Publicat în Superblog 2019

Visul unei nopţi de iarnă

În timp ce afară viscolul şuieră ameninţător, în casă miroase a gutui coapte şi a vin fiert cu aromă de  scorţişoară. Mam’mare, cu ochelarii pe vârful nasului, se uită spre noi şi zice:

-Doinoo, Cristinoo, se apropie sărbătorile maică şi n-aţi cumpărat cadouri. Iar o să vă prindă ultima zi şi o să luaţi ce mai găsiţi prin magazine, după ce a ales toată lumea ce-i mai frumos. S-or fi săturat şi părinţii ăştia ai voştri să primească an de an aceleaşi lucruri. Aţi umplut casa de şosete, maieuri, pijamale şi pulovere. Ce naiba, fetelor, nu mai găsiţi şi voi altceva ? Vă lăudaţi că sunteţi creative, că vreţi să-i influienţaţi şi pe alţii cu ideile voastre, şi când colo…

Mam’mare se opreşte din discurs, soarbe cu nesaţ din cana cu vin, apoi îşi vede de lucru în continuare, la o căciuliţă pentru cel mai nou membru al familiei. Noi ne facem că avem treabă. Eu pe laptop, soră-mea pe tabletă. Suntem online mai tot timpul şi discutăm pe mess.

Doina: -Mam’mare are dreptate ! Trebuie să mergem la cumpărături !

Cristina: -Nu mergem nicăieri fără un plan bine pus la punct. Iar vrei să ne certăm, ca data trecută?

Doina: -Eu, îi iau lu’ Radu un set de lame de ras, un parfum şi o spumă de bărbierit, iar dacă îmi mai rămân ceva bani, un portmoneu.

Cristina: -Cănd te aud, chiar că-i dau dreptate lu’ mam’mare, că n-ai pic de imaginaţie. Te gândeşti numai la lucruşoare de astea mărunte, care se consumă într-o săptămână, maxim o lună. Ia exemplu de la mine, oferă-i experienţe. Un bilet la teatru, la concert, ori la meci, o şedinţă la spa, unde să mergeţi să vă bucuraţi împreună. Lasă că o să găsească el cu ce să se radă şi fără să-i cumperi tu. Oferă-i un cadou personalizat, ceva unic, ceva care să-l reprezinte şi în care să se regăsească, ceva care să dureze o viaţă şi de care să-şi amintească cu drag, ori de câte ori îl va atinge.

Doina: -Nu înţeleg ! Ce-ar putea să-i creeze o asemenea emoţie ? Poate nişte râme pentru mers la pescuit şi o undiţă care să prindă singură 10 kg. de peşte pe oră.  🙂   Tu, ce i-ai luat lui Geo ?

Cristina: -I-am făcut o carte personalizată. Pe fiecare pagină e o poveste din viaţa noastră, ilustrată prin fotografii dragi nouă şi câte un mesaj care să-i meargă la suflet. I-am arătat-o, ştii doar că nu-mi pot ţine gura şi iată reacţia lui, exprimată public.

Doina: E super ideea ! Pot s-o văd şi eu ?

Cristina: Acum, nu. A luat-o cu el la muncă, să se laude în faţa colegilor. Cartea e una de lux, coperţile sunt tari, buretate, conţinutul e printat color, la cea mai înaltă calitate, iar paginile au aspect lucios. O să-ţi placă ! E woow !

Doina: E greu de realizat ? Hai să facem împreună o carte pentru mama ! Mă duc să aduc pozele vechi, din albumele îngălbenite de vreme, cele mai noi le avem salvate în folderul „Familie”, pe discul D.

Şi ceea ce părea să fie un lucru atât de simplu la început, s-a dovedit a fi chiar foarte complicat. Căci nu e uşor să alegi dintre sute de fotografii, pe cele care să spună o poveste emoţionantă, aşa cum nu e simplu nici să spui ceva care să ungă sufletul mamei peste ani.  Târziu, în noapte, cu ochii plini de lacrimi de recunoştinţă, am reuşit să selectăm cele 40 de poze care aveau să scrie povestea celei mai dragi fiinţe din viaţa noastră. Aranjarea în pagină şi editarea au fost o joacă de copii.

Mam’mare mâna porcii la jir de multă vreme. Trecuse de mult de miezul nopţii şi începusem şi noi a simţi oboseala. Doina a înţeles, în sfârşit, deosebirea dintre un cadou banal şi o carte cu personalitate. S-a hotărât ca a doua zi să facă şi o carte pentru copil şi să culeagă pozele direct de pe contul lui de facebook, pentru că, din punct de vedere tehnic, se poate.

Am adormit amândouă, în aceiaşi cameră, în acelaşi pat, ca în copilărie. Şi am visat împreună. Visul unei nopţi de iarnă.

Articol scris pentru proba 25 SuperBlog 2019

Sponsor:

Publicat în Superblog 2019

Când vine şeful cel mare

La noi în firmă nu se schimbă nimic. De zece ani, acelaşi decor. Femeia de serviciu îşi face treaba a lehamite, fără nici cea mai mică tragere de inimă. Covoare ponosite, geamuri murdare, miros de mucegai, o dezordine cu care ne-am obişniut.

Trag uşa masivă din lemn şi simt cum o adiere de parfum plăcut îmi inundă nările. Geamurile strălucesc de curăţenie, ba chiar au apărut şi câteva muşcate albe şi roşii, care au schimbat cu totul atmosfera. Colegii par mai preocupaţi ca de obicei şi pe birourile lor e ordine. Au dispărut chiar şi nişte cutii în care depozitam documente mai vechi, un fel de arhivă improvizată. Vlad se îndreaptă grăbit spre sala copiatoarelor, deşi, oficial, nici nu începuse programul.  Strig la el:

– Vlad, Vlad, ce se întâmplă aici ? Ce-i cu agitaţia asta ?
– Vine şeful, şeful cel mare.
– Şeful cel mare ? Ăla din Anglia ? Boss-ul ?
-Exact ! Şi nu vine singur, ci cu echipa.
-Închide firma ? Ne concediază ? Nu-i mulţumit de noi ?
-Nu. Vrea să ne cunoască !  În cei zece ani n-a venit niciodată.  Acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, cică vrea să ne cunoască şi să ne mulţumească pentru munca noastră.
-Adică, ne premiază ? am izbucnit eu fericită.
-Se poate ! Hai, du-te sus ! O să ai de lucru !

Sus, adică la direcţiune. La etaj, alte schimbări îţi spuneau că ceva cu adevărat important o să se întâmple. De cum intru pe uşă, doamna Geta, îmi spune ferm:

-Te vei ocupa de oaspteţii noştri !  Vorbeşti bine engleza, orice te-ar întreba ai răspunsurile la tine, în plus, ne-ai demonstrat de atâtea ori că eşti o bună organizatoare. Ai două zile la dispoziţie să pregăteşti un plan cu care să-i dăm pe spate. Vor fi 15 persoane de la ei şi 15 de la noi. Nu vor sta decât trei zile, aşa că nu vreau să plece de-aici nemulţumiţi. Ai buget nelimitat, însă asta nu înseamnă că trebuie să aruncăm banii pe chestii inutile. Iată aici faxul cu data şi ora sosirii, data şi ora plecării şi numele fiecăruia dintre ei. Când am ieşit din birou, eram îngrijorată şi în cap îmi răsuna doar termenul, „două zile”.

M-am trântit pe scaun, am luat poziţia „Gânditorului de la Hamangia” şi răsfoind agenda de lucru, mi-am notat sarcina: „Delegaţie compusă din 30 de persoane. Program pentru trei zile.”

Am citit faxul şi am început să planific.

Ziua 1:

ora 9: -De adus invitaţii de la aeroport.

