Publicat în Superblog (articole vechi), Superblog 2017

Impresii de la Gala

Pe 16 decembrie 2017,  a avut loc Gala SuperBlog. De vreo cinci ani mă străduiesc să fiu finalistă şi să vin la Gală, căci simt  că fac parte din marea familie a bloggerilor. De această dată, gazda noastră a fost Hotelul Royal din Poiana Braşov, care ne-a primit cu multă căldură şi entuziasm.

Am pornit din Moineşti pe la ora 9, cu ochii pe #Gala SuperBlog 2017, să văz cu cine mă voi revedea. După patru ore eram în Braşov, autobuzul 4, cel care duce în „Livada Poştei”. Pentru că mai aveam destul timp, am decis să vizităm „Târgul de Crăciun” din centrul oraşului. Aici, spre bucuria mea, am găsit şorici proaspăt şi puţin sărat, exact cum îi mai bun, aşa că n-am mai stat pe gânduri şi am sărit pe el, chiar acolo, în văzul lumii. Am admirat bradul din Piaţa Sfatului şi după ce am făcut câteva fotografii, am alergat după maşina 20, care duce în Poiana Braşov. A plecat sub ochii noştrii…deh, şoriciul a fost de vină !  Taxiul ni s-a părut cam mult (50 lei), aşa că am mai aşteptat o jumătate de oră, economisind astfel 45 lei. La ora 15,30 eram deja pe lângă hotel, câutând intrarea.  Noroc cu Diana David alias Rudia, care ne-a ghidat prin telefon. Am ales varianta scurtă, urcând nişte scări abrupte care ne-au demonstrat lipsa de exerciţiu fizic.

Am fost întâmpinaţi de un domn foarte drăguţ şi amabil, despre care am aflat mai târziu că era chiar directorul de marketing al hotelului.  La Recepţie, am întâlnit o frumoasă domnişoară din Comăneşti, care s-a bucurat să ne cunoască.

Am primit camera 301, la mansardă, de unde priveliştea e superbă. Nu mi-a rămas timp prea mult, aşa că m-am schimbat şi am coborât la locul de desfăşurare al Galei. Bucuria revederii cu bloggerii nu poate fi redată în cuvinte, trebuie s-o simţi şi s-o trăieşti ca să înţelegi energia şi căldura sufletească care se degajă acolo.

Claudia si Albert, aceşti oameni inimoşi care ţin de 15 ediţii acest concurs minunat de creativitate, răbdându-ne cu stoicism hachiţele noastre şi poate şi pe cele ale sponsorilor,  erau deja la datorie.

M-am bucurat să-i revăd pe toţi cei pe care îi  cunoşteam deja din ediţiile precedente, dar şi pe noii sosiţi. Pupături, poze, îmbrăţişări, impresii, toate stropite cu apa de „La Fântănă”, cafeaua Kafune şi vinul fiert oferit din partea casei. Mulţumim !

A urmat Gala, pe care o puteţi vedea în filmul de mai jos. Eu intru pe la 1:21:44 până la 1:57 (pentru cine doreşte să afle ce-am zis acolo).

După Gală, au urmat pozele de grup şi cele pe grupuri şi grupuleţe, apoi ne-am pierdut în conversaţii, fiecare cu cine a dorit. Am comandat şi ceva de mâncare, apoi a apărut mult aşteptatul tort. În final, s-a pus muzică şi cine a  dorit a dansat până dimineaţă.

O durere de picior m-a trimis în cameră mai repede decât mi-aş fi dorit. După un somn odihnitor, a urmat supriza uriaşă pe care ne-a făcut-o natura. Dimineaţă, totul era alb. Părea altă staţiune decât cea în care venisem cu o seară înainte. După micul dejun,  la care am probat nişte cârnaţi de casă absolut delicioşi, am făcut o plimbare prin staţiune. Am vizitat bisericuţa şi am făcut câteva fotografii, totul pe repede înainte. Diana David şi soţul ei, ne-au adus până acasă (mulţumesc şi pe această cale), asa că, spre ruşinea mea, n-am mai avut timp să-mi iau rămas bun de la gazde, organizatori şi bloggerii rămaşi, aşa cum se cuvenea.  (Vă rugăm să ne scuzaţi)

În Braşov, am trecut pe la magazinul „Farmec”, transformând voucher-ul în cadouri pentru cei dragi.

Dacă vă întrebaţi de ce abia acum am scris acest articol, să ştiţi că vinovat e timpul, pe el să-l certaţi.

Mai e puţin şi…Spring !  🙂

 

Publicat în Superblog 2017

Ambasadoare Hotmama.ro

Cred că nimic nu-i mai frumos în această existenţă pentru o femeie, decât să aducă pe lume un copil. De la bucuria primelor două liniuţe de pe testul de sarcină pozitiv şi până la primul cuvânt pe care bebeluşul se chinuie să-l rostească e cale lungă, însă merită fiecare secundă.

Când eşti tânără, gândul de a-ţi vedea burta crescând până la dimensiunile unui balon, sânii întăriţi, gata să-ţi pleznească de greutatea laptelui, pielea flască, te face să amâni momentul cât mai mult.

Fetele şi-au pierdut simţul matern, nu numai la noi, ci peste tot în lume. În China, se fac nişte cursuri pentru femei. Li se pun păpuşi asemănătoare copiilor în braţe, pentru a le readuce maternitatea pierdută. Am auzit multe tinere din România spunând că nu-şi doresc niciun copil. Aruncă vina pe condiţiile economice, pe faptul că n-au ajutor din partea statului sau mai ştiu eu ce. Eh, dacă ar fi gândit aşa şi părinţii noştrii, nici noi n-am mai fi existat acum.

Ca ambasador Hotmama.ro, aş milita în primul rând pentru viaţă. M-aş folosi de tot ceea ce înseamnă mass-media pentru a le sfătui pe tinere să se bucure de darul divin ce li s-a dat. Avortul a însemnat de foarte mule ori condamnarea unei femei, care atunci când hotărăşte ea că  e momentul potrivit să facă un copil, constată că nu se mai poate din punct de vedere medical. Timpul nu iartă, iar corpul are şi el un ceas biologic care trebuie respectat.

Aş organiza concursuri de frumuseţe pentru femeile însărcinate, pe care le-aş difuza pe  TVR2, la ore de vârf.

Aş arăta că există haine de gravide, foarte frumoase şi elegante, confecţionate din materiale naturale, în care viitoarea mămică să se simtă confortabil. Aş invita-o pe Cristina Lincu să vorbească despre ce înseamnă să fii mămică a trei copii. Ce bucurii îi aduc cei mici şi de ce merită să-i ai. Le-aş cere celor de la Mujer şi celor de la Chic-Elite să le ia cât mai multe interviuri vedetelor, bloggeriţelor şi celor ce sunt modele pentru tânara generaţie, în care acestea să împărtăşească bucuria de-a fi părinte cu toţi cititorii. Aş realiza interviuri şi cu femei trecute de 50 de ani, care regretă că au pus cariera sau altceva pe primul plan şi pentru care minunea de-a fi mamă nu va mai fi niciodată posibilă.

Aş străbate parcurile, în căutare de mămici care-şi alăptează micuţii la sân. Mi se pare o imagine absolut divină, o mamă hrănindu-şi pruncul. Au fost însă şi persoane oripilate de gest, ca şi cum lor nu li s-ar fi întâmplat niciodată să sugă la sânul mamei,  ci au mâncat direct cu lingura şi furculiţa din farfurie. Cred că sunt multe gesturi care se întâmplă în public în ziua de azi, de care ar trebui cu adevărat să ne ruşinăm şi nu de vederea sânului unei mame care-şi hrăneşte puiul. Aş promova pe toate blogurile deţinute de femei, inclusiv pe al meu, articole despre hainele de alăptare, care permit unei mămici să-şi hrănească copilul fără să trebuiască să-şi mai ridice bluza-n cap. Să ştie toate femeile că există rochii, bluze, pijamale, prevăzute cu capse discrete, sutiene şi bustiere uşor de îndepărtat, atunci când micuţul îşi cere dreptul la hrană. Aceste piese vestimentare se pot purta foarte bine şi după alăptare, iar dacă le comanzi de pe Hotmama.ro, transportul e gratuit şi o sa găseşti şi niscaiva dulciurele în cutia adusă de curier.

În calitatea mea, de ambasador Hotmama.ro vă îndemn pe toate cele ce vreţi să daţi viaţă, dar mai staţi încă în expectativă, să nu mai aşteptaţi. Niciodată n-o sa aveţi destul, niciodată n-o sa fiţi pregătite total pentru asta. Primiţi darul şi bucuraţi-va de el ! Corpul îşi revine, cu un pic de sport şi dietă, iar de garderoba voastră se ocupă cei de la Hotmama.ro

Articol scris pentru proba 27 a concursului SuperBlog,

Sponsor :

Publicat în Superblog 2017

Ca-n Jumanji

Îmi place să mă joc cu cel mic. Scoatem jucăriile din cutie, le împrăştiem pe covor şi câteva ore n-are voie nimeni să ne deranjeze. Zilele trecute ne-am trezit că ne-au bătut vecinii în uşă, aşa gălăgie am făcut. Ne-am jucat de-a jungla şi evident am făcut ca toate lighioanele pământului. Seara, am pus urangutanii, aligatorii, păsările uriaşe, la locul lor şi am adormit fericiţi.

Am avut un vis ciudat, ceva ce a semănat mai degrabă a film de acţiune. Se făcea că Adi, băieţelul meu, a fost răpit de unul dintre cei mai de temuţi bandiţi din Univers şi dus în junglă împreună cu lada de jucării. Strigătele lui disperate au activat în mine un curaj nebănuit. De pe pătuţ, gorila Cantsbee, jucăria favorită a lui Adi, a prins viaţă şi îmi făcea semne disperate. De cum am atins-o, m-am teleportat în jungla amazoniană. Parcă eram Karen din Jumanji. Văzusem pelicula asta de câteva ori, dar nu mi-am închipuit că poate fi reală, credeam că-i doar un film de aventură şi atât.

Iată-mă împreună cu gorila Cantsbee, în vârful unui arbore destul de înalt. Jos, se auzeau ţipete înfricoşătoare. Noroc cu Cantsbee, care cunoştea bine locurile. Am zburat împreună, din liană în liană până am ajuns într-un fel de poiană. Se vedea un fel de casă improvizată. Cantsbee mi-a spus că acolo locuieşte renumitul bandit  “Picior de papagal”, care e mai fioros şi mai rău decât toate animalele junglei la un loc. Am rămas în aşteptare, ascunsă într-un tufiş de buruieni înalte de peste un metru. “Picior de papagal” nu se arăta, iar liniştea avea ceva sinistru. Nimeni nu îndrăznea să-i calce teritoriul banditului. M-a ajutat şi de data asta creativitatea. Am smuls din terenul mlăştinos papură verde, cu care mi-am construit un fel de tufă umblătoare. M-am strecurat tiptil, până în spatele casei şi am văzut că nu era nimeni.  Am prins curaj, am intrat şi am fotografiat totul. Undeva, jos, am văzut una din jucăriile copilului, ceea ce însemna că Adi fusese aici. Am luat jucaria şi am strâns-o la piept, observând că aceasta a prins viaţă. Era un pui de şarpe frumos colorat, care a început a se încolăci pe mâna mea şi a sâsâi: “du-te repede şi caută-l pe Pocahontas, doar el te mai poate ajuta”. Pocahontas, cine mama naibii mai era şi ăsta şi de unde să-l iau ? Cu şarpele în buzunar, m-am întors la Cantsbee şi i-am povestit ce-am aflat. Gorila stia că Pocahontas e un om care locuieşte la marginea junglei şi care cunoaşte locurile foarte bine. M-a dus la el pe dată. Pocahontas era un tânăr chipeş şi curajos care învăţase să supravieţuiescă în condiţii vitrege, deoarece fusese crescut în junglă de o familie de urşi. Cunoştea limbajul fiarelor şi nu se temea câtuşi de puţin de “Picior de papagal”. I-am explicat că fiul mea a fost răpit de bandit, că am şi dovada vie şi l-am rugat să mă ajute.

-Vino cu mine, zise Pocahontas. Cred că ştiu unde ţi-e fiul, însă va trebui să fii foarte isteaţă pentru a-l putea recupera. “Picior de papagal” este un mare împătimit al jocurilor pe computer şi dacă reuşeşti să-l bati, o să-ţi poti recupera copilul, altfel, va rămane pe veci prizonier în junglă.

Nu m-am aşteptat la una ca asta. Jocuri pe calculator în junglă ? Mă pregătisem să mă lupt cu fiarele sângeroase ale junglei, nu să mă bat în jocuri pe calculator.

Am intrat într-o sală cu un ecran uriaş, care mă facea să mă simt ca la cinema. Rula trilerul filmului „Jumanji: Welcome to the Jungle”, ce-i are în distribuţie pe actorii: Dwayne Johnson, Jack Black, Kevin Hart și Karen Gillan şi care va putea fi văzut pe marile ecrane începând cu 29 decembrie 2017.  Am avut o senzaţie de deja-vu. Unde mai citisem eu despre asta ? La SuperBlog ?

1193687 – Jumanji

Un tip uriaş, cu o faţă hidoasă, stătea la o masă, cu nişte căşti lipite de urechi. Alături, Adi,  unul dintre cei mai buni gameri din toate timpurile. Acum înţelesesem eu de ce a fost răpit. Îmi era cu neputinţă să-l înving, trebuia doar să-i sugerez copilului că sunt acolo, aplicând nişte scheme doar de noi ştiute. Am luat căştile şi am intrat în reţea, cu numele de cod Kevin. Mi-am pus în joc toată îndemânarea, logica şi perspicacitatea. Am capturat diamantul misterios, l-am învis pe uriaş, m-am bătut cu o turmă de animale preistorice şi am reuşit să trec printr-o apă plină cu crocodili. Mai aveam jumătate de viaţă, când Adi mi-a transferat 50% din puterea lui, semn că s-a prins cine-i Kevin. Împreună, l-am făcut knockout pe fiorosul “Picior de papagal”. Noroc că s-a făcut ziuă şi m-am trezit, că altfel, ce mamă de bătaie, la propriu, i-aş fi dat banditului.

Am tras storurile şi lumina zilei a pătruns în casă. Copilul dormea liniştit în patul lui, îmbrăţişînd-o pe gorila Cantsbee. Cutia de jucării era tot acolo, iar şerpişorul rămăsese încolăcit pe mâna mea, asemeni unei brăţări dacice.

Apa rece m-a readus rapid la realitate. Era una din zilele acelea pline, când n-aveam timp de visare.

Articol scris pentru SuperBlog 2017, proba 26

Sponsor:

Publicat în Superblog 2017

Eşti gata dragule ?

Vi s-a întâmplat şi vouă să vi se spună „plecăm,  în 5 minute să fii gata !”.  Şi cele cinci minute s-au făcut zece şi cele zece s-au făcut jumătate de oră şi jumătatea de oră s-a făcut o oră ?

La noi în familie, eu sunt cea care se se îmbracă de parcă aş fi făcut armata.

Am o tunsoare scurtă, care mă avantajează şi mă ajută să mă aranzez uşor. Aplic un machiaj rapid şi cât se poate de discret şi-mi aleg din dulap, una din bluzele de damă pe care mi le-am comandat de pe Answer.ro. O asortez cu o fustă sau cu un pantalon, în funcţie de împrejurări, aleg rapid câteva accesorii şi gata, sunt pregătită de plecare. La uşă, am un dulăpior cu pantofi de damă, de unde-mi iau repede o pereche şi aş putea pleca, dacă aş fi singură. Dar nu sunt !

Soţul meu e mult mai cochet. Se analizează în oglindă după fiecare obiect vestimentar pe care şi-l pune.

Caută în mulţimea de bluze, una care să-i placă şi care să se asorteze cu momentul. Apoi urmează pantalonii, care musai trebuie să meargă cu bluza. Vin la rând, cureaua şi şosetele. Şi evident, admiratul în oglindă câte 5, 10 minute după fiecare piesă vestimentară, de-ţi vine să turbezi.

Din 2015, de când a apărut Answear.ro pe piaţă, nici nu mai ieşim la cumpărături. Comandăm online,  probăm acasă şi ce nu ne place trimitem înapoi. Ne-am înscris şi în club şi acum beneficiem de reduceri la aproape toate produsele. Când ne luam haine din oraş era un chin, stăteam cu orele în magazin şi biata vânzătoare era disperată de mofturile soţului meu. Aici, avem garanţia că totul e de calitate, iar brandul e brand, nu cumpărăm imitaţii. Cel mai mult ne-a bucurat faptul că de pe Answear.ro putem să ne alegem încălţăminte din piele. Soţului meu îi plac pantofii pentru bărbaţi tip sport, pentru comoditatea lor, dar îi era groază să-i probeze în magazin, pe când acasă e cu totul altceva.

M-am luat cu vorba şi am uitat să vă povestesc o întâmplare destul de recentă, mai exact de duminica trecută, când am fost invitaţi la nişte rude pe care nu le mai văzusem demult. Am pus ceasul să sune la ora 7 dimineaţa, căci aveam maşină la 9, iar până la autogară făceam un sfert de oră. M-am gândit eu că într-o oră şi trei sferturi e timp suficient pentru a ne îmbrăca.

Eu, după ce m-am trezit, mi-am făcut toaleta în 15 minute, apoi fuguţa la dulap de unde mi-am luat una dintre ţinutele mele preferate.

Trec pe lângă dulapul soţului şi el e tot la faza de contemplaţie a  interiorului dulapului.

-Ce cauţi, îi zic ?

-Bluza aia neagră de la Kalvin Klein şi un tricou alb.

-Lasă-mă pe mine !

Mă reped la raftul unde ştiam că trebuie să fie hainele ce şi le dorea şi evrika !  I le dau. Zâmbeşte fericit. Îşi ia tricoul şi fuga la oglindă. După vreo cinci minute de admiraţie, îşi ia şi bluza şi alte cinci minute la oglindă.

-Ştii, cred că vreau bluza aia albă de la Adidas, fără tricou. Merge cu pantalonii cei negri pe care abia mi i-am luat.

Se dezbracă şi aruncă tricoul şi bluza pe spătarul unui scaun. Încep să-mi pierd răbdarea, dar ştiu că oricum n-am nicio şansă să-l conving să le poarte pe primele, aşa că-i dau repede ce-a cerut. Pare mulţumit şi de data asta. Îşi pune tricoul şi hopa, la oglindă cinci minute. Se pare că ăsta va rămâne. Respir uşurată. Îşi ia pantalonii şi abia acum cade în admiraţie vreo zece minute. Deja mai rămăsese foarte puţin timp. Vrea cureaua neagră şi şosete de aceeaşi culoare. I le dau repede şi-l rog să se grăbească.

Sunt ca o oală sub presiune, dar mă abţin eroic. Am mai încercat cu altă ocazie să rezolv problema cu urlete şi n-am obţinut niciun rezultat. Când e vorba de haine, nu-l scoţi din ritmul lui.

După alte zece minute a terminat şi cu adidaşii şi acum îşi caută ceasul.

Mă aşez pe un scaun şi-l privesc, în timp ce-mi dau jos pantofii.

-De ce te descalţi ? Aproape am terminat, plecăm în 5 minute !

-Ah ! Eşti gata, dragule ? Nu te grăbi ! Până la următoarea maşină mai sunt două ore. Pe asta am pierdut-o deja !

E calm şi pare mulţumit. Nu e deloc deranjat de întârziere. Îşi găseşte ceasul şi apoi se mai admiră pe de-a întregul încă vreo jumătate de oră. Se piaptănă, făcându-şi freza cu gel, se parfumează folosind  jumătate din sticluţa de parfum şi în sfârşit  plecăm.

Uneori, cred că prin mine s-au răzbunat toţi bărbaţii a căror femei stau cu orele în oglindă. Mi-am format o răbdare de fier. Nu mă mai poate clinti nimic. Ştiu că până la urmă ajungem unde ne-am propus, chiar dacă suntem întotdeauna ultimii.

Articol scris pentru proba 25 a concursului Super Blog 2017

Sponsor:

 

Publicat în Superblog 2017

Cum poţi să câştigi un smartphone Huawei P10 Lite până pe 15 decembrie 2017

E una din zilele acelea în care nu-ţi vine să dai afară niciun câine, darămite un om. Plouă cu găleata şi vântul suflă rece, a sfârşit de toamnă. Frunzele au căzut, una câte una şi pomii arată de parcă au andrele înfipte în cap. Mă uit pe geam şi mă bucur de faptul că în casă e cald şi bine. Gândul îmi zboară la seara trecută, în care am comandat mâncare chinezească de la Wu Xing şi am share-uit-o împreună cu prietenele mele. Am râs copios, schimbând între noi cele 12 cutii, până ce le-am lăsat goale-goluţe. N-a mai rămas nici măcar un amărât de bob de orez prin ele. Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu, atunci când împart ceea ce am cu cei din jur, mă simt mult mai fericită.

Privesc la cutiile goale şi la cele patru seturi de beţişoare cu care ne-am chinuit să prindem mâncarea şi-mi vine o idee de joacă. Pun mâna pe telefon şi le sun pe fete. Stăm în acelaşi bloc, aşa că atunci când avem chef de povestit, ne adunăm la una dintre noi şi …să te ţii !

În nici zece minute, casa răsuna de veselia noastră şi nimănui nu-i mai păsa de vremea de-afară.

-Dragele mele, m-am gândit să ne punem la încercare creativitatea, construind ceva din aceste cutii frumos colorate şi cu ajutorul acestor beţişoare pe care, fie vorba între noi, nu le-am prea ştiut a manevra aseară. Dacă tot am share-uit cutiile pline, s-o facem şi cu ele goale, zic !

S-a lăsat un moment de linişte, după care Adina, care e mai ţepoasă, m-a şi pus la punct.

-Dar asta nu-i ideea ta, e a celor de la Wu Xing, ei sunt inventatorii conceptului de Share & Play. Şi dacă tot facem asta, n-ar fi rău să ne înscriem şi la concurs.

-Ce concurs ?

-He, he ! Te prefaci că nu şti ? Nu cumva vrei să iei tu telefonul ?

-Ce telefon ? Despre ce vorbeşti ?

-O să-ţi povestesc mai târziu, acum hai să construim !

Dana şi Maria se uită şi ele nedumerite şi încep a chicoti. Îşi trag câte o pernă pe covor şi începe joaca. Cele 12 cutii căpătau acum alte nuanţe.

După câteva încercări supuse eşecului, Dana reuşeste să construiască ceva şi anunţă asta cu emfază, ca şi cum ar fi construit cine ştie ce mare edificiu.

  -Acesta este Arcul meu de Triumf. Pe aici o să trec învingătoare, când se va declara încheiat acest concurs. Beţişoarele sunt de fapt nişte port-drapele, dar nu ni s-au dat şi nişte steguleţe în miniatură, să-mi desăvârşesc opera.

Trebuie să recunoaştem că ne-a plăcut ideea şi povestea ei, deşi cam scurtă. Am scos imediat telefoanele mobile şi am imortalizat construcţia, până ce nu a fost dărâmată şi cutiile share-uite Mariei.

În timp ce Maria tot învârtea piesele pe toate părţile, doar-doar i-o veni vreo idee, noi mai dădusem share la nişte cafele şi sucuri.

Stropii de ploaie începuseră a izbi în geam şi mai tare, parcă de ciudă că nu-i băgăm în seamă, însă pentru noi, ziua era frumoasă şi creativă.

-Gata ! strigă Maria, entuziasmată de propria-i creaţie. Acesta este ceasul Wu Xing. El ne indică la ce oră trebuie să mai consumăm câte o cutiuţă din mâncarea noastră chinezească preferată.

-Bine, dar sunt indicate opt ore, vrei să mâncăm de opt ori pe zi „furnici în copac” şi „urechi de lemn” ?

-Nu chiar, doar le share-uim, nu ?

-Da ! ai mare dreptate !

Am imortalizat si ceasul şi a venit rândul Adinei  să-şi demonstreze creativitatea. Noi am share-uit vreo două bucăţele de ciocolată şi am bârfit câţiva colegi.

-Ta ram tam tam! Bradul Wu Xing e gata împodobit cu cele mai delicioase feluri de mâncare chinezească. Moşul a fost darnic ! Ce ziceţi ? Nu-i aşa că la asta nu v-aţi gândit ?  Păi una-i Adina, mama creativităţii !

Telefoanele mobile au sărit imediat la poze căci creaţia nu avea să dureze prea mult. Venise rândul meu să-mi pun neuronii la lucru, aşa că am lăsat fetele să sporăvăiască fără mine, în timp ce eu îmi vedeam de lucru. Iată ce chinez fericit a rezultat.

Am râs cu poftă şi după pozele de rigoare, am rugat-o pe Adina să ne explice cum e cu concursul. Iată ce am aflat: cei de la Wu Xing au pornit campania Share&Play” destinată tuturor fanilor şi prietenilor consumatori de mâncare chinezească.

Ca să se califice pentru premiile săptămânale sau pentru marele premiu al campaniei, un smartphone Huawei P10 Lite, doritorii trebuie doar să comande în grup mâncare WU XING (prin aplicație, online sau telefonic), să își aleagă apoi una dintre cele 4 provocări de pe site, să construiască după modelul ales folosind cutiile WU XING, să facă o fotografie „construcţiei” WU XING, și să se înscrie în concurs. 15 decembrie este finalul campaniei și data la care va fi anunțat marele câștigător.

Aşadar,  am dat Share informaţiei primite şi ne-am înscris la concurs, ceea ce ar trebui să faceţi şi voi.

 

Articol scris pentru proba 24 a concursului SuperBlog 2017

Sponsor:

 

Publicat în Superblog 2017

Poveste de iubire

Cafea

Iubirea noastră a-nceput
Acum opt ani şi un minut,
Ne-am dat add într-o reţea
Pe Facebook, sau aşa ceva.

Şi orice poză eu postam
Tu-mi dădeai like şi eu mulţam,
Şi ore întregi pe chat scriam
Ce-n cap aveam.

Până-ntr-o zi când ai zis „stop”,
Şi ai făcut autostop,
La mine acasă ai venit
Şi uite-aşa ne-am întâlnit.

Şi ne-am plimbat în micul parc,
Şi un buchet de flori mi-ai dat.
Pe fiecare bancă-am stat,
Pân’ ne-am pupat.

Cafea

M-ai invitat la o cafea
Adusă din Brazilia,
Şi mi-ai vorbit neîntrerupt,
De tot ce-ai vrut.

cafea

Mi-ai recitat şi versuri, ştii ?
Sorescu, Eminescu şi
Din Topârceanu mi-ai cântat.
Te-am ascultat.

cafea

În timp ce tu-nşirai silabe,
Eu mă gândeam la cafea boabe
La cât de bună mai era,
Părea că mă hipnotiza.

-Ce prospeţime, ce bun gust şi ce savoare
Cafeaua Kafune Aromao are,
De nu te superi dragul meu, aş vrea
Înc-o cafea să-i ceri să ne mai dea.

Simt în licoarea asta soare
Şi ritm de tobe şi chitare,
Se-aude samba şi văd dansatoare
Şi am o lume-ntreagă la picioare.

Mi-ai explicat că nu-i magie
Ci dragoste şi nebunie.
Şi-ai comandat pe loc ceva,
Vreo două monodoze de cafea.

cafea

Ai luat un beţişor şi ai făcut s-apară
O splendidă, frumoasă inimioară.
Şi mi-ai întins cu drag acea cafea
În timp ce mâna ta pe păr mă mângâia.

Ţi-am mulţumit şi ţi-am vorbit de toate
De job, de vreme şi de facultate
De muzica ce-mi place s-o ascult
Şi despre viaţa asta de tumult.

Afară se-nserase bine
Şi-aş mai fi vrut să stau cu tine,
Dar barmanul ne-a spus c-ar vrea
Să-nchidă la micuţa cafenea.

M-ai luat de mână, m-ai condus acasă
Ţi se părea că sunt cea mai frumoasă.
Iar eu vedeam în tine cel mai cel bărbat
Stilat, inteligent şi manierat.

Trecut-a multă vreme din cea seară
Dar amintirile n-or să dispară,
Eu gustu’ acela îl savurez din nou
Căci aveam Kafune, cafea la birou.

Articol scris pentru proba 23 a concursului SuperBlog 2017

Sponsor:

Publicat în Superblog 2017

Pluguşorul curăţeniei

Aho, aho, copii şi fraţi
Staţi puţin, nu vă miraţi
Şi cuvântu-mi ascultaţi.

Numărăm în calendar
Vreo trei săptămâni, şi iar
Vine moş Crăciun la noi
Cu desagi, cu plug, cu boi.

Se opreşte-n orice casă
Unde e curat,  şi lasă
Tot ce am cerut în dar,
Dacă am fost gospodar.

De aceea eu vă zic,
Să nu mai stăm niciun pic.
De treabă să ne-apucăm,
Casa să ne-o curăţăm.

De vreţi să vă meargă bine
Procedaţi aşa, ca mine.
O să vă vină uşor
Şi o să aveţi mult spor.

Ca moşul să fie darnic,
Luaţi produse marca Farmec,
Sunt bune, sunt eficiente,
Le găsiţi şi la oferte.

S-au rebrenduit acum,
Au putere, au parfum.
Curăţă repede, bine,
Şi au preţuri pentru tine.

Când începi să faci curat
Să fii foarte ordonat
Ca să-ţi meargă totul strună,
Să nu dureze vreo lună.

Soţul tău, ce treabă are ?
Scoate-l la bătut covoare !
Şi-apoi să le frece bine
Cu Nufăr, cum se cuvine.

Nici copiii n-au scăpat
Pune-i să facă curat,
Pot şi ei să şteargă praful
Fără să le cadă nasul.

Fac curăţenia mai uşoară,
Când procedez ca la şcoală.
Frec parchetul,  îl dau cu ceară
Îl fac să lucească iară.

Cu Nufăr Verde Universal,
Îmi transform casa an de an,
Şi las miros de muşeţel
Pe unde trec şi spăl cu el.

Podele, uşi, terase, lemn
Faianţă, gresie, vă-ndemn !
Nu-l ocoliţi, căci e expert,
Vă curăţă în ritm alert.

De-aţi terminat tot ce v-am spus
Şi nimeni nu s-a mai opus,
Nufăr Ocean să vă luaţi
Şi geamurile curăţaţi.

Aţi terminat ? Foarte bine !
Daţi pe sticla din vitrine,
Pe oglinzi, televizoare,
Monitor şi telefoane.

Ia mai mânaţi măi flăcăi
Şi pocniţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi.

Hăăăăăii, Hăăăăiii !

Acum să mergem în baie,
Să nu o facem de oaie,
Şi să folosim Triumf
Pentru cadă, WC, duş.

Staţi, că nu am terminat,
Cu Nufăr Dezinfectant,
Omorâţi cu sânge rece
Fungi, bacterii, câte zece.

N-are clor, miroase a frezii,
E de dat chiar şi pe gresii,
Scoate urme de săpun,
E deosebit, vă spun !

Raport calitate preţ corect,
Asta eu v-o spun direct
Nu se poate fără el,
De vrei o baie model.

Şi-acum, la bucătărie
Treburi ne aşteaptă…o mie !
Dar o fac să strălucească,
Că ea e oglinda noastră.

Aragazu-i afumat,
Cere Triumf Degresant,
Şi cuptorul strigă tare,
Vrea Triumful de Cuptoare.

Blatul de bucătărie,
Vrea dezinfectant, se ştie.
Farfuriile disperă,
Vor Triumful de veselă.

Oalele fac tărăboi,
-Curăţă-ne şi pe noi !
Iar o cratiţă cu bandă
Cere Nufăr cu lavandă.

Frigiderul dezgheţat
Vrea si el la curăţat.
Chiar şi coşul de gunoi,
Face mare tărăboi.

Cu Triumf de Frigidere,
Nimeni, nimic, nu-mi mai cere.
Au rămas textilele,
Să îşi plângă zilele.

Le-am frecat cu un burete,
Cu Nufărul de Scos Pete,
Care nu conţine clor,
Aşa cum le place lor.

La final, e important,
Dau cu Nufăr Detartrant,
Clătesc totul, treaba-i bună,
Casa mea-i curată lună.

De urat, aş mai ura,
Dar mi-e că s-o însera
Şi vă fac în serie
Experţi în curăţenie.

Ia mai mânaţi măi flăcăi
Şi pocniţi din zurgălăi
Să se-audă-n munţi şi-n văi
Mânaţi măi !

Hăăăăăii, Hăăăăiii !

La anul şi la mulţi ani !

Articol scris pentru proba nr.22 a concursului SuperBlog 2017

Sponsor:

 

Publicat în Superblog 2017

Cum va fi Gala SuperBlog 2017 de la Hotel Royal din Poiana Braşov

Cei de la Hotel Royal din Poiana Braşov m-au provocat să-mi imaginez cum ar arăta un eveniment organizat la ei. Pentru că se apropie Gala SuperBlog 2017, m-am conectat la viitor şi iată ce mi s-a arătat.

Afară ninge liniştit, ca-n poveştile lui Andersen. Trenul opreşte cu un scârţâit prelung şi pasagerii se îngrămădesc să coboare. E miezul zilei şi sunt deja în gara Braşov, gata s-o pornesc spre locul de întâlnire cu blogărimea din toată ţara, când aud că mă strigă cineva. E Diana cea mică şi draguţă, a venit cu acelaşi tren şi acum se chinuie să care o geantă mai mare decât ea. După pupăturile şi îmbrăţişările de rigoare urcăm în taxiul ce urma să ne ducă la hotelul Royal, celebru pentru organizarea de evenimente în Braşov. Taximetristul a zâmbit cu subînţeles când am făcut comanda. Ne-a spus că tocmai ce a dus acolo un grup de olteni veseli. Măi să fie, iar ne-au luat-o oltenii înainte! Nu ştiu când am ajuns. Am vorbit non-stop. I-am împuiat capul omului cu discuţii despre probe, note, sponsori, premii, clasament, cred că abia a aşteptat să scape de noi. Nu ne-am lăsat prea mult timp pentru a cădea în admiraţie în faţa naturii care se pregătise de întâlnirea cu bloggerii ci am preferat să intrăm cât mai repede în hotel să ne revedem colegii şi prietenii. Deşi în timpul competiţiei ne mai dăm coate şi ne mai punem de-a curmezişul, când ne întâlnim, dăm uitării totul. Ne simţim bine împreună şi numărăm secundele până la următorul concurs, deşi ne jurăm pe ce-avem mai sfânt că-i ultima dată când mai scriem. Şi uite aşa, au trecut 15 ediţii. 😉

La recepţie, lume multă şi veselă venită din toate colţurile ţării,  care se pupa şi se îmbrăţişa de mama focului. Am intrat  în grup şi pupăturile şi îmbrăţişările s-au reluat. Am ţinut-o aşa vreo două ore, timp în care personalul amabil al hotelului ne-a repartizat camerele. Şi am mai fi stat dacă n-ar fi trebuit să fim prezenţi cu toţii la ora 18 în salonul de evenimente din Poiana Braşov al hotelului Royal, puşi la patru ace, pentru marea Gală.

Peste tot, curăţenie desăvârşită şi o căldură de ţi se înmuiau oasele. Gazdele s-au gândit să ne pună la dispoziţie gratuit câteva pliculeţe de ceai şi ness, care ne-au prins foarte bine în procesul de reîmprospătare.

După ce ne-am pus rochiile de ocazie, iar băieţii şi-au luat fracurile şi papioanele, am coborât în salonul de evenimente,  transformat într-un fel de teatru cu o capacitate de 150 de locuri. Organizatorii SuperBlog-ului, adică Claudia şi Albert, probau videoproiectorul, laptopul şi sonorizarea, puse la dispoziţie de cei de la Hotel Royal, dar tot s-au oprit pentru câteva clipe să ne salute şi să ne bucurăm de revedere. Ecranul de proiecţie aştepta cu nerăbdare să ne prezinte primele imagini, iar flipchart-ul stătea cuminte într-un colţ, doar-doar l-o băga şi pe el cineva în seamă.

Pe la ora 17.50 sala era deja plină ochi de oameni emoţionaţi, deşi unii n-ar recunoaşte asta, să-i tai cu cuţitul.

Şi a început evenimentul pentru care ne-am adunat cu toţii în centrul ţării.  S-au prezentat sponsorii şi astfel am avut ocazia să le mulţumim pentru premii, iar gazdei noastre pentru condiţiile oferite. Au urmat partenerii media,  bloggerii parteneri,  apoi, unul câte unul am ieşit la „tablă” şi am scos ce ne-a venit pe gură, ruşinându-ne mai apoi de ce-am debitat sub imperiul emoţiilor.

Gala a durat în jur de două ore, după care a urmat celebra poză de grup, tortul şi sunetul cristalin al cupelor de şampanie care a dat startul distracţiei mult aşteptate.

S-au făcut zeci de fotografii şi filmulete care s-au şi trimis imediat pe facebook, să se bucure şi cei care  n-au putut veni.

Seara s-a prelungit până-n zori, la un vin fiert cu scorţişoară, în jurul unui foc de tabără cum nu s-a mai văzut.

Acum, ce să vă zic, vom vedea pe 16 decembrie dacă am avut dreptate, eu doar aşa îmi închipui că va fi. Dacă n-am nimerit-o, nu-i vina mea ci a sponsorului care mi-a cerut să-mi imaginez cum va fi când va fi.

O să apară şi articolul de pe 17-18 decembrie care nu va mai fi scris din imaginaţie, ci va descrie lucrurile exact aşa cum se vor petrece ele în realitate. Până atunci, să scriem şi să ne numărăm printre finalişti, zic !

Articol scris pentru proba 21 a competiţiei SuperBlog 2017

Sponsor:

Publicat în Superblog 2017

Interviul

Într-o dimineaţă,
O doamnă ţâfnoasă
Cu glas înţepat
Mă scoală din pat.

-Aveţi un CV
Ce s-ar potrivi
Cu ce căutăm
Noi să angajăm.

Poftiţi pe la noi
Vineri, 22
Pe la ora zece,
Când şeful va trece.

Vrea să discutaţi
Ce ştiţi, ce lucraţi.
Vrea să vă cunoască
Şi să vă vorbească.

Mai aveam trei zile
Să ştiu totul bine,
Să fiu cea mai bună
Să nu par din lună.

Aşa că am stat
Şi am studiat
Tot ce e mai nou,
Ca să-i las tablou.

În ziua cea mare,
Mi-am pus în picioare
Bocancii de munte
Cu linii mărunte.

Un cojoc de miel
Prins cu-n năsturel,
Şi-un pulover de lână
De cald ca să-mi ţină.

Nişte blugi cam mari,
Ce păreau şalvari.
Şi-o căciulă veche,
Roasă la ureche.

De cum am intrat
M-au luat la scanat
Vreo trei, patru fete…
Alte concurente.

Mă simţeam nasol
De-mi venea să mor,
Că m-am îmbrăcat,
Prost şi demodat.

Aveau cizme înalte,
Rochii elegante,
Părul aranjat
Şi tenul machiat.

Una m-a întrebat,
De unde mi-am luat
Hainele de soi,
De la ce gunoi ?

Eu le-aş fi răspuns,
Dar m-a luat cu plâns.
Şi m-am ridicat
Gata de plecat.

Când să ies pe usă,
Mă strig-o păpuşă
‘Naltă şi zglobie
Ca o păpădie.

-Vă rugăm, intraţi
Interviu să daţi
Să vedem de ştiţi
Ori ne amăgiţi.

-Eu aş fi intrat
Dar m-am cam jenat
De a mea ţinută
Slută şi urâtă.

-Asta nu contează,
Se remediază.
Acum vrem să ştim
Cu cine vorbim.

De cum am intrat
I-am impresionat
Cu tot ce-am ştiut
I-am pus în şezut.

Şeful a zis „Da!”
Chiar în faţa mea.
A rămas marcat
De ce-aveam în cap.

Mâine când veniţi,
Vreau să mă uimiţi
C-o ţinută şic,
Să n-am ce să zic.

Pe Answear.ro am intrat
Şi mi-am comandat
Rochii elegante
Şi cizme înalte.

Cei de la birou
Au rămas tablou.
Când m-au revăzut
Nu m-au cunoscut.

-Sunt tot eu, dar iată,
Altfel îmbrăcată.
De un brand de top
L-aş purta non-stop.

Pe Answear.ro găseşti
Tot ce îţi doreşti
Iar de eşti fidel
Ai reduceri fel de fel.

Ia aminte bine,
Să nu faci ca mine
Când mergi la concurs
S-arăţi ca un urs.

Să fii elegantă
Şi discret machiată
Să te-îmbraci cu gust
Să nu provoci dezgust.

Articol scris pentru proba nr.20 a concursului SuperBlog 2017

Sponsor:

Publicat în Superblog 2017

Vis studenţesc

Simt că la cei douăzeci de ani ai mei totul e posibil. Am intrat la zi, la una dintre cele mai bune facultăţi şi am bursă de merit. Am un iubit care mă adoră şi o pereche de părinţi care ar face orice pentru dezvoltarea mea. Îmi doresc să explorez lumea, să văd cu ochii mei locurile despre care am citit ori am văzut emisiuni la tv, dar mai presus de orice îmi doresc să fiu independentă financiar.  Vreau să-mi  demonstrez în primul rând mie, că pot să-mi transform visele în realitate, oricât de utopice ar părea ele.  De când am aflat că o fostă colegă de liceu a ajuns să muncească şi să viziteze America prin  programul work and travel de la CND Vacanţe Speciale, numai acolo îmi zboară gândul. Mă uit aproape zilnic la albumul cu cele câteva sute de fotografii pe care le-a postat pe Facebook şi visez.  Visez la ce voi vizita eu, la locul unde voi munci timp de trei luni, la oamenii pe care-i voi întâlni şi la cum îmi voi petrece timpul destinat cătătoriilor. Am citit despre Work and Travel Vacanţe Speciale cam tot ce s-a scris în online şi abia aştept să-mi scriu primele impresii pe blog, chiar de pe „tărâmul făgăduinţei”. Până la vacanţa de vară mai e ceva timp, aşa că acum mă pregătesc intens: mai multă engleză, o listă cu obiectivele turistice de atins, alegerea unui  job work and travel care să-mi aducă mai mulţi bani, să-mi placă şi să fie aproape de obiectivele turistice pe care îmi doresc să le vizitez.

Dacă aş putea alege orice job, m-ar atrage unul în IT, la Google, Facebook ori la Microsoft. Îmi doresc foarte mult să văd sediile acestor firme, să stau în prejma unor mari programatori şi să simt atmosfera de lucru de la aceşti giganţi ai tehnologiei.  Cum ar fi să-i văd pe Bill Gates, Mark Zuckerberg, Larry Page şi Sergey Brin ? Mi-aş dori să mă invite să explorez lumea informaticii de pe platformele unde îşi desfăsoară activitatea şi să-mi propună să lucrez pentru ei.

Să ajungi în America şi să nu vezi New York-ul mi se pare inadmisibil. O fotografie cu celebra Statuie a Libertăţii o voi posta chiar din prima zi a şederii mele acolo. Visez să trec prin cartierul Manhattan, să străbat Times Square lăsându-mă vrăjită de spectacolul de lumini şi culori oferit de multitudinea de magazine, teatre şi restaurante. Voi admira zgârie-norii, printre care şi celebrele clădiri: Empire State Building  şi Chrysler.  Visez să-mi petrec o zi întreagă în celebrul Central Park, să mă bucur de natură, de libertatea de-a sta pe iarbă fără să văd celebrele afişe de la noi cu „Nu călcaţi iarba, amendă 1000 lei”, să privesc cum se relaxează americanii şi să savurez un burger făcut de cunoscători. Voi pune deoparte banii necesari pentru a vedea cel puţin un spectacol pe Broadway. fie la  Shubert, fie la  Booth.

Voi locui cu studenţi din toate ţările lumii, îmi voi face o mulţime de prieteni şi în timpul liber vom merge să vizităm  Muzeul Metropolitan de Artă, căruia localnicii îi spun „The Met”.  Seara ne vom distra în Rockefeller Center şi vom lua masa în Chinatown, încercând tot felul de ciudăţenii culinare. Duminica vom merge la biserică, mai exact la Catedrala St. Patrick, apoi vom urca în cea mai înaltă clădire din NY,  One World Trade Center,  unde vom putea face nişte fotografii grozave cu cartierul Manhattan. Cu siguranţă vom descoperi şi alte destinaţii speciale, pe care le vom explora împreună.

Le voi povesti colegilor din întreaga lume despre România, despre obiceiurile, tradiţiile şi mâncărurile noastre, iar ei îmi vor povesti despre locurile de unde vin. Sper să păstrăm legătura, cu ajutorul tehnologiei, să-i pot invita la mine şi de ce nu, să primesc la rându-mi invitaţii de la ei. Până la urmă, multiculturalismul asta înseamnă, să ne acceptăm unii pe alţii aşa cum suntem.

Principalul scop, pentru care am ales work and travel în America este acela de a vizita măcar o părticică din noul continent. Un alt motiv este acela  de a-mi demonstra mie că mă pot descurca oriunde, că pot să-mi fac o mulţime de prieteni şi că pot vorbi limba engleză atât de bine încât să fiu înţeleasă de toţi cei din jur.

Dacă şi tu eşti sudent la zi şi nu ai trecut de onorabila vârstă de 30 de ani, încă te mai încadrezi pentru a obţine o  vacanţă cu work and travel.

Înscrie-te rapid, locurile sunt limitate !

Articol scris pentru proba 18 a concursului SuperBlog 2017

Sponsor: