Publicat în Amintiri din calatorie, Despre mine..., Diverse, Jurnal de week-end

Festivalul „Lada cu zestre”, editia a-XI-a, 27-29 mai 2016

În perioada 27-29 mai 2016, a avut loc la Piatra Neamţ, cea de-a-XI-a ediţie a Festivalului „Lada cu zestre”.

Sâmbătă, 28 mai 2016 am avut parte de o vreme foarte frumoasă, în ciuda faptului că în restul săptămânii a plouat torenţial. Cred că şi lui Dumnezeu i-au plăcut toţi oamenii aceia creativi şi toate operele realizate cu migală şi talent de mâinile lor, căci a trimis un snop bogat de raze să-i lumineze şi să-i încălzească.  Nici n-am simţit când au trecut trei ore, căci atât mi-a luat să mă opresc la fiecare meşter în parte să-i admir munca.

Picture 004 În acesta imagine, am surprins o parte dintre obiectele realizate de domnul Liviu Săhlean din Frasin, Jud.Suceava. N-am putut să nu-i spun că-l cunosc de pe site-ul Art & Craft şi am reusit să-l surprind foarte plăcut. Mi-a povestit cum au venit cei de la site şi l-au filmat în timpul lucrului.

Picture 005Aici vedeţi o mică parte din „Mall”-ul Ionelei Lungu. Personajele hâtre ale lui Creangă nu puteau să lipsească de la Festival, chiar dacă nu au fost însoţite de creatoarea lor (pe care mi-ar fi fost tare drag s-o revăd, v-am povestit aici cum am cunoscut-o). Picture 008Ceramica Ionelei Mihuleac din Iaşi, mi-a plăcut foarte mult, ai impresia că sunt piesele de la muzeul din apropiere. E ceva ce mă atrage la acestă civilizaţie care a dispărut misterios şi care a trăit chiar aici, acum câteva mii de ani în urmă. Totul e atât de frumos şi de armonios. Simbolistica e grozavă şi denotă un înalt grad de civilizaţie a acelor vremuri.

Din Ştefan cel Mare, Jud. Neamţ, mi-au atras atenţia lucrările lui Vasile şi ale Elenei Ciocârlan: măştile, lingurile de lemn pictate, opincile.

Picture 006Picture 011Din Corund, Jud. Harghita, Joszef Molnos a prezentat iubitorilor de artă populară autentică, vaze, farfurii, căni şi obiecte decorative foarte frumoase.

Picture 009Nici ceramica de Horezu n-a lipsit. Am fost impresionată să văd că aproape fiecare piesă era diferită de celelalte. IMG_20160529_125021Din Moşna, Iaşi, nu putea să nu-ţi atragă atenţia frumuseţea ouălelor încondeiate de doamna Uhrenciuc Valentina.

IMG_20160529_115209Am plecat acasă cu obiecte de a căror unicitate nu mă îndoiesc şi cu o rezervă de turtă dulce pentru mine şi pentru cei dragi.

Las imaginile să vorbească, pentru că orice cuvant e de prisos în faţa artei.

IMG_20160529_122536 IMG_20160529_122544IMG_20160529_124354IMG_20160529_125756Picture 012Picture 013Picture 016Picture 017Închei cu acestă fotografie care ne spune că povestea va continua, indiferent ce cred cârcotaşii. Spiritul acestui neam va dăinui veşnic şi prin arta populară dusă mai departe de generaţiile următoare.

IMG_20160529_125139Felicitări organizatorilor şi artiştilor !

Publicat în Amintiri din calatorie, Culturale, Despre mine..., Jurnal de week-end

Festivalul Dacic „Petrodava”

Sâmbătă, 14 mai 2016 a avut loc la Piatra-Neamţ, prima ediţie a Festivalului Dacic „Petrodava”. (Cetatea Petrodava se află la 4 km. distanţă de Piatra-Neamţ, fiind una dintre cele mai vechi aşezări româneşti).

Picture 068Cum sunt o mare iubitoare de istorie vie, am dat curs invitaţiei făcute de Primaria Piatra-Neamţ (organizatoarea evenimentului) prin intermediul Facebook.  Aşa că, pe la ora 12 m-am întors cu 1800-1900 de ani în urmă, fiind înconjurată de războinici daci şi romani, gladiatori şi dansatoare de o frumuseţe răpitoare. Am răspuns şi unui operator de la ProTv, care făcea un reportaj  la faţa locului şi m-am trezit că am apărut la emisiunea de ştiri a dimineţii.  🙂  http://stirileprotv.ro/lbin/video_embed.php?media_id=61804996&section=3&video_section_id

Atmosfera anilor 101-106 a fost adusă la Curtea Domnească din Piatra-Neamţ de Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis şi Magna Nemesis din Alba Iulia, coordonați de prof. dr. Liviu Zgârciu, președintele Asociației Culturale pentru Istorie Vie. Costumele, erau cele pe care le vezi la muzeele de istorie ori în filmul „Columna”. Explicaţiile oferite de domnul prof. dr. Liviu Zgârciu (costumat în Pretor) au echivalat cu ore bune de istorie şi cu citirea mai multor pagini despre tradiţiile şi cultura dacilor şi a romanilor.

Picture 094După deschiderea oficială, am vizitat taberele şi atelierele antice (prelucrare os, lemn, monetărie, întreţinere echipamente, jocuri romane, plante dacice, fierărie). Dacii şi romanii au fost foarte amabili, explicând curioşilor la ce folosesc toate obiectele de care erau înconjuraţi.  Picture 053În tabăra Dacilor, îl puteţi vedea pe Marele Preot şi plantele sale de leac, cu ajutorul cărora, în timpul luptelor, a reuşit să-i distragă atenţia Centurionului  Picture 066. Marele Preot, era o figură foarte importantă a acelor vremuri, fiind respectat şi ascultat cu sfinţenie de toată suflarea.  Picture 057E de ajuns să priveşti fetele dacilor ca să înţelegi de ce şi le doreau atât de mult romanii. Dansul lor a dat atmosferei un aer de pace şi linişte. Picture 074Prelucrarea vârfurilor săgeţilor se făcea manual, chiar sub ochii curioşilor, de către meşterul dac. Cu ajutorul cărbunilor şi al focului menţinut cu un dispozitiv numit foale, meşterul încălzea fierul, apoi îi dădea forma de săgeată cu ajutorul ciocanului şi îl ascuţea pe un fel de rudă a polizorului din ziua de azi.

Romanii, mult mai avansaţi, ne-au invitat la un joc de şah numit „Latrunculi”. Picture 077Are nişte reguli interesante. Toate piesele merg ca nişte ture din şahul obişnuit, doar modul de capturare diferă. Am înţeles că se poate descărca de pe net şi juca pe telefon mobil cu sistem de operare Android.  O să-l încerc !

Picture 079În tabăra romană se lucra la strămoşul strungului. În imagine se pot vedea sculele unui meşter roman. Nu diferă cu mult de cele ale unui tâmplar din zilele noastre. Am vizitat şi atelierul unde romanii băteau monezile.Picture 080

Sistemul monetar roman s-a născut odată cu Imperiul Roman, prin reformele iniţiate de primul împărat al Romei, Octavianus August. În ordinea valorii, principalele monede romane erau: aureus, denarius, sersetius, depondius, as, semis şi quadrans.

Picture 082Atenţia mi-a fost atrasă de setul chirurgical. Ei da, trusa unui chirurg conţinea un fierăstrău pentru amputări, forceps, foarfece, cârlige şi bisturie. Armata romană a fost prima din lume care a avut şi personal medical, iar cunoştinţele de prim-ajutor erau însuşite şi de legionarii de rând. În imagine mai puteţi vedea un corn pentru băut apă, un vas cu substanţe, câteva potire şi hărţi. Columna din teracotă, vasul din cupru şi statueta zeiţei Fortuna (zeiţa echilibrului şi a şansei) constituiau un fel de altar ce se găsea în fiecare casă.

Picture 083În această imagine, am surprins o hartă, o tablă de blestem (se scria pe ea numele duşmanilor, se strângea şi se arunca în morminte). În stânga imaginii sunt nişte table cu ajutorul cărora se trimiteau mesaje. Interesant mi s-a părut şi procedeul prin care se făcea cerneala, cu care se scria cu pana pe piele de viţel. Se utilizau plante uscate, răşină şi cuie ruginite. Vasul galben din dreapta este un Aryballos, adică un recipient din alamă şi cositor (putea fi şi din sticlă) în care se ţinea uleiul de curăţat corpul sau pentru masaj, folosit la băile publice. Se vede o bucată dintr-un strigilis (instrument de fier, folosit în Imperiu între sec.I-IV d.Hr., mai ales în băile publice, pentru a răzui uleiurile cu care se curăţa corpul.

La ora 17 s-au prezentat demonstraţii militare, s-au descris în amănunt costumele, armele, diverse scheme de atac şi apărare, precum şi gradele celor ce compuneau cele două tabere. Totul a fost interactiv, copiii au fost foarte implicaţi, au răspuns întrebărilor domnului profesor şi s-au bucurat să lupte alături de cei mari, pe care i-au şi învins  🙂

Picture 091Picture 095Frumoasele fete de la Magna Nemesis au dansat atât pentru daci cât şi pentru romani, dar mai ales pentru publicul din Piatra-Neamţ, care le-a admirat şi aplaudat.

Picture 102 La ora 18.30 cei de la Ludus Apulensis, ne-au arătat ce înseamnă să fi gladiator. Multe fete suspinau după Flama, aşteptând să-şi facă poze cu el 🙂

Picture 103La ora 19, a avut loc asaltul asupra Cetăţii Petrodava de către Legiunea XIII Genima. Dacii din Petrodava, s-au apărat cum au putut ei mai bine, reuşind să-i îndepărteze pe romani.

664Evenimentul s-a încheiat cu Salutul Gărzii, la care a răspuns şi publicul entuziasmat cu un mare „Ave”.

Picture 112A fost un spectacol foarte frumos, o lecţie de istorie pe care cei mici n-o vor uita prea curând (dar nici cei mari !). Aşteptăm să vedem cine va câştiga lupta în ediţia a doua, noi sperăm că tot cei din Petrodava. Vremea rea a fost îndepărtată pe loc de rugăciunile Marelui Preot către Zamolxe, iar programul s-a ţinut conform desfăşurătorului.

Felicitări tuturor !

Publicat în Despre mine...

Paşte luminat !

13087609_10208906400875237_9008238375208310830_n
„Hristos a înviat din morţi!
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din mormânturi
Viaţă dăruindu-le. ”

Printre cozonaci, sarmale, drob, friptură şi cine mai ştie ce mai gătim fiecare de Paşti, vă propun să ne oprim o clipă şi să ne gândim la Hristos. Fără El am fi fost mai săraci şi am fi rămas în întuneric. Fără jertifa lui pe cruce, am fi ratat calea cea dreaptă şi adevărată către Tatăl. El ne dă totul, cerând la schimb doar iubirea noastră. Iubirea fată de semeni, faţă de El, faţă de Tatăl cel din ceruri, care a făcut lumea. Când dai un lucru material, el scade de la tine, dar izvorul iubirii este nesecat,  oricâtă iubire am dărui, mai avem încă rezerve.

Aşa că, de Paşte vă doresc să lăsaţi sufletul vostru să dăruiască şi să primească iubirea celor dragi, împlinind astfel porunca sfăntă.

Să aveţi sărbători luminate şi binecuvântate !

RASTIGNIREAImagine cu icoana: „Răstignirea”, aparţinând Mănăstirii Dervent

Publicat în Despre mine...

E ziua celui mai iubit dintre pământeni

Braţele lui m-au purtat în zilele în care încă nu mergeam, m-au ţinut când am făcut primii paşi şi mă sprijină chiar şi acum, când am devenit matură. Atâta timp cât mai avem părinţi şi ne simţi copiii cuiva, suntem fericiţi.

Tata este pentru mine cel mai iubit dintre pământeni. Mă bucur când îl văd sănătos şi mereu ocupat, la cei 81 de ani pe care îi împlineşte pe 26 ianuarie. Nu-i trebuie cadouri, nici ceva deosebit, vrea doar să-i vadă lângă el pe cei dragi, să bea cu ei un pahar de vin şi să depene amintiri. Dacă-i asculţi viaţa, poţi să te inspiri pentru a scrie o carte de succes. A trecut prin atâtea necazuri, că nu-ţi vine să crezi că mai trăieşte. Iubeşte muzica populară şi boxul (e fan Ionuţ Iftimoaie).  Mănâncă sănătos.  Nu pune gura pe salamuri, nu mănâncă preparate din carne tocată, decât dacă acesta este procesată în casă, nu s-a atins niciodată de sucurile din comerţ. În schimb, nu-i lipseşte un păhărel de rachiu, o bucată de brânză (a crescut un timp la stână) şi una de slănină şi nu se lasă manipulat de nimeni. Are acel detector de minciuni şi mincinoşi în sânge. În ultimul timp a devenit un pic depresiv, văzând cum prietenii şi colegii lui se sting unul câte unul, dar eu încerc să-l susţin. Iubeşte viaţa, sub toate formele ei. Anul trecut, v-am mai spus câte ceva despre tata, aici.

L-am serbat cu anticipaţie duminică, urmând ca marţi să repetăm urările şi să ne bucurăm din nou. 🙂

Picture 143Am inversat cifrele şi i-am urat să se simtă şi să fie din nou, ca la 18 ani 🙂

Picture 146

      La mulţi ani, dragă tată !

Să-mi trăieşti şi să-mi fii sănătos mulţi ani de-acum înainte !

Picture 142

 

Publicat în Despre mine...

Ţine de noi să avem o viaţă frumoasă

Fiecare persoană este responsabilă de cât de fericită ori de nefericită este. Unii îşi irosesc tot timpul pentru a face bani, apoi se plâng de boli şi de faptul că le-a trecut viaţa şi n-au apucat a trăi, n-au vazut nimic, nu şi-au făcut prieteni, într-un cuvânt că nu sunt fericiţi.

Unii preferă să se distreze tot timpul, petrecându-şi viaţa într-un mod nociv şi bineînţeles sfârşind bolnavi şi singuri, ca şi cei din prima categorie.

Ţine doar de noi să menţinem un echilibru în toate, să muncim dar să să ne şi relaxam, să nu ne neglijăm familia, dar nici prietenii, să avem o viaţă activă şi frumoasă.  Nu e nevoie de foarte mulţi bani pentru a te simţi bine, ci doar de voinţă şi de multă deschidere.

Anul 2015, a fost pentru familia mea, unul destul de plin iar 2016 sper să fie cel puţin la fel. N-am lăsat să treacă nicio săptămână fără a ieşi undeva, singuri ori cu prietenii.

În ianuarie, mi-am pus patine pentru prima oară şi v-am povestit aici ce-am păţit 🙂 , am vizitat ruinele de la Casa Domnească din Bacău şi am fost la teatru. Am serbat cea de-a 80-a aniversare a tatălui meu, despre care am scris aici şi ne-am bucurat şi de un film la Mall.

În februarie, am văzut un spectacol cu Andra, am fost la teatru, ne-am întrecut la un concurs de table organizat de domnul Drăgănuţă, despre care v-am povestit aici şi am fost într-o frumoasă excursie despre care v-am povestit aici.

Din luna martie am început pregătirile pentru nunta noastră, aşa că am făcut mai multe vizite la Piatra Neamţ pentru cumpărături dar şi pentru o piesă de teatru. Am vizitat Mănăstirea Pîngăraţi, împreună cu Luminiţa, cea care a intrat în rândul prietenilor mei din anul 2015.

Evenimentul principal al lunii aprilie, al anului şi al vieţii noastre a fost nunta, despre care nu am scris pe blog, fiind un eveniment mult prea personal însă am postat o mulţime de poze pe FB pentru prieteni.

În mai, ne-am relaxat la Slănic Moldova, am fost la patru piese de teatru în trei zile, aşa cum v-am povestit aici, am participat la o drumeţie cu tinerii voluntari de la AICR şi am revăzut Iaşul, oraşul studenţiei mele, aşa cum v-am povestit aici.

În luna iunie am făcut mai multă mişcare, vizitând târgurile oraşului, Taşbuga ori am căscat gura la Raliul Moldovei.

Iulie a însemnat redescoperirea unor rude de la Târgu Neamţ, unde am fost pentru a vedea Festivalul Medieval, despre care v-am povestit aici, plimbare prin lanurile de floarea soarelui de la Buhuşi, dar şi ziua de miere petrecută la „Casa Creangă” din Tg.Ocna, despre care puteţi citi aici.

În luna august a anului 2015, am început cu Simpozionul Naţional „Dimitrie Ghika-Comăneşti„, apoi am petrecut două săptămâni pline de teatru, la Theaterstock, despre care am scris mai multe articole, pe care le puteţi găsi în folderul „Teatru”. A fost minunat şi sper ca acest Festival al Artelor să continue şi în acest an.

Septembrie a debutat cu excursia prin Dobrogea, despre care v-am povestit aici şi  zilele Buhuşiului, despre care puteţi citi aici .

În octombrie, concertul Goran Bregovic, aşa cum ştiţi deja de aici, ziua mea şi a lui Geo, dar şi mai mult timp alocat blogului, deoarece a fost timpul Superblogului.

Noiembrie, scris pentru competiţie şi o vizită la Muzeul Găzarilor, despre care n-am scris, dar îmi propun s-o fac anul acesta.

Luna decembrie pare atât de scurtă încât înghesui în ea cât mai multe. Dacă pe 1 am petrecut de ziua ţării, aşa cum v-am povestit aici, jumătatea lunii o rezervi petrecerii împreună cu prietenii într-ale scrisului, aşa cum ştiţi deja dacă aţi citit aici. Pe 20, am avut norocul să-i ascultăm şi să-i vedem pe cei de la Madrigal, apoi a urmat Crăciunul, petrecut în familie şi Revelionul, petrecut cu prietenii.

Aşa a trecut, pe scurt, anul 2015 iar în 2016 îmi propun să vizitez alte locuri, să cunosc şi alte persoane şi să fac şi altceva decât ceea ce am făcut până în prezent. O să scriu pe blog despre cele mai importante momente pe care le voi surprinde, pentru că îmi place să împart  bucuriile cu prietenii.

Cititorilor mei, care au crescut faţă de anul trecut cu încă 4000, după cum zice raportul WordPress, le doresc să fie sănătoşi şi să-şi trăiască viaţă.

la-multi-ani-2016

Publicat în Despre mine..., Despre prieteni

Urări pentru soţul meu

la-multi-ani-geoAbia ce-au trecut zece zile de când am prins în buchetul vieţii un trandafir alb, că te-ai şi hotărât să faci şi tu la fel.  🙂  Cei şapte ani de când ne urmăm unul altuia s-au scurs ca şi cum ar fi fost şapte zile. An după an, bucurii după necazuri şi necazuri după bucurii, au trecut peste noi lăsându-ne  fire albe în păr şi riduri pe faţă. Foarte multă lume se întreabă cum a putut şi cum poate relaţia noastră să reziste, în condiţiile în care altele s-ar fi destrămat de mult ? Răspunsul e simplu: ceea ce între noi, nu are legătură cu partea materială a lucrurilor, noi chiar ne iubim, ne înţelegem şi ne place să ne petrecem timpul împreună.

Dragul meu, acum când te apropii de frumoasa vârstă de 48 de ani, îţi doresc să laşi la o parte nostalgia vremurilor ce-au trecut şi să priveşti cu încredere şi optimism către viitor. Învaţă să te bucuri de ceea ce ai şi ia de la viaţă tot ce-i mai bun. Încearcă să te raportezi la oamenii pozitivi şi înconjoară-te cu prezenţa lor. Iubeşte, iartă, bucură-te că ai alături o familie frumoasă şi sănătoasă, care e cu tine la bine şi la greu. Fericirea este suma tuturor bucuriilor mărunte,  care-ţi aduc zâmbetul pe chip.

La mulţi ani ! 

Picture Tuborg 001

 şi nu uita, la capătul acestor paşi, sunt eu, cea care te iubeşte şi speră să putem îmbătrâni frumos, împreună !

 

Publicat în Amintiri din calatorie, Despre mine..., Despre prieteni, Jurnal de week-end

Ziua de miere

Dacă tot suntem în secolul vitezei şi timpul s-a comprimat atât de mult încât luna ţi se pare săptămână şi săptămâna zi, prietenele noastre dragi, Ani şi Găbiţa, s-au gândit să ne ofere ca dar de nuntă, o zi de răsfăţ la Centru Spa de la „Casa Creangă” din Tg.Ocna.

Vă mulţumim încă odată pentru darurile minunate (florile şi ziua de Spa)  şi,  aşa cum am promis, iată cum ne-am petrecut ziua de miere 🙂

Până la „Casa Creangă” am făcut cam o oră, partea cea mai grea a fost urcatul pe jos, vreo 400 m., până la satul de vacanţă. A meritat, căci odată cu intrarea pe poarta satului ne-a întâmpinat un peisaj de basm, aşa cum puteţi vedea şi voi în imaginile de mai jos.

Picture Tuborg 005

Picture Tuborg 006 Personalul este foarte draguţ, aşa cum aţi sesizat şi voi la telefon, fiecare angajat face tot ce poate pentru ca turiştii să plece mulţumiţi. Iniţial, am primit o brăţară magnetică programată să deschidă doar uşile de la sălile în care aveam acces, o pereche de papuci de unică folosinţă şi un prosop, apoi, o domnişoară ne-a prezentat locul şi modul de folosire al brăţărilor.

Picture Tuborg 037 Prima oprire am făcut-o la saună, pentru că nu ne-am mulţumit cu cea făcută în autobuz 🙂 . Dacă saună cu infraroşu şi finlandeză am mai făcut, noutatea a fost hamam-ul, adică baia turcească, o cameră cu multă umezeală, care a devenit preferata mea, am făcut o fotografie acolo, dar nu se vede nimic, aşa că vă pun o poză de unde se poate vedea intrarea în cele trei saune.

Picture Tuborg 009Geo a avut curaj să-şi toarne pe el apă rece din găleată, după fiecare saună şi culmea…n-a răcit 🙂

Ne-am distrat apoi în piscină, unde am regretat încă odată că nu ştim să înnotăm, problemă ce s-a rezolvat în apa sărată, care te ridică la suprafaţă ca pe o pană, indiferent de câte kilograme ai. (eu m-am amuzat teribil aici).

Picture Tuborg 020De la ora 13, am fost programaţi la masaj şi presoterapie, partea cea mai grozavă a răsfăţului. La presoterapie, ne-au îmbrăcat în costume de „cosmonauţi” şi am simţit timp de câteva zeci de minute o presiune uşoară peste tot corpul. presoterapia A urmat apoi, cireaşa de pe tort, adică masajul, făcut de o profesionistă, care n-a omis niciun centimetru nemasat. Dacă aş fi putut, aş fi luat-o pe doamna acasă, să mă pot bucura de mâinile ei în fiecare zi.

Şi după aşa un răsfăţ, unde te poţi simţi mai bine decât într-o cameră de relaxare, unde miroase a ulei parfumat, se aude în surdină muzică de relaxare şi şezlongul parcă-i făcut pentru tine ?

Picture Tuborg 010Cu toate că puteam comanda orice în centrul Spa, am preferat să mergem la piscina exterioară, cu lume multă şi veselă, pusă pe bronzat.

Picture Tuborg 035preţurile sunt ok (majoritatea produselor costă 5 lei), însă pizza nu ne-a plăcut (ei na, trebuia să fie şi un minus) .

Picture Tuborg 025(iatămă-s în piscină, ţinându-mă cu putere de bară)

Picture Tuborg 050(iată-l şi pe Geo, încercând să apere golul sufletesc ce ne cuprinsese la plecarea din satul de vacanţă).

A fost o zi de miere superbă datorită vouă (Ani şi Gabi) şi celor de la complex.

VĂ MULŢUMIM şi vă îmbrăţişăm cu dragoste !

flori

Cris&Geo