea.  🙂  Şi ce să vezi ? Un noroi, ca oricare altul, rece şi fără miros.

Deşi nu am petrecut mult timp în zonă, am rămas cu amintiri frumoase, ce simt că mă vor urmări multă vreme şi cu încă un obiectiv turistic din ţara noastră, bifat.

Cu mic, cu mare, ne-am adunat la autocar, care a pornit-o înapoi printre dealurile înverzite, unde n-am avut neam de semnal, ca să pot trimite şi eu ceva poze prietenilor.

E frumos, merită să străbateţi drumul, pentru a vedea cu ochii vostri ce-aţi văzut aici doar în poze. Există şi o pensiune, unde n-am fost, dar mi-au plăcut reclamele.

Vă aştept să schimbăm impresii !

Publicat în Amintiri din calatorie

Destinaţii de weekend (2): Sovata

Dacă iubeşti liniştea, aerul curat, plimbările în natură, Sovata este locul ideal unde ar trebui să mergi. E locul unde poţi să te tămăduieşti  de diferite boli organice [ginecologice (insuficiență ovariană, cervicită cronică, metrosalpingită cronică, sterilitate), degenerative, inflamatorii și reumatismale (spondiloză cervicală, dorsală și lombară, artroză, poliartroză, dureri articulare, tendinite, tendimiozită, poliartrită scapulohumerală), stări posttraumatismale (dupa operații vindecate la articulații, mușchi, oase, după luxații și entorse), boli ale sistemului nervos periferic (pareze ușoare, sechele ale poliomielitei, polinevrite), tulburari endocrine (hipotiroidie, urmare a unui tratament endocrinologic), boli cardiovasculare (ulceratii, acrocianoză)] dar în egală măsură să te şi opreşti din zumzetul zilnic, să-ţi permiţi să rămâi numai cu tine, într-un anume fel de meditaţie.

Hoteluri, pensiuni şi flori…o mulţine de flori superbe !

Biserica ortodoxă „Schimbarea la Faţă”

Plimbare prin staţiune, la trap cu şareta ori cu trenuleţul.

Sovata este celebră prin lacurile ei: Ursu, fiind renumit prin faptul că este singurul lac helioterm din ţară. Cănd faci promenada de jur-împrejurul lui, te bucuri de jocul răţuştelor şi de imaginile reflectate aici.

După ce treci de Lacul Verde şi cel Roşu, ajungi la Muntele de Sare, unde-ţi poţi face câteva fotografii inedite.

Lacul Verde

Lacul Roşu

Muntele de Sare

Situată în judeţul Mureş, staţiunea Sovata a primit de-a lungul anilor mii de oaspeţi de pretutindeni. Tu, ai vizitat-o ?