Publicat în Superblog 2020

Doamnei M

O privesc, mi-e ca o muză,
Inima din piept îmi sare
Când o văd cu alba-i bluză,
La fereastră cum apare.

Soarele din cer zâmbește,
Se topește-ncet și el,
Văzând că nu-mbătrânește
Rămânând mereu la fel.

Fața fină, ca o floare.
Mâinile catifelate.
Este adenemitoare,
Parcă-i un portret din carte.

Dimineața, relaxată,
Fuge iute la oglindă.
Dă cu cremă hidratantă,
Până pe la carotidă.

Apoi, cu mișcări feline
Dă pe gât, pe decolteu,
Și uite așa ea se menține
Veșnic tânără, mereu.

Crema asta-i o minune,
E un produs anti-age.
Și nu știu de ce anume
Ține de secole-ntregi.

Mama-i arăta fantastic
Acum patruzeci de ani,
Cu Gerovital H3 Classic
Tot de la Ana Aslan.

Anii au trecut ca gândul
Și în păr, un ghiocel
Arată deznodământul,
Atârnând ca un cercel.

Pe la colțurile gurii
Și la margine de pleoape,
Riduri fine dau fiorii
Îngânând duioase șoapte.

Fără lacrimi și acuze,
Știu, nu vrei să-mbătrânești,
Cremă contur ochi și buze
Trebuie să folosești.

Seara, e ca o prințesă
În cămașa roz, de noapte.
Și iubirea mea intensă,
Parcă și mai mocnit arde.

Cu Emulsia Hidratantă
Demachiantă 2 în 1,
Până la oglindă iarăși
Va străbate din nou drumul.

Pune-o muzică șoptită,
Se așează la măsuță,
Simte că este privită,
Știe că este drăguță.

Zi de zi, seară de seară
Își respectă ritualul,
Așteptarea nu-mi înșeală
Ăsta îi este normalul.

Muza mea, cu piele fermă
Și cu ochii ca și marea,
Vin eu să te dau cu cremă
De-mi dai binecuvântarea.

O privesc de la fereastră,
De ani buni mă perpelesc,
Farmecul ei mă tentează
N-am curaj să o iubesc.

Dar, de-o trece pandemia,
Nu mai stau, sunt hotărât,
O să trag eu draperia
Și-i fac semn numaidecât.

Și de-o vrea să mă accepte,
Voi fi cel mai fericit
În voi lua vreo trei casete
De la Farmec, negreșit.

Pielea ei de căprioară
O voi face să tresare,
Căutând a sa comoară
În a sufletului zare.

Iar de-o vrea ceva anume
Sigur o să-i dăruiesc,
Din tot ce-i mai frumos pe lume
Un produs 100% românesc.

Muza mea fermecătoare
Și cu pielea albă, fină
Pot să te visez la noapte
Cum ești tu, așa divină ?

Îndrăgostitul nostru s-a retras într-o grădină cu mulți trandafiri și a adormit îmbătat de mireasma acestora, visându-se cercetător. Se făcea că a descoperit o moleculă a tinereții, care întârzie îmbătrânirea metabolică și revigorează replicarea celulară. Dorea să folosească descoperirea, doar pentru muza lui, s-o vadă tot timpul tânără și frumoasă. A numit această moleculă Juvinity, de la juvenil, care înseamnă tânăr, apoi a adăugat Acid Hialuronic, ce asigură nivelul optim de nutriție al tenului și hidratează în profunzime și un strop de Vitamina E, care protejează Acidul Hialuronic, fibrele de colagen și elastina pielii. A amestecat toate astea într-un pahar Berzelius, modificând pe rând cantitățile și au rezultat niște creme bogate în uleiuri, ceruri și grăsimi naturale cu mare putere de reconstrucție celulară.

Fericit că poate să-i ducă iubitei lui o cremă hidratantă cu efect de întinerire, s-a trezit exact în clipa în care la televizor rula clipul pe care îl puteți vedea și voi.

Articol scris pentru proba 22 a concursului SuperBlog 2020

Sponsor:

Publicat în Superblog 2020

Scrisoarea unui pacient către farmacia lui preferată

Dragă Farmacie la Preţ Mic,

Observ că odată cu trecerea anilor am nevoie din ce în ce mai mult de produsele tale. Articulaţiile au început să scârţâie, ochii nu mai percep atât de bine semnele de pe tabletă, tenul şi-a piedut din strălucire şi părul din densitate. Ca şi cum toate astea n-ar fi de ajuns, suntem în sezonul răcelior, virozelor, gripelor, la care se adaugă şi pericolul coronavirusului.

Şi pentru că se apropie Black Friday la Farmacia la Pret Mic, te-aş ruga să-mi faci o reducere la următoarele produse:

Pachetul pentru imunitate de la Naturalis, care conţine 20 de comprimate efervescente de Vitamina C 1000 Mg+Zn, 10 plicuri de ViroProtect Rapid şi 30 de comprimate de vitamina D3 2000 UI.

Regăsesc în acest pachet toate vitaminele de care am nevoie pentru un sistem imunitar puternic, care să mă apere în cazul în care voi fi atacată de viruşi. Acest sfat l-am auzit de la doctorul Virgil Musta, care luptă cu succes de câteva luni împotriva coronavirusului. Pe lângă aceste vitamine, domnul doctor recomandă o dietă echilibrată, o stare psihică bună şi prezentarea la spital în cazul simptomelor specifice ale bolii: o tuse intensă, reapariţia febrei, reactivarea unor simptome care devin intense, senzaţia de lipsă de aer sau de sufocare.

Deşi mă protejez prin utilizarea măştii şi spălat căt mai des pe mâini, sunt conştinetă că oricând pot lua  virusul de la persoanele asimptomatice din jur, care de cele mai multe ori sunt prieteni sau chiar membri ai familiei, în faţa cărora îţi dai „scutul” jos. Acest pachet pentru imunitate de la Naturalis, mi se pare vital, aşa că voi avea nevoie de el constant, până în primăvară, de aceea te rog să-i faci o reducere.

Proenzi ArtroStop Rapid+ 180 tb, face parte din categoria vitamine şi suplimente.  Eu îl folosesc cu succes jumătate de an, adică din octombrie până la sfărşitul lui martie, când vremea e rece şi articulaţiile se transformă în staţii meteo la purtător. Această cutie îmi ajunge pentru toată perioada. Extractul de Boswellia Serrata, vitamina C, glucozamina si colagen de tip II îmi ajută articulaţiile să treacă mai uşor de sezonul rece. Evident, port haine mai groase care să mă protejeze de frig şi umezeală. La noi în familie e nevoie de trei astfel de cutii, aşa că mi-aş dori un discount motivant şi la acest produs, care se comandă exclusiv online.

Un alt produs pe care-l folosesc în ultima vreme şi la care aş vrea un preţ mai mic este Anticârcel Rapid.

Aproape în fiecare noapte, aproximativ la aceeaşi oră, o mână nevăzută îmi trage cu putere o fibră din muşchiul gambei piciorului stâng. E o senzaţie cumplit de dureroasă şi doar cei care-au trecut prin aşa ceva înţeleg despre ce vorbesc. Durerea e atât de intensă încât persistă şi în timpul zilei. Unii mi-au spus că ar fi vorba despre lipsă de calciu, alţii că ar fi lipsă de magneziu ori de vitamina C. Am încercat toate aceste vitamine pe rând sau împreună, dar simptomele nu dispăreau. Singurul care mă ajută este Anticârcelul Rapid, însă efectul lui încetează odată cu terminarea celor 20 de pliculeţe, aşa că am nevoie de alte şi alte cutii. În compoziţia lui intră: Potasiu, Magneziu, Vitamina E şi Vitamina B6, deci nici urmă de Calciu sau Vitamina C. Pe lângă faptul că îmi alungă cârceii din timpul nopţii, acest supliment alimentar ajută la buna funcţionare a sistemului nervos, aşa că atunci când îl iau mă simt mult mai calmă şi mai liniştită.

-Aţi fost vreodată stresaţi ? Recunosc, e o întrebare fără sens în zilele noastre, când ţi-e aproape imposibil să ai o zi liniştită. Coronavirusul şi restricţiile impuse de acesta, iminenţa pierderii job-ului, imposibilitatea de-a rămâne acasă cu cei mici care nu mai pot merge la şcoală, teama de-a mă mai duce la spital pentru a-mi trata vreo afecţiune, toate acestea şi multe altele îmi erodează sistemul nervos. Medicul de familie, care nu s-a mai apropiat de mine, ci m-a consultat verbal, de la distanţă, mi-a recomandat să iau nişte B-uri.

În farmacia online am găsit acest 50 Complex de la Solgar, ce conţine vitaminele: B1, B2, B3, B6, B12 şi care ajută la funcţionarea sistemului nervos în parametrii optimi. E bun şi pentru sănătatea părului, ochilor şi pielii dar şi pentru un sistem imunitar puternic. Cred că nu numai eu am nevoie de el, ci foarte multă lume vlăguită de atâtea probleme, aşa că vă rog să-i faceţi o reducere de preţ de Black Friday.

Ştiu că v-am cerut deja prea multe reduceri, dar nu sunteţi voi Farmacia La Preţ Mic, cea care slujiţi în primul rând interesele noastre, ale celor cu probleme medicale de tot felul, având grijă şi de bănuţii, care nu mai sunt aşa de mulţi în ultima vreme ?  Ba da !  Şi vă mulţumim pentru asta !

Vă rog să puneţi pe listă, atunci când vă veţi pregăti de perioada reducerilor şi Natures Aid 3 în 1 Natural Formula, un produs natural ce conţine extract de Garcinia Cambogia,  Extract de cafea verde decafeinizat (Green Coffee) – Svetol® şi Extract din frunze de Ceai verde (Camellia sinensis) care-mi este util pentru a mai reduce din greutate, a-mi controla pofta de mâncare şi nu în ultimul rând, pentru a mă ajuta în lupta cu stresul. Am început să fac mai multă mişcare ca de obicei şi chiar să mai reduc din porţii, dar kilogramele nu se dau duse cu una cu două.

În speranţa că vei ţine seama de propunerile mele, aştept cu nerăbdare să-mi încarc coşul cu sănătate, în ziua marilor reduceri.

Articol scris pentru proba 6 a concursului SuperBlog 2020

Sponsor:

Publicat în Spring Superblog 2019

Recunoştinţă

Au trecut trei ani de-atunci, dar parcă-ar fi fost ieri, atât de mult m-a marcat întâmplarea pe care vă voi istorisi-o acum. E o poveste tristă, însă trebuie să fim cu toţii de acord că uneori viaţa ne mai oferă şi necazuri.

Vine o zi când, vrem sau nu, ne despărţim de cei dragi pentru totdeauna. Deşi ştim că aşa e normal, că asta se întâmplă de când e lumea şi pământul, refuzăm să acceptăm, atunci când ni se întâmplă nouă.  Când medicul neurochirurg m-a cheamat în cabinet şi mi-a transmis că trebuie să mă pregătesc pentru ce-i mai rău, fiindcă tatăl meu mai are de trăit doar trei luni, am simţit cum un fulger m-a străpuns din creştet până-n tălpi. Doar pe el îl mai aveam, pe mama o pierdusem cu mulţi ani în urmă şi între noi exista o legătură foarte puternică. RMN-ul acela blestemat a scos la iveală o tumoră malignă, care s-a extins galopant, în ciuda tuturor iradiaţiilor făcute de medicul oncolog. Am ieşit din cabinet clătinându-mă şi fără pic de glas. Ştiţi, medicii neurochirurgi nu au timp să te consoleze, îţi dau vestea scurt, fără menajamente, după care te invită afară, pentru că sunt ocupaţi.

Tata mă aştepta pe hol. Ce să-i spun ? Cum să reacţionez, când mie îmi venea să urlu de durere ? Pe moment, i-am spus că o să mă duc cu CD-ul şi la un alt medic. A primit o reţetă cu câteva medicamente care să-i mai calmeze durerile, care începuseră a-şi face simţite prezenţa. Am mers împreună la farmacie şi am luat-o. Era 1 iunie.

Săptămâna următoare l-am internat la Iasi, pentru şedinţele de iradiere, în care îmi pusesem mari speranţe. I-au făcut o ultimă fotografie.  În câteva săptămâni situaţia lui s-a înrăutăţit considerabil. Mi-au dat o salvare şi l-am adus acasă. Am plâns amândoi. Ştiam că e sfârşitul, dar parcă tot ne mai agăţam de ceva.

Durerile deveniseră din ce în ce mai mari şi nu se mai putea da jos din pat. Mânca puţin şi dormea mult, poate şi din pricina tratamentului cu morfină pe care i-l făceam, pentru că toate asistentele medicale pe care le-am rugat să vină, m-au refuzat, pe motiv că nu vin la muribunzi, le deprimă vederea acestora.

Am rugat atunci pe foarte multă lume să mă ajute. Am căutat pe internet soluţii, dar nimeni, absolut nimeni nu mi-a întins o mână de ajutor. Alergam între servici şi casă, iar nopţile îi vegheam respiraţia.

Într-o zi, i-a fost atât de rău, încât am chemat salvarea şi l-am dus la spital. Aici l-a preluat o doamnă doctor care, făcândui-se milă de mine, l-a oprit la secţia de îngrijiri paleative. Mi-a spus că nu are voie să-l ţină mai mult de două săptămâni, deşi nu crede că v-a mai rezista decât câteva zile.

Îmi venea să-i mulţumesc în genunchi, sărutându-i mâinile. A fost singura persoană care m-a ajutat în acele momente deosebit de dificile. Datorită ei, tatăl meu şi-a trăit ultima săptâmână din viaţă demn. I s-a pus oxigen, i s-a făcut tratamentul cu morfină aşa cum trebuia, iar eu şi soţul meu, eram mai mult la spital decât acasă.

Vă mulţumesc, doamnă doctor C.M. !  

Nu ştiu ce dar material ar exprima cel mai bine recunoştinţa mea. Pentru un astfel de gest, orice şi oricât mi se pare prea puţin.  Dar, pentru că ne pregătim pentru o mare sărbătoare creştină, am căutat pe site-ul  Borealy.ro, în categoria „Cadouri de Paşte„. M-am oprit la icoana „Fecioara Maria şi Iisus”, placată cu aur, lucrată de maeştrii brandului de top spaniol Credan.

Cred că doamnei doctor o să-i placă şi cu siguranţă o va păstra în cabinetul dumneaei. O plăcuţă pe care să scrie doar  „Vă mulţumesc !” e suficientă. Uneori, prea multe cuvinte nu reuşesc să spună atât de multe, ca un simplu mulţumesc.

Un dar pe care l-am găsit la „Cadouri pentru doctor” şi care o să completeze foarte bine icoana, este o decoraţiune placată cu argint, reprezentând un îngeraş cu un porumbel în mână, realizat cu mare măiestrie în Italia, de către artiştii de la Chinelli.

Prin acest dar, doresc să-i transmit doamnei doctor, că ea însăşi este un înger, ce ţine în mâinile sale sufletele oamenilor aflaţi în suferinţă.

Deşi, în august anul acesta se vor face trei ani de la întâmplarea pe care tocmai v-am povestiti-o, încă mi-e greu să vorbesc despre asta şi încă mi se umplu ochii de lacrimi, aşa încât prefer să închei acest articol aici şi să ascultăm pentru câteva clipe, liniştea universului.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Sponsor:

Publicat în Superblog 2018

În lumea omului-păianjen

„-Şi Spider-Man s-a urcat pe clădire cu ajutorul unei pânze şi de-acolo a văzut tot ce se petrecea în camera din blocul turn alăturat. Atunci, a mai aruncat o pânză, care s-a prins fix de geamul unde oamenii răi o sechestraseră pe fată. Aceasta l-a observat, dar el i-a făcut semn să tacă. Într-un moment de neatenţie a intrat pe fereastră, făcându-se invizibil. A înregistrat toată conversaţia, apoi i-a legat fedeleş pe cei trei răufăcători şi a eliberat-o pe fată. „

Cel mic adormise deja, aşa că am pus revista de benzi desenate cu Spider-Man pe noptieră, am stins veioza şi m-am dus în camera mea. M-am aşezat în pat şi am ascultat cu atenţie. Nu, nu mi se părea. Undeva, pe holul de la intrare se auzea o muzică stranie, abia perceptibilă. M-am ridicat să văd ce se întâmplă, deşi inima mi-o luase la trap. Am dat peste un puşti care se juca cu un fel de telefon. Mi-a spus că se numeşte Miles Morales şi, din 28 decembrie 2018 o să am ocazia să-l văd în toate cinematografele din ţară, în filmul de acţiune: “Omul-Păianjen: În lumea păianjenului”. Am început să râd, mi se părea imposibil ca un puşti ca el să joace într-un film de aventuri, îl vedeam cel mult într-un film de animaţie.

– Uite, mi-a spus el, te iubesc pentru că semeni cu mama mea. Şi ea îmi citea din revistele de benzi desenate, tot felul de întâmplări prin care trecea Omul-Păianjen, înainte să adorm. M-am gândit să te premiez pentru asta !

-Să mă premiezi ? Tu ? Cum ai putea să mă premiezi tu ?!

– Foarte simplu !  O să-ţi împrumut costumul meu pentru o zi. Nu te teme, se mulează pe oricine-l atinge. Pentru o zi o să vezi cum e să fi erou, pardon, eroină şi o să ai ocazia să faci câteva fapte bune într-un mod cu totul şi cu totul special. În plus, o să-i cunoşti şi pe prietenii mei, pentru că nu sunt singur, vei vedea !  Ei te vor ajuta, sau te vor chema să-i ajuţi.

De îndată ce am atins costumul, m-am transformat pe loc în eroul despre care îi citeam copilului seară de seară. Totul se  conducea mental. Era suficient să-mi doresc să ajung pe vârful unui munte şi într-o secundă puteam admira lumea de sus. Din păcate n-am avut timp pentru astfel de curiozităţi, căci, în căsuţa de lângă blocul meu, unde stă o bunică ce-şi creşte singură nepotul, se auzeau plânsete. Am aruncat un ochi pe fereastră, când, ce să vezi ? Femeia uitase să închidă portiţa sobei şi câteva flăcări începuseră a mistui covorul, până aproape de pătuţul micuţului. Am intrat printr-o gaură a ferestrei, am stins focul şi din trei mişcări l-am adormit pe băieţel. 

Nici n-am ieşit bine din casa cu pricina, că m-am văzut înconjurată de încă vreo trei oameni-păianjen, care mi-au spus să-i urmez. Am ajuns într-un loc necunoscut, undeva pe un munte, de unde se putea vedea clar un tunel. 

-Priveşte ! mi-a spus unul dintre ei, în curând o să vină trenul şi podul acesta e foarte şubred. Trebuie să ne unim forţele pentru a evita producerea unei catastrofe feroviare. Am întins toţi pânzele pe sub cele două linii ferate şi le-am legat de crestele munţilor. Totul a decurs normal. Apoi am sunat la 112 şi am anunţat care este starea podului. 

Mi-am dorit să le fac o vizită incognito prietenilor mei din Bucureşti, aşa că în secunda doi eram în casa lor, în modul invizibil, desigur. Surpriza a fost de partea mea, căci amicii nu erau acasă, să-i pot speria puţin, aşa cum aş fi vrut, în schimb hoţii, da !  Vreo doi tipi cu cagule, scotoceau de zor după bani şi bijuteri. Afară-i aştepta o maşină, în care încărcaseră deja câteva obiecte de preţ, dar şi un tip ce avea rolul să stea de pază. Am luat cheia din contact, apoi am activat alarma. I-am speriat de moarte, căci nu ştiau de unde li se trage şi se tot ciocneau unul de celălalt, până ce au apărut cei de la firma de securitate şi i-au dat pe mâna poliţiei. Toate obiectele au rămas la locul lor.

Prin costumul de Spider-Man nu se simte frigul, aşa că m-am oprit să admir frumuseţea capitalei, de pe cea mai înaltă clădire, Sky Tower. Două maşini făceau slalom printre celelalte, care-şi vedeau liniştite de drum. Şoseaua îngheţase şi cauciucurile patinau care încotro. Pe banda opusă, alţi doi şoferi teribilişti se jucau cu viaţa lor şi a celorlalţi. Am observat că unul dintre ei pierduse complet controlul, aşa că am aruncat rapid o pânză şi am creat un blocaj rutier. Toată lumea s-a oprit neştiind ce se întâmplă şi astfel am reuşit să mai salvez câteva vieţi. 

Am coborât în parc să pot observa oamenii, fără ca ei să mă vadă. Frumos spectacol !  O tânără s-a aşezat lângă mine, îi simţeam răsuflarea. Şi-a agăţat poşeta de marginea băncii şi se uita pe facebook. Scria mesaje atât de repede iubitului ei, încât abia apucam să citesc şi eu ceva. De undeva, de după nişte tufişuri a apărut un bărbat care i-a smuls telefonul şi poşeta. Fiinţa fragilă a rămas pe loc, paralizată de spaimă. Asta m-a enervat la culme. I-am pus piedică individului şi i-am mai tras şi vreo două palme zdravene, aşa, ca să-l bag în groază. S-a uitat speriat către fata ce-l privea cu dispreţ. Probabil a crezut că are puteri paranormale. A lăsat tot şi-a plecat. Fata şi-a luat lucrurile şi dusă a fost. 

S-au auzit din nou sunetele acele stranii, era  Miles Morales, care îmi zâmbea mulţumit. 

-Bravo, te-ai descurcat minunat ! Acum e timpul să-mi dai costumul. Am văzut că ţi-a plăcut să fi ca noi şi ai făcut o mulţime de fapte bune într-o singură zi. 

Din camera copilului se auzeau zgomote, semn că se trezise. M-am dus repede să văd ce face. Răsfoia revista de benzi desenate. 

-Mami, mami, uite, mai ai  două pagini şi terminăm povestea.  

Articol scris pentru proba 26 a concursului Super-Blog 2018

Sponsor: 

Publicat în Superblog 2018

Mic dejun sănătos

Se aude un vals. La început lent, apoi din ce în ce mai puternic. E soneria telefonului, care mă anunţă că a început o nouă zi. O dezactivez rapid, până nu-i trezeşte şi pe ceilalţi membrii ai familiei şi fug în baie. După fix zece minute, mă îndrept spre bucătărie gândindu-mă ce să mai pregătesc la micul dejun. Orice gospodină ştie că fiecare masă e o provocare, că ai nevoie de multă creativitate astfel încât să-i mulţumeşti pe toţi ai casei, şi de multe cunoştinţe în domeniul nutriţiei astfel încât să pregăteşti ceva nu numai gustos, ci şi care să le asigure celor dragi energia de care au nevoie pe tot parcursul zilei.

Deschid frigiderul şi-mi iau câteva legume, ouă, şuncă presată, brânză, pâine, salată şi fructe. Conectez prăjitorul şi pregătesc feliile de pâine pentru rumenire. Între timp încălzesc tigaia şi fac două porţii de ochiuri.

Spăl legumele, le curăţ, şi pornesc  storcătorul prin presare la rece, Hurom (Hurom H-AI One Stop), pe care l-am achiziţionat ieri. E cea mai recentă realizare în materie de storcătoare, foloseşte tehnologia Slow Squeezing System, adică stoarce lent prin presare la rece, fără frecarea și încălzirea sucului la viteze mari și fără aerarea acestuia.  Am avut înaintea lui câteva storcătoare centrifugale, de fapt le mai am şi acum, doar că li s-au ars motoarele şi nimeni nu mai vrea să mi le repare. Pentru Hurom H-AI One Stop, am primit o garanţie de 10 ani la motor, ceea ce a contat mult, atunci când l-am achiziţionat