Publicat în Spring Superblog 2017, Superblog (articole vechi)

Bloggeri la mare

Am intenţionat să scriu acest articol imediat după ce-am ajuns acasă, dar am fost mult prea ocupată cu like-urile la sutele de fotografii ce-au invadat facebook-ul. De data asta, au fost două zile şi sper ca în viitorul apropiat să trecem la trei, căci tot n-am reuşit să schimb impresii nici măcar cu jumătate dintre bloggerii ce-au onorat evenimentul.

Deşi am venit din colţuri diferite ale ţarii, am ajuns la cazare cam în acelaşi timp, de s-a mirat doamna de la recepţia hotelului Aurora din Mamaia, cum de-am apărut aşa, buluc. Să fi văzut bucurie pe chipurile noastre, pupături şi îmbrăţisări, pe care trebuie să le trăieşti măcar odată-n viaţă, ca să simţi energia pozitivă a unui grup vesel şi creativ.

Am primit o cameră albastră, ca marea ce se vedea în toată splendoarea ei de la balcon. N-am stat prea mult aici în cele două zile, pentru că altele ne erau planurile 🙂

Ne-am schimbat şi am pornit să inspectăm locurile. Chemăm liftul să coborâm şi…surpriză !

Foto: Ralucica

Liftul era plin de bloggeriţe: Ionela Mihaela Popescu , Raluca Brezniceanu şi Raluca Filimon (Ralucica). (Mulţumim Ionela pentru şampon, este foarte bun ! ).

În salonul restaurantului Aurora, totul era pregătit pentru petrecerea de sosire. Mesele frumos aranjate, prăjiturelele şi sucurile la locul lor. Ne-a atras atenţia masa cu recuzita.

Se pregătea o piesă de teatru ?  Nicidecum !  Misterul s-a dezlegat rapid. Cei de la Quick Photo Booth Constanţa ne-au bucurat, lăsându-ne să ne facem zeci de poze haioase. Muzica asigurată de nuntadj.ro a creat o atmosferă de sărbătoare. Cei care au dorit, au dansat până aproape de miezul nopţii. Alţii au preferat să socializeze pe terasă (singurul loc unde se putea fuma în voie).

Şi pentru cine zice că bloggerii nu ştiu să se distreze, iată o mostră, de doar şase minuţele  🙂

Sâmbătă am pus telefonul să sune pe la 6 dimineaţa, pentru a admira răsăritul. Când colo, ce să vezi…o ceaţă de-o tăiai cu cuţitul. Am aşteptat ora 10.30, pentru turul Constanţei. Diana Slav, ghidul nostru de la Constanţa Walking Tour, e o minune de om. Am încercat să stau cât mai mult în preajma ei, să ascult poveştile oraşului. Mai văzusem Constanţa de câteva ori, dar niciodată aşa. Am fost fascinată de tot ceea ce ne-a povestit. Am făcut zeci de fotografii şi vreau să cred că măcar Cazinoul nu va mai arăta atât de jalnic, la următoarea mea vizită.

Sursa foto: Georgiana Mihăilă

După turul oraşului, ne-am împrăştiat. Unii s-au dus să vadă mozaicul, alţii au urcat în moschee ori s-au plimbat prin port, admirând ambarcaţiunile. Eu vizitasem deja aceste obiective, aşa încât  am preferat să fac turul bucătăriilor, căci în Piaţa Ovidiu se desfăşura „Street Food Festival” şi gurmandă cum mă ştiţi, nu puteam să ratez evenimentul. Aici am pus în practică conceptul de „share your box”,  cu Ioana Razk şi Adrian Găinaru. Şi pentru că noi nu suntem niponi, să ne săturăm doar cu o pieliţă de pui crocantă şi un sushi, am trecut pe la italieni, spanioli şi sârbi, pentru a completa „spaţiul de depozitare” pentru întreaga zi.

Cu greu a reuşit Claudia să ne vadă pe toţi în sală, aşa că Gala a început cu oarece întârziere. Ce s-a întâmplat pe parcursul a două ore, puteţi vedea în format HD aici.

Şi s-a lăsat cu dans, cu discuţii duse până târziu în noapte, cu râsete şi voie bună, ce-am fi vrut să nu se mai termine.

M-a bucurat reîntâlnirea cu Claudia Pătraşcu şi Albert Budică (organizatorii acestui minunat concurs), cu Daniel Botea şi frumoasa lui soţie, cu Maria Aguriţa Ignat, Emil Călinescu, Alina Gheorghe, care de data asta a venit împreună cu mama ei şi cu domnul Valentin Anghel,  Mirela Şurghie, Ralucica, Adrian Găinaru,  Minerva Lăcătuşu,  Liliana Grecu, care a venit însoţită de fiul ei, Andreea Alexandra Vraja, Alexandra Enache, Georgiana Mihăilă, Ionela Mihaela Popescu, Alexandra Călinoiu, Raluca Brezniceanu şi Radu Ţuglea.

Am cunoscut bloggeri pe care-i citesc cu plăcere, ori pe care o să-i citesc de-acum înainte, oameni în prezenţa cărora m-am simţit minunat şi pe care sper să-i reîntâlnesc şi în ediţiile viitoare Superblog.

Ioana Razk, „mamă” de aricică 🙂

  Givan Iusein adică Gigel

Silvia Puiu şi Marius Mandache (cu care nu am făcut nicio fotografie încă 🙂 )

Tot respectul şi toată admiraţia pentru bloggeriţele care au venit însoţite de cei mici, care au făcut deliciul serilor, dansând împreună cu părinţii lor.

Şi pentru că în discursul meu am uitat să-i mulţumesc soţului meu, Gheorghe Chifu, pentru ajutorul pe care mi-l dă în timpul concursului (citindu-mi şi corectându-mi textele), o fac acum, prin acest articol. Îţi mulţumesc, dragul meu !  ❤

Felicitări Raluca Ilie, Marius Mandache şi Oana Grozavu …felicitări tuturor !

Până la următoarea revedere, inspiraţie !

Publicat în Spring Superblog 2017

Magazinul de iluzii

Vând iluzii mari şi mici,
Pentru cei ce vin pe-aici.
Şi iluzii parfumate,
Pentru fete deochiate.
Vând iluzii de carton,
Pentru fiecare om.