Voi folosi microbuzul firmei, e destul de încăpător şi se strecoară repede prin traficul din capitală, dar tot o să-mi ia vreo oră până voi ajunge cu ei la sediu.

ora 10-11 -Mic dejun.

Sun la firma noastră preferată de catering, le explic despre ce e vorba şi ei mă asigură că vor veni cu ceva woow.

ora  11-12 -Se va discuta planul pentru cele trei zile şi vom face cunoştinţă cu ei.

Cad pe gânduri. Unde să-i duc după ora 12 ? Străzile Bucureştiului sunt blocate de buldozere şi picamere, e praf şi multă poluare, aşa că renunţ la idee. Mai bine undeva, la munte. Aer curat, creiere oxigenate, creşte nivelul de serotonină şi prin urmare şi buna dispoziţie. Peisaje montane, care să-ţi bucure sufletul şi o lume primitoare şi amabilă. Da ! Ştiam exact unde găsesc cea mai bună cazare din Poiana Braşov, doar fusesem de atâtea ori la Royal Boutique Hotel. Mă simt acolo ca acasă, sunt fana bucătăresei şi iubesc personalul întotdeauna amabil şi zâmbitor, a căror uniforme de gală, îmi amintesc de cavaleria de odinioară. În plus, nici nu-i nevoie să caut vreun salon de evenimente în Braşov, căci la Hotel  Royal au tot ce-mi trebuie pentru a le face oaspeţilor mei o şedere reuşită. Sun la 0731.909.663 şi mă rog să găsesc camere libere. Găsesc ! Uraa ! Asta-mi rezolvă 99% din probleme. Mă simt uşurată. Hotelul e curat şi plăcut, iar de la balcon ai o privelişte minunată. Sigur vor reveni aici cu familiile.

Ora 12-15: Călătorim spre Poiana Braşov şi ne cazăm la Royal Boutique Hotel, unde vom lua masa.

Ora 16-21: Vizităm Braşovul, care e la o aruncătură de băţ, ne facem poze în Piaţa Sfatului, ascultăm orga din Biserica Neagră, ne strecurăm pe „Strada Sforii”, urcăm la cele două Turnuri, facem o vizită vechilor bastioane şi apoi ne întoarcem pentru o cură de aer curat. Seara, stăm la un grătar încercând să ne cunoaştem mai bine, la un pahar de vin fiert cu scorţişoară şi alte mirodenii, cum numai cei de la Hotel Royal ştiu a face.

Ziua 2:

Ora 9: Mic dejun.

Ora 10-12: Şedinţă de lucru  (prezentarea echipei din Anglia). Nu am emoţii. La hotel, există personal care se ocupă cu logistica. Au tot ce le trebuie pentru a organiza o astfel de manifestare: ecran de proiecţie a materialelor de pe laptop, microfoane, staţie de amplificare, tot.

Ora 12-Prânzul.

Ora 13-15: Şedinţă de lucru (prezentarea echipei noastre, a rezultatelor, bla, bla, bla).

Ora 16: Excursie la Castelul Bran, aflat la jumătate de oră de mers cu maşina de Poiana Braşov. Toţi străinii sunt entuziasmaţi de povestea Contelui Dracula. O să le spun despre Vlad Ţepeş şi despre familia regală a României. Vor pleca cu amitiri memorabile şi cu o pagină din istoria României învăţată.

După cină, vom juca biliard, darts, cine doreşte se va putea relaxa la saună, ori va putea face o plimbare prin staţiune, bucurându-se de privelişte.

Ziua 3

ora 9: Micul dejun.

ora 10-12: O scurtă şedinţă, unde se vor trage concluziile întâlnirii.

ora 12: Prânzul. Sărmăluţe, plăcinte, ciorbă de perişoare şi clătite cu dulceaţă bio. Aperitive cu brânză în coajă de brad, ouă umplute, pastramă de vânat, slăninuţă cu ceapă roşie. Toate, stropite cu vin de casă şi alte licori autohtone.

Ora 13: Excursie la Cetatea Răşnov, care e doar la 15 minute de Poiana Braşov. E în topul celor mai frumoase 10 cetăţi ale lumii, aşa că îi voi surprinde din nou într-un mod plăcut. O să-şi poată lua suveniruri de la buticurile din Râşnov, pentru a le adăuga celor achiziţionate de noi, de la recepţia hotelului. Avem noroc. În perioada asta se desfăşoară „Festivalul de Film şi Istorii Răşnov”, poate prindem şi un film istoric.

Ora 17: Ne reîntoarcem la hotel, unde luăm cina un pic mai devreme. Ne despărţim la un păhărel,  apoi oaspeţii noştri vor pleca către aeroport, prin serviciul de transfer al hotelului. Echipa din România va continua petrecerea până în zori. Propun o partidă de paintball. Am să aduc de la Bucureşti vopsea şi arme cu aer comprimat. Pădure avem din belşug la Poiana Braşov.

Zbârnâitul telefonului mă scoate din transă. E Geta. Mă întreabă dacă mi-a venit vreo idee, că s-a cam dus ziua. Îmi iau agenda şi fug în biroul ei să-i prezint planul.

Ce ziceţi ? O să fie bine ?

Artricol scris pentru Super Blog 2019

Sponsor:

Publicat în Superblog 2019

De răceala asta, am vorbit cu mama la telefon

-Alo, aloo, mama, mă auzi ? Da dragă. Nu, nu-i  nicio greşeală. Sunt eu, doar că-s răcită bocnă şi nu pot vorbi prea bine. Cum ?!  Dacă am luat medicamente ? Îhî…mda, cum să nu, o sacoşă plină. Ce-am luat ? Cum, ce-am luat ?  Tot ce-am văzut prin reclamele de la televizor şi ce mi-au mai zis fetele de la serviciu. Da, da, si antibiotic, desigur. Cum ? Nu trebuia să iau antibiotic ? De ce ? Ce face ? Scade imunitatea şi mai mult ? Leucocitele nu mai pot lupta ? Dar, ce-s leucocitele şi cu cine trebuie să lupte ele ?  Aaa, sunt ca nişte soldaţi ai organismului, care luptă cu intruşii de orice fel, pentru a apăra organismul de invaziile nedorite. Sunt albe şi se hrănesc cu vitamina C. Îhî,  mda…am înţeles.  Dacă am luat vitamina C ?  Nu, n-am luat !  Dar în halul în care sunt,  nici nu mă pot duce să-mi iau. Cum ? Să-mi comand de la o farmacie online ? La asta nu m-aş fi gândit vreodată. Există şi aşa ceva ?!  Îmi trimiţi pe WhatsApp un filmuleţ cu Alina şi prietenul ei, de la Farmacia La Preț Mic. Ai fost şi tu şi-mi confirmi că-i adevărat. Ţi-ai luat o mulţime de medicamente şi nu numai, la cel mai mic preţ.  Ok, bine, mă uit.

Da, e super, se pare că aici chiar găsesşti vitamine la pret mic. O să-mi comand şi eu ! Dar până-mi vin medicamentele ce să fac ? Ceai cu lămâie ? Da, am ceai, fireşte ! De care ? De măceşe ? Nu ştiu sigur. O să mă uit. De tei, nu-i bun ? A, e bun. Bine. Sigur am de tei.  Da, mamă, am şi miere de albine. Să fac şi o baie fierbinte la picioare ? Bine !  Cu ce ?  Cu sare !? Ha, ha, mă faci să râd. Ce treabă are sarea cu răceala ? Grăbeşte vindecarea…i-auzi ! Cum ? O cană de sare grunjoasă la un lighean cu apă şi să stau cu picioarele în amestecul ăsta timp de 10-15 minute, apoi să-mi pun şosete groase şi să-mi beau ceaiul. Am înţeles ! Dar, eu nu pot să dorm cu şosete în picioare. Cum ? Să fac abstracţie de ele. Nu cred c-o să pot. Apa cu sare e bună şi pentru inflamaţia din gât ?  Păi cum fac ? Iau cu cana din ligheanul în care mă spăl pe picioare şi beau ? Câh ! A, nu ? Dar cum ? Pun două linguriţe de sare într-un pahar cu apă călduţă şi fac gargară ? Ei, aşa da ! Şi să consum multe fructe şi legume şi supă de pui. Ok!  Pe vremea ta nu erau atâtea medicamente. Ştiu, mi-ai mai spus asta. Şi eraţi mai sănătoşi. Da, am mai auzit-o şi pe asta. Acum urmează să-mi povesteşti cum te duceai tu pe dealuri să culegi plante medicinale, vara, când soarele dogorea pe cer, nu-i aşa ? Îmi zici poveştile astea de fiecare dată când răcesc. Mamă, astăzi lumea s-a schimbat, nu mai avem timp să umblăm pe coclauri după buruieni de leac, avem alte treburi de făcut. În plus, e multă poluare, mâncăm hrană nesănătoasă, ţinem diete, ca să fim la modă şi suntem stresaţi de tot ce se-ntâmplă în jurul nostru. Toate astea ne slăbesc organismul. Înţelegi ? Cum ? Vitamina C mă apără împotriva a tot ce am zis eu mai devreme ? Iei şi tu de multă vreme. Mi-ai mai spus, dar nu te-am ascultat ? Posibil !  Aşa procedăm toţi când ne simţim bine. Deschidem cu adevărat urechile sfaturilor, doar atunci când ne simţim rău. Îţi mulţumesc, mama! Pa !

Vitamina C, C de la Cristina, cum de nu m-am gândit ?

Articol scris pentru SuperBlog 2019

Sponsor:

Publicat în Superblog 2019

Din povestirile bunicului

Vremea de-afară m-a îmbiat să mă reîntorc în satul bunicilor. Ei nu mai sunt, dar casa şi grădina au rămas, deşi au alt proprietar. De câte ori trec pe-acolo, mă năpădesc amintirile, uneori şi lacrimile, dar, na…asta-i viaţa, suntem muritori şi trebuie să ne împăcăm cu ideea dispariţiei la un moment dat, a celor dragi.

Bunicul era un bun povestitor, mai ales în zilele de sărbătoare, când ne strângeam cu toţii la masa de unde nu lipseau vinul, friptura de purcel şi plăcintele cu brânză, pe care bunica le scotea din cuptor, cu o lopată lungă din lemn. Îmi amintesc cu plăcere aproape toate povestirile lui, pline de sfaturi şi spuse cu tâlc, în dulcele grai moldovenesc. Uneori le repeta, dar asta nu ne deranja, căci întotdeauna le spunea la fel şi-mi era drag să-l văd aşa vesel şi fericit, povestindu-ne amintiri din copilăria lui, asemenea lui Ion Creangă. Bunica se mai supăra uneori şi-i spunea: „Ia, mai taci măi bărbate, iar ai luat-o de la Adam şi Eva ? Mai taci, c-ai mai repetat asta de-o sută de ori.” Noi, nepoţii, protestam în cor să-l lase să spună, că ne plac mult poveştile bunicului.

Ne-a povestit odată, cum a întâlnit-o pe bunica, la o horă a satului. Era frumoasă foc, avea părul lung prins în cozi şi mijlocelul subţirel. Mirosea a flori de busuioc şi dansa, ca nimeni alta. S-a decis repede bunicul şi în două săptămâni au făcut nunta. Pe pământul primit moştenire, au ridicat împreună casa asta de care vă spun şi au fost binecuvântaţi cu cinci copii.

A muncit mult la casă, dar era mândru c-a ridicat-o cu mâna lui. Bunicul avea mâini de aur, era foarte priceput şi deosebit de îndemânatic. Pe vremea aceea nu existau materiale de construcții onlineaşa că, materia primă de bază era cărămida din chirpici, pe care o izola cu lână de oaie. Totul era adus de la târgul care se ţinea la oraş. Era acolo un negustor care vindea bârne din lemn, cuie, tablă şi tot ce-i mai trebuia omului la o construcţie. A plătit un tinichigiu care se pricepea la acoperişuri, să-i pună tabla pe casă şi, din nişte bucăţi de șipcă metalică să-i facă streaşina şi burlanele. Bunicul era strâns la pungă, nu arunca banii aiurea, deşi era un om înstărit şi ar fi avut de unde. Se uita atent la preţuri şi negocia cu toată lumea, exact cum fac azi cei de la Vindem-ieftin.roatunci când cumpără marfă din depozitele de materiale de construcții ale producătorilor ori ale importatorilor, pentru clienţii lor.

Curtea a pavat-o cu  piatră naturală adusă cu mâna lui de la râu, apoi a plantat tot felul de flori, de-ţi era mai mare dragul să le priveşti vara, când te îmbătau cu parfumul lor. Cercevelele uşilor şi geamurilor le-a făcut manual, cu gealăul, îmbinăndu-le cu un clei făcut din oasele animalelor. Numai sticla a cumpărat-o de la oraş. Dacă ar fi existat atunci tâmplărie PVC ADF şi ferestre ADF, n-ar mai fi durat atât de mult construcţia casei şi nici bunicul n-ar mai fi muncit atât de mult. Deşi, pe vremuri, nu exista  tencuială decorativă Weber, bunicul a făcut ca faţada casei să fie unică în sat, căci avea talent la pictură şi, cu ajutorul unui şablon a creat un model popular inspirat de pe catrinţa bunicii, de-au rămas toţi cu gura căscată de uimire, când l-au văzut proiectat pe cei doi pereţi de la intrare. Soba cu lemne, era poziţionată atât de bine, încât împrăştia în toată casa o căldură binefăcătoare. Nu găseai gresie ori faianţă de bucătărie ori de baie, ci doar podea din lemn, vopsită în vişiniu ori în verde închis, în funcţie de cameră, căci, am uitat să vă spun, casa era compusă din patru camere şi bucătărie, pentru că bunicul iubea copiii şi s-a gândit din timp să le pregătească locul urmaşilor. Baia era afară, căci nu se concepea să-ţi faci nevoile în casă. Beciul, sub casă, ca orice beci. O adevărată comoară, unde bunicii ţineau vinul, rachiul, gemuri, compoturi, brânzeturi şi carnea afumată.

Dacă ar fi existat pe atunci Casa de Comenzi Online Vindem-Ieftin.ro, ce recenzii video ar fi făcut bunicul, după primirea materialelor comandate. N-ar mai fi fost necesar să care cu căruţa de la târg toate cele de trebuinţă, iar reducerile făcute l-ar fi făcut să-i râdă mustaţa de bucurie şi să-şi frece palmele de satisfacţie. Ar fi făcut totul, cu materiale de înaltă calitate, astfel încât casa clădită de el să rămână urmaşilor urmaşilor lui, în veacul vecilor. De unde să ştie bietul bunic, că urmaşii vor pleca din sat, vânzându-i casa făcută de el cu atâta trudă ?

Cei cinci copii ai bunicului s-au împrăştiat în cinci zări diferite ale lumii, dar n-au uitat nicio clipă de unde au plecat şi, cu banii strânşi prin ţări străine şi-au ridicat case trainice în România, unde se vor întoarce la bătrâneţe. Oamenii s-au schimbat, obiceiurile s-au schimbat, materialele de construcţie s-au schimat şi ele, uşurându-ţi munca şi ajutând la creşterea calităţii vieţii.

Obişnuiţi să facă lucrurile bine, ca şi bunicul lor, nepoţii sunt acum la vârsta la care-şi construiesc casa. Pentru ei, totul e mult mai simplu. Intră pe site-ul Casei de Comenzi Vindem-Ieftin.ro, le transmit celor de-acolo necesarul şi, în câteva zile, primesc fix ce-au comandat la cele mai bune preţuri de pe piaţă. De ce ? Pentru că cei de la Vindem-Ieftin.ro negociază direct cu producătorii şi importatorii, cantităţi mari de materiale, obţinând discount-uri importante. Marfa le este adusă direct acasă, fără să mai suporte costuri de magazie, manipulare, transport etc.

Voi, cum faceţi rost de materiale de construcţie ieftine şi de calitate, la cele mai bune preţuri ? Dacă aţi descoperit ceva, spuneţi-mi şi mie, nu fiţi egoişti !

Articol scris pentru proba nr.8 din SuperBlog 2019

Sponsor:

 

Publicat în Superblog 2019

Descoperă şi tu circuitele turistice de la Christian Tour

Am ajuns la vârsta la care îmi dau seama că timpul nu prea mai e de partea mea, că mâine-poimâine plec din lumea asta fără să apuc să văd mai nimic din ea şi trebuie să profit la maximum de anii rămaşi, vizitând cât mai multe locuri. Acum, percep totul prin prisma omului care vrea să aprofundeze ce-a învăţat într-o viaţă, care vrea să vadă cu ochii lui şi să pipăie chiar, locurile în care s-a scris istoria, aşa că, îmi voi lua soţul şi vom pleca, rând pe rând, în câteva circuite culturale Christian Tour.

Nu ne punem prea multe lucruri în bagaj, am învăţat pe pielea noastră cât de inutile sunt unele obiecte, dar cu siguranţă nu au voie să lipsească actele, camera foto, banii şi câteva haine de schimb. Pregătirea pentru un circuit constă în munca de documentare, căci, da, asta îmi ia zile bune. Mi s-a întâmplat de multe ori să trec nepăsătoare pe lângă locuri care aveau o semnificaţie deosebită şi după ce ajungeam acasă să aflu că am fost acolo şi pur şi simplu nu le-am recunoscut ori, şi mai grav, n-am ştiut că există. Şi când te intorci de la capătul lumii şi afli că ai ratat să vezi ceva interesant, care a fost sub nasul tău, te oftici rău de tot, cel putin eu aşa fac.

Un blogger de turism, a tras cu urechea la discuţia dintre mine şi soţul meu, Geo, atunci când ne alegeam destinaţia pentru concediul din 2020, cică vrea să ştie care sunt criteriile după care ne alegem noi destinaţia. Iată o parte din stenograma convorbirii, doar primele 2000 de cuvinte. Atât i-am permis să asculte, deşi discuţia noastră a durat mult mai mult.

Cris: -Hai, alege ! E rândul tău ! Anul trecut am ales eu două circuite exotice Christian Tour şi ai văzut ce bine ne-am simţit. Oamenii ăştia chiar ştiu să-şi facă treaba. Se vede că au 22 de ani de experienţă. Au creat câte un drum spre fiecare vis al celor peste un milion şi jumătate de români care au ales să plece prin firma lor.

Geo: -Aşa e ! Stai liniştită, nici prin cap nu-mi trecea să aleg o altă firmă de turism. Am găsit deja un circuit grozav, la un preţ foarte bun. O să mergem pe urmele lui Ştefan !

Cris: -Care Ştefan ? Vecinul nostru de la etajul unu ?

Geo: -Nu, draga mea, pe urmele domnitorului Ştefan cel Mare. În Republica Moldova şi Ucraina sunt multe cetăţi foarte bine conservate şi o mulţime de oameni care vorbesc limba română, ceea ce ne va uşura conversaţiile. În plus, schimbul valutar ne avantajează. Cu bani puţini, o să ne permitem să facem o mulţime de lucruri.

Cris: -Sună interesant !

În imagine, Cetatea Hotinului. Sursa: istoria.md

Geo: -O să vedem Cernăuţiul. Mulţi români au făcut-o înaintea noastră: Florin Piersic, Sofia Vicoveanca, Ciprian Porumbescu, Mihai Eminescu, Aron Pumnul, Gala Galaction. E atmosferă boemă, cu mulţi studenti, o sa-ţi placă !

Cris: -Îmi doresc să văd şcoala elementară şi liceul unde a studiat Eminescu, statuia poetului, despre care am auzit că a fost batjocorită de atâtea ori, de duşmanii fraţilor noştri, cărora astăzi li s-au confiscat o mulţime de drepturi. O să iau la mine şi câteva cărţi cu versurile poetului, să le fac cadou copiilor din Bucovina.

În imagine, Cetatea Cameniţa Sursa: christiantour.ro

Geo: -E o parte din istoria noastră peste tot pe unde vom trece.  Dimitrie Cantemir, în „Descripţio Moldavie” şi Nicolae Iorga, în „Neamul romanesc în Basarabia” au descris foarte frumos Cetatea Hotinului, care seamănă cu Cetatea Neamţului şi cu Cetatea de Scaun a Sucevei. E una dintre cele „7 minuni ale Ucrainei”. La 15 Km. distanţă se află Cetatea Cameniţa, veche fortăreaţă de graniţă a polonezilor, rivala Hotinului de peste Nistru.

În imagine, Restaurantul „Meat and Justice” Sursa: Pagina de facebook a Restaurantului „Meat and Justice”

Cris: -Îmi doresc să savurăm ceva specific Ucrainei într-un loc deosebit, de care să-mi amintesc cu plăcere.

Geo:- O vom face la Liov. O să mergem la Restaurantul medieval „Meat and Justice”, unde o să vezi nişte spectacole interesante cu oameni ce ies dintr-o groapă, închişi în cuşcă. Decorul este format din elemente de tortură: cuşti, scaune de interogare, cătuşe, topoare, suliţe, închisori. Nota de plată vine şi ea într-un mod inedit, ţi-o aduce gâdele, aşa încât nici vorbă că poţi pleca de-acolo fără să achiţi consumaţia.  Aici, sloganul este: „No one can cook the meat better than the executioner”. Grătarul din mijlocul restaurantului şi cârnaţii tăiaţi cu ghilotina, sigur n-o sa-i uiţi niciodată.

În Liov, o să mergem şi la High Castle Hill, de unde vom putea admira întreaga zonă.

Sursa foto: christiantour.ro

O să cunoşti câte ceva din viaţa şi tradiţiile Huţulilor, când o să vezi Muzeul din satul Verhovyna, considerat capitala Huţulilor.

Cris: -Geo, dar pentru romantica din mine n-ai găsit nimic ?

În imagine, Tunelul iubirii. Sursa: christiantour.ro

Geo: -Pentru romantica din tine, vom merge la Tunelul iubirii, unde vom face nişte fotografii inedite. Natura a creat aici un peisaj superb, pe o porţiune de cale ferată, care este încă funcţionabilă. Vom vizita Castelul Lubart, ce ocupă locul I între cele „7 minuni ale Ucrainei”. Datează din sec.XII şi aici vom putea să admiram expoziţii de artă, colecţii de arme vechi, Muzeul Clopotelor şi Muzeul Cărţilor.

Sursa foto: christiantour.ro

Cris: -Şi ce altă cetate o să mai vizităm ?

Geo:-O bijuterie medievală, Cetatea Soroca, aflată pe malul Nistrului. Ghidul şi directorul cetăţii, domnul Nicolae Bulat, este un personaj nemaipomenit. Aşa cum o să auzi istoria spusă de dânsul, n-o s-o mai auzi spusă de nimeni. Merită să-l vezi şi să-l asculţi.

Cris: -Mi-ar plăcea să văd ceva inedit, ceva ce n-am mai văzut până acum. Crezi că o să găsim în acest circuit ?

Geo: -Din belşug !  Ce zici de nişte fortificaţii, mănăstiri rupestre, lăcaşuri de cult, locuinţe şi băi din perioada tătaro-mongolă, reunite sub numele de Orheiul Vechi ? Vom putea să le vizităm, să vedem cum trăiau oamenii şi să ne facem câteva fotografii interesante.

Sursa foto: christiantour.ro

În fotografie, se poate observa că dealul prezintă un fel de ferestre. Fiecare „gemuleţ”, are în spatele său  o încăpere săpată în piatră doar cu ciocanul şi dalta.

Interiorul unei lăcaş rudimentar de la Orheiul Vechi

Dar de Aleea Scriitorilor, din Chişinău, atât de cunoscută de toată lumea românească ?

Ce să-ţi mai spun despre oraşul subteran, care adăposteşte adevărate comori ? Cricova. Aici, purtat de un trenuleţ, vizitezi galeriile, deguşti şampania, te plimbi prin cele mai frumoase săli, în care au fost oameni importanţi ai lumii. De aici, s-au luat decizii importante pentru întreaga lume şi tot de-aici, poţi să-ţi cumperi produse despre care a căror calitate nu ai niciun dubiu.

    Colecţia fostului Preşedinte, Traian Băsescu

Sursa foto: christiantour.ro

Ţi se explică cum se face şampania, cât trebuie să stea la maturat, cum se întorc sticlele manual, în fiecare zi. Te plimbi pe străzile semaforizate cu nume de vinuri, mirându-te cât de mari sunt butoaiele în care se păstrează licoarea parfumată. În Chişinău, se fac cele mai bune bomboane, la fabrica „Bucuria”. O să poţi alege dintr-o mulţime de sortimente !

Cris: -Acum am înţeles care a fost cel mai important criteriu în alegerea  circuitului: pasiunea ta pentru vinurile bune.

Geo: -Recunosc, a contat !  O să degustăm şi vinul de la Castelul Mimi, depănând amintiri la Masa timpului.

Cris: -În tot acest circuit n-am întâlnit nimic despre literatura rusă, n-o să vizităm chiar nimic, în sensul ăsta ?

Geo: -Cu siguranţă o să vedem la Odessa, o zonă multiculturală, unde o să găsim adunate la un loc bulevarde italieneşti, cafenele franţuzeşti, mâncare grecească şi străduţe albaneze. Aici o să vizităm palatul celui care a scris „Război şi Pace”, „Ana Karenina” etc.,  preferatul tău, deh,  Lev Tolstoi. Dacă mă întrebi pe mine, un uşuratic, care s-a umplut de boli venerice pe la Bucureşti. O să vizităm Muzeul de Artă  (cunoscut şi sub numele de Palatul Naryshkin-Potockoi) şi bineînţeles şi pe cel de literatură (cunoscut ca Palatul Prinţului Gagarin). Şi, ca s-o trag iarăşi pe turta mea, vom merge şi la  Muzeul Cognacului. O să vezi acolo cum se fabrică şi cum se degustă această licoare, atât de iubită de ruşi.

În imagine, Opera din Odessa. Sursa: christiantour.ro

Cris: -Nu vizităm şi Cetatea Albă ? E, totuşi, una dintre cele mai importante cetăţi din Ucraina, din câte ştiu eu, foarte bine conservată.

Geo: -Cum reuşeşti tu să anticipezi totul. În ultima zi a circuitului, o să vedem staţiunea Zatoka, un fel de Mamaia de pe la noi. Este capătul râului Nistru, căci aici, el se varsă în Marea Neagră. O să mergem şi la Cetatea Albă, care era considerată, alături de Cetatea Chilia (situată la Gurile Dunării) „poarta creştinătăţii” sau „plămânii Moldovei”. Avea rolul de a stopa  expansiunea otomană. Mehmed al-II-lea, spunea în anul 1462: „atâta timp cât Chilia şi Cetatea Albă sunt ale valahilor şi Belgradul sârbesc e al ungurilor, noi nu vom putea învinge cu totul pe ghiauri”. Şi totuşi, la 5 august 1484, Bayazid al-II-lea reuşeşte s-o ocupe, în timpul domnitorului Ştefan cel Mare.

Sursa foto: romaniabreakingnews.ro

Fiind întinsă pe circa 9 hectare, cetatea este destul de bine conservată. Aici vom putea admira Turnul cu Pisanie, Turnul Prafului de Puşcă, Turnul cu Caturi, Turnul Neamţului, Turnul Slujnicei şi Turnul Porţii de Intrare, pe care stă mândră stema Republicii Moldova.

Iar după cele 10 zile de turism cultural intensiv, o să revenim la muncă, pentru că trebuie să producem banii necesari următorului circuit.

-Cris: -La muncă ? O, nuuuuu !

Articol scris pentru proba nr.5 SuperBlog 2019

Sponsor:

Publicat în Superblog 2019

Există viaţă fără cafea ?

Cum am putut să uit că nu mai am niciun gram de cafea în casă, m-am lăsat descoperită chiar azi, când se anunţă o zi în care o să am musafirii de la ANAF pe cap. Şi nici părul nu vrea să stea aranjat, iar ochii, o, Doamne ! Cearcănele-mi atârnă până la brâu. Nici nu pot să mă mai uit în oglindă. Dacă trec cu bine şi de ziua de azi, promit să trăiesc 100 de ani ! Ies din bloc, trântind uşa a lehamite şi mă îndrept ţintă câtre job, în speranţa că voi găsi acolo licoarea care mă face fericită. Dacă nu-mi beau cafeaua de dimineaţă, pur şi simplu nu pot funcţiona, mă gripez, nu dau nici înainte, nici înapoi. Nu mai trage mintea. În loc de gură, îmi creşte un bot cât toate zilele şi nimeni nu-mi mai poate intra în voie, facă orice-ar face. Nu contează ce fel de cafea e, că-i din boabe proaspete, cappuccino, nes, cu sau fără lapte, orice, există o varietate de cafele, dacă-mi iau doza zilnică de energie, mă transform ca prin farmec dintr-un zombi, într-o tipă veselă, drăguţă, amabilă şi empatică cu semenii.

Ajunsă la muncă, mă îndrept ţintă către bătrânul aparat de făcut cafea, care tuşeşte zdravăn când îşi termină treaba şi de la care trebuie să aştept chiar şi un sfert de oră până obţin o cafeluţă călduţă. I-au mai căzut unele părţi componente, dar încă-l mai folosim. Însă, stupoare !  Aparatul nu mai era acolo unde-l ştiam cu o zi înainte. L-am căutat prin toată firma, inclusiv în baie. Nimic ! Simţeam că m-au inundat valuri, valuri de căldură, iar punga de cafea desfăcută, rămasă acolo, nu putea să-mi spună nimic.

Un tip cu un pachet voluminos, îmi face semn să-i deschid. Îl ajut fără niciun entuziasm.

-Bună dimineaţa, sunt de la firma de curierat şi am pachet pentru dumneavoastră. Scoate o hârtie şi întreabă dacă e la S.C. Sotosoft S.R.L., după care îmi dă un fel de scaner, pe care trebuia să semnez de primire cu un pix ce-i atârna de aparat. Văzându-mă nedumerită, a mai adăugat: „e un colet de la firma  magazin online magNET.ro, care a fost achitat.”

Până la începerea programului mai era vreo jumătate de oră, aşa că m-am apucat să desfac coletul, deşi nu era treaba mea. După ce-am îndepărtat ambalajul, am tras un chiot de bucurie de s-au zguduit pereţii firmei. Din cutie a răsărit espressorul automat Philips cu tehnologia LatteGo, o mândreţe de aparat.

L-am luat în braţe, ca pe-un copil şi l-am sărutat. I-am mulţumit telepatic şefului, că s-a gândit, în sfârşit, să schimbe vechiul aparat de cafea, care de-acum devenise şi periculos de utilizat, cu această minunăţie dotată cu display LCD.

E foarte uşor de folosit, e intuitiv,  n-ai nevoie să citeşti pagini întregi dintr-o carte tehnică. E ca un telefon mobil cu  câteva aplicaţii. Vrei un cappuccino, o cafea sau un espresso ? Nimic mai simplu !

L-am alimentat cu cafea măcinată (boabe n-am avut la dispoziţie, deşi aş fi vrut să văd râşniţa la lucru), căci de-acum începuseră să apară colegii şi nu puteam să-i aştept cu masa goală. Ştiţi, ador să-mi beau cafeaua împreună cu ei !  Sunt atât de simpatici atunci când ne adunăm la o cafeluţă, spun glume, povestesc tot felul de întâmplări amuzante, sunt ei înşişi ! E adevărat că îmi place uneori să-mi savurez cafeaua singură, golindu-mi mintea de orice conţinut, ori dimpotrivă, făcându-mi tot felul de planuri, dar eu sunt o fire sociabilă şi cel mai mult îmi place să-mi beau cafeaua cu cineva. Cu soţul, cu familia, cu colegii, cu prietenii, nu contează, căci cea mai bună cafea este cea vorbită.

Mi-am revenit complet, aşa încât atunci când s-au adunat toţi le-am prezentat espressorul. Cineva s-a oferit să meargă la magazin după lapte. Aşa am văzut ce spumă de lapte fină cu LatteGo face, datorită camerei de spumare. Unele doamne, care au probleme cu inima, au zis că  ajustează cantitatea de cafea şi de lapte,  pentru a obţine o cafea mai slabă, alţii au zis că ajustează concentraţia şi aroma băuturii. Espressorul a mulţumit pe toată lumea, căci se face personalizare la o atingere de buton

La sfârşitul programului, mi-a luat doar câteva minute să-l curăţ, pentru că unitatea de preparare este detaşabilă.  Şi pentru că sunt o fire practică, mi-am luat cartea tehnică acasă, pentru că bănuiam eu că mai are el câteva chichiţe care trebuie descoperite şi exploatate, că de aia le-a pus producătorul acolo. Aşa am aflat despre filtru de apă AquaClean, care ne asigură că nu avem nevoie de detartrare până la 5000 de ceşti, de râșnița ceramică, care are 12 trepte de lucru, cu ajutorul cărora putem obţine cafeaua cât de fină ne-o dorim şi care care garantează 20000 de ceşti din cea mai bună cafea, fără a se uza.

De azi am devenit fan cappuccino. Bănuiţi de ce ?  🙂

Că spumă albă şi cremoasă ca a sa, n-am mai văzut la nimenea. Pam. Pam.

Articol scris pentru nr. 4 a concursului SuperBlog 2019

Sponsor:

Publicat în Superblog 2019

Amintiri de la primul meu zbor cu avionul

Tu cum te-ai simţi dacă ai pune mâna pe un bilet de avion în valoare de 19 Euro, care să te ducă până la Milano ? Nu-i aşa că ai pleca imediat ? Păi, cu 19 Euro nu te duci nici de la Bacău la Suceava cu trenul, darămite să ajungi la Milano, cu avionul ? Să zbori trebuie să fie nemaipomenit, numai păsările cerului sunt demne de aşa o performanţă. V-aţi prins ! Astea erau gândurile mele înainte de prima călătorie cu avionul, care, fie vorba-ntre noi, a venit destul de târziu în viaţa mea. O prietenă m-a sfătuit să caut oferte la low-cost şi să plec, să văd lumea. Iar eu, făcând obrazul gros, m-am autoinvitat la ea. I-am spus că nu contează, pot dormi şi pe jos la o adică, doar să mă primească pentru câteva zile, să vizitez Milano. A înghiţit în sec, cred că în viaţa ei nu mai sfătuieşte nimic pe nimeni. Biletul de avion era peste două luni, aşa că avea timp să se răzgândească, dar ştiam bine că n-o va face.

M-am pregătit temeinic pentru vizita asta. Am citit zeci de  bloguri de turism în care apărea cuvântul Milano şi ajunsesem să cunosc, la nivel teoretic, tot ce se poate despre acest oraş. Ce poţi vizita, unde se poate mânca ieftin şi bine, cum poţi să-ţi petreci timpul liber. Ba chiar m-am apucat să învăţ şi vocabularul elementar al limbii italiene, pentru a-i putea înţelege pe localnici. N-am citit însă nimic despre călătoria cu avionul, nu m-a preocupat cu ce mă întorc acasă, cum stă treaba cu bagajul şi alte chestiuni de care aveam să mă izbesc cât de curând. Nu mi-am luat prea mulţi bani la mine, însă am avut inspiraţia să-mi pun cardul în poşetă.

Cu o zi înainte de plecare mi-am făcut bagajul. O geantă imensă în care am burduşit o mulţime de borcane de dulceaţă, compot, zacuscă,  jumări, murături, o fleică uriaşă de carne de porc afumată, vreo doi litri de vin dintr-ăla bun şi o sticlă de palincă de pere, că deh, nu era să mă duc în vizită cu mâna goală. Cealaltă geantă era cu lucrurile de care aveam, n-aveam nevoie, să fie acolo, să nu trebuiască, ştiţi voi ! Mi-am închipuit, în prostia mea, că-i ca la tren. Te urci cu câte parponiţe vrei, indiferent câte kilograme au şi avionul te duce neică până unde vrei, că doar am dat 19 Euro, nu ?

În aeroport am ajuns cu trei ore înainte de decolarea avionului, adică la ora două noaptea. Ziceam că n-o să-mi pese, dar uite că acum mă simţeam cumplit de obosită, deşi băusem vreo câteva cafele destul de concentrate. Mâinile mi se lungiseră nefiresc de mult, de la greutatea bagajelor pe care le târam după mine. Îi priveam pe cei care aveau trolere ieftine cu invidie. Nu puteam să-mi  fi cumpărat şi eu unul ? Acum era deja prea târziu. Eram complet derutată, nu ştiam încotro trebuie s-o iau spre avion. Noroc cu un domn drăguţ, de la securitate, care m-a văzut aşa, mai de la ţară şi m-a întrebat unde vreau să merg. I-am arătat biletul şi am zis plină de mândrie: „la Milano”, de parcă în afară de mine, nu mai călătorise nimeni la Milano, niciodată. M-a privit cu compasiune şi mi-a spus că ar fi bine să renunţ la bagajele astea voluminoase, să le las acolo până la întoarcere, pentru că transportul lor mă va costa foarte mult. Nu-mi venea să cred. După ce le cărasem atâta drum, rupându-mi mâinile cu ele ! Cum să le las acolo şi să mă duc la prietena mea fără nimic ? În ruptul capului ! La urma urmei, cât poate să coste, dacă biletul de avion a fost 19 Euro ? Câţiva euro, acolo ! Deh, ce mai contează câţiva euro în plus, dacă peste câteva ore aveam să fiu la Milano ?

-Lăsaţi, mă descurc eu cu bagajul, am zis, făcând o grimasă ce se dorea un zâmbet.

-Cum doriţi !  Biroul dumneavoastră de check-in este al doilea din dreapta. Succes !

Biroul de check-in ? Ce-o mai fi şi ăsta ? Şi de ce trebuie să trec pe la un birou, când ar trebui să urc într-un avion ? Ajung în dreptul uşii indicate şi mă aşez la coadă.  În faţa mea, un domn elegant, cu două bagaje de mână Wizz Air, unul mai mic şi unul, un pic mai mare, îmi spune din nou ceea ce auzisem cu câteva minute mai înainte. „Când călătoriţi cu Wizz Air, bagajul de mână nu trebuie să cântărească mai mult de 10 kg., iar dimensiunea sa să nu depăşească  40x30x20 cm. Dumneavoastră nu vă încadraţi nici la bagaje de cală cu genţile astea ! Se vede clar că depăşesc 23 de kg, şi nu vor trece prin cadrul de 55x40x23 cm. Ar trebui să faceţi repede o selecţie doar a lucrurilor de care aveţi neapărată nevoie şi celelalte, să le lăsaţi aici, la „Bagaje de mână”, vă va costa mult mai ieftin. Oricum, nu veţi putea urca cu ele, poate doar cu taxe foarte mari, de peste 75 de euro pentru fiecare bagaj”.  Toate ca toate, dar când am auzit de peste 75 de euro pe bagaj, m-a luat o stare de leşin şi m-am îndreptat rapid spre o bancă, unde să-mi pot face un triaj decent al lucrurilor. Mi-am oprit foarte puţine obiecte, cred că nu aveam nici măcar 5 kg., restul lucrurilor le-am lăsat la aeroport până la întoarcere. Am plătit taxa de depozitare pentru o săptămână şi am trecut la pasul 2: controlul de securitate. Am pus pe o tăviţă tot ce ar fi putut să sune la detectorul de metale. Aici a mers foarte uşor şi am trecut repede în zona magazinelor duty free. Mi-au făcut cu ochiul o mulţime de lucruri, dar preţurile acestora, mi-au tăiat orice elan. Am ajuns, în sfârşit la poarta de îmbarcare, aşteptând cu biletul şi actele să urc pentru prima dată în avion. În stomacul meu, cineva forma nişte noduri mari, din alea marinăreşti, pe care trăgea până la gât şi înapoi. Teama de înălţime, de zbor, emoţia primei decolări m-au ţintuit pe scaun aproape fără suflare cele două ore şi 23 de minute, cât a durat zborul. La Milano, mă aştepta prietena mea. Mi-a spus că e mult de mers până la ea, aşa că ar trebui să ne grăbim. Pe drum, i-am povestit cum am renunţat la bagaj, lăsând bunătate de mâncare şi băutură în ţară. S-a distrat copios, aşa cum o fac şi eu acum, când îmi aduc aminte. La întoarcere, am găsit un bilet cu 136 Euro şi asta doar pentru că am avut mare noroc.

Articol scris pentru proba nr.3 a concursului Superblog 2019

Sponsor:

Publicat în Superblog 2019

Amintiri cu record de viteză

Era o vreme mohorâtă, de toamnă. Din pricina gerului căzut peste noapte, şoseaua prinsese o pojghiţă uşoară de gheaţă. Traseul pe care îl parcurg de câteva zile, nu e deloc uşor, e cel pe care se organizează Raliul Moldovei Bacău şi despre care v-am vorbit aici.

Dragostea mea pentru maşini şi pentru condusul cu viteză, se datorează în mare măsură acestei frumoase competiţii care se desfăşoară an de an la Moineşti. Am avut ocazia de-a vedea interiorul unei maşini de curse, de-a vorbi cu piloţii şi copiloţii, de-a mă fotografia cu ei şi de-a învăţa o mulţime de şmecherii utile în mânuirea volanului. Mentorul meu a fost, este şi va rămâne domnul Titi Aur, cel cu care am luat şi câteva lecţii de conducere defensivă. A câştigat 51 de raliuri şi de opt ori a fost Campion Naţional al României. Este adeptul derapajelor şi fan al aderenţei scăzute. Cu dumnealui în maşină, aş avea curaj să merg şi pe lună. De această dată, l-am rugat să-mi fie copilot, în încercarea mea de-a depăşi recordul de 6 minute şi 58,6 secunde stabilit de pilotul Niki Lauda, la volanul unui Ferrari 312T, pe celebrul circuit de la Nurburgring, Germania.

Sună cineva la uşă. Deschid. E domnul Titi Aur, punctual ca de obicei. Îmi întinde bucuros o cască de protecţie. O iau şi-i mulţumesc. Nu e un tip prea vorbăreţ. Pentru el, vorbesc faptele.

-Să mergem ! Ai vazut traseul ? Ai reuşit să-l cunoşti şi să te împrieteneşti cu el ? Ai pregătit dictarea ?

-Da, e plin de curbe periculoase, însă peisajul e grozav.

-Ai dreptate !  Dacă reuşeşti aici, vei reuşi şi în Germania. Pista de la Nurburgring are 33 de curbe la stânga şi 40 la dreapta, mult mai strânse decât astea de-aici.

Am ieşit afară, unde ne aştepta, gata ca un cal de curse la potou, noua Honda Civic Type R, o adevărată bijuterie pe patru roţi, gata oricând să muşte asfaltul, sub mâinile pricepute ale pilotului. Domnul Titi Aur, a analizat-o cu ochiul expertului, declarându-se satisfăcut.

-Fi atentă, mi-a spus, asta nu-i o jucărie, atinge 272 km/h şi accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 5,8 secunde, trebuie să ai mare grijă cum o conduci, să fi foarte sigură pe tine. Nu vreau să te sperii, maşina e foarte sigură, e dotată cu tehnologii de siguranţă de ultimă generaţie, dar pe acest circuit s-au întâmplat şi o mulţime de accidente, care nu s-au sfârşit deloc bine. Am înghiţit în sec. Ştiam că e greu, dar în interiorul meu îmi doream atât de mult să reuşesc, încât nu mai conta nimic altceva.

-Interiorul este inspirat din motorsport, scaunele sunt confortabile, realizate dintr-un material tactil.  Ai cadrane de bord clare şi uşor de citit şi un sistem multimedia de ultimă generaţie. Am mai văzut modelul ăsta la Honda România, dar până acum n-am pilotat niciunul. O s-o facem azi, împreună. Hai, să-i dăm drumul !

-Am selectat modul „Comfort” şi am pornit uşor, printre blocuri, până la ieşirea din oraş. Maşina torcea ca o pisică, strecurându-se cu uşurinţă peste tot. Porţiunea ce ne-a mai rămas până la primul centimetru al pistei, am parcurs-o în modul „Sport” şi abia când am ajuns la baza pistei, am ales modul „+R”, orientat spre pilotaj. E o maşină cu triplă personalitate, foarte versatilă, care se adaptează din mers la tot ce ţi-ai putea dori. Până aici, copilotul meu s-a declarat mulţumit.

-Cred, zise el, ca pentru sine, că am un prieten care are o Honda Civic de vânzare. Am să-l întreb cu cât o dă, ca să nu mai trebuiască să răsfoiesc atâtea oferte Honda, prin cataloage. Un elev de-al meu, de la Academie, ar merita aşa ceva, are potenţial şi talent. Într-o zi, simt c-o să-mi ia locul.

-Gata cu joaca ! Pornim ! 3,2,1 ! Start ! Baftă să fie !

Mi-au transpirat palmele pe volan. Îl ţineam atât de strâns, încât nu mi l-ar mai fi putut smulge nimeni. Nu vedeam decât traseul, pădurea o luase de mult la fugă, cu toată vegetaţia ei.  Domnul Aur îmi citea cu atenţie din caietul de dictare, pregătit de mine în zilele anterioare. Am învăţat să fac dictări (să scriu coordonatele traselului) prin amabilitatea domnului Tempestini. După 15 min., cât a durat traseul de probă, eram epuizată. Am primit felicitări pentru felul în care mi-am făcut temele, dar şi pentru modul în care am condus. Autoturismul a făcut faţă cu brio. Prizele de aer faţă pentru răcirea frânelor, eleronul aerodinamic, capota fabricată din aluminiu, ventilată şi evacuarea centrală triplă, toate, au contribuit la reuşită. Cu o altă maşină, această cursă n-ar fi fost posibilă, sau ar fi durat foarte mult, poate nici chiar cu alte modele Honda. Doar Civic Type R, face asemenea performanţe.

-Peste două zile, trebuie să fim la Nurburgring. Te duci acasă şi te odihneşti. Cei de la Honda se vor ocupa cu transportul maşinii. Ne vedem acolo, la shakedown apoi la marea probă. Am încredere în tine ! Nu mă aşteptam să te descurci atât de bine !

Cuvintele astea venite de la domnul Titi Aur m-au ridicat la cer, mi-au dat o putere extraordinară şi certitudinea faptului că voi câştiga.

După două zile eram în Germania, gata să mă iau la trântă cu oricine ar fi îndrăznit să-mi spună că recordul nu poate fi depăşit. Am primit numărul de participare 269. Vremea era excepţională, numai bună de fugărit bolizii pe pistă. La ora 16, am intrat în concurs şi peste 6 minute, 51 de secunde şi 6 sutimi, am tras frâna finală. Am depăşit recordul cu 7 secunde. Cele şapte secunde au făcut diferenţa între Honda Civic Type R şi celelalte maşini, dar şi între echipajul României, format din pilot Cristina din Moineşti şi copilot Titi Aur şi echipajele celorlalte ţări.

Articol scris pentru proba nr.2 a concursului SuperBlog 2019

Sponsor:

Publicat în Superblog 2019

Ce-mi displace şi ce-mi place în moda actuală

Ce-mi displace în tendinţele modei actuale

Din când în când, rămân pierdută pe Fashion TV, urmărind tendinţele modei de la Paris, Milano, Londra sau New York. Îmi place să văd ce se mai poartă în lume. Mă bucur când aud că roşu e în cărţi. E culoarea care mi-a plăcut dintotdeauna, deşi gurile rele spun că ar trebui s-o scot din listă, s-o las celor mai tineri. Uneori, văd pe podium modele îmbrăcate atât de haios, încât mi se pare că cineva şi-a bătut joc de ele intenţionat şi nu-mi pot imagina că vreo persoană serioasă ar putea purta vreodată o asemenea creaţie, deşi…cine ştie ?!


Cum aş putea să-i recomand vreunui bărbat această ţinută, chiar dacă face parte din colecţia Versace, primăvară-vară 2020 ? ( foto preluată de pe Vanity Teen) Mă enervează tendinţa  de-a feminiza bărbatul şi de-a masculiniza femeia excesiv, schimbând astfel rolurile. Cred, din acest punct de vedere, că s-a mers mult prea departe şi sper să nu „admir” aşa ceva pe stradă. Cum ar fi să-l vezi pe şeful tău aşa ? Nu te-ai tăvăli de râs prin birou şi ai suna la spitalul 9, crezând că omului i-a sărit ceva de la mansardă ?

Detest blugii rupţi excesiv, deşi s-ar părea că sunt la mare căutare printre tinere. Modelele Danielley Ayalaa şi Gabriella Farias nu s-au sfiit să apară în faţa fanilor cu pantaloni ce lasă aproape totul la vedere.  În „The Sun” puteţi citi un articol foarte bine ilustrat pe această temă. (Fotografia alăturată aparţine Eva.ro). Nu-mi place să folosesc expresia „pe vremea mea”, dar acum chiar o consider necesară. Aşadar, pe vremea mea, o astfel de pereche de blugi era aruncată direct la coşul de gunoi. Nici cel mai sărac dintre săraci nu îmbrăca aşa ceva.

Ar mai fi şi alte exemple, dar vă las pe voi să mai adăugaţi câte ceva la lista „aşa nu”.

 

Ce-mi place la moda din ziua de azi

Cred că aţi observat şi voi tendinţa de revenire la moda dinaintea anilor 1990, nu numai în vestimentaţie, ci şi în muzică (se fac remix-uri ale melodiilor vechi), în literatură, în filme, ba chiar şi în preocupările oamenilor, care par a se fi săturat de lumea virtuală, întorcându-se la întâlnirile cu prietenii reali, la alimentaţia sănătoasă, la sport.

Îmi plac deopotrivă ţinutele clasice, cât şi cele romantice, fie că e vorba despre Armani, Tommy Hilfiger ori Calvin Klein, adevăraţi titani ai modei, care pun în valoare atât frumuseţea şi graţia femeii cât şi masculinitatea sexului puternic.

Dacă n-aţi aruncat nimic din garderoba lăsată moştenire de părinţi ori bunici, bine aţi făcut, căci la sfârşitul lui 2019 şi începutul lui 2020, roata modei, aflată în continuuă mişcare, ne indică  piese vestimentare aflate în mare vogă între anii 1960-1990.

Tendinţele modei pentru toamna lui 2019 – primăvara lui 2020

Din 2015, Answear.ro, pune la dispoziţia românilor produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii de la peste 300 branduri internaționale de top. Citindu-le blogul, am aflat ce se poartă în sezonul curent şi în cel următor, fără să mai fiu nevoită să cheltui banii pe revistele de mondenităţi. Am selectat din materialul lor, ceea ce m-a cucerit, ceea ce aş purta oricând cu mare plăcere.

Carourile care se regăsesc pe paltoane, fuste, jachete, pulovere, mi-au plăcut mereu. Poate că aplecarea mea spre ştiinţele exacte mă determină să iubesc acest joc al liniilor intersectate, ce mă duc cu gândul la teorema lui Bézout, din geometria neeuclidiană, care spune că două drepte paralele se întâlnesc la infinit. Ce frumos, nu ?

Pantalonii din denim cu croială dreaptă și talie înaltă

Tipul acesta de pantaloni mă avantajează foarte mult, eu având o constituţie de tip măr, cu glezne fine şi un abdomen ce trebuie camuflat cât mai bine. Cu ajutorul lor, îmi dispar ca prin farmec, câteva kilograme şi asta e foarte bine. (o iluzie optică foarte eficientă).

Botinele de damă cu tocul înalt şi vârful ascuţit

Sunt de o eleganţă aparte şi te fac să simţi femeie până-n vărful unghiilor. Nu le recomand pe munte. În rest, ai liber să le porţi unde doreşti. Eu le prefer atunci când merg la job sau la vreo sindrofie.

Pentru timpul liber, merg pe o pereche de ghete Guess Jeans, din piele naturală, cu talpă antialunecare, căci nu mai e mult până dă îngheţul şi am nevoie de siguranţă. 

Bluzele romantice cu volănaşe 

Le-am adorat mereu, în special cele cu volănaşe la mâneci. Le port şi le voi purta cu drag tot timpul.  După ce mă îmbrac cu o astfel de bluză, îmi imaginez că, dacă aş fi trăit cu câteva sute de ani în urmă aş fi putut fi una dintre domniţele de la curtea cine ştie cărui domnitor medieval. Îmi place să văd şi să simt unduirea materialului pe braţul meu, în timp ce-mi plimb mâinile cu graţie încoace şi-n colo.

Genţile de damă, accesorii necesare dar nu şi suficiente 

Am zis genţile, pentru că nu ai cum să te opreşti la o singură geantă. Ai nevoie de mai multe modele şi evident, de mai multe culori, pentru a le putea asorta la ţinuta aleasă. Geanta ideală trebuie să-mi permită să-i organizez interiorul, astfel încât s-o pot folosi cu uşurinţă, fără să mă rătăcesc prin zeci de buzunare şi buzunărele.

Eu am găsit ce să port în perioada care urmează, pentru a fi in trend. Vă invit să accesaţi şi voi site-ul celor de la Answear.ro şi să comandaţi din timp haine şi accesorii pentru perioada care urmează. Grăbiţi-vă, roata modei se învârte continuu !

Articol scris pentru proba nr.1 a concursului SuperBlog 2019

Sponsor: