Publicat în Spring Superblog 2018

Casă nouă din materiale ieftine şi de calitate

Aşa cum v-am povestit deja aici, sunt pe punctul de a mă aşeza la casa mea. M-am săturat să stau la bloc şi să îngrijesc grădina şi animalele pe FarmVille, visând la ziua în care realitatea va lua locul lumii virtuale. A durat vreo jumătate de an până m-am văzut cu toate actele în regulă şi cu mândreţe de proiect, dar a meritat. Acum a intrat constructorul în joc, însă nu ne prea înţelegem la preţurile materialelor pe care mi le-a socotit în deviz. Eu, deşi nu mă pricep, zic că-s mari, ba chiar exagerat de mari. El o ţine pe-a lui, că cică aşa e piaţa. Mă tot ia cu adaosurile comerciale pe care le practică distribuitorii, cei de la depozite şi nu în ultimul rând comercianţii. Ba la astea se mai adaugă şi o mulţime de costuri: transport, manipulare, depozitare. În fine, i-am zis-o de la obraz: „Domnule, nu vă supăraţi, dar ăsta-i jaf la drumul mare. Mai bine spuneţi-mi ce trebuie să cumpăr şi-mi procur eu materialele”.

Credeţi că a vrut ? Nu ! M-a ameninţat că renunţă la lucrare dacă nu fac cum spune el. Mi-a zis că, ce ştiu eu, casa nu-i tocană de legume, să pui ce vrei în ea. Ne-am cam inflamat de ambele părţi, dar ce era să fac ? Nu-mi permit să arunc cu bani, aşa cum nu-mi permit nici să cumpăr materiale de proastă calitate. Vreau o casă durabilă, la un preţ corect. Am decis împreună să mai aşteptăm câteva zile, să mai întreb şi eu în stânga şi-n dreapta. S-a supărat, dar până la urmă a acceptat şi aşa. Ce şi-o fi zis el în sinea lui ? Că o femeie care habar n-are nici de unele în domeniul construcţiilor, nu poate să facă nimic în câteva zile. Nu s-a gândit că mă duce capul să răscolesc tot internetul în câteva ore. M-a ajutat Sfântul Google şi după ce-am tastat „materiale de construcţie ieftine şi de calitate”, mi-a scos în cale site-ul de care aveam nevoie. M-am oprit la el pentru că, trebuie să recunosc sincer, m-a atras mai întâi titlul (vindem-ieftin.ro).

Am băgat capul pe „uşă” şi am citit: Broker online de materiale de construcţii. Din câte ştiu eu, brokerul e cineva care găseşte cele mai bune preţuri pentru tine, în orice domeniu. Cool, nu ? Avantajele sunt multiple: cumperi totul dintr-un singur loc, nu mai trebuie sa alergi prin depozite, poţi să compari preţurile şi beneficiezi şi de consultanţă de specialitate în mod gratuit. Au tot ce-ţi trebuie, de la materiale pentru structură şi fundaţie până la acoperişuri, doar că n-am găsit afişate preţurile. Am sunat la un consultant de vânzări, care mi-a explicat că prețurile variază în funcție de cantitățile comandate și, cu cât cantitățile sunt mai mari, cu atât se poate negocia mai uşor cu furnizorii. M-a asigurat că pot obţine reduceri între 10-30% dacă compar cu mai multe oferte pentru acelaşi produs şi comand centralizat toate materialele de construcţii necesare. Imediat după ce-am încheiat convorbirea, mi-am sunat constructorul, invitându-l la o cafea, ca să-l mai înbunez, desigur. Meşter bun, dar foarte orgolios, nu-i place să primească indicaţii, mai ales de la unul care habar n-are. L-am dus cu zăhărelul prefâcându-mă şi mai proastă decât eram şi am început a răsfoi paginile site-ului împreună. Ne-am uitat la izolaţii, instalaţii electrice, termice şi sanitare, tâmplărie PVC, tencuieli decorative, amenajări interioare şi exterioare. Se citea pe chipul lui încântarea. Mi-a zis că e bine, sunt materiale bune, de la firme recunoscute în domeniu şi a acceptat să dăm comanda pe site. În două zile, curtea s-a umplut cu tot ce-am comandat. Nu m-am putut abţine şi i-am filmat pe cei de la firmă, tocmai când descărcau ceva ce am aflat că se cheamă termoizolaţii. Casa a ieşit, o bijuterie, v-am spus doar că mi-am ales constructor bun !

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Publicat în Spring Superblog 2018

Femeia mamă, soţie, stâlp şi umăr

Femeia este leagănul universului. Fără EA, n-am exista ca specie. Până şi misoginii, tot dintr-o femeie se trag, chiar dacă le e greu s-o recunoască. Prima femeie din viaţa fiecăruia dintre noi e mama. Ochii ei ne zâmbesc prima dată, buzele ei ne sărută pielea trandafirie, mâinile ei ne mângâie şi lapte de la sânul ei cel călduros ne luăm. Mama e cea a cărei menire nu se termină niciodată. Ea ne veghează şi la 80 de ani, pentru că şi atunci, tot copiii ei suntem.

Mama deţine resurse nebănuite de ştiinţă, ea face ce face şi le rezolvă pe toate. Are o baghetă magică cu care dilată timpul, altfel cum s-ar explica faptul că poate să ducă la bun sfârşit atâtea treburi în doar câteva ore. Mama e modelul suprem după care ne ghidăm în viaţă şi pe care-l căutăm mai apoi în toate persoanele din jurul nostru. Sfaturile ei sunt sincere şi ajutorul dat de ea, total dezinteresat. Mama e îngerul care te veghează şi de dincolo de lumea aceasta. Din steaua în care s-a mutat se uită cu drag la tine, urmăreşte să vadă dacă s-au prins învăţăturile ei, dacă a răsădit pe teren fertil.

Pentru dragostea şi devotamentul ei, mama ar trebui să simtă zilnic recunoştinţa noastră. Nici măcar nu cere mult, îi e deajuns s-o îmbrăţişezi spunându-i cât de mult o iubeşti şi să-i aduci din când în când flori. Dacă te-ai mutat, chiar şi în altă ţară, să ştii că există Interflora Internaţional, lider în livrarea de flori online în întreaga lume şi singurul serviciu de livrare de flori cu propria reţea internaţională.

Interflora România, este singura florărie online, care are drept motto: Dăruieşte emoţii unice trimiţând flori online femeilor din viaţa ta!  De aici, cu câteva clic-uri de mouse, poţi trimite trandafiri, orhidee, gerbera şi alte frumuseţi parfumate mamei, când doreşti. Nu trebuie să aştepţi 8 martie, ziua ei sau onomastica, o poţi surprinde chiar şi astăzi, să ştie că te gândeşti la ea cu dragoste. Atâta timp cât o mai ai în viaţă, arată-i c-o preţuieşti, emoţioneaz-o cu un buchet mare de trandafiri, sau cu florile care ştii că-i plac.

După mamă, o altă femeie importantă din viaţa mea, a fost doamna învăţătoare. Mi-o amintesc cu drag, aplecată peste caietul cu liniuţe drepte şi întrerupte, ajutându-mă să încropesc primele semne ce se pretindeau a fi litere, cu ajutorul unui stilou ce era mult prea mare pentru mâinile mele mici şi neîndemânatice. Ea a pus bazele, a construit fundaţia pe care s-au aşezat treptat, una câte una, cărămizile cunoaşterii. Construcţia e încă în lucru, aşa va fi toată viaţa, însă fundaţia e rezistentă şi de calitate. Dacă ar mai trăi, aş apela măcar odată în an la firma de livrări flori şi i-aş comanda cel mai frumos buchet.

Un alt model pentru mine a fost naşa mea de botez. De la ea am învăţat chestii de fineţe. Mi-a îndrumat paşii spre lectură, muzică clasică, teatru şi călătorii. Mi-a creionat scara de valori, spunându-mi că bogăţia o ai în minte şi inimă, nicidecum în bani. Mi-a povestit cum a trecut peste greutăţile anului 1944, pierzând totul, nu însă şi cunoştinţele pe care le dobândise şi cu ajutorul cărora s-a ridicat din nou. A fost un model şi în ceea ce priveşte căsnicia şi viaţa de familie. Ea era stâlpul pe care se sprijineau toţi, dar şi umărul pe care puteai să plângi, pentru a deveni mai puternic.

Deşi vorbesc despre modelele mele la trecut, aş mai da o ultimă comandă de flori, rugându-l pe Mercur să le ducă până acolo sus, la poarta raiului, unde se află ele acum.

Să nu credeţi că nu mai am pentru cine să fac comenzi flori aici, pe pâmânt. Există femei puternice care-şi pun amprenta asupra personalitaţii mele zi de zi şi cred c-or să mai apară şi altele. Femei care au trecut prin viaţă cu capul sus, chiar dacă furtunile au vrut să le culce la pământ. Femei care au reuşit prin puterile lor, trăind demn. Pentru ele am ales de la Interflora, ceva mirific.

Articol scris pentru proba 4 a Spring SuperBlog 2018

Sponsor:

Publicat în Spring Superblog 2018

Casă, dulce casă !

Să primeşti o bucată de pământ la oraş, nu-i de ici de colo. De cum te vezi cu titlul de proprietate în mână, visul tău de-a avea o casă numai pentru tine şi familia ta prinde contur. Cine n-ar vrea să simtă pământul sub picioare, să nu se mai certe cu vecinii care te inundă ori ascultă muzică la maxim, să poată să se bucure de o grădină cu flori şi câţiva pomi fructiferi ?

Ai mei m-au sfătuit să vând terenul, să iau banii şi să-i folosim, că avem nevoie de o mulţime de lucruri. Dar eu, nu ! Mă atrage locul acela. Am multe amintiri legate de el şi parcă nu mă îndur să-l înstrăinez. În plus, v-am mai zis, vreau o casă ! Una mică, modernă, în care să ne ducem traiul toţi trei.

Săptămâna trecută am fost la Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei. Mi s-a spus că am nevoie de Autorizaţie de Construcţie. Bun, zic. Cât mă costă ?  Doamna de la birou s-a uitat la mine cu o privire ciudată. Atunci nu înţelegeam de ce.

-Vreţi s-o obţineţi dumneavoastră ?

-Da. E vreo problemă ?

-Păi, ar cam fi. Nu e atât de simplu de obţinut, pe cât pare. Aveţi nevoie de mult timp la dispoziţie. Trebuie să vă duceţi în foarte multe locuri, pentru obţinerea avizelor de construire.

-O să mă duc dacă e musai, am zis eu zâmbind cu un aer de superioritate.

Aveam vreo trei zile libere, aşa că m-am gândit să le folosesc din plin, pentru obţinerea autorizaţiei. Doamna de la urbanism, s-a aşezat la birou şi după câteva clicuri de mouse, imprimanta a început a zbârnâi. Mi-a întins o foaie cu locurile pe unde trebuia să trec în pelerinaj. Am înhăţat-o, mulţumindu-i şi am ieşit pe hol. Abia acolo am început a lectura. M-am sprijinit de un perete să nu ameţesc. Aveam nevoie de avize şi acorduri de la:  Agenţia de Mediu, firma de apă şi canal, firma de energie electrică şi cea de gaze, de la salubritate, CNADNR, pompieri, sanepid ba chiar şi de la Autoritatea Aeronautică. Păi cum să fac eu rost de toate astea în cele trei zile libere pe care le aveam ? Acum mi se părea imposibil. Îmi pierise orice zâmbet, orice urmă de tupeu, ba chiar încet, încet, parcă se scurgea şi cheful de a-mi mai vedea visul împlinit. Începusem a le da dreptate alor mei. Vând şi gata ! Ei, şi ce dacă o să stau la bloc toată viaţa ? Ce, numai eu stau la bloc ?

Simţeam cum mi se împleticeau picioarele pe scările ce păreau acum interminabile, deşi aveam de coborât doar un etaj.  Mi-am auzit numele şi m-am întors să văd cine era. Doamna de la ghişeu mi-a dat o carte de vizită şi cu un zâmbet triumfător, mi-a zis:  „pentru situaţia în care nu vă descurcaţi singură”.

Ştia sigur că n-am cum să mă descurc singură, dar probabil că mai întâlnise destui eroi şi eroine la viaţa sa, aşa că i s-a făcut milă de mine şi mi-a recomandat cel mai bun birou de arhitectură.

Nici prin cap nu-mi trecuse că există cineva pe lumea asta care se luptă cu birocraţia pentru tine, care-ţi rezolvă problemele, în timp ce tu  poţi să te ocupi de altceva. O firmă de specialişti care ştiu exact ce trebuie să facă pentru a nu te trezi că ţi se respinge dosarul pentru un document lipsă. O echipă care se întoarce victorioasă din lupta cu birocraţia, ori, dacă e cazul, îţi aduce răspunsuri pertinente la întrebarea „de ce nu se poate”.

M-am uitat la ceas, deja trecuse de miezul zilei şi încă nu făcusem nimic concret. Am realizat că trebuie să apelez la specialişti dacă vreau să reuşesc. Am sunat şi m-am programat pentru a doua zi, la ceea ce ei au numit „consultări iniţiale”.

Toată noaptea am visat o casă mică şi elegantă, vopsită în alb, cu  finisaje de tencuială decorativă şi detaliile din lemn. Se făcea că intram în living, după care treceam în bucătarie ori în dining. În camera cu biroul, aveam musafiri. Ce să vezi, chiar pe doamna de la primărie. În curte se zărea un garaj, unde se odihnea buburuza noastră. Simţeam aerul curat şi mirosul de iarbă verde. Cel mic se plimba cu bicicleta prin curte, în timp ce căţelul, acum liber, alerga fericit după bicicletă încercând să muşte o roată. O pisică albă ca spuma laptelui, cu o pată neagră pe urechea dreaptă, torcea liniştită sub un copac proaspăt înfrunzit.

A doua zi, am pornit cu această imagine, a fericirii, zic eu, către AIA Proiect. N-am făcut decât să le povestesc visul meu şi ei au înţeles exact ce vreau. Un proiect de casă şi tot ce aveam nevoie pentru a transforma visul în realitate.

Am parcurs împreună toţi paşii. Ei au rezolvat totul, eu doar le-am dus câteva documente, fără să-mi mai bat capul cu DTAC, PAC, PUZ şi alţi termeni de specialitate. Acum suntem gata cu actele, aşteptăm constructorul să se apuce de treabă. Am ales cele mai bune materiale, căci vreau să am o casă durabilă. Am început s-o vizualizez în detaliu şi să mă gândesc deja la mobilier. Constructorii mi-au trasat linia gardului şi mi-au dat voie să plantez primii pomi fructiferi. Dacă vremea va fi bună, în câteva luni o să-mi pot chema prietenii la inaugurare. O să facem grătar în curte şi o să ne bucurăm de iarbă şi de aerul curat până se vor ivi stelele. Desigur, n-am uitat nici de voi, cititorii acestui blog. O să vă ţin la curent cu mersul lucrărilor şi o să ne putem bucura împreună văzând cum creşte căsuţa.

În final, am şi două sfaturi:

  1. Nu renuntaţi la visele voastre, oricât de greu de realizat par ar fi ele !
  2. Dacă vreţi să reuşiţi ce v-aţi propus, lucraţi cu profesionişti  !

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Proba nr.3

Publicat în Spring Superblog 2018

Călătorie în Bucovina

Consider că am fost într-o călătorie reuşită, dacă după ce revin în liniştea casei, am ce să le povestesc prietenilor, atât celor reali cât şi celor virtuali. După cum ştiţi deja, îmi place enorm să călătoresc şi dacă vreodată aş câştiga o sumă mare de bani, aş investi-o într-un circuit în jurul lumii. Excursiile cu  grupul sunt ok, însă nu se compară cu cele în care suntem doar eu şi soţul meu. Avem la dispoziţie mai mult timp pentru a vedea ceea ce ne place, nu suntem constrânşi să vizităm doar anumite obiective impuse de organizator, ne facem programul după bunul plac.

Aşa s-a întâmplat acum câţiva ani, când am decis să facem o călătorie prin frumoasa Bucovină. Nu mai fusesem aici de ani buni, aşa că am decis să ne reîmprospătăm memoria locurilor. Când sunt pregătită să mă simt bine, orice lucru, cât de mic şi neînsemnat ar fi el pentru alţii, mă impresionează şi mă bucură. Chiar şi cei doi câini gemeni, care aşteptau câte ceva de mâncare de la călătorii ce erau în tranzit prin autogara din Vatra Dornei, mi-au adus un zâmbet în suflet.

Am rezervat din timp o cameră la Hotel Carol, de unde plecam dimineaţa şi ne întorceam seara obosiţiţi, dar încărcaţi de amintiri frumoase şi de zeci de fotografii. După masaj, saună şi jacuzzi ne aruncam în pat, unde continuam să comentăm despre locurile şi oamenii pe care-i întâlnisem, apoi ne făceam planuri pentru ziua următoare până spre dimineaţă.

Staţiunea e mică şi cochetă, iar oamenii sunt amabili şi foarte bucuroşi de oaspeţi. Am rămas cu multe cunoştinţe (ne-am împrietenit pe facebook şi păstrăm legătura şi în ziua de azi). Farmecul acestui loc este dat şi de veveriţele prietenoase, pe care le strigă toată lumea, cu numele „Mariana”. Vin la tine, îţi fură nuca din mână, o analizează şi ţuşti cu ea în ascunzătoare. Nici nu vă închipuiţi de câte ori am făcut asta. Spectacolul e super draguţ, n-ai cum să-l uiţi toată viaţa, în plus te relaxează într-un mod pe care nu l-ai fi bănuit.

O vizită la Hotelul Castel Dracula din Pasul Tihuţa, ne-a amintit de povestea lui Bram Stoker, cea cu  Dracula, cel însetat de sânge. Neoficial, aici se găseşte cripta în care a stat vampirul. O doamnă de la recepţie, ne-a condus la subsol, într-o cămăruţă unde se află sicriul. Ne-a vorbit despre tinerele victime zugrăvite pe pereţii încăperii şi a dispărut. Uşa s-a închis cu zăvorul în urma ei, apoi s-a făcut întuneric.  Nerecomandat cardiacilor !   🙂 

În acea perioadă s-a desfăşurat şi „Festivalul Usturoiului în Ţinutul Contelui Dracula”, de unde ne-am putut achiziţiona produse tradiţionale specifice Moldovei, Ardealului şi Maramureşului, Am ascultat muzică, poveşti cu strigoi şi am asistat la concursuri sportive. Nu mai văzusem niciodată până atunci atâta usturoi şi ardei iute de vânzare, atât de frumos aranjate. Ca la orice manifestare de gen, au sfârâit grătarele, iar comercianţii au dat dovadă de multă creativitate în a-şi denumi produsele: ceafă de strigoi, fleică de drac la jar, aripi de liliac, pulpiţe de vampiriţe, frigărui picante de vârcolaci ori cârnăciori traşi în ţeapă.

Peisajul din Pasul Tihuţa e ceva de vis, ar trebui să-l vadă toată lumea. Îţi încarcă bateriile la capacitate maximă, într-un timp record.

O altă experienţă de neuitat a fost prima mea lecţie de echitaţie. Mi-a fost milă de bietul cal, mi-a fost teamă, dar am făcut-o şi pe asta şi pot să vă spun că a fost ceva ce-mi mai doresc pe viitor . Calul a fost înţelegător, m-a acceptat pentru o jumătate de oră, în care m-a purtat uşor pe un traseu bătătorit .

Vizita în cea mai frumoasă comună-muzeu din România, Ciocăneşti, din judeţul Suceava mi-a clătit privirea şi mi-a umplut sufletul de frumos şi bucurie. Am analizat fiecare căsuţă şi am trecut în revistă cele două muzee (Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate şi Muzeul Etnografic).

Pentru cine nu ştie, aici fiecare casă este împodobită cu modele populare vechi de sute de ani, iar numele locului vine de la meşterii fierari ai domnitorului Ştefan cel Mare, cei care se ocupau cu fabricarea săbiilor purtate de soldaţii Măriei Sale pe câmpurile de luptă.

Am dedicat o zi Minei din Cacica, o salină în care se coboară la adâncime, pe nişte scări destul de incomode. Efortul îţi este răsplătit însă, când vezi lacul de saramură, pe care s-a plimbat şi Carol I în anul 1902, precum şi sala de bal.  Am respirat aerul binefăcător şi am admirat crucea de sare, capela şi toate sculpturile. 

În Vatra Dornei ne-am odihnit activ, vizitând Muzeul de Etnografie. Am aflat de la doamna muzeograf, că fiecare ou pictat are o poveste a sa şi în funcţie de culorile folosite şi de forma desenului, un astfel de ou îţi poate aduce prosperitatea, ori îţi transmite un mesaj. Am văzut piese unicat, pe care nu le-am mai întâlnit în alte muzee de gen.

Ne-am plimbat cu trenuleţul prin toată staţiunea, până într-un loc ce ne-a tăiat respiraţia prin frumuseţea lui, Baza de Odihnă şi Tratament Dorna Arini, un loc plin de flori, cu multă linişte şi cu o privelişte ce-ţi încântă ochiul sufletului.

În faţa hotelului Carol era o tiroliană, pe care soţul meu nu s-a putut abţine să n-o încerce, depăşindu-şi astfel frica de înălţime. Trebuia să-i filmez isprava, însă totul s-a întâmplat atât de repede că n-am apucat decât să-i fac nişte poze. Nu vreau să-l mai văd niciodată dându-se în aşa ceva, cred că nici el.

Cam asta a fost, în linii mari, experienţa noastră în Bucovina. Am explorat locuri necunoscute, ne-am împrietenit cu oameni cumsecade, ne-am învins unele temeri şi am învăţat multe lucruri noi, într-un cuvânt, ne-am deschis sufletul şi am lăsat să pătrundă frumuseţea locurilor.

Pentru voi, care a fost cea mai frumoasă amintire de călătorie ?  O aştept într-un comentariu, chiar aici, pe blog. Dacă povestea voastră o să inspire juriul de la Momondo, veţi primi  un city-break de 500 euro sau unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro. Mult succes !

Articol scris pentru Spring Superblog 2018

Sponsor:

momondo-logo-facebook-300x300

Publicat în Spring Superblog 2018

Cum să te pregăteşti să vezi trei lumi diferite în cinci ore

Aş putea să mă numesc blogger de travel, dacă pe site-ul meu nu apar, la intervale regulate de timp articole cu impresii reale din călătoriile făcute de mine în  ţară şi în străinătate ? Dacă nu le ofer cititorilor detalii de la faţa locului ? Dacă nu le dau dovada clară, prin fotografii cât mai bine realizate şi prin informaţii cât mai pertinente, că am fost acolo ?  Cu siguranţă, nu !

Asa cum unui blogger culinar, îi stă bine la bucătărie, unuia de fashion, pe la prezentările de modă, celui de turism îi stă bine cu drumurile. Şi dacă am avut norocul să fiu sunată de cei de la Christian Tour,  care m-au anunţat că am primit cadou trei destinaţii deosebite, atunci cu siguranţă nu-mi va lua mai mult de cinci ore să mă pregătesc de plecare. Bagajele îmi sunt întotdeauna la îndemână, am trolere de toate dimensiunile, adaptate pentru toate calele avioanelor, ştiu să înghesui cât mai multe obiecte pe centimetru pătrat de bagaj, camerele foto sunt pregătite să înregistreze informatii de ordinul a câtorva terabytes şi paşaportul este gata de drum. Bagajul nu trebuie să conţină chestii inutile, ci doar câteva obiecte de igienă intimă, strictul necesar în materie de haine şi în rest, tehnică performantă.

Informaţia este foarte preţioasă. Ca blogger de turism, nu ai voie să te duci undeva, fără o bună documentare căci rişti să pierzi obiective importante, la care nu se ştie dacă vei mai avea ocazia să te întorci. Aşa că, dacă bagajul mi-l fac în jumătate de oră, restul timpului îl dedic documentării.

Iordania Experience este unul dintre cele mai noi circuite Christian Tour. Am visat de multă vreme că o să văd ţara asta cu un mister aparte. Orientul Apropiat e fascinant, cu bunele şi relele lui şi e atât de diferit de celelalte părţi ale lumii.  Ştiu şi ce vreau să bifez căci m-am uitat de multe ori cu jind la colegii mei care au fost deja acolo, mândrindu-se cu fotografiile din deşert, în timp ce se unduiau între cocoaşele unei cămile, ori mâncând rodii şi baclava pe săturate. Toate ca toate, dar e musai să ajung la Petra, una din minunile lumii moderne, pe lângă cele şapte ale antichităţii. E grozav oraşul antic sculptat in stânci roşiatice, care a stat ascuns până în secolul XIX şi povestea lui veche de 2000 de ani. Unde ori fi dispărut toţi  nabateenii  ? Petra a fost înfloritoare până în anul 363, când un cutremur major îi distruge monumentele. Seamănă un pic cu civilizaţia cucuteniană de la noi, nu credeţi ?

La întoarcere, voi scrie articole separate pentru fiecare obiectiv, aşa că selfie stick-ul nu are voie să lipsească din bagaj, la fel ca şi încărcătoarele şi acumulatorii de rezervă. Trebuie să surprind cât mai multe aspecte din viaţa iordanienilor, să încerc să-i cunosc, să aflu ce mănâncă, ce obiceiuri de viaţă au şi ce le place să facă. „Dacă respingi mâncarea, ignori obiceiurile, îți este frică de religie și eviți oamenii, mai bine stai acasă” – James Michener.

O să străbat canionul Siq, pentru a ajunge la Tezaur, adică la mormântul Regelui Aretas al-III-lea (85-62 a.Hr.), cel mai impresionant monument din zonă. Înalt de 30 de metri, mormântul încorporează coloane corintice şi frize vaste sculptate direct în piatră. Mai este numit şi mormântul piramidal, din cauza celor patru piramide sau stelei memoriale care decorează faţada,

De asemeni, o să fotografiez mormintele lui Obodas al-III-lea, cunoscut sub numele Deir şi a lui Sextus Florentinus, guvernatorul Arabiei. Deşi situat într-un climat foarte arid, oraşul nu ducea lipsă de apă şi era apărat de inundaţiile din timpul iernii. Inginerii nabateeni au avut grijă să pună la punct o reţea complicată de terasamente, canale, ţevi, cisterne, care au prefăcut Petra într-o veritabilă oază a deşertului. Pentru a asigura aprovizionarea cu apă s-au construit nenumărate diguri, baraje şi apeducte pentru transportul apei de la izvoare îndepărtate. Pentru teatrul grecesc, s-au dărâmat faţadele unor morminte, realizându-se, în timpul Regelui Aretas al-IV-lea, unul dintre cele mai moderne teatre, cu o o capacitate de 5000 de locuri.

După Petra, oraşul din piatră trandafirie, mi-am trecut pe listă deşertul Wadi Rum (Valea Lunii). O noapte petrecută în corturile beduinilor, unde sper să primesc Atayaf cu cremă de brânză, ori humus. Să dorm în cort la zero grade şi să suport temperaturi de peste 25 de grade în timpul zilei. Să particip la plimbarea cu maşina prin deşert, admirând marea de nisip, ce-ţi dă senzaţia că te afli pe o altă planetă, apoi să mă delectez cu ceai aromat, aşa cum numai beduinii ştiu să facă.

Muntele Nebo, loc de pelerinaj atât pentru lumea iudaică cât şi pentru cea creştină, înalt de 1000 de metri, este cel de pe care Moise a privit spre Pământul Făgăduinţei, spre Ţara Sfântă, în care nu i-a fost îngăduit să păşească. Se spune că aici ar fi murit marele profet. Dacă vremea e frumoasă, se poate vedea toată Palestina. Aici o să fotografiez mica bisericuţă franciscană, datând din sec.IV.

În Madaba, supranumit „Oraşul Mozaicului”, mai exact în biserica ortodoxă „Sfântul Gheorghe”, se află mozaicul original ce acoperă o parte din pardoseală, reprezentând cea mai veche hartă a Ţării Sfinte.  Datează din anul 560 şi evidenţiază Palestina, cetatea Ierusalim, oraşele Betleem şi Ierihon, râul Iordan, Marea Tiberiadei şi Marea Moartă.

Aquaba, oraşul încărcat de istorie, cu climă blândă şi privelişti de vis, destinaţia perfectă pentru cei ce doresc să facă plajă, să practice sporturi nautice,  să plutească în Marea Moartă, cea cu o salinitate atât de ridicată, încât chiar de-i vrea n-ai putea să te îneci.

Un alt loc, de o însemnătate religioasă majoră pentru cei ce practică religiile iudaică, creştină şi islamică este El-Maghtas. Aici a fost botezat Iisus Hristos, iar Profetul Ilie s-a ridicat la ceruri. Mii de pelerini, repetă aici scena botezului, retrăind momentele de acum mai bine de 2000 de ani.

Evident, nu voi pleca din Iordania, fără să vizitez capitala, Amman. Aici, am de gând să degust bucate din cea mai sofisticată bucătărie a lumii şi să testez ospitalitatea oamenilor locului, despre care s-a dus vorba peste mări şi ţări. Voi începe neapărat cu un aperitiv (mezze) format din plăcinte, iaurt, dulciuri şi fistic, apoi voi cere manaf, o mâncare tradiţională din carne de miel cu orez şi iaurt. Am aflat că oaspeţii de onoare primesc ochii mielului, consideraţi o delicatesă culinară. Un kebab autentic, făcut pe foc de cărbuni, muhallabia, o budincă cu apă de trandafiri sau de portocal, tahina şi nelipsitul hummus vor trece pe rând prin gura mea pofticioasă.

Să nu credeţi că voi vizita capitala doar pentru partea culinară, aici, la marginea de nord a centrului se află dealul Citadelei, Djebel Al-Qalla, zona arheologică şi muzeografică, cu vestigii din principalele perioade ale istoriei milenare a oraşului (cum ar fi Templul lui Hercule, Palatul Omeyyad, Biserica bizantină), cu Teatrul Roman şi cu Muzeul de Arheologie.

Jerash, un loc de unde nu ai voie să lipseşti, decât dacă nu-ţi doreşti să vezi cel mai bine conservat oraş roman, Decapolis, fondat de Alexandru Macedon şi cucerit de romani în anul 90. Imensa poartă a lui Adrian, bulevardele largi străjuite de coloane impunătoare care păstrează pavajul original, templele, teatrele şi hipodromul, imensa piaţă ovală sau, ceva mai încolo, agora pe care ţi-o poţi imagina forfotind de mulţime. Localnicii ce-şi pasc turmele printre ruine, dau o notă de autenticitate şi originalitate locului.  Voi imortaliza Oval Plazza, Templul lui Zeus, Teatrul de Sud şi cel de Nord, Catedrala Sf. Teodor, datând din sec. IV.

Ajloun, cu faimoasa sa fortăreaţă medievală Quala al el-Rabbad, destul de bine păstrată, Beidha, Siq al Barid, precum şi situri arheologice unde se găsesc ruine din perioada neolitică, chiar şi de 9000 ani vechime.

Mi-a luat aproape două ore documentarea despre Iordania şi asta, doar pentru că sunt în branşă şi cunosc o mulţime de bloggeri de turism, de pe paginile cărora am aflat ce e de văzut, făcut şi mâncat pe-acolo. O să aduc mirodenii şi parfum, pentru toate cunoştinţele, ba poate fac şi un concurs pentru cititorii blogului, cu astfel de premii.

Traseul numit „Farmecul Umbriei” a fost conceput de Christian Tour, pentru a oferi turiştilor săi o nouă experienţă unică şi inedită.  El include şi timp preţios petrecut în Roma, oraşul renascentismului şi al culturii, la care se raportează întreaga omenire. Când spui Roma, spui Leonardo da Vinci, Giotto, Tiţian, Rafael, Caravaggio ori Crivelli adică spui artă, în toate formele ei de manifestare.

„Investiția în călătorii este o investiție în tine” – Matthew Karsten

Din punct de vedere culinar, o să încerc câteva sortimente de pizza, paste, îngheţată cu salvie şi zmeură ori cu alte combinaţii pe care nu le găseşti la noi.

Locul pe care ţin cu dinţii să-l văd,  cu lupa de s-ar putea, este Vaticanul, reşedinţa bisericii catolice, cel mai mic stat condus de episcopul Romei, Papa. Deşi se întinde doar pe jumătate de kilometru pătrat, aici se concentrează multă putere şi o mare cantitate uriaşă de frumos.

Bazilica Sf.Petru, cea mai mare biserică din lume, una din cele patru biserici patriarhale din Roma, alături de Biserica Sfântului Ioan din Latera, Santa Maria Maggiore şi  Sfântul Paul din afara zidurilor. Istoria ei este impresionantă, ca şi operele de artă ce se găsesc în interiorul său. În mijloc se află loggia binecuvântării papilor, de unde este împărţită binecuvântarea festivă „urbi et orbi”. Deasupra intrării principale se poate admira mozaicul „Navicella” de Giotto. În interior, se poate admira lucrarea lui Michelangelo, „Pietà”. Voi vizita cripta, unde se află şi mormântul Sf.Petru, apoi voi urca pe acoperiş, pentru a vedea tot oraşul.

Capela Sixtină, considerată una dintre cele mai faimoase comori artistice ale Europei, construită între 1472-1483  este pictată de mari artişti ai timpului, printre care Botticelli şi Michelangelo. Dacă n-o să am timp să intru în muzeele Vaticanului, măcar o să fac o plimbare prin celebra grădină.

La Roma, o zi e mult prea puţin. Sunt atâtea de văzut încât ai nevoie de o săptămână doar pentru a le trece în revistă. Şi totuşi, nu vreau să ratez  Colosseumul, cel mai mare amfiteatru antic. Pe vremuri, aici se luptau gladiatorii între ei, ori cu animalele sălbatice, ori cu sclavii, în văzul a peste 50000 de spectatori. Cele 80 de intrari le permiteau acestora să acceadă uşor în tribune, dar şi să părăsească rapid locul în caz că s-ar fi întâmplat ceva. „Biletul de intrare” era din ceramică.

Un obiectiv obligatoriu de văzut pentru noi toţi cei de gintă latină este Columna lui Traian, ridicată de împărat în cinstea victoriei sale asupra Daciei. Basorelieful sculptat în formă de spirală reproduce artistic, în cele 124 de scene, războaiele dintre daci şi romani. Columna este totodată şi un mausoleu, unde a fost depusă cenuşa împăratului Traian.

Despre Capitoliu, Pantheon, Fontana di Trevi, Basilica San Pietro s-a tot scris, dar încă mai e loc.

Mă voi apleca mai mult spre Narni, oraşul antic fortificat, situat foarte aproape de centrul geografic al Italiei, de unde le voi prezenta cititorilor mei imagini cu: biserica Sf.Francisc, Palatul dei Priori, construit în 1275, primăria şi fântâna ce dateaza din anul 1303.

Terni, un oraş cunoscut atât pentru apele sale termale, cât şi pentru vestigiile istorice importante: Porta Sant Angelo, Basilica di San Francesco şi cea di San Pietro. Aici, cireaşa de pe tort este „Cascata delle Marmore” (165 m), cea mai frumoasă din Europa.

Perugia, capitala Umbriei, Centrul Antic Etrusc, cu ziduri vechi şi multe monumente istorice, o voi prezenta cititorilor mei, prin descrierea cât mai amănunţită a Palatului dei Priori. Construit în anul 1303, a fost reşedinţa cetăţenilor „de frunte” (priori), iar astăzi adăposteşte o colecţie impresionantă de tablouri, artefacte şi documente vechi. De asemenea, o să pun poze cu Fontana Maggiore, Catedrala San Lorenzo şi Universitatea Perugia.

De aici vin produsele Perugina, un brand cunoscut de patiserie, dar şi de dulciuri, aşa că nu voi rata ocazia să încerc pralinele „Bacio Perugina”.

Assisi, oraşul Sfântului Francisc, un loc în care perioada medievală încă se mai vede. Biserica Sfântului Francisc şi Sanctuarul Santa Maria degli Angeli, vor face cu siguranţă subiectul unui articol pe blog, la întoarcerea din călătorie.

Dacă în România, unul dintre cele mai frumoase sate este Ciocăneşti, în Italia, numele lui este Spello şi e plin de biserici, palate şi foste vile romane.

Voi merge pe urmele romanilor, până la Spoleto, un alt loc încărcat de istorie, unde se desfăşoară „Festivalul celor două lumi”, despre care cunoscătorii în materie de muzică şi artă ştiu deja. De aici,  cititorii blogului meu vor afla despre Teatrul Roman şi Muzeul Arheologic, despre Biserica Sant Ansano, în cripta căreia se află fragmente dintr-un templu roman şi fresce bizantine prezervate foarte bine, despre Rocca şi bineînţeles despre frumoasa Catedrală din Spoleto.

Gubbio, locul unde voi savura o specialitate locală, „baggiana”, o supă de fasole, roşii şi busuioc, care poate fi însoţită de „tigella” , un fel de turtă de-a noastră. Cu burta plină, voi străbate oraşul, până la cele trei Palate: Ducal, Capitanului şi Consoli, precum şi a Catedralei.

Todi  şi Oriveto, vor încheia periplul prin încântătoarea Umbrie. Voi presăra articolele cu deliciile culinare de la Gastronomia Arrone, ori cu ceştile de cafea băute dimineaţa la cafenelele din oraşele medievale. Mă voi întoarce cu amintiri pentru prieteni şi pentru cititorii fideli ai blogului.

Mi-a luat aproape o oră documentarea pentru Umbria, asta pentru că m-a ajutat Roma, însă obiectivelor  pentru Japonia le-am acordat o oră şi jumătate, pentru nu că şi-au permis prea mulţi bloggeri să ajungă în Ţara Soarelui Răsare, iar asta mă responsabilizează şi mai mult. E o lume nouă pentru mine, o lume pe care abia aştept s-o descopăr. Poate că încercând să-i înţeleg pe japonezi, voi schimba câte ceva şi la mine. Să vedem !

În Japonia, îmi doresc cel mai mult să vizitez templele, să înţeleg de unde îşi trag japonezii calmul, răbdarea, liniştea şi puterea asta extraordinară de muncă. „Adevărata călătorie de descoperire nu înseamnă a căuta noi peisaje, ci a privi totul cu alți ochi” – Marcel Proust.

În Tokyo, capitala Japoniei, unul din locurile cele mai populate, dar şi cele mai moderne din lume, locul în care se va desfăşura Olimpiada de vară din anul 2020, se află cel mai vechi templu budist, Asakusa Kannon (Senso-ji) (anul 645),  templu închinat zeiţei milei numită Kannon, renumit pentru coloritul său unic. Clădirea principală are cinci etaje şi acoperişul în formă de pagodă. Legenda spune că doi pescari au capturat în râul din apropiere o statuie a zeitei, pe care au redat-o apei, însă aceasta a revenit de fiecare data la ei, fapt ce a atras ridicarea templului în acel loc.

Japonezii sunt de regulă de religie şintoistă şi budistă, doar 1% sunt creştini, însă nu e decent să întrebi un japonez ce religie are, pentru că asta ţine de intimitatea lui. Merg la templu de 2-3 ori pe an. Împăratul este un model, mult timp fiind considerat de descendenţă divină. Morala socială este mult mai puternică şi dacă nu te supui eşti exclus din societate. Nu există cerşetori, deoarece japonezii nu dau nimic celui ce nu munceşte. Oamenii străzii îşi câştigă existenţa adunând materiale reciclabile.

Despre Grădinile Palatului Imperial din Tokyo am aflat că sunt minimaliste şi veşnic pline de japonezii ieşiţi la plimbare, însă n-aş vrea să le ratez. Voi avea ocazia să fotografiez Jinja, sanctuarul şintoist închinat împăratului Meiji,  bulevardul Omotesando şi clădirea Tokyo Metropolitan Gouvernment.

În Complexul Toshogu din Nikko, declarat monument UNESCO, se găseşte cel mai decorat sanctuar al Japoniei, unde se află mausoleul Shogunului Tokugawa.

La cascada Kegon-no-taki, situată la poalele muntelui Nantai, cunoscut drept „Vulcanul sacru din Nikko”, sper să fac nişte fotografii spectaculoase, la fel şi în Parcul Naţional Fuji.

Din Kyoto, le voi aduce cititorilor mei imagini cu Templele: Kiyomizu-dera (Templul Apei Pure), Todai-ji (Marele Templu Răsăritean), Kinkaku-ji (Templul Pavilionului de Aur), fosta reşedinţă a shogunului Ashikaga Yoshimitsu, Teryu-ji (Templul Dragonului Ceresc), precum şi din pădurea de bambus din zona Arashiyma.

În Nara, o să văd  Todai-ji (Marele Templu Răsăritean) care adăposteşte cea mai mare statuie a lui Buddha Vairocana din lume, care cântăreşte 400 de tone şi are o înălţime de 15 metri.

Parcul Nara, faimos pentru căprioarele sale, Altarul Kasuga, care se remarcă prin felinarele sale din bronz, Kasuga Taisha (Altarul celui mai puternic clan al Japoniei din perioada Heian), clădirea Umeda Sky Building din Osaka şi cartierul Datonbori, locul unde o să ajung pentru a gusta din preparatele tradiţionale japoneze, sunt destinaţii pe care Christian Tour mi le-a pus la dispoziţie, oferindu-mi circuitul din Japonia.

Gastronomia Japoneză se bazează pe produse marine, orez şi zarzavat, budismul interzicând uciderea animalelor. Imi doresc sa încerc diversele tipuri de murături  (tsukemono), o supă Ramen, cu oase de porc, yakitori (frigărui de pui) şi tempura. De băut, sake şi ice cream soda (o fanta verde).

După cele trei călătorii, o să împărtăşesc cu cititorii mei o mulţime de detalii referitoare la obiectivele vizitate, dar şi la transport, hotelurile unde voi fi cazată, meniurile, tot.  Până atunci, nu uitaţi: ” Călătoria este singurul lucru care se poate cumpăra și care te face mai bogat”.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018

Sponsor:

Publicat în Spring Superblog 2018

Au început lucrările de primăvară pe câmpul Spring Superblog

Se iau câteva seminţe de creativitate şi timp de şase săptămâni se plantează câte una pe câmpul numit Spring SuperBlog.  Se alocă multe ore de lucru pentru a face seminţele să rodească şi să se transforme în flori minunate, ce vor fi admirate de o mulţime de curioşi.

Se vor organiza frecvent concursuri de frumuseţe, iar juriile vor acorda premii grădinarilor iscusiţi.

Dacă deţineţi un blog şi vă place să bateţi câmpii, poftiţi aici să vă lăsaţi datele de înscriere.

Multă baftă tuturor !

Cu acest articol mă înscriu la lucrările de primăvară, care încep chiar de mâine, 1 martie 2018.

P.S. Acum mă scuzaţi, mă duc să-mi caut instrumentele de grădinărit pe care nu le-am mai folosit din toamnă. 😉