Publicat în Amintiri din calatorie

Prăjești, satul cu muzeu și Grădină Botanică

Prăjeștiul este un sat cochet și curat, situat la 17 km. distanță de Bacău. (Din Autogara Bacău, se poate lua autobuzul de Poiana). Atenție, nu este vorba despre satul care se află în apropierea Municipiului Moinești !

Drumul până acolo e neted ca-n palmă, oamenii sunt prietenoși și buni povestitori, iar dacă pronunți numele profesorului Paul Țarălungă o să afli povestea unui dascăl care și-a iubit elevii și care a fost pasionat de plante, arbori, vestigii istorice și tradiții populare.

Profesor Paul Țarălungă și elevii (fotografie din Muzeu)

Profesorul a trăit în perioada 1921-2012 și a predat geografie și biologie. Aproape toți cei din sat (de o anumită vârstă) au făcut ore cu dumnealui și își amintesc cum au contribuit și ei, prin munca lor, la micuța Grădina Botanică care se află în fața școlii.

Domnul profesor trăia pentru munca și pasiunile lui, căci, din câte am aflat nu a avut soție și copii. Familia lui era școala, iar copiii lui erau elevii școlii din Prăjești. Nu știu dacă există acum în sat un dascăl care să ducă mai departe ceea ce-a realizat domnul profesor Paul Țarălungă, dar mi-ar plăcea mult să fie.

Dacă autoritățile locale ar putea accesa niște fonduri pentru reparații la clădirea în care se află muzeul și pentru a moderniza modul de prezentare al materialelor aflate aici, ar fi nemaipomenit. Ar mai fi multe de făcut și la Grădina Botanică. Știu, e nevoie de mulți bani, dar ar fi păcat ca ceea ce-a strâns domnul profesor într-o viață să se risipească.

Mi-au atras atenția embrionii umani, la 1,5, 2, 3, 4-5 luni, dar și cei ai animalelor.

Câteva borcane conțin animale monstruoase: un pui de rață și unul de găină cu câte patru picioare, un miel monstru, un purcel cu corn și unul cu două boturi.

Animalele și păsările expuse sunt într-o stare bună, chiar dacă împăierea s-a făcut cu foarte mulți ani în urmă (peste 50 de ani). Acestea satisfac curiozitatea atât a celor mici cât și a celor mari. Pe unele le poți vedea și auzi în Grădina Botanică.

Muzeul deține o colecție de bani vechi, costume populare din zonă, uneltele folosite de localnici în gospodărie, precum și o colecție de roci.

Precursoarea tabletei din ziua de azi, tăblița de scris.

Muzeul are program zilnic de la 9 la 16, iar pentru zilele de sâmbătă și duminică trebuie să luați legătura cu unul dintre angajații UAT:

Domnul Antal Dănuț, telefon 0740605445, cel care a fost gazda noastră. Deosebit de amabil și dispus să răspundă tuturor curiozităților pe care le aveți despre exponatele muzeului.

Domnii, Gherguț Sorinel – telefon 0783072362 și

Zaharia Florin -telefon 0758845975.

După ce ieși din Muzeu, la doar câțiva pași, se află Grădina Botanică ”Paul Țarălungă”. Nu este întinsă pe o suprafață mare, așa cum vă așteptați, însă are arbori și flori care-ți stârnesc curiozitatea. E un mic colț de Rai. Domnul profesor cumpăra semințe din banii săi de pensie și nu era zi în care să nu petreacă câteva ore aici. Și-a dorit să fie îngropat în grădina lui dragă, dar autoritățile nu au fost de acord. Nu știu de ce, dar m-a întristat să aud asta.

Dacă sunteți prin zonă, vizitați Prăjeștiul și o să rămâneți plăcut impresionați. Aici v-am prezentat doar o mică parte din ce se poate vedea. Pentru cei care nu știu, Prăjești este și locul de naștere al îndrăgitului actor Ernest Maftei, zis și Bădia. (nu am văzut nimic legat de acest lucru). Satul se mândrește și cu o biserică foarte frumoasă, ”Sfânta Treime”, pe care e musai s-o vedeți pe interior, pentru că e o bijuterie.

Dacă doriți, după vizită, puteți să treceți pe-aici să-mi spuneți impresiile.

Publicat în Amintiri din calatorie

La pas prin Botoșani (partea a-III-a)

Am părăsit pensiunea la care am fost cazați dis-de-dimineață, căci această ultimă zi a mini-concediului nostru prin Botoșani trebuia să fie una de neuitat, în care să bifăm cât mai multe dintre obiectivele pe care mi le propusesem studiind ghidurile și hărțile primite în dar de la cei doi angajați ai CNIPT, oameni cu dragoste de meserie, dar și de locurile pe care le promovează. Vă mulțumim și pe această cale.

Materiale primite de la CNIPT despre Botoșani

Biserica Armeano-Gregoriană ”Sfânta Treime”

Biserica Armeano-Gregoriană ”Sfânta Treime”

Deși nu se poate vizita, am admirat-o de la distanță. E ca o doamnă trecută de mult de a treia tinerețe, dar cu trăsături nobile ce arată că a fost odată o femeie frumoasă și apreciată. Biserica a fost construită de comunitatea armeană în anul 1795 și turnul clopotniței pe trei nivele a fost finalizat în anul 1816.

Casa ”Ciomac Cantemir”

Casa ”Ciomac Cantemir” (Fundația ”Ștefan Luchian”)

Este azi sediul fundației ”Ștefan Luchian”. Model de casă de târgoveți a vechiului ansamblu urbanistic medieval Botoșani, construită în stil moldovenesc cu un frumos pridvor brâncovenesc. A fost construită în jurul anului 1800. Aici se găsesc obiecte de valoare legate de viața marelui pictor și un beci foarte frumos. Din păcate nu am găsit deschis, așa că nu am putut vedea interiorul.

Teatrul de păpuși ”Vasilache”

Teatrul Vasilache Botoșani

Această clădire veselă este sediul Teatrului de păpuși. Se află între Atelierele de ceramică Iacinschi și Casa Ciomac Cantemir.

Atelierele de ceramică Kuty-Ceramics Iacinschi

Un alt loc interesant de vizitat este Atelierul de Olărit al familiei Iacinschi. Nici aici nu am găsit deschis, așa că ne-am mulțumit să vedem curtea exterioară.

În curtea Atelierelor de Olărit Iacinschi

De aici am tăiat orașul pe diagonală pentru a ajunge la ceea ce-și dorea cel mai mult să vadă soțul meu și anume Stadionul Municipal Botoșani, unul dintre cele mai moderne și mai frumoase stadioane din țară, cu cea mai bună echipă de jucători.

Geo la stadionul din Botoșani
Geo la stadionul din Botoșani

De la stadion la Mall. Nu puteam să ratăm Mall-ul ”Uvertura”, măcar pentru a face o comparație cu alte Mall-uri în care am mai fost. Am descoperit că la etaj se mănâncă ieftin și bine. Am plecat și cu o carte de la Librăria Alexandria.

Zona pietonală ”Unirii”

Luna și Soarele și-au dat mâna la Street Food Festival Botoșani

Era în plină desfășurare Festivalul de Street Food. Oamenii se plimbau de la un vagon cu mâncare la altul neștiind ce să aleagă, pentru că oferta era foarte variată, iar mirosurile degajate te făceau să salivezi la fiecare pas. Muzica răsuna în difuzoare întreținând atmosfera, iar mesele deveniseră neîncăpătoare pentru mulțimea de gurmanzi prezentă. Chef Munti și Foa erau la datorie.

Obiective turistice în zona pietonală ”Unirii”

Casa străbunicului lui Nicolae Iorga (fost Muzeu de Etnografie)
Casa Văsescu
Muzeul Județean (Prefectura veche)

Clădirea a fost construită între anii 1906-1914, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Aici a funcționat prefectura județului Botoșani până după al doilea război mondial. Din anul 1972 aici funcționează Muzeul Județean Botoșani. Am găsit închis pentru renovare, așa că avem suficiente motive să revenim.

Casa Pisoschi

Din zona pietonală ”Unirii” dai în Bulevardul Mihai Eminescu, unde își au adresa alte clădiri monument, adevărate bijuterii ale arhitecturii locului.

Obiective turistice situate pe B-dul. ”Mihai Eminescu”

-Parcul ”Mihai Eminescu”

De cum ieși din Zona pietonală ”Unirii” dai în cel mai frumos parc din Botoșani, loc de răsfăț și recreere pentru cei mici și cei mari deopotrivă. Aici te poți plimba în voie, așa cum o făcea și poetul în 1887, poți să privești lacul ori să te plimbi cu barca sau cu hidrobicicleta. Parcul datează din 1869, când se numea Grădina Publică Vârnav. Alei umbroase, foișoare, flori, bustul poetului și a multor altor personalități ale culturii românești, toate vin să te relaxeze, să te poarte într-o lume feerică.

Parcul ”Mihai Eminescu” Botoșani

-Monumentul Răscoalei din 1907

Monumentul Răscoalei din 1907

Răscoala din 1907 a început la Flămânzi, în județul Botoșani, apoi s-a extins în toată țara. În 1978, sculptorul Gavril Covalschi realizează acest monument ce cuprinde trei secvențe de la importantul eveniment istoric.

-Casa Antipa

Este locul unde au copilărit naturaliștii Grigore Antipa (1867-1944) și Nicolae Leon (1862-1931).

Casa Antipa

-Judecătoria Botoșani

Judecătoria Botoșani

-Liceul de fete ”Carmen Sylva” (Casa Corpului Didactic)

Casa Corpului Didactic

-Casa Ventura (Muzeul de Etnografie)

Muzeul de Etnografie se bucură de o colecție destul de mare de obiecte aparținând locuitorilor din zona rurală a județului Botoșani.

Muzeul de Etnografie

În Muzeul de Etnografie am găsit o doamnă muzeograf pasionată de ceea ce face. A avut tare multă răbdare cu noi explicându-ne istoria și utilitatea fiecărui obiect din muzeu.

Măști din zona Botoșani

Din câte am înțeles, de la Muzeul Etnografic, Liceul A.T. Laurian și Casa Nicolae Iorga sunt foarte aproape, deși noi am găsit un alt traseu, despre care v-am povestit aici.

Am ieșit din muzeu aproape de ora închiderii și am străbătut drumul înapoi, pentru a vedea Primăria Botoșani și Teatrul ”Mihai Eminescu”.

Primăria Botoșani

Primăria Botoșani

A fost construită la sfârșitul sec. XVIII. La mijlocul sec. XIX, în această clădire a funcționat Tribunalul, unde Eminescu a lucrat în calitate de copist din octombrie 1864 până în martie 1865.

Teatrul este în reparație, așa că o să pun o poză cu el la următoarea vizită, când va arăta impecabil.

Am mai trecut în revistă câteva case aparținând unor negustori celebri, care s-au păstrat foarte bine și care au căpătat o altă destinație.

Am petrecut la Street Food Festival cu mâncare și băutură spaniolă.

Un pahar de Sangria și un sandwich cu Jamon Serrano

Mini concediul dedicat Botoșaniului s-a încheiat destul de repede și ne-au mai rămas o mulțime de lucruri nebifate în oraș, ca să nu mai vorbim de cele întinse pe tot cuprinsul județului. O să revenim cu drag în aceste locuri, până atunci vom urmări noutățile pe pagina de Facebook a site-ului Visitbotosani.ro.

În concluzie, Botoșaniul este un oraș splendid în care chiar aveți ce vedea, mai ales dacă vă plac clădirile vechi și doriți să vedeți unde s-au născut și au copilărit oamenii geniali ai României.

PS Cei din Botoșani au observat prezența noastră în urbea lor. Mulțumim !

https://www.botosaneanul.ro/stiri/turist-in-orasul-geniilor-botosaniul-este-un-oras-splendid-in-care-chiar-aveti-ce-vedea/?fbclid=IwAR1mzQi3J62saWUOrwwtfetGlFD5bsAB35Lb-chP9m7Crs7iZFQMFZ9As_M

Publicat în Amintiri din calatorie

La pas prin Botoșani (partea a-II-a)

În cea de-a doua zi a incursiunii noastre prin Botoșani, am vizitat Ipoteștiul, locul după care tânjeam de multă vreme.

Cum am ajuns la Ipotești ?

Din Piața Mare a municipiului Botoșani, circulă un autobuz care face cam 15 minute până la Ipotești.

Program autobuz către Ipotești și retur

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ”Mihai Eminescu”

TAXĂ DE VIZITARE:  Pentru copii, grup de copii, elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilități: 4,5 lei/ persoană

Pentru adulți, grup de adulți: 9 lei/ persoană/ Tarif fotografiere 5 lei/ Tarif filmare 9 lei/ Tarif de fotografiere pentru profesioniști 25 lei

Casa părintească a poetului

A fost reconstruită după modelul original în anul 1979, astfel încât să redea cât mai fidel atmosfera epocii. Găsiți informații detaliate și un tur virtual al casei pe site-ul muzeului.

Casa lui Eminescu (vedere din spate)

În interior sunt câteva piese originale care au aparținut tatălui, Gheorghe Eminovici, printre care și călimara din imaginea de mai jos.

Calimara lui Gheorghe Eminovici

Mihai a fost al șaptelea copil din cei 11 ai familiei. (7 băieți și 4 fete).

Eminescu și frații care au ajuns la maturitate
Trei tablouri ale poetului

Eminescu a locuit la Ipotești până la vârsta de 12 ani, așa că nu mi-a fost greu să-mi imaginez băiețelul cu părul ondulat ca valurile mării, alergând voios cu tălpile lui mici pe pământul pe care ne găseam și noi preț de câteva clipe.

Bisericuța familiei Eminovici

A fost construită înainte de anul 1800. În spatele ei sunt mormintele părinților și a fraților Nicu și Iorgu. În bisericuță se poate vedea cristelnița în care a fost botezat poetul, icoane vechi și masca mortuară a lui Eminescu. La câte necazuri a avut această familie, cred că Raluca Eminovici venea destul de des să se roage aici.

Bisericuța familiei Eminovici
Interiorul Bisericuței familiei Eminovici
Cristelnița în care a fost botezat Mihai Eminescu
Mormântul părinților lui Mihai Eminescu: Raluca și Gheorghe Eminovici

Biserica ”Sfinții voievozi”

Am găsit-o în reparație. Încă se mai zărea câte ceva din pictura veche. Datează din 1929-1939.

Biserica satului Ipotești

Casa țărănească de epocă (Căsuța cu cerdac)

Găzduiește Muzeul de etnografie al Centrului Național de Studii de la Ipotești. A fost donată de ultimii proprietari ai moșiei Ipoteștilor, familia Maria şi Constantin Papadopol. Aici a pictat și Horia Bernea o parte dintre tablourile sale.

Este un interior de casă moldovenesc. Multe dintre obiectele aflate aici încă mai pot fi văzute în casele țărănești de azi.

Căsuța țărănească de epocă
Interior Casa Țărănească de Epocă

Fiecare obiect este interesant și spune povești despre oamenii și timpurile în care nu era doar un reper dintr-un muzeu.

Lustră din Casa Țărănească de Epocă

Amfiteatrul în aer liber

Amfiteatrul în aer liber

În acest loc se desfășoară spectacole de muzică și poezie dedicate poetului, piese de teatru și concerte susținute de artiștii din Botoșani și nu numai.

Muzeul și Biblioteca erau închise, iar ploaia binecuvântată și mult așteptată ne-a gonit spre Botoșani, fără a mai trece pe la celebrul lac cu nuferi.

Panou indicator Lacul cu nuferi

Și cum ne mai rămăsese destul de mult timp din cea de-a doua zi petrecută la Botoșani, am hotărât să trecem și pe la casa marelui nostru istoric, Nicolae Iorga.

”Ghidul Practic și Turistic al Botoșaniului” primit în dar la Centrul de Informare Turistică ne-a ajutat foarte mult. Harta din acest Ghid are obiectivele turistice grupate pe străzi și pe tururi (tur istoric, multicultural, religios, Eminescu). Noi ne doream cel mai mult gruparea obiectivelor pe străzi, astfel încât să fim eficienți, pentru că timpul nu ne permitea să ne întoarcem de mai multe ori în același loc. Toate aceste trasee le-am făcut mergând pe jos câte 15-17 km. zilnic, pentru că doar așa ne-am putut bucura pe deplin de toate frumusețile orașului. De altfel, în Botoșani trebuie să oprești aproape la fiecare pas, căci de peste tot răsar case vechi și frumoase, parcuri, locuri demne de văzut și admirat.

Din stația de autobuz în care ne-a lăsat mașina care ne-a adus de la Ipotești, am mers înainte vreo câteva sute de metri, până la un sens giratoriu mare, apoi am făcut dreapta și am urcat către Biserica Romano-Catolică, important punct de reper al culturii religioase a orașului.

Până la Casa lui Nicolae Iorga, te delectezi privind Casa Ciulei, azi Laborator de Medicină Legală, Biserica Romano-Catolică ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Liceul A.T. Laurian.

Casa Ciulei, azi Laborator de Medicină Legală
Biserica Romano-Catolică ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”
Biserica Romano-Catolică ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” interior
Liceul A.T. Laurian

Casa memorială Nicolae Iorga

Casa memorială Nicolae Iorga

Aici am putut vedea fotografii ale familiei, diplome și cărți scrise de Nicolae Iorga. Este una din casele în care a locuit Iorga, în perioada copilăriei sale. A fost elev al liceului A.T. Laurian.

În căsuțele astea mici și modeste s-au născut, apoi și-au petrecut primii ani din viață geniile țării acesteia. N-ai cum să nu te întrebi de ce azi, când există atâtea condiții, istoria nu se repetă ?

Cu întrebarea asta în minte, am pornit-o spre piață, locul unde poți lua cel mai bine pulsul oamenilor simpli. Până acolo, am descoperit frumoasa clădire a Poștei și Biserica ”Sfântul Gheorghe”.

Clădirea Poșta Română
Biserica Sfântul Gheorghe

Am fi vrut s-o vedem și pe interior, dar era în renovare.

Piața Botoșani

În Halele construite după planurile lui Anghel Saligny în 1912 și la tarabele de afară comerțul e toi. Piața e bogată, găsești tot ce ți-ai putea dori la prețuri pentru toate buzunarele. Celebrul usturoi de Copalău este omniprezent .

După o zi încărcată, foamea începu a-și face simțită prezența, așa că finalul zilei l-am petrecut la Street Food Festival, unde am încercat mâncare indiană, mai exact un Orez Basmati Premium cu turmeric și stafide trase în unt și lime.

Cam atât pentru azi. În următorul articol vă voi plimba prin alte părți ale Botoșaniului, pentru că, așa cum v-am mai spus, aici chiar ai ce vedea.

Despre cum am petrecut prima zi în Botoșani (dacă n-ați citit încă) o puteți face aici.

(Va urma . . . )

Publicat în Amintiri din calatorie

La pas prin Botoșani (partea I)

Când spui Botoșani, spui Mihai Eminescu, George Enescu, Ștefan Luchian, Octav Băncilă, Nicolae Iorga, Leon Dănăilă, Dimitrie Pompeiu, Grigore Antipa, Octav Onicescu, Părintele Cleopa, Patriarhul Teoctist, General Gheorghe Avramescu, Elisabeta Lipă, actorii Mihai Mălaimare și Florin Zamfirescu, iar lista e foarte lungă și pe bună dreptate te face să te întrebi dacă nu cumva Dumnezeu a presărat peste botoșăneni praf de geniu.

În ultima săptămână a lunii lui cuptor din 2022, ne-am luat rucsacul în spate și am pornit la pas prin Botoșani, dornici să vedem locurile unde acești oameni mari (prin ceea ce au lăsat în urma lor) au văzut lumina zilei, dar și clădirile vechi de o frumusețe care îți taie respirația și care te poartă cu gândul la vremuri demult apuse. Am coborât în Gara cu arhitectură austriacă, unde a poposit cândva și Eminescu atunci când o vizita pe sora sa, Harieta. Ne-am bucurat s-o vedem refăcută și modernizată, așa că după ce i-am dat un ocol, am scos lista cu obiectivele turistice pe care ne-am propus să le bifăm și am început a întreba în stânga și-n dreapta unde găsim Mănăstirea Popăuți, despre care citisem pe un blog de travel că trebuie să fie pe undeva prin apropierea gării

Mănăstirea Popăuți -Biserica ”Sf. Nicolae”

Botoșănenii sunt oameni tare amabili și cum văd că întrebi ceva, imediat se oferă să te ajute cu informații. Sunt și povestitori cu har, iar dacă ai timp să te întinzi cu ei la vorbă, afli o mulțime de povești interesante despre istoria locurilor pe care le cauți. Așa am aflat că Mănăstirea e chiar în spatele gării și că nu e deschisă tot timpul. Am grăbit pasul și am prins sfârșitul slujbei, bucurându-ne de miruire și dând început bun călătoriei noastre.

Mănăstirea Popăuți

Programul de vizitare:

Luni-Vineri : 7.00-11.00; 15.00-18.00

Sâmbăta: 7.00-11.00

Duminică: 7.00-11.00; 15.00-18.00

Turnul-Clopotniță al Mănăstirii Popăuți

Biserica ”Sf. Nicolae” a fost zidită în anul 1496, pe temeliile unei biserici mai vechi de către domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt, făcând parte din ansamblul unei foste curți domnești. În interior se păstrează pictura din sec. XV., așa că fotografiatul este interzis. Turnul-clopotniță, datează tot din sec. XV și se păstrează în forma sa inițială. Numele de Popăuți provine din slavonă și se traduce prin ”oameni ai bisericii”.

Fericiți că am reușit să bifăm primul obiectiv și încântați de ceea ce văzusem, am pornit-o spre pensiunea unde ne-am luat cazare apelând la un taxi din zona gării, căci nu cunoșteam locurile și nu doream să ne consumăm energia aiurea. Entuziasmată cum mă știți, l-am întrebat pe șofer ce ne recomandă să vizităm în orașul lui și răspunsul m-a dezamăgit, la fel ca și a altor localnici, care ne-au asigurat că nu prea avem ce să vedem, poate doar Festivalul de Street Food (care s-a desfășurat în perioada șederii noastre în Botoșani) și Parcul de Agrement ”Cornișa”. Am realizat că oamenii, ori s-au obișnuit cu frumusețile urbei, ori nu văd comoara pe care stau, căci în buzunar aveam o listă destul de lungă cu locurile minunate la care trebuia să ajungem.

Centrul Vechi Botoșani

Centrul Vechi

Nu este foarte mare ca suprafață, însă aici sunt concentrate o mulțime de obiective turistice:

-Grupul Statuar ”Compania de mitraliere maior Ignat în atac”

-Casa Ankele

-Biserica Uspenia, unde a fost botezat Mihai Eminescu

-Locul unde s-a născut Mihai Eminescu

-Cuptoarele medievale de redus minereu și ars ceramică

-Muzeul vieții cotidiene în Comunism (pe care l-am găsit închis)

-Clădiri foarte frumoase, realizate în stil nemțesc, cu un un singur etaj. La parter se făcea comerț iar la etaj locuia proprietarul.

Centrul Vechi este ridicat la finele sec. XVIII pe o structură de beciuri boltite. Am văzut ceva asemănător și la Vaslui.

Tot aici găsiți și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani, unde e musai să mergeți pentru a primi informații pertinente de la oameni amabili și prietenoși, care vorbesc cu drag și pasiune despre orașul lor și care ne-au pus la dispoziție o mulțime de materiale despre Botoșaniul de ieri și de azi. Le mulțumesc și pe această cale și promit să ne întoarcem pentru a vedea modificările despre care am aflat că vor avea loc cât de curând.

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani

Mi-a plăcut foarte mult să văd că la fiecare obiectiv turistic există indicatoare de pe care poți să scanezi un cod de bare care te duce la pagina corespunzătoare de pe site-ul https://visitbotosani.ro/, de unde afli informații corecte despre obiectivul respectiv. E ca și cum ai fi însoțit în permanență de un ghid. Bravo și felicitări pentru această inițiativă !

Locul unde s-a născut poetul Mihai Eminescu

Biserica Uspenia

Este ctitoria doamnei Elena Rareș, a fost ridicată în 1552 după modelul bisericii ”Sf. Nicolae” Popăuți. Intervenția din 1819 a dat bisericii aspectul de astăzi, adăugând pe latura de vest un turn-clopotniță în stil clasicist. În această biserică, în ianuarie 1850 a fost botezat poetul Mihai Eminescu. În fața bisericii se află una dintre cele mai frumoase statui închinate poetului, realizată de sculptorul Oscar Han. Biserica este deschisă zilnic, de la 8 la 12. Coincidență sau nu, la vizita noastră în biserică, părintele se pregătea să boteze un micuț. Cristelnița în care a fost botezat poetul se păstrează în biserica familiei de la Ipotești.

Biserica Uspenia, locul botezului poetului Mihai Eminescu

Uspenia e un nume de biserică pe care eu nu l-am mai întâlnit. Am căutat în dex și am văzut că semnifică Adormirea Maicii Domnului.

Statuia lui Mihai Eminescu de la Biserica Uspenia (Sculptor: Oscar Han)
Interiorul bisericii Uspenia

Arhitectura hotelului ”Rareș” mi-a plăcut foarte mult, așa că l-am admirat câteva minute bune din toate unghiurile. Este o altă bijuterie pe coroana obiectivelor turistice botoșănene.

Hotel ”Rareș”

In cea de-a doua zi am fost la Ipotești, apoi am vizitat Casa Memorială a marelui istoric Nicolae Iorga.

In ziua a treia, am luat la pas tot orașul, de la Stadionul FC Botoșani la B-ul Mihai Eminescu, Piața, Str. Cuza-Vodă și multe alte locuri pe care le veți descoperi dacă urmăriți postările viitoare.

Publicat în Amintiri din calatorie, Spring Superblog 2022

Hotel Opal, o gazdă ce n-are rival

Hotel Opal din Cap Aurora

De cum am auzit că se va organiza o Gală adevărată, cu revederi emoționante și cunoștințe noi, m-am pus pe scris și nu m-am lăsat până n-am dat gata la termen toate articolele. Am terminat pe locul 10, care este la egalitate de puncte cu locul 9, dar cum nu pot fi două persoane pe același loc, softul a decis ca eu să ocup locul 10. Gazdă a fost Hotelul Opal din stațiunea Cap Aurora, o locație complet nouă pentru mine, așa încât am pornit curioasă în explorare.

Am ajuns în fața hotelului, vineri 10 iunie 2022 în jurul orei 15 și prima impresie a fost una pozitivă, deoarece am văzut multe flori frumoase și îngrijite, ceea ce îmi dă un vibe bun, asta înseamnă că acolo sunt oameni gospodari, sensibili și iubitori de frumos.

Hotelul Opal este chiar la granița dintre stațiunile Cap Aurora și Jupiter, așa că nu e greu să-l găsești. Privindu-l din exterior, nu poți să nu observi că ar avea nevoie de o haină nouă și modernă care să-l diferențieze de suratele sale. Interiorul este modern, spațios, luminos, iar camerele sunt dotate cu mobilier nou. Am stat la etajul VI, într-o cameră cu vedere la mare, așa că m-am bucurat urmărind de pe balcon zborul pescărușilor și zbaterea valurilor mării. Un lucru nu pot face cei de la hotel, să aducă soarele pe cer în fiecare zi, altfel, simți că ești tratat cu respect și că gazdele fac tot ce le stă în putință să te simți bine și să mai revii ori de câte ori treci prin Cap Aurora.

De la balconul camerei 623 Hotel Opal din Cap Aurora

În prima seară am ieșit la plimbare prin stațiune, bucurându-mă de revederea cu Raluca Brezniceanu și cu Marius Mandache.

Marius, Raluca, Geo, Subsemnata

A doua zi, după un mic dejun copios, ne-am pregătit de plajă și baie în mare, dar ce să vezi, a venit ploaia de la Cluj și ne-a stricat toate planurile. Ar fi fost tare bine dacă în hotel s-ar fi găsit o piscină încălzită, un fel de mini-mare, în care turiștii dornici de bălăceală să poată s-o facă. Ne-am retras la un restaurant din apropiere, unde am savurat un profiterol cinstit, așteptând zâmbetul soarelui. În zadar.

La profiterol înainte

La ora 16 a început Gala Spring SuperBlog 2022. Dacă inițial mă temeam că n-o să cunosc pe nimeni, c-o să fie doar cei din noul val, aflați că am avut o surpriză tare plăcută să descopăr foarte multe cunoștințe vechi și dragi, care n-au putut sta departe de acest minunat eveniment blogosferic.

Aceasta este a 12-a mea participare (în cei opt ani de când scriu la acest minunat concurs) și a noua Gală la care vin cu drag. Îi mulțumesc Claudiei și lui Albert pentru aceste ocazii.

Remember și răspuns la întrebarea Claudiei

Anul 2013 -prima participare la Spring Superblog, locul 22, Gala s-a ținut la Bar RSS din București (de unde n-am lipsit) și participantă la SuperBlog, locul 46 (am lipsit de la Gala care s-a ținut la Straja)

Anul 2014 -participat la Spring SuperBlog, locul 23. N-am ratat Gala, care s-a ținut la NH Hotels din București. În toamnă, am luat locul 10 și n-am ratat Gala de la Straja.

Anul 2015 -participat la Spring SuperBlog, locul 22 și nu am fost la Gală. În toamnă, am luat locul 14 și am fost prezentă la Gala care s-a ținut la Hotel Tulip Times București.

Anul 2016 -participat la Spring SuperBlog, locul 15 și nu am ratat nici Gala de la Hotel Tulip Times din București.

Anul 2017 -participat la Spring SuperBlog, locul 11 și prezentă la Gala care s-a desfășurat la Hotel Aurora din Mamaia. În toamnă, locul 13 și o binemeritată distracție la Gala care s-a ținut la Hotel Royal din Poiana Brașov.

Anul 2018 -participat la SuperBlog, locul 12 și prezentă la Gala de la Hotel Royal din Poiana Brașov.

Anul 2020 -participat la Spring SuperBlog, locul 26, Gala online

Anul 2022, participat la Spring SuperBlog, locul 10 și nelipsită de la Gala despre care vă voi povesti în continuare.

Împreună cu Claudia Pătrașcu

La microfon s-au perindat pe rând, sponsorii, bloggerii parteneri și apoi toți cei prezenți, fie în calitate de invitați de onoare, câștigători ai edițiilor trecute, fie în calitate de concurenți. Nimeni n-a plecat acasă cu mâna goală, toată lumea a primit produse de înfrumusețare de la Farmec (mulțumim !), iar primii clasați au primit și câte o cremă antirid de la Allurene Cosmetics (mulțumim !). S-au spus lucruri interesante, s-au dat sfaturi și bloggerița Oana Lambrache a primit trofeul ediției.

Împreuna cu Oana Lambrache, căștigătoarea trofeului Spring SuperBlog 2022

N-am apucat să vorbesc foarte mult cu Oana, dar am simțit că e o fată tare caldă și sensibilă. Felicitări, Oana !

M-am bucurat s-o cunosc pe doamna Alice Ionescu de la Doctor Business. Mi-a plăcut tare mult proba propusă de dumneaei și am avut ce învăța de pe site-ul firmei. ( vă mulțumesc !)

Împreună cu doamna Alice Ionescu de la Doctor Business

După tradiționala poză de grup, vedeta a fost tortul SuperBlog, care s-a lăsat filmat, fotografiat și apoi savurat de toată suflarea prezentă.

Tortul Spring SuperBlog 2022

Au urmat multe poze, sute sau chiar mii, care acum sunt văzute pe toate paginile de socializare a celor care au fost prezenți la eveniment.

Împreună cu Georgiana Mihăilă

Georgiana e feblețea mea, dar ea știe deja asta.

Împreună cu Bogdan Daradan
Împreună cu Daniel Botea și Dana Afrăsinei
Împreună cu Givan Iusein (Gigel)

Felicitări pentru transformare ! Poate scrii ceva pe blog despre asta.

Împreună cu Almona Țilea

Am descoperit că avem și alte pasiuni în comun, în afară de scris. Poate vom mai discuta despre asta.

Împreună cu Constantin Sebastian Târnoveanu

Felicitări pentru cele mai multe premii !

Împreună cu Roxana Clapa

Roxana e o minune de mămică, cu o minune de băiețel, de care m-am îndrăgostit după câteva minute. Cu Roxana și frumoasa ei familie am stat mai mult și m-am bucurat să-i cunosc. Am aflat o mulțime de povești interesante despre Irlanda și viața din acel colț de lume.

După două ore, distracția s-a mutat pe terasă și s-a lungit mult după miezul nopții.

Așa se distrează bloggerii

Cine dorește să facă parte din acest grup de oameni frumoși, nu trebuie decât să-și deschidă un blog și să scrie cu pasiune la următorul concurs.

Articol scris pentru proba de suflet Spring SuperBlog 2022, cu mare drag.

Publicat în Amintiri din calatorie

Jurnal de pelerin

Pe măsură ce înaintez în ani, realizez că valorile nu-s tocmai alea pe care le zboară vântul, ci sunt unele a căror substanță, deși imaterială, rămân de-a pururea nestricăcioase. Iubirea a fost, este și va fi cea mai importantă valoare a unui om. Nu mă refer aici la iubirea carnală, trupească, ci la cea pe care o nutrești față de tot ceea ce te înconjoară. Dacă iubești, haosul din jur ți se pare armonios, găsești explicații fiecărui lucru care ți se întâmplă, accepți mult mai ușor nedreptățile care ți se fac, ești fericit că exiști pur și simplu și că te poți bucura de aer, soare, flori, cer, lumină și toate cele ce ți s-au dat în dar.

Poarta Mănăstirii Rohia

Apropierea de Dumnezeu se poate face oricând și oriunde, însă atunci când mergi în pelerinaj simți că ești în căutarea Adevărului, că te apropii mai mult de El. Mănăstirile au fost dintotdeauna oaze de liniște și reculegere. Aici domnește pacea, se aud rugi înălțate spre cer, e locul în care dispare toată agitația și tot zumzetul vieții cotidiene, locul în care pentru câteva ore, uiți de tine. Nu mi se pare nimic mai frumos decât să asiști la o slujbă de noapte, într-o bisericuță mică, intimă, în care să fii împreună cu alți pelerini, iar preotul să citească Evanghelia la lumina lumânării. E liniște, semiîntuneric, se simte miros de smirnă și tămâie și se aud doar glasurile călugărilor înălțând osanale și cântând pricesne. Te gândești că așa trebuie să arate Raiul și te emoționezi până ce îți simți lacrimile fierbinți înnodate în barbă.

Casa Albă

Pe 15 mai 2022 am trăit aceste bucurii, vizitând Mănăstirea de la Rohia. E ceva ce mă atrage aici și nu pot explica exact ce. Situată în Maramureș, Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia are o poveste destul de interesantă. Se spune că preotului din sat i-a murit o fetiță pe nume Ana și acesta i-a transmis în vis tatălui său să ridice o casă pentru Maica Domnului, indicându-i cu precizie locul. Inițial, părintele a considerat că în locul indicat în vis este imposibil să se ridice o construcție, așa că a marcat cu o cruce, un loc mai accesibil. Dimineața, crucea era pe locul din vis. Părintele a repetat experiența de câteva ori, punând chiar pe cineva să păzească crucea, dar o mână nevăzută o muta iar și iar pe locul indicat de copilă.

Deși este o mănăstire tânără, se simte că a fost pusă acolo prin har divin. La Rohia, este un ansamblu monahal la care încă mai e mult de lucru, pentru că cei de-acolo au planuri mărețe.

Am avut parte de o primire călduroasă, de cazare și masă. E minunat să te trezești dimineața și să vezi pe geam Mănăstirea „Sfânta Ana”. Ai vrea să nu ți se mai șteargă niciodată de pe retină acea imagine, să-ți rămână bine întipărită, să-i țină sufletului de cald, atunci când se va simți la ananghie.

Mănăstirea „Sf. Ana”-Rohia (vedere din Casa de Oaspeți)

La Rohia am asistat la cea mai frumoasă Liturghie din viața mea, poate și pentru că în acea zi, toate răspunsurile au fost date de Corala Armonia din Constanța.

Rohia este și un loc în care valorile culturale sunt la ele acasă. Biblioteca dotată cu peste 40.000 de volume fișate de autorul Jurnalului Fericirii, nimeni altul decât Nicolae Steinhardt, casa unde a stat acesta după ce s-a călugărit, cimitirul unde se odihnesc monahi care au făcut din Rohia ce este astăzi. (Serafim Man, Iustinian Chira, Nicolae Steinhardt), muzeul din Biserica Maramureșeană, Casa de lemn.

Centru Cultural Monahal N. Steinhardt

Impunător prin măreție, arhitectură, amplasament, Centrul Cultural Monahal Nicolae Steinhardt va include: paraclis, muzeu, bibliotecă, editură, tipografie, săli de lectură, săli de conferințe, lansări de carte, expoziții și manifestări cultural-religioase.

Credincioșii de la Rohia

La Rohia am observat oameni frumoși, unii îmbrăcați tradițional, cuminți, așezați, cu multă credință și evlavie, pe care i-am privit cu drag.

Rohia e unul din locurile mele de suflet, unde o să revin ori de câte ori voi avea ocazia.

Casa de oaspeți

Dacă încă nu ați vizitat Rohia, e timpul s-o faceți !

Publicat în Amintiri din calatorie

O zi la Focșani

Când spui Focșani, gândul te duce automat la Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 și parcă ai vrea să rememorezi cu ochii minții vremurile de odinioară. Plimbându-mă prin Piața Unirii, mi-am imaginat bucuria oamenilor la dărâmarea bornei de hotar și hora uriașă în care s-au prins moldovenii și muntenii focșăneni. Atunci s-a cântat pentru prima dată Hora Unirii, pe versurile lui Vasile Alecsandri.

La 13 septembrie 1931 este inaugurat Monumentul ”Borna de Hotar”, opera sculptorului Ion Jalea, în prezența lui Nicolae Iorga, chiar pe locul unde se afla Pichetul de Grăniceri nr.47. Ne putem imagina cu ușurință pârâul Milcovel și vămile celor două Principate, populate de grănicerii vremii.

Borna de Hotar Focsani
Borna de Hotar

Piața Unirii din Focșani

Așa cum se poate observa, un alt monument important închinat Unirii, al cărui autor este tot sculptorul Ion Jalea, este ”Obeliscul Unirii”, la care vă recomand să vă uitați cu atenție pentru a observa cele peste 80 de personalități ale epocii, care au deținut un rol în istoria vremurilor.

Obeliscul Unirii din Focșani (detaliu)

În stânga imaginii este biserica ”Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”.  Aici s-a oficiat cununia religioasă a domnitorului Gh. Bibescu cu Marița Ghica, naș fiind Grigore Sturdza, domnitorul Moldovei.

In plan îndepărtat este Hotelul Unirea și frumoasa clădire a Ateneului Popular ”Maior Gheorghe Pastia”. Zona verde a Grădinii Publice (cea pe care o zăriți în spatele bisericii) e un loc minunat de relaxare.

Grădina Publică din Focșani

Imaginația prinde și mai bine contur când e însoțită de dovezi constând în documente, tablouri ori diverse obiecte aparținând oamenilor de seamă ai epocii. Și unde în altă parte puteam găsi toate acestea la un loc, dacă nu în Muzeul Unirii. Ghidul muzeului ne-a plimbat prin istoria locurilor, răspunzând cu drag tuturor curiozităților noastre.

Muzeul Unirii Focșani

Sunt păstrate cu grijă ziare din anii 1857-1859, fotografii de epocă, în care recunoaștem personalitățile vremii, poze ale nu mai puțin cunoscutului moș Ion Roată, pe care povestitorul Ion Creangă l-a făcut celebru, căci nu există dovezi istorice ale întâlnirii acestuia cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. O fotografie a domnitorului, mult mai apropiată de realitate, o bombonieră de argint, un sfeșnic, o călimară, o sabie de paradă, celebra oca și chiar semnătura sa în original, pe o chitanță îngălbenită de vreme. Există și câteva obiecte ale doamnei Elena Cuza: o poșetă din argint, o umbreluță, un set de ceai, un șervet și un platou cu emblema familiei.

Deși muzeul nu este foarte spațios, fiecare obiect este foarte bine pus în valoare și reușește să te transpună în perioada anilor 1857-1859.

Muzeul Unirii din Focșani (Salon de epocă)

Muzeul Unirii din Focșani

Muzeul de Istorie si Arheologie, despre care citisem o mulțime de lucruri interesante era în proces de mutare într-un alt sediu, așa că nu l-am putut vizita.

Am trecut pe la Muzeul de Științe ale Naturii, însă, din câte am înțeles, a fost și el mutat dintr-o altă locație și n-am putut vedea decât foarte puține exponate.

Am luat un autobuz local și am dat o fugă în cealaltă parte a orașului, pentru a vedea Mausoleul.

Mausoleul Eroilor de la Focșani

Mausoleul a fost realizat de către arhitectul State Baloșin având ca inspirație arta bizantină. Lucrările s-au finalizat în anul 1931. Se găsesc aici 750 de cripte ce adăpostesc osemintele a 2619 eroi români și de alte naționalități căzuți în luptele din primul război mondial. Ghidul a fost foarte amabil, povestindu-ne despre grupul de spionaj condus de Vasile Chilian (1916-1917) dar și despre armele expuse.

Focșaniul e plin de monumente istorice. Unele arată excepțional, altele sunt în stare avansată de degradare și e mare păcat că nu se face ceva pentru a le păstra în viață, dându-le alte întrebuințări.

Iată câteva exemple:

Clădirea fostei Primării, e o bijuterie. N-am reușit să aflu de la nimeni ce destinație are în prezent.

Cladirea fostei Primării a Focșaniului

Teatrul ”Maior G.Pastia”

Teatrul ”Maior Gheorghe Pastia” Focșani

Iată și o clădire foarte importantă la vremea ei, aflată în curtea spitalului, într-o stare jalnică. Și, din păcate, nu e singura.

Monument istoric aflat în stare de degradare

În partea a doua a zilei am vizitat Muzeul Satului, aflat la numai trei km. de Focșani, mai exact în zona Crângul Petrești. Transportul local vă oferă autobuze care să vă ducă până acolo în câteva minute. Vă recomand să întrebați localnicii, sunt printre cei mai amabili și mai prietenoși oameni pe care i-am întâlnit.

Muzeul Satului m-a ajutat să-i cunosc mai bine pe cei care au făurit istoria acestor locuri. Este  reconstituit satul vrâncean de odinioară, cu căsuțe și anexe din 32 de gospodării. Interioarele caselor sunt aranjate cu grijă, astfel încât am avut senzația că gospodarii sunt undeva la muncă și urmează să se întoarcă pe-nserat. Traista și opincile așteaptă cuminți, la intrare. M-am mirat să văd că măsuțele și scăunelele păreau făcute pentru pitici, însă pe vremea aceea un om gras era o raritate. Primaria, Hanul, Școala, care e cireașa de pe tort a muzeului, Stâna, casele gospodarilor, totul pare încremenit în timp.

Școala

Interior clasă din timpul lui Alecandru Ioan Cuza

Interior casă

Nu era deloc aglomerat, așa că am avut timp să analizăm fiecare căsuță și să ne imaginăm viața grea a oamenilor din secolul trecut, comparativ cu ceea ce avem noi astăzi. Ghidul muzeului ne-a explicat o mulțime de lucruri despre cum funcționau diversele instalații construite din lemn și manevrate manual ori cu ajutorul apei sau a vântului. Nu știu cum se face că din acest sat încropit lipsește biserica, punctul central în jurul căruia se aduna comunitatea în zilele de sărbătoare.  Spun asta, pentru că Focșaniul are foarte multe biserici și nu orice fel de biserici, ci monumente istorice de la 1600 încoace, pentru care ți-ar trebui o zi întreagă să le vezi pe îndelete. Sigur se ascund povești frumoase în fiecare dintre ele. Duminica, Focșaniul răsună de dangătele clopotelor și se aud cântece de slavă aduse lui Dumnezeu din orice colț de stradă.

Biserica Sf.Nicolae Nou

Dacă doriți să vizitați Focșaniul și să înnoptați aici, vă recomand cu drag Pensiunea Dana 1, care este situată foarte aproape de cele mai importante obiective turistice. Aici am dat peste un personal foarte amabil și corect, o mâncare gustoasă servită cu promptitudine și așternuturi curate.

Pensiunea Dana1 din Focșani

Sunt sigură că acest oraș are mai multe de arătat decât am reușit să vedem noi într-o singură zi. Așa că, dacă-mi dați motive în plus de-a reveni, o voi face cu plăcere.

Bucurați-vă de cât mai multe călătorii !

Publicat în Amintiri din calatorie

Cascada Bigăr

Legenda:

Demult, trăia pe meleagurile mirifice ale Văii Almăjului, o familie de ţărani gospodari a căror singură amărăciune era lipsa unui urmaş, care să le ducă numele mai departe. Într-o noapte, femeii i se arată în vis o vrajitoare care i-a spus că doar dacă va bea apă de la izvorul de sub stâncă, va naşte o fată căreia nu-i va fi îngăduit niciodată să se îndrăgostească, dacă va dori să trăiască. Femeia merse la izvor şi bău apă, iar nu după multă vreme, născu o fetiţă. Copila fermeca cu privirea orice fiinţă omenească ce stătea în preajma-i, devenind o fecioară râvnită de toţi feciorii ţinutului. Iubirea ei se revărsa doar asupra unuia singur, pe nume Bigăr.

Simţind primejdia morţii, tatăl fetei o închise în grota de deasupra izvorului dintre lumi. Strigătele disperate ale fetei au fost auzite de vrăjitoarea, care i-a şoptit: Singurul lucru pe care pot să-l fac pentru tine, e să-ţi transform părul într-o cascadă pe care vor aluneca lacrimile tale. Vuietul cascadei îl va aduce pe cel pe care-l iubeşti aproape de tine, dar nu veţi putea trăi nicioadă în această lume. El va trebui să moară înecat în lacrimile tale şi tu vei muri odată cu el, spre a renaşte apoi, în cealaltă lume, în „Tărâmul Regăsirii Dorului”.

Toate se petrecură întocmai cum prezise vrăjitoarea, iar cascada a rămas mărturia iubirii care a învins limitele fiinţei umane, dar şi a faptului că dragostea înseamnă fericire dar şi sacrificiu deopotrivă.

Cascada e minunată, pur şi simplu îţi taie răsuflarea. Ai sta s-o priveşti ore în şir. În preajma ei, simţi că timpul se opreşte în loc. Am văzut-o în fotografii şi în filmuleţe postate pe net de-atâtea ori, dar nimic nu se compară cu realitatea. Dacă n-aţi fost până acum s-o vedeţi, mergeţi ! E de vis ! Cascada ocupă locul I în topul „8 cascade unice în lume” realizat în 2013 de publicaţia „The World Geography”. Are o înalţime de 7 m., iar conul pe care au crescut muşchii e din calcarul care s-a depus în timp, de la apa calcaroasă a râului.

Prin acestă zonă trece paralela 45, cam pe la jumătatea distanţei dintre Bozovici şi Anina, judeţul Caraş-Severin.

Pentru o taxă de 5 lei, poţi să străbaţi un traseu de 1.5 km (250 m. în interiorul rezervaţiei izvorului Bigăr). Se vizitează Peştera Bigăr şi punctul de belvedere, dacă ai un pic de condiţie fizică.

Vă las cu un filmuleţ, care mi s-a parut foarte frumos realizat.

Până data viitoare, bucuraţi-vă de viaţă !

Publicat în Amintiri din calatorie

Destinaţii de weekend (9): Rezervaţia naturală „Muzeul Trovanţilor” Costeşti

Pe drumul ce leagă Rm.Vâlcea de Tg.Jiu, se află comuna Costeşti, locul unde se găseşte Rezervaţia naturală „Muzeul Trovanţilor”.

Ştiam despre trovanţi că sunt „pietre care cresc”. În imaginaţia mea, creşterea trebuia să fie una spectaculoasă. Mă şi gândeam că în cele câtea minute cât vom sta noi pe-acolo, o să putem observa cum se umflă vreo piatră, dar n-a fost să fie aşa.  🙂

Trovanţii sunt formaţiuni asemănătoare stalactitelor şi stalagmitelor din peşteri. Se mai numesc şi concreţiuni de gresie (grezoase), create din straturi de nisip legate între ele printr-un ciment carbonatic, datorat apelor calcaroase. Cresc din centru către periferie cu 4-5 cm. în 1200 ani.  Deci, aş fi avut ceva de aşteptat. Se găsesc şi în judeţul Bacău, pe malul stâng al Tazlăului, la vărsarea acestuia în Trotuş şi pe malul stâng al Siretului, în dreptul localităţii Cornii de Sus. Informaţiile sunt preluate de pe Wikipedia.

Până data viitoare, să fiţi sănătoşi şi să călătoriţi cât mai mult !

Publicat în Amintiri din calatorie

Destinaţii de weekend (8): Ski Gyimes

Nu-i aşa că şi voi munciţi cu mai mult spor, când ştiţi că se apropie weekend-ul şi mergeţi undeva să vă încărcaţi bateriile ? Pentru mine, undeva ăsta trebuie să îndeplinească câteva condiţii: să nu fie prea departe de casă, să nu necesite cheltuieli mari, să fie în mijlocul naturii, să existe mijloace de transport până acolo şi înapoi.

Săptămâna trecută am descoperit un astfel de loc, la 60 km. distanţă de Comăneşti, pe drumul ce duce către Miercurea Ciuc, mai exact în satul Lunca de Sus, judeţul Harghita. Se poate ajunge şi cu trenul, într-o oră şi zece minute. Preţul unui bilet dus-întors Comăneşti-Lunca de Sus este de aproximativ 14 lei. Drumul până acolo e o încântare, peisajele care ţi se derulează în faţa ochilor îţi taie răsuflarea.

De la gară, faci cam doi kilometri până la Ski Gyimes. E bine să mergi pe jos, ca să poţi admira casele oamenilor, biserica, viaductul şi nu în ultimul rând peisajele. Localnicii sunt binevoitori, vorbesc atât în română cât şi în maghiară, te salută şi te îndrumă până la pârtie.

Ski Gyimes este un loc de agrement pentru iubitorii sporturilor de iarnă şi nu numai. Există aici două pârtii, una mai uşoară, alta mai dificilă, de 700, respectiv 800 m, un traseu de bob, deschis în toate anotimpurile, în lungime de 1300 m., posibilitatea de-a închiria ATV-uri, o parcare generoasă, un restaurant, locuri de cazare şi o terasă în aer liber.

Ne-am aşezat la coadă pentru a ne procura biletele de acces (preţ 15 lei/adult şi 12 lei/copil -pentru o tură). Apoi, la o altă coada pentru a urca în săniuţe. Oamenii respectau distanţa fizică, purtau măşti şi totul a mers destul de bine şi de repede.

Fiind pentru prima dată acolo, nu prea ştiam cu ce se mănâncă bobul, aşa că am citit instrucţiunile cu atenţie. Am reţinut că trebuie să ai grijă să nu existe o distanţă mai mică de 25 m. între tine şi persoana din faţă. Sania e uşor de condus, are o manetă dublă, pe care dacă o apeşi, frânezi şi dacă o ridici, accelerezi. Eşti legat cu o centură de siguranţă, care se desface doar când ajungi la destinaţie. Mai simplu, chiar că nu se poate. Am avut în faţă o doamnă care a mers destul de încet, aşa încât mi-a răpit porţia de adrenalină, de care speram să am parte. Data viitoare, voi lăsa să curgă mai mult timp între momentul plecării mele şi a persoanei dinaintea mea. Am filmat doar urcarea, la coborâre, am preferat să am grijă de manetă, decât de telefon.

Oricum, experienţa este unică, te simţi foarte bine şi te gândeşti că parcă ai mai vrea o tură. După toată treaba asta, te poţi alege şi cu o amintire frumoasă. În schimbul sumei de 10 lei ţi se dă o fotografie cu tine, în timp ce te bucuri de această aventură. (Există un ecran uriaş, unde vezi pozele cu cei care s-au dat cu bobul şi un număr. Reţii numărul fotografiei tale şi te duci din nou la casierie, unde, după ce stai din nou la coadă, îţi poţi achiziţiona amintirea. Eu zic că merită s-o ai. Uneori se întâmplă să nu te alegi cu nimic, pentru că ai trecut prea repede prin faţa obiectivului, aşa cum am păţit eu).

După ce ne-am bucurat ca nişte copii de bob, ne-am aşezat la masă, căci o experienţă turistică nu e completă dacă nu deguşti şi ceva mâncare din zonă.

Nu ai cum să te duci în secuime şi să nu guşti o supă de gulaş, făcută ca la mama ei. La felul doi, am comandat o borzoska însoţită de o porţie generoasă de cartofi prăjiţi.

Borzoska este şniţelul unguresc, din care mănânci cât te ţine „ghiozdanul”. M-am uitat pe youtube la procesul de fabricaţie, pentru că vreau să încerc şi eu acasă. Cartofii, usturoiul, caşcavalul şi smântâna trebuie să fie prezente, pentru o reţetă reuşită.

Preţurile sunt convenabile raportând la cantitatea destul de mare de mâncare pe care o primeşti. Data viitoare vreau să încerc platoul SkiGyimes, specialitatea casei, despre care am auzit numai lucruri bune.

Borzoska

Servirea a fost rapidă şi personalul foarte simpatic. Abia am reuşit să ne mai ridicăm de la masă, după ce am udat puiul cu o bere, ca să se mai răcorească.

Ne-am întors acasă, cu gândul că am descoperit un loc în care cu siguranţă vom reveni şi îl vom recomanda cu tot dragul şi prietenilor.

Până data viitoare, aveţi grijă de voi şi bucuraţi-vă de viaţă !