Preţu-i mic, nu cer prea mult
Visele să ţi le-ascult,
Şi apoi să-ţi modelez
O iluzie, să-ţi creez.
Una ce-o să-ţi placă, zău
Sincer, jur pe Dumnezeu !

O iluzie de cleştar,
Ţie ţi-o voi da în dar.
Pe subseară, la fereastră,
Unde-i o muşcată-n glastră.
Şi unde ne sărutam,
Şi vorbe dulci ne spuneam.

Înşiră-te mărgăritare
Mă va ajuta ea oare
Ca iluzii să creez,
Lumea s-o mai îmbunez
Şi s-o pun într-un chenar,
S-o dau timpului în dar ?

De Paşte şi de Crăciun,
Vând iluzii din săpun
Umezit, la ceas de seară,
Când ‘mnealui o să apară,
Să ne spuie multe versuri,
Toate pline de-nţelesuri.

Vând iluzii de argint,
Pentru cei ce nu mai mint.
Pentru clovni, ce-au râs cândva,
Vând iluzii din tafta.
Sexul Slab va fi cu mine,
Mă va ajuta cu rime.

Vând iluzii dulci, din miere,
Pentru doamna Încondeiere.
Care lumea o bârfeşte
Şi nici că se mai opreşte.
Alina Gheorghe să vii,
Poate s-o opreşti, tu ştii !

Vând iluzii amărui
Pentru unele dudui,
Ce se laudă că fac
Pască, drob şi cozonac.
Nimicuri şi fantezii,
La familie, copii.

Emil Călinescu, spune
Ce iluzii ar fi mai bune,
Pentru a etira în lume
Doar idei de acţiune ?
Crezi că pot să fac ceva,
Filmul vieţii a-l schimba ?

Vând iluzii colorate
C-o eşarfă strâns legate.
Celor ce mai cred în vise,
Şi în vorbe mari, promise.
Alma Nahe(r) oare ai vrea,
Să joci şi în piesa mea ?

Partenerii media
Văd iluzii în cafea,
Iar cei cu blog partener,
Văd iluzii fel de fel.
Chic-Elite, va scrie iar
De iluzii din ocean. (Armonie acvatică)

Dacă nu te-au convis ei
O iluzie să-ţi ei,
Partenerii Superblog,
Eu ce să mai fac ?  Te rog !
Vino, intră şi probează,
Iluzii ce te-avantajează.

Îţi promit că-ţi dau cadou
Un nasture, de anul nou,
Ce-ţi va şopti la ceas de seară
Iluzii fredonate la chitară.
Şi-ţi va cânta în zori de zi
Iluzii răspândite pe câmpii.

Mă voi extinde şi în ţări străine
Cu magazinul de iluzii fine.
Pe ExtraViTa, eu o voi ruga,
Sa ducă vestea, când ea o pleca.
Sau CălătoriaPerfectă
Îmi va face vreo ofertă ?

Craiova pe blog.Natural, ai putea să te-opreşti ?
Am nevoie de ceva iluzii olteneşti.
Şi tu, Pisică Neagră, îmi poţi da
Ceva iluzii pisiceşti, din curtea ta ?
Tulips & Sparkles zi-mi  şi tu ceva,
Ca blogger partener, nu sta aşa !

Iluzii vând, la kilogram, la metru.
Iluzii date-n leagăn de-un personaj funebru.
Iluzii la bucată, de-un leu sau poate doi.
Iluzii despre viaţă, iluzii despre noi,
Căci ce e viaţa asta, de n-am avea iluzii ?
O cale întortocheată şi plină de confuzii.

Articol scris pentru Superblog, proba 18

Publicat în Spring Superblog 2017

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai

Dacă cineva se îndoieşte de existenţa raiului, atunci să meargă la mănăstirea Bârsana din Maramureş şi orice urmă de îndoială i se va spulbera pe loc.

Suntem prinşi în vâltoarea vieţii cotidiene. Lucrări peste lucrări, termene limită, telefoane ce-ţi zbârnâie continuu în urechi şi multe ordine de executat. Simţi cum se scurge din tine până şi ultima picătură de energie şi vrei să te conectezi la cineva sau ceva care să-ţi reîncarce bateriile. Fiecare zi liberă e o binecuvântare iar concediul, adevărată mană cerească.

„Am nevoie de linişte şi pace interioară !”, se auzea un strgăt disperat de undeva dinăuntrul meu.  „Vreau să mă odihnesc, să respir aer curat, să aud cum cresc florile şi cum scârţăie iarba sub talpa piciorului, să urmăresc cum zboară păsările şi să admir turla bisericii de la Bârsana, ce pare că urcă până la cer”.

Mi-am ascultat vocea interioară. Am rezervat o cameră ieftină la un hotel din Maramureş cu ajutorul site-ului Momondo, mi-am încropit repede un bagaj şi iată-mă în locul după care sufletul meu tânjea atâta. Până nu demult,  la Bârsana era cea mai înaltă biserică din lume (57 de metri). De cum am intrat pe poarta complexului, am simţit că acolo s-a scris „Mioriţa” şi că am călătorit în timp, ajungând până la originile dacice. Am stat aici câteva ceasuri bune, ce mi s-au părut clipe. Am privit fiecare floare, am luat la pas toate aleile, admirând bijuteriile arhitectonice din lemn puse acolo cu grijă, ca pe o machetă a marelui Arhitect. E atâta linişte şi pace aici, că ţi-e greu să te desprinzi şi să te reîntorci în lumea ta zgomotoasă.

De pe podeţul frumos lucrat, poţi să vezi biserica în toată măreţia ei. Duhul locului şi buna rânduială monahală se simt pretutindeni. Desăvârşita unitate stilistică şi simţul artistic fără greş care guvernează întregul aşezâmânt a fost dat de meşterii din localitate. Aici, oamenii nu se ruşinează să vină la biserică îmbrăcaţi în straie populare, pentru că aici, aşa e normal.

La Bârsana te întâlneşti cu normalitatea la fiecare pas şi te minunezi că ea încă mai există în forma ei cea mai pură. E aici o rezervaţie de frumos, de curat, de divin, de toate la un loc.

Interiorul bisericii diferă cu mult de ceea ce vezi în Moldova, sfinţii sunt reprezentaţi altfel, iar unele icoane sunt cusute în cruciuliţe, pe etamină. Totul e sublim şi-ţi face sufletul să tresalte de bucurie şi să se încarce de la energia care emană din fiecare piatră.

Când cei de la Momondo mi-au cerut să aleg o fotografie, una singură, mi-a fost foarte greu. Am răsfoit prin zeci de foldere şi am retrăit sute de poveşti de vacanţă pline de aventuri. Am râs şi am plâns, am poposit asupra unora şi am trecut repede peste altele. Ce ne-am face fără fotografii ? Amintirile s-ar pierde în timp, pentru că memoria e şi ea de genul feminin şi ne mai trădează câteodată.

M-am oprit la acestă fotografie pentru că suntem într-o săptămână importantă a creştinismului şi pentru că mai sunt câte zile până la Paste, iar  Maramureşul este unul dintre cele mai potrivite locuri de petrecere a acestei sărbători.  Este locul care-ţi permite să fi tu, fără clişee şi fără măşti.

Aceasta este perioada anului când rudele plecate peste mări şi ţări în cautarea „mai binelui”, se reîntorc acasă, în locul unde miroase a cozonaci şi pască, unde ouăle au culorile curcubeului şi unde, în noaptea magică rostesc cu toţii:  „Hristos a înviat !” şi merg să aprindă o lumânare şi celor ce nu mai sunt aici, să le ducă şi lor vestea cea mare a învierii. Niciunde nu vezi atâta bucurie de Paşti şi atâţia oameni care păzesc cu sfinţenie lumina sfântă, aducând-o în casele lor, ca pe cel mai de preţ trofeu.

Aşa cum Paştele şi Crăciunul reunesc familiile aducând bucurie în sufletul tuturor, Momondo ne provoacă în a ne descoperi rudele de pretutindeni, cele pe care doar ADN-ul nostru le cunoaşte exact şi a merge într-o excursie în căutarea lor.

Dacă eşti curios să afli cine eşti cu adevărat, poţi să participi şi tu la concursul The DNA Journey, pentru a câştiga  kit-uri pentru testarea ADN-ului și șansa de a vizita țările unde ai rădăcini.

Urmăriţi acest filmuleţ şi apoi decideţi dacă vă interesează. Eu mărturisesc că am fost foarte impresionată şi îmi doresc mult atât testul cât şi călătoria.

Călătoriţi cât mai mult şi lăsaţi-vă purtaţi de ceea ce veţi descoperi, asta vă va schimba viziunea despre viaţă. Faceţi cunoştinţă cu oamenii acelor locuri şi ascultaţi-le poveştile, căci mai aveţi încă multe de învăţat şi experimentat. Bucuraţi-vă de muzica, poezia, bucătăria şi obiceiurile locurilor pe unde treceţi. Prindeţi în camera obiectivului tot ceea ce vă dictează inima şi aduce-ţi cu voi cele mai frumoase şi mai plăcute amintiri. Nu uitaţi să lăsaţi şi voi impresii bune şi să purtaţi cu cinste numele României oriunde vă veţi afla.

Articol scris pentru Spring Superblog 2017, proba 16

Sponsor:

Publicat în Spring Superblog 2017

În vacanţă, nu-mi place să stau într-un singur loc

Eu sunt genul de turist căruia nu-i place să stea locului. Pentru mine, vacanţa trebuie să fie cât mai activă, să văd cât mai mult din lumea asta mare, să profit de cele câteva zile de concediu pentru a mă încărca din punct de vedere cultural, spiritual şi emoţional. Călătoriile îmi oferă posibilitatea să întâlnesc oameni noi, să descopăr locuri diferite, culturi, evenimente, sărbători şi tot ceea ce pot să experimentez.

Studiez despre locurile pe unde urmează să ajung, pentru a nu scăpa din vedere niciun obiectiv important. Citesc tot ce găsesc despre istoria, cultura şi civilizaţia fiecărei zone. Iau cu mine caietul cu notiţe şi  le bifez cu realitatea. Fac sute de poze, pe care mai apoi le pun pe blog, ori le împart cu prietenii pe facebook.

Statul într-un singur loc mă oboseşte teribil, pe când schimbarea zilnică a peisajului mă relaxează mai ceva ca o şedinţă la spa.

În vara asta am găsit ceva deosebit răscolind printre ofertele turistice ale celor de la Vacanţe Speciale. Zece zile voi respira aer din sudul Franţei. O la la,  c’est merveilleuse ! 

După zborul până la Nisa, mă voi caza între mare şi dealuri, in zona Marsilia en Provence. În dimineaţa următoare, mă voi trezi cântând  la fel ca în clasa a cincea, la lecţia despre salut:

„Sur le pont d’Avignon,
L’on y danse, l’on y danse,
Sur le pont d’Avignon
L’on y danse tout en rond. „
La Avignon o să vizitez Palatul Papal, una dintre cele mai mari și mai impozante clădiri gotice medievale, creat pentru a arăta lumii puterea celor care l-au  locuit. Din 1906, funcţioneză ca muzeu, după ce a fost baracă militară şi închisoare.
Sursa foto: Blog: origamimela.wordpress.com

Palatul îşi etalează turlele si turnuletele, cu ziduri de peste 5 metri grosime. Se vizitează 25 de camere, printre care sălile de recepţie, mănăstirea, capelele şi apartamentul privat al papei. Incendiile au distrus multe  încăperi şi doar un dormitor a ramas complet mobilat pentru a impresiona turistii.

De la Avignon, autocarul ne va purta către Veneţia Franţei, Annecy. Aici, simt că va fi un loc drag sufletului meu, pentru că este un oraş medieval cu castele, defilee subterane ameţitoare şi un lac minunat. Nu voi rata o plimbare cu vaporaşul, pentru a putea să fotografiez Palais de l’Isle, veche clădire fortificată din sec. XII, ce a servit ca reședință contelui de Geneva, apoi a fost închisoare, palat de justiție, cazarmă. Azi adăpostește expoziții, dar sunt și câteva săli și capela care pot fi vizitate.

Sursa foto: Site: ghiduri-turistice.ro

Mă gândesc ce să aleg în ziua a treia când voi fi în Chamonix, să urc cu telecabina pe Mont Blanc sau să  vizitez  Marea de Gheaţă ? Înclin spre urcarea cu telecabina. De sus voi putea admira şi marea. Ar fi păcat să bat atâta drum şi să nu urc cei 3842 m., pentru a mă bucura de priveliştea semeaţă a Alpilor. Acolo mă voi simţi cu adevărat liberă şi mult mai apropiată de divinitate.

Ce-ar fi aceste circuite turistice fără un ghid local bine informat, care să-ţi dea nişte explicaţii pe care nu le găseşti pe niciun site de turism ? Poveşti inedite, istorii ale locurilor ba chiar şi ale oamenilor din Lyon, voi asculta timp de trei ore în cea de-a patra zi.  Lyon este oraşul sinonim cu industria mătăsii şi Rezistenţa Franceză şi are reputaţia de capitala gastronomică a lumii. Aici se află unele dintre cele mai bune restaurante şi bucătării din lume, fiind a doua zonă metropolitană ca mărime, după Paris. Mă voi plimba prin urbea medievală Vieux Lyon, admirând bijuteriile sale: Hotel Bullioud, Paterin, Gadagne, Galeria Philibert Delorme, Turnul Rozelor, insolitele „traboules” – pasaje secrete din timpul  Rezistenţei, Catedrala de pe Colina Fourviere şi Catedrala St. Jean, în timp ce-mi  voi reaminti de  Antoine de St. Exupery, fraţii Lumiere ori Rabelais.

Cei de la CND Turism, au alternat foarte bine programul, oferindu-ne timp suficient pentru a ne putea bucura de zona pietonală Place Bellecour, dar şi de panorama oraşului văzută din zona Basilicii Notre-Dame-de-la-Fourviere.

În ziua a cincea voi vedea locul unde a stat închis Contele de Monte Cristo, pe insula Chateau D`If.

Voi vizita şi câteva obiective importante din Principatul Monaco: Muzeul Oceanografic, Catedrala şi Palatul Princiar, reşedinţa oficială a prinţului de Monaco.

Sursa foro: Radio Romania Cultural

Faţada palatului prezintă un stil Renascentist, iar în spate se găsesc fortificaţii medievale originale. Aici a locuit faimoasa Grace Kelly, soţia Prinţului Rainier III. Este unul dintre cele mai elegante castele eruopene.

La Nisa, voi respira aerul mării direct de pe Promenade des Anglais, apoi voi admira Opera şi Hotelul Negresco din Centrul istoric.

Această vacanţă specială e creată şi pentru a mă odihni, pentru a face plajă şi baie în Marea Mediterană,  pe Coasta de Azur, la Cannes. Nisip fin, apă cristalină şi o privelişte de neuitat.

Mă voi fotografia la Palatul Festivalurilor şi Congreselor, locul unde cei mai buni actori îşi primesc premiile an de an.

Sursa foto: Transilvania Reporter

Mă voi plimba pe celebrul Bulevard Croisette, un fel de Champs Elysees al Parisului, întins pe 2 km, de-a lungul ţărmului Mării Mediterane. De aici se poate admira portul extravagant, în care acostează cele mai luxoase ambarcaţiuni.

Sursă foto: Util 21

Mă voi întoarce acasă cu câteva carduri de memorie pline ochi, cu amintiri pentru familie şi prieteni, cu dorinţa de a o lua de la capăt, alegănd dintre circuitele cu avionul sau cu autocarul,  cu multe cunoştinţe noi şi cu satisfacţia de-a fi conversat în limba franceză, o limbă atât de  dragă mie.

Articol scris pentru Spring Superblog 2017, proba 13

Sponsor:

Publicat în Spring Superblog 2017

Cu ce bani se duc superbloggerii la Mamaia ?

După cum se ştie, în perioada 5-7 mai, superbloggerii se vor întâlni la Mamaia. Cei care stau pe-aproape n-au niciun stres, însă cei din ţară se gândesc deja la bugetul alocat. De unde atâţia bani, mai ales că sărbătorile pascale si minivacanţa de 1 mai absorb cam toate finanţele disponibile ?

Superbloggerii sunt inteligenţi şi creativi, ei au auzit de Telecredit.ro, locul de unde  poţi obţine uşor şi rapid un credit până la salariu, fără garanţii şi cu dobândă zero. Cum 500 lei este o sumă rezonabilă, cu care poţi să-ţi plăteşti transportul din orice colţ al ţării până la Mamaia şi retur, superbloggerii şi-au pregătit o copie după fişa fiscală din care să rezulte venitul pe anul precedent, ultimul extras de cont de la banca unde au cardul  şi o copie după cartea de identitate. Acestea sunt singurele acte de care au nevoie pentru a obţine primul împrumut urgent. Data viitoare, nu le mai trebuie nimic, pentru că Telecredit.ro deţine deja aceste informaţii.

Superbloggerii iubesc internetul şi evident faptul că pot obţine un credit rapid online. Pentru ei, a-şi face un cont pe platforma Telecredit.ro şi a încărca trei documente  e o banalitate.

Platforma Telecredit.ro e foarte simplu de utilizat. Selectezi valoarea împrumutului (care nu poate fi mai mare de 2000 lei) şi perioada de imprumut (între 10 şi 30 de zile) şi bingo !  Pe ecran poţi vedea imediat dobânda pe zi, data scadenţei şi suma totală de rambursat.  Ai 100% transparenţă, nimic ascuns, totul la vedere.

Telecredit.ro este portofelul de la buzunarul din spate, este o rezervă pe care o ai tot timpul la îndemână, este prietenul care-ţi împrumută fără să te întrebe de ce şi fără să te certe că ai rămas fără bani de la o lună la alta.

După ce vor face cererile de plată şi vor introduce acel minim de documente despre care v-am povestit, superbloggerii vor aştepta  procesarea datelor. Oamenii de la Telecredit.ro vor verifica actele şi dacă totul este ok, în aceeaşi zi cardul superbloggeresc  se va încărca cu suma cerută.

La Gala din toamnă, superbloggerii vor face să „cadă” site-ul Telecredit.ro, pentru un alt împrumut. Şi ce dacă dobânda este de 1,2% pe zi ? Bucuria reîntâlnirii noastre, nu are valoare materială. Banii vin şi se duc, însă evenimentele nu se mai repetă.  Chiar dacă unii superbloggeri mai au împrumuri şi pe la alte bănci sau sunt trecuţi în baza de date a rău-platnicilor, Telecredit.ro le mai oferă o şansă.

Dacă se întâmplă ceva neprevăzut şi la data scadenţei supeberbloggerii nu pot înapoia suma cerută, Telecredit.ro îi înţelege şi le face o refinanţare.

Foto:  Superbloggerii din toată ţara, la Berăria H

La fel ca superbloggerii pot proceda toţi cei ce-şi doresc să profite de o oportunitate, să-şi facă o bucurie lor sau celor dragi, să ajute un prieten, sau pur şi simplu să împrumute o sumă până la salariu. Telecredit.ro este prietenul celor ce doresc sume mici, pe care să le poată rambursa rapid !

Articol scris pentru Spring Superblog 2017,

Sponsor:

Publicat în Spring Superblog 2017

Blogul e casa AIA cu idei

De ceva vreme, în mintea mea se auzea un roi de albine ce nu-şi găsea urdinişul. Am tot scuturat eu capul, dar cu nici un chip n-am reuşit să le liniştesc până ce nu le-am promis că le fac un blog, pe unde să iasă la soare. Nu mi-am imaginat că ideile sunt atât de nerăbdătoare să vadă lumina zilei…măcar de-ar fi vreuna valoroasă. Păi dacă le-am promis, m-am apucat temeinic să le fac casa AIA. M-am aşezat la birou şi au început să zumzăie întrebările: cum să se numească blogul, unde să-l „cazez”, cu ce „faţă” să se  prezinte lumii ?  Şi am încercat cu tot felul de nume şi de schiţe. Tot ce scriam, peste un minut ştergeam, căci nimic nu mi se părea potrivit. Eram un fel de „Meşterul Manole”, căci vroiam ca blogul meu să fie cel mai cel, să mă reprezinte, să mă simt bine când îl privesc şi-l citesc. Să fie curat şi aerisit şi să nu-mi apară-n cale tot felul de reclame care să-mi pună cititorii pe fugă. Ei bine, când creezi ceva, te apropii de marele Arhitect şi abia atunci realizezi cât de greu este să scoţi la lumină ceva nou, nemaivăzut şi nemaiîntâlnit.

Când deschizi un blog, e ca şi cum ţi-ai construi o casă, căci, ce e blogul la urma urmei ? O casă a ideilor şi gândurilor tale, o casă colorată, spaţioasă, cu o curte mare plină de flori parfumate.

Identificarea numelui blogului, a domeniului şi a nişei este echivalentă cu obţinerea certificatului de urbanism Cum ai putea să construieşti ceva într-o zonă, dacă nu-ţi este permis ? Oare poţi să-ţi ridici un palat cu turnuleţe în centrul unei metropole, sau să visezi la o casă cu toate utilităţile, pe o insulă unde nu există gaze şi curent electric ? Fireşte că nu, aşa cum nu poţi să ai un blog cu un nume banal, pe care să nu ţi-l găsească nimeni, nici măcar din greşeală şi să mai şi doreşti să ai vizitatori, în afara celor câţiva prieteni care-ţi vor face vizualizări  din complezenţă.

Hostingul e gazda blogului, e terenul unde-mi amplasez căsuţa virtuală. Trebuie să am mare grijă, pentru că în ultima vreme, mii de căsuţe virtuale s-au pierdut  pentru că nu şi-au făcut studii geotehnice în laboratoare atestate şi le-a cam fugit pământul de sub picioare.

Cel mai greu m-am hotărât să-mi aleg tema, căci platforma WordPress mi-a pus la dispoziţie o mulţime de modele, care de care mai frumoase şi mai interesante. M-am simţit ca şi cum ar fi trebuit să aleg dintre zeci de proiecte case de la AIA Proiect.

Cu meniul pe stânga sau pe dreapta, cu locuri pentru fotografii, dispuse pe o coloană sau pe mai multe, oare ce temă să-mi aleg ?  E ca şi când cineva m-ar întreba ce tip arhitectural îmi doresc: clasic, duplex, lux, modem ori  vacanţa. Orice, numai flexibil să fie !  Dacă e flexibil, va fi uşor  de modificat şi nu va trebui să iau totul de la zero când voi dori să schimb ceva.

Aşa cum vedeţi, mi-am ales o temă simplă şi intuitivă, pentru că-mi plac lucrurile simple şi clare. Sunt cel mai uşor de utilizat şi-mi dau senzaţia de siguranţă. Am personalizat alegerea făcută, modificând antetul (un fel de acoperiş, pe care mi l-am dorit de tip terasă) şi fundalul, pentru care am ales o culoare care să-mi producă emoţie, dar în acelaşi timp să fie şi în trend (verde primăvăratic).

Blogul meu este asemenea unei construcţii clasice, însă e făcut cu materiale moderne, ecologice şi trainice de tipul : meniuri, note, autori, comentarii, legături cu reţelele de socializare. Toate astea îi ţin de cald, aşa că voi sta foarte bine la capitolul performanţa energetică a blogului..

Treptat, i-am adăugat şi anexe: cramă, garaj, piscină, spaţii de relaxare, pe care le-am numit simplu, categorii. Albinuţele mele se străduiesc să umple cu miere aceste categorii, fie că e vorba despre: teatru, medicină, dezvoltare personală, concursuri sau ştiri din şi despre Moineşti.

Suprafaţa construibilă e cea dată de WordPress, n-am voie să depăşesc cu nici un MB spaţiul alocat, e ca la PUZ  (Planul urbanistic zonal), altfel pierd Autorizaţia de construcţie şi-mi iau adio de la blog.  Aşa că urmăresc zilnic cât spaţiu de construit mi-a mai rămas şi mai dărâm din articolele mai vechi, care nu au vizualizări în ultima perioadă.

Raportul de evaluare imobiliară al blogului se face pe baza link-urilor cu care mă onorează colegii de căsuţe virtuale, mai ales dacă sunt  privită de cei cu case mari, vile cu piscină în curte sau mai ştiu eu ce şi se numeşte PR (Page Rank). Cu cât numărul acesta e mai mare, cu atât casa mea va avea o valoare mai mare pe piaţă şi pot cere un preţ bun pe ea, dacă mă hotărăsc s-o vând.

Tot ce-aţi citit până aici se referă la un blog mic, un fel de casă veche dintr-un sătuc îndepărtat de lume, cu apă la lighean şi toaletă în curte. Dacă aveţi un buget rezonabil şi doriţi un blog profesionist, apelaţi la o firmă de IT-işti, aşa cum, dacă vă doriţi o casă cu un design ergonomic, durabilă, care să respecte toate standardele şi să aibă toate autorizaţiile, apelaţi la AIA Proiect -excelenţă în proiectare şi servicii auxiliare !

Articol scris pentru Spring Superblog 2017, proba 11

Sponsor:

Publicat în Spring Superblog 2017

Amintiri din ştrumpfie

Când eram eu copiliţă,
Mama mă striga Ştrumpfiţă.
Că eram mică, drăguţă,
Ba şi tare jucăuşă.

Cum plecau ai mei de-acasă,
Şoarecii jucau pe masă.
Începeam a căuta.
Ce aş mai putea strica.

Într-o zi, de dimineaţă,
M-am trezit singură-acasă.
Şi mi-am zis, să fac ceva
Pân’ ce vine mama mea.

Am luat foarfecele-n mână
Şi m-am pus pe tăiat lână,
De la pat, de la covor,
Chair şi cerga de pe hol.

După ce am terminat,
M-am ascuns după un pat.
Dar acolo, ce se vede ?
O gaură, în perete.

Am băgat un degeţel,
Şi am zgâlţâit niţel.
Începu a cădea varul
Cum văzui la nea zidaru’.

Doamne, ce mult mi-a plăcut
Să văd cum ajung la lut,
Şi am coşcovit măi frate,
Casa, doar pe jumătate.

Ziua nu s-a terminat,
Căci mai aveam de lucrat,
O perdea să colorez,
Cum în vise nu visezi.

Am umplut din călimară,
Un stilou plin cu cerneală.
Şi-am pictat cu puncticele,
Perdeaua visurilor mele.

Se-nţelege că pe toate,
Le făceam pe jumătate,
Pentru că eram micuţă
Şi n-ajungeam la măsuţă.

Şi fiindcă văzusem eu,
Buzunare la tricou,
N-am mai stat pe gânduri, zău.
I-am „croit” şi la al meu.

În timpul ce mi-a rămas,
M-am pictat cu ruj pe nas
Si cu farduri…peste tot,
N-am lăsat liber vreun loc.

Când să-mi chinui şi păpuşa,
Hopa, se aude uşa,
Şi un strigăt speriat.
Oare ce s-o fi-ntâmplat ?

-Puiul mamii, ce-ai păţit,
Cine aşa te-a murdărit ?
Şi tricoul ăsta nou,
Parcă n-avea găuri, zău !

-Vai de mine şi de mine,
Ce bătaie îţi revine,
Cin’ te-a pus să coşcoveşti,
Şi perdeaua s-o vopseşti ?

-Am să-l chem pe Papa Strumpf,
Şi-am să văd ce-i spui acuş.
N-ai să şti pe und’ să fugi
De ruşine, să-tescunzi.

Noi am vrut să te luăm,
La film să te invităm.
La,  „Ştrumpfii…Satul Pierdut
Dar,  se pare că n-ai vrut.

Am început a boci,
Şi-a promite că voi fi,
Cea mai cuminte fetiţă
Frumoasă ca o Ştrumpfiţă.

M-am spălat, m-am pieptănat,
Rochie albastră  am purtat.
Şi m-am pus pe măturat
Varul ce-a căzut, l-am luat.

Pe 31 martie, mi s-a promis
Că voi avea o zi de vis.
Vom merge la un film pentru copii,
Şi fericită eu din nou voi fi.

V-am povestit aici, prieteni dragi
O zi din anii de ştrumpfie,
De care tare dor mi-e mie,
Şi care atâta de frumoasă a fost.

 

Oricât de mari am fi pe-acest pâmânt,
Să nu uităm să fim şi ştrumpfi din când în când,
Şi să trăim cu toţii-n armonie,
Păstrând aprinsă flacăra prieteniei.

Trailer film:

Articol scris pentru Spring Superblog 2017, proba 10

Sponsor:

 

 

 

Publicat în Spring Superblog 2017

Jurnalul unei escapade estivale

Uneori simţi nevoia să evadezi din cotidian, să-ţi închizi telefonul şi laptopul, să urci în maşină şi să alergi către mare, singura care-ţi oferă senzaţia de libertate absolută. Să te aşezi pe nisipul fierbinte şi să uiţi de toate problemele, privind cum se sparg valurile la mal, cum apar, ca din senin, castele făurite doar cu o găletuşă şi-o lopăţică, să asculţi pescăruşii ce te duc cu gândul la Cehov.  Dimineaţa, să te trezeşti înaintea soarelui, pentru a-ţi face un selfie cu el la ieşirea din mare. Să inspiri cu nesaţ aerosolii stând pe ponton şi să priveşti stabilopozii uriaşi, martori ai atâtor poveşti de dragoste ori pescăreşti.

Să mergi cu picioarele goale pe nisipul fin şi să priveşti cum valurile şterg instantaneu urmele trecerii tale pe-acolo, să laşi briza să-ţi mângâie pletele şi să aduni cele mai frumoase scoici, care să-ţi amintească că viaţa nu e făcută doar pentru a sta într-un birou.

Când simţi că ai obosit, să te retragi într-un hotel în care să găseşti o atmosferă plăcută, curăţenie şi confort, un personal amabil şi profesionist, servicii de calitate şi un restaurant unde să poţi servi produse proaspete şi delicioase, aşa cum este Hotelul Aurora din Mamaia.

Din anul 2004 (când m-am cazat pentru prima dată la Hotel Aurora**, aşa cum puteţi observa în fotografia alăturată, pe care am cautat-o prin albumele vechi) şi până azi, ori de câte ori merg la Mamaia, mă opresc aici. Nu-mi place să plec în altă ţară la mare, când am marea mea, aici, în România şi hotelul meu preferat, pe care nu l-aş da pe niciunul din Bulgaria, Turcia ori Grecia.

În primul rând, pentru că e situat foarte aproape de tot ceea ce înseamnă distracţie în Mamaia. Faci câţina paşi şi ajungi în „Satul de vacanţă”, locul care te face să redevii copil. Este hotelul situat pe malul Mării Negre, la 25 m. de plajă şi dacă vrei să vezi un răsărit şi un apus de soare de pe balcon, nu trebuie decât să deschizi ochii şi să te laşi purtat de peisaj. În spatele hotelului se află  parcul Aqua Magic, locul unde distracţia şi voia bună sunt la ele acasă. Telegondola care te poartă pe deasupra staţiunii e şi ea în apropiere, la fel şi faleza, unde seara poţi să faci promenade de cinci stele.

În fiecare an, găsesc acest hotel din ce în ce mai bun, cu mai multe facilităţi şi locuri unde turiştii să se simtă bine. Raportul preţ-calitate este excelent, iar dacă ai grijă să-ţi faci rezervare din timp, nu vei mai fi nevoit să baţi staţiunea în căutare de cazare la hotel. Este imposibil să nu se găsească un loc şi pentru tine, în cele 343 de camere duble, moderne, dispuse pe 10 etaje şi atenţie, se primesc şi vouchere de vacanţă la plată. Cele trei lifturi silenţioase, de ultimă generaţie sunt într-o continuă mişcare, căci turiştii nu stau o clipă-n loc. Există un grup sanitar special şi rampe de acces pentru persoanele cu nevoi speciale, un bar de zi în lobby, loc de joacă pentru copii, situat între hotel şi restaurant și parcare de 150 de locuri .

Indiferent dacă nimereşti într-o cameră decorată în gri, alb ori albastru, mobila este nouă, modernă, iar dotările respectă categoria de ** Superior, aşa cum e clasat hotelul Aurora. De pe balcon, poţi admira marea şi Lacul Siutghiol, aşa că priveliştea e tot timpul de cinci stele.

N-ai nevoie să cauţi un restaurant în Mamaia, pentru că ai unul modern, de 600 de locuri, cu o terasă superbă şi vedere la mare, chiar în imediata vecinătate a hotelului. Găseşti aici bucate alese româneşti, un personal amabil care te va servi repede şi bine, dar şi dotări tehnice de excepţie: aer condiţionat şi patru ecrane cu plasmă și sonorizare superioară.

Ador să-mi petrec serile pe terasa restaurantului, privind marea şi ascultând muzică, la un pahar de vin roşu, savurat în compania soţului meu.

În egală măsură îmi place să am prietenii aproape şi să stăm până târziu depănând amintiri din vremuri demult apuse, la o plachie de peşte stropită din belşug cu un vin alb, demisec.

Hotelul Aurora este mai nou şi un hotel cu piscină, sau mai bine zis cu piscine, pentru că  există două piscine cu apă încălzită, una pentru copii şi una pentru adulţi. Ambele sunt realizate din vitroceramică iar apa este în permanenţă filtrată şi tratată, în conformitate cu normele sanitare.

Dacă eşti clientul hotelului, poţi să te bălăceşti aici gratis, să ocupi unul dintre cele 200 de sezlonguri care, alături de umbreluţe şi măsuţe, sunt dispuse de jur împrejurul piscinelor.

Sunt aici şi duşuri cu un design deosebit, precum şi grupuri sanitare moderne.

La barul piscinei, se pot savura cocktail-uri variate, băuturi răcoritoare și înghețată aşa că şi  distracţia la piscină este asigurată.

Vara se apropie cu paşi repezi şi zău, parcă anul ăsta am aşteptat-o o veşnicie. Primele raze de soare ce şi-au făcut prezenţa chiar de azi, 23 martie 2017, precum şi proba asta din Spring Superblog mi-au făcut un chef nebun de mare, de soare şi de distracţie cu superbloggerii.  Dar lasă, nu mai e mult până pe 5-7 mai când voi fi din nou la Mamaia şi mă voi caza, unde credeţi ? …aţi ghicit !   La Hotel Aurora** Superior.

Articol scris pentru Spring Superblog 2017, proba nr. 8

Sponsor:

 

 

 

Publicat în Spring Superblog 2017

Mama, primul meu mentor

Doi ochi căprui mă priveau insistent de pe o faţă albă ca spuma laptelui încadrată de un păr negru cârlionţat, făcându-mă să râd aproape tot timpul. Două mâini catifelate şi parfumate îmi atingeau pielea în cel mai plăcut mod cu putinţă,  masându-mă cu tot felul de creme şi uleiuri parfumate, în timp ce creierul meu înregistra ( inconştient desigur)  primele şedinţe de dezvoltare personală pe care mi le ţinea cel mai important mentor din viaţa mea, cea despre care aveam să conştientizez mai târziu că e mama. În primul an n-am prea înţeles rostul cuvintelor „frumuseţea lu’ mama, deşteapta lu’ mama,  prinţesa lu’ mama” etc  şi le-am luat ca atare. Treptat, au apărut şi alte personaje, cărora li se spunea:  „nana”, „mătuşa”, „unchiul”, „verişoara”, „vecina”, „prietena”, ce mă smulgeau mai mult cu forţa din braţele mamei, minunându-se de părul meu blond şi ochii mei albaştrii. Toţi afirmau că sunt frumoasă, că am hăinuţe asortate şi că miros plăcut. Tata se cam temea să se joace cu mine, avea mâinile aspre şi mă ridica în braţe ca pe-un buştean. Din „prinţesa lu’ tata” nu mă scotea, aşa încât nu mai ştiam sigur a cui prinţesă eram de fapt.

Într-o zi,  am observat cum mama,  înainte de-a mă atinge,  se dădea cu o cremă. Aşa am înţeles de unde provenea prospeţimea, elasticitatea şi catifelarea mâinilor ei. Prima lecţie se predase deja fără cuvinte prea multe şi iată, va fi valabilă până la sfârşitul zilelor mele. (Dacă vrei mâini fine şi catifelate care să miroasă plăcut,  ai nevoie de cremă de mâini lejeră cu orhidee).

Treptat, mama mi-a predat cum să ţin săpunul în mână,  cum să-l folosesc, de ce  şi mai ales de câte ori pe zi. Îmi repeta într-una că fetiţele trebuie să fie în permanenţă curate şi parfumate şi că e o ruşine să se întâmple altfel. Mi-a pus periuţa de dinţi în mână şi cu răbdare mi-a explicat cum se face periajul dentar. M-a învăţat cum  să-mi ţin ochii închişi şi cum să mă spăl pe cap cu şampon hidratant din urzică şi grâu.

Pentru toate aceste lecţii mama inventa câte o poveste frumoasă cu prinţese care-şi pierdeau strălucirea părului din pricină că nu voiau să se spele pe cap, ori le cădeau dinţii din pricină că urau periuţa şi pasta de dinţi. Şi bineînţeles că eu, prinţesa mamei şi a tatălui, un fel de două prinţese într-una, nu doream să păţesc aşa ceva. 🙂

Când reuşeam să-mi fac singură toaleta, eram lăudată şi pupată la nesfârşit.

Îmi pieptăna părul cu drag, aranjându-mi buclele blonde şi apoi mă ducea  în faţa oglinzii şi-mi arăta cât de frumoasă eram aşa proaspăt spălată, mirosind a curat, învăţându-mă astfel ce înseamnă să am  încrederea în mine.

Învăţăturile mamei nu s-au oprit doar la regulile de bază ale igienei. Ea mi-a predat şi primele lecţii de patriotism, m-a învăţat că un produs românesc e mai bun decât unul din altă ţară, pentru că e creat special pentru români şi adaptat specificului nostru naţional.

Mă lua la cumpărături, explicându-mi pe înţelesul meu primele lecţii de marketing. Am reţinut până-n ziua de azi că e important să alegi întotdeauna o marcă de încredere, care înţelege ce e important pentru consumatori şi familiile lor.  Mă lăsa să iau ce-mi plăcea, apoi analizam împreună produsul şi vedeam dacă merită sau nu să fie cumpărat. Aşa am aflat că o marcă cunoscută, de tradiţie, o să scoată pe piaţă numai lucruri foarte bune, a căror raport calitate-preţ este unul foarte avantajos. Am învăţat că scump nu înseamnă neapărat bun şi că un ambalaj frumos nu ascunde întotdeauna un produs pe măsură. Am înţeles că o firmă nu poate rezista pe piaţă mai mult de trei ani dacă îşi dezamăgeşte clienţii. Vechimea unui brand vorbeşte de la sine despre calitatea produselor.

Ţin minte, de parcă a fost ieri, cum într-o zi, mama  m-a trimis să-i cumpăr o cremă de faţă, fără să-mi precizeze ce anume. A testat spiritul meu de observaţie şi a dorit să vadă dacă lecţiile ei au găsit în mine un teren roditor. A fost foarte dezamăgită de rezultat. Alesesem superficial, la întâmplare, o cremă pentru ten gras, deşi ea avea tenul uscat, cheltuind toţi banii pe care-i primisem de-acasă. Despre marcă, ce să vă spun…nici n-am dat importanţă.

M-am simţit îngrozitor citindu-i dezamăgirea pe chip. A luat crema şi mi-a zis doar atât: „asta nu pot decât să mi-o dau pe călcâie…iar pentru o cremă de călcâie, a costat enorm”. Aproape că am izbucnit în plâns. Am fugit în baie să nu mă vadă şi mi-am promis în faţa oglinzii că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată. Mi-am şters lacrimile şi am analizat dulăpiorul cu produse cosmetice. Cum de nu observasem că mama nu folosea decât cremă Gerovital H3, de la Farmec ?

I-am cerut bani tatei şi mi-am reparat greşeala. Au trecut mulţi ani de-atunci, însă întâmplarea asta mi-a rămas vie în minte, pentru că a fost o lecţie din care am învăţat că în viaţă nu trebuie să tratez lucrurile cu superficialitate.

Am ales împreună cu mama primul ruj, primele farduri, primele oje, primul demachiant, prima cremă depilatoare şi multe alte produse utile unei domnişoare în devenire,  învătându-mă cum să le combin şi când trebuie să le folosesc

Mama nu mai e demult, dar eu nu am uitat ce-am învătat atunci şi sper să pot preda şi eu aceste lecţii copilului meu, atunci când va veni în viaţa mea.

Articol scris pentru proba 3 din Spring Superblog 2017

Sponsor:

Publicat în Spring Superblog 2017

Spring SuperB Log

spring-superblog2017
Vine, vine, primăvarara
SuperBlog în toată ţara,
Floricele movalii    🙂
Hai să le-adunăm copii !

Miros de zambile, căpşoare mici şi albe de ghiocei proaspăt ieşiţi de sub omăt, mărţişoare colorate cu aţe roşii şi albe împletite cu drag, primele raze de soare aşteptate îndelung şi Spring Superblogul 2017 sunt bucuriile de început de an ale fiecărui blogger.

S-a dat startul la creativitate, a început sezonul de vânătoare la premiile puse în joc de sponsori renumiţi (AIA Proiect, AVBS Credit, Certificat-rapid.ro, Delaco, Engleza pentru toti, Farmec, Francize.ro, Hotel Aurora Mamaia, InterComFilm, La Fântâna, Swiss Solutions, Vacanțe Speciale, Wu Xing), se şterg de praf tastaturile şi se stimulează creierele cu câteva cafele pe zi (dar mai ales pe noapte) pentru că 01 martie aduce cu sine enunţul primei probe din concurs.

Vă asigur că nu se vor dezbate teme de genul: „cum să faci un denunţ la DNA” şi nici nu vi se va cere să explicaţi de ce a ieşit preşedintele ţării să le vorbească demonstranţilor din Piaţa Victoriei. Aici e vorba de un mix între marketing şi literatură, e vorba de multă inspiraţie şi talent, e vorba de acel click care se declanşează sau nu la momentul potrivit.

Dacă te prinz în joc, fă un SuperB Log aici şi înscrie-te !

Vei descoperi o lume atât de frumoasă încât n-o vei mai putea părăsi niciodată, la fel ca şi pasiunea ta pentru scris !