Publicat în Ce-am mai citit

Băieţii de la Google

copertaDacă vrei să şti cine sunt şi cum gândesc cei de la Google, te invit să citeşti cartea lui Richard L.Brandt, „Băieţii de la Google”.

Cele două „creiere” se numesc Larry Page şi Sergey Brin. Ambii provin din familii de intelectuali.

Tatăl lui Larry, Carl, a fost expert în informatică şi pionier în domeniul inteligenţei artificiale. Mama, Gloria W. Page a predat informatica la USM. Fratele, Carl Jr. este cofondatorul companiei eGroups, vândută în anul 2000 la Yahoo.

Tatăl lui Sergey, Mihail Brin era un matematician talentat al URSS. În 1979 emigrează în SUA, unde predă matematica la Universitatea Maryland. Mama, Eugenia, este un reputat om se ştiinţă care lucrează la NASSA.

Larry si Sergey s-au întâlnit la Universitatea Stanford şi au descoperit că au în comun pasiunea pentru informatică, orientare politică de stânga şi o atitudine de sfidare la adresa autorităţilor.

În decembrie 1998 se lansează oficial Google. În centrul motorului se află sistemul Page Rank, inventat de  Larry Page, în timp ce lucra la doctorat.

„Convertim întreaga reţea web într-o mare ecuaţie cu câteva sute de milioane de variabile”.

Condiţiile de lucru de la Google sunt excelente, însă salariaţii trebuie să fie de top.

„Elementul central pe care încercăm să-l identificăm îl reprezintă oamenii deştepţi, productivi, cu un anumit dispreţ faţă de ideea că ar exista lucruri imposibile, oameni care au calităţi autentice de lider şi pe care noi îi considerăm interesanţi. Încercăm să evităm persoane cu orgolii incredibil de mari, care nu îşi perfecţionează aptitudinile şi nu lucrează bine în echipă.”

Mai multe, vă las să descoperiţi chiar voi, lecturând cartea 🙂

Publicat în Ce-am mai citit

Povestirile maramureşeanului Petru Racolţa

picture-001Îţi mulţumesc Petru pentru carte, am citit-o cu bucurie şi dacă în ultimile luni n-ar fi intervenit în viaţa mea atât de multe necazuri, de mult ar fi apărut acest articol.

 Moldoveancă fiind, mi-am dorit dintotdeauna să cunosc oameni din celelalte părţi ale ţării, să le aflu obiceiurile şi tradiţiile, să-i ascult vorbind, să învăţ tot felul de regionalisme. În Maramureş n-am ajuns decât odată şi doar în trecere (am fost în excursie la Muzeul Memorial din Sighet), însă mi-a plăcut atât de mult încât am realizat un minifilmuleţ, de pe geamul autocarului, pe care-l puteţi vedea mai jos.

Cartea lui Petru m-a ajutat să-i cunosc puţin pe cei din Maramureş, care nu-s cu mult diferiţi de eroii lui Marin Preda. La fiecare poveste, m-am tot gândit cât o fi realitate şi cât ficţiune şi la câte dintre povestirile erotice a fost de faţă autorul.   🙂

Jocul nervilor din partida de şah, povestea celor doi fraţi Vali şi Sandu, poveştile cu şi despre Lică (pe care-l ştiam de pe blog), întâmplările petrecute la peţit, cuceririle din tren ori de la Boghiş te duc într-o lume reală, în care personajele îţi sunt aproape, îţi sunt chiar cunoscute dacă priveşti cu mai multă atenţie în jur.

Petru are în cartea sa de toate: suspans, Sf, poveşti pentru cei mici, aventură, erotism, dor de casă şi mult umor. Fiecare povestire te indeamnă la o fină introspecţie în universul tău, ajutându-te să aduci la lumină partea curată a sufletului.

Felicitări Petru şi la cât mai multe scrieri !

Cu simpatie,

Cristina, prietena ta vituală 😉

Publicat în Ce-am mai citit

Dulci

dulciDupă ce-am terminat de citit această carte, mă uit cu alţi ochi la câinele nostru, la Fifi, despre care v-am vorbit aici. Parcă simt că pot să discut cu ea mai multe şi o prefer în schimbul multor emisiuni tv, ba chiar şi a multor oameni. Aşa cum v-am spus deja aici, pe 13 mai, actorul şi scriitorul Dan Puric a fost la Comăneşti şi am fost fericita posesoare a acestei cărţi, cu autograful autorului.

Dar, să revin la carte, în calitatea mea de simplă cititoare.

„Dulci” se citeşte uşor, de fapt nu poţi s-o laşi din mână până n-o termini, pentru că are un magnetism care te atrage continuu. Dulci e o labradoriţă care a avut noroc de un tată grozav, care a înţeles-o şi care i-a mai scris şi un jurnal pe deasupra. E prietenă bună cu Astor, un maidanez cu reflexe de supravieţuire, cu care are o corespondenţă foarte frumoasă, care te face uneori să zâmbeşti şi alteori să verşi lacrimi. Înţelege foarte bine limbajul copacilor, al florilor, al ploii şi nu în ultimul rând al oamenilor (în particular al stăpânului ei, pe care îl numeşte tată). Dulci e un psiholog foarte fin, împrumutând din gândirea tatălui ei. Ea vede lucrurile de jos, de la înălţimea ei şi le vede foarte bine şi foarte corect, făcând o analiză pertinentă societăţii contemporane şi problemelor acesteia. Fie că e vorba despre problema eutanasierii câinilor vagabonzi, a bătrânilor lăsaţi de izbelişte atât de către societate cât şi de familie, a copacilor tăiaţi fără milă, a copiilor din orfelinate ori a problemelor ţării, Dulci şi stăpânul ei se contopesc într-un amestec de revoltă amestecat cu neputinţă. Sensibilitatea lor ar trebui să fie molipsitoare pentru noi toţi şi cu siguranţă ţara asta minunată n-ar mai cădea pradă duşmanilor.

O să vă dau un citat din carte care mie mi-a plăcut foarte mult, de fapt e un capitol întreg numit „Visul”:

„Azi noapte am avut un vis tare ciudat. Se făcea că tati era câine şi eu eram om ! Doamne, nu vă-nchipuiţi ce cumplit a putut fi ! Lăsaţi-mă să vă explic ! E un fapt foarte curios, la care nu m-aş fi aşteptat în ruptul capului. Şi anume, deşi devenisem om, eu tot ca un câine mă comportam. Adică eram sinceră, dar oamenii nu apreciau asta ! Vă-nchipuiţi ce coşmar pentru un fost câine care în viaţa lui n-a fost învăţat să mintă ? Nici măcar dresorul n-a îndrăznit să-mi sugereze aşa ceva ! De exemplu, eu nu ştiam că omul, când te linguşeşte, te poate, apoi, brusc muşca, dacă interesul i se schimbă.  Eu, în calitatea mea de fost câine, nu îmi aduc aminte să fi făcut aşa ceva ! Am rămas pur şi simplu şocată ! Şi mai este ceva: noi, câinii, când lătrăm, lătrăm, nu ne facem că lătrăm. Ei bine, oamenii, când vorbesc, nu întotdeauna vorbesc, adică nu întotdeauna spun adevărul. Dar cel mai cumplit lucru mi s-a întâmplat cu puţin timp înainte de a mă trezi din vis. 

Se făcea că lui tati îi convenea atât de mult să fie câine că în nici un caz n-ar mai fi dorit să fie om! Niciodată nu l-am văzut atât de fericit ! Se simţea atât de liber !  Ca şi cum pentru prima oară-n viaţă a scăpat de o mare greutate. Se făcea că-l rugam din tot sufletul să devină din nou om şi el nu vroia. Of! Doamne, bine că m-am trezit din somn !”

Recomand această carte tuturor persoanelor ce gândesc româneşte şi sunt sensibile la tot ce e frumos, oamenilor aparte, adică celor ce simt viaţa necontenit. O bucurie imensă vor avea şi cei ce iubesc câinii, nu ca pe nişte animale, ci pe membrii ai familiilor lor. 

Lectură plăcută !

Publicat în Ce-am mai citit

Eminescu îndragostit

Amandoi

 

Draga mea Veronicuţă,

Sunt cinci ceasuri de dimineaţă şi eu, luându-mă cu lucrul, n-am putut închide ochii încă. Acum, după ce-am sfârşit câte aveam de făcut, îmi închei ziua gândind la tine, pasarea mea cea sprintenă, cea voioasă şi tristă totodată şi aş vrea să pun mâna pe tine, să te sărut pe aripă… pe locul unde va fi fost odată două aripi, pe umărul tău cel alb şi rotund şi frumos. Dar trebuie să-mi pun pofta-n cui, căci în acest moment tu dormi dusă, în patutul tău aşternut desigur c-o fină pânză de in, iar eu mă uit în lumânare şi gândesc la tine. Dormi şi nu te trezi, draga mea Nicuţă, ca eu te păzesc tocmai de aici.

Iar mâni când te vei trezi, ai s-astepţi scrisoare şi poimâni are să-ţi vie şi atunci ai sa ştii şi tu ce făceai pe când eu scriam aceste şiruri şi eu cum te-nchipuiesc pe tine, dormind nesărutată, în pat. Oh, nesărutato, tare te-aş mai săruta!

Al tău pentru totdeauna,

Eminescu

Publicat în Ce-am mai citit

Secretele Evului Mediu de Ludovico Gatto

tn1_571-534-1Cea de-a doua carte pe care am primit-o în dar de la Editura All, prin intermediul concursului Spring Superblog 2014 este cea despre care o să vă vorbesc astăzi.

Istoria n-a fost niciodată punctul meu forte şi cu toate astea am ales acestă carte pentru simplul motiv că mă atrage ceva din Evul Mediu, nici eu nu pot defini ce,  şi caut răspunsul prin diverse cărţi.

Iubesc festivalurile medievale şi dacă aş putea m-aş duce la toate, ba chiar mi-ar place să fac parte dintr-un ordin, să fiu o domniţă iar tu să fi un cavaler viteaz îmbrăcat într-o armură strălucitoare, să-i văd pe toţi cum tremură când intrii în luptă învârtind sabia deasupra capului.

bzi_1265559810Ludovico Gatto, profesor la Universitatea „Sapienza” din Roma, s-a dedicat cu precădere studiului Evului Mediu, analizând problemele religioase ale timpului.

 Veţi putea să citiţi despre rolul Sfântului Grigore I Cel Mare (590-604) în convertirea arienilor la catolicism, ori

gergely_papa

despre rolul Sfântului Benedict de Nursia (480-543) în crearea unei abaţii  la Montecassino în care regula ” Roagă-te şi lucrează”  pune bazele religiei medievale, care domină sec.V-VIII. benedict-225x300

In anul 630, se naşte la Mecca o nouă religie, cea mulsulmană  în care mai presus de orice este voinţa lui Allah.

Divergenţele religioase au dus la rupturi care nu s-au rezolvat nici până în ziua de azi. Este vorba despre originea Lui Isus şi a Mariei, precum şi despre Sfântul Duh. Sec.VII-VIII au marcat un regres general, care se îndreaptă odată cu intrarea în istorie a lui Carol cel Mare.

275x0_Charlemagne-by-DurerUnul dintre cele mai macabre  evenimente a fost „Conciliul Cadavrului”, în care cadavrul unui pontif a fost scos din sarcofag, acoprit cu veşminte sfinte, judecat şi expus oprobiului public.

Mai departe, până în sec.al-XV-lea vă las vouă plăcerea de afla câteva din secretele istoriei.

 Lectură plăcută !

Publicat în Ce-am mai citit

Iconoclastul de Gregory Berns

Aşa cum v-aţi obişnuit deja, participarea la Superblog îţi aduce, pe lângă alte premii şi mult doritele cărţi. În ediţia  Spring Superblog de anul acesta, Editura All ne-a premiat cu vouchere în valoare de 50 ron (în funcţie de locul ocupat în concurs), cu care fiecare blogger şi-a putut achiziţiona cărţile care i-au făcut cel mai tare cu ochiul. Acum două zile am primit premiul şi iată că deja am „devorat ” una din cărţi.

Le mulţumesc şi pe acestă cale celor de la Editura All şi oranizatorilor concursului Superblog.

tn1_iconoclastul

Acestă carte este scrisă de un neurolog: Gregory Berns, care face o „disecţie”  prin creierul unor persoane deosebite, pentru a putea cunoaşte ce au aceştia diferit faţă de noi. Iconoclastul este acea personă care face ceea ce toată lumea spune că e imposibil, este cel care nu vrea să intre în rând, este un răzvrătit social, care însă lasă în urma sa valori pentru umanitate.

Iată câţiva iconoclaşti celebri:

220px-Edwin_Armstrong_at_blackboard

Inginerul Howard Amstrong, autorul unor tehnologii care au făcut posibile radioul şi televiziunea. Nu asculta de opiniile nimănui, a dat cu tifla autorităţilor spunând: ” Lucrurile pa care oamenii le cunosc sunt cele care nu sunt chiar aşa cum par.”

dale_portrait

Dale Chihuly -un artist sticlar care a inventat scluptura în sticlă. Eu am intrat pe site-ul său şi nu mi-a venit să cred ce forme interesante a putut crea.  A spart aşadar tiparul simetriei.

nolan

Părintele jocurilor video: Nolan Bushnell, a făcut ca jocul de ping-pong pe calculator să aibă succes, în ciuda părerilor care afirmau contrariul.

walt_disney-co

Walt Disney, cel care a făcut ca desenul animat să se transforme dintr-un anunţ de reclamă într-un element principal al filmului.

florenceFlorence Nightingale, cea care a schimbat percepţia asupra morţii, în 1950, datorită experienţelor trăite în războiul din Crimeea.

Lista e lungă şi vă las pe voi s-o descoperiţi. Poate cunoaşteţi şi printre voi astfel de persoane ori poate vă doriţi să faceţi parte din mulţimea lor.

Autorul ne spune că un creier de iconoclast diferă în ceea ce priveşte următoarele trei funcţii:

-percepţia

-răspunsul la frică

-inteligenţa socială

 Creierul este leneş, caută să-şi economisească energia, aşa că atunci când primeşte ceva de lucru, el se va baza pe experienţele din trecut, ori pe orice altă sursă de informaţie, va căuta scurtături de dragul eficienţei. Creierul iconoclaştilor nu cade în această capcană.  Pentru a vedea lucrurile altfel decât ceilalţi oameni, cea mai eficientă soluţie constă în bombardarea creierului cu lucruri pe care nu le-a mai întâlnit înainte, forţându-l să ia hotărâri noi. Aşadar, iconoclaştii îmbrăţişează noutatea.

La majoritatea oamenilor, noutatea declanşează frica de ridicol ori de incertitudine, nu însă şi în cazul iconoclaştilor. Ei spun ca pentru a crea ceva nou, este necesar să distrugi tiparele convenţionale de gândire.

Fără inteligenţă socială, iconoclastul nu reuşeşte să-şi valorifice invenţiile.

La finalul cărţii, găsitţi o anexă cu farmacopeea iconoclastului.

 

Publicat în Ce-am mai citit

Carte (7) Te iubesc, Filip ! Autoare: Antonia Bogdana Bălan

Picture

Pe Antonia o cunosc de la Superblog 2013, i-am citit câteva articole şi m-am îndrăgostit de felul în care scrie.  Prin fiecare por al fiinţei sale răzbate iubire, iubire pură, dusă până la sacrificiul suprem.

Am comandat cartea de la editura eLiteratura, dar încă mai sper să obţin un autograf de la autoare. Recunosc că n-am mai citit de multă vreme un roman de dragoste şi că acesta s-a absorbit foarte uşor în sufletul meu, aşa cum cred că s-ar absorbi în sufletele tuturor celor care au iubit sau iubesc cu adevărat.

Este o carte după care s-ar putea turna unul dintre cele mai frumoase filme de dragoste, este plină de sensibilitate, de adevăruri, de întrebări care te cutremură şi te fac să te gândeşti cum te raportezi chiar tu, cititorule, la iubire.  Este o carte la care plângi cu toată fiinţa ta, căci personajele nu trec oricum prin viaţă, ci la cote înalte de trăire a sentimentelor, citind romanul te regăseşti în iubire, în suferinţă sau în indiferenţă.

Este o carte pe care o recomand, mai ales în acestă perioadă. Suntem în luna iubirii şi avem nevoie de iubire sinceră şi frumoasă, pentru a trăi în armonie cu noi înşine şi pentru a nu ne minţi.

O găsiţi pe Antonia şi pe blogul său: http://lamargineacăsniciei.wordpress.com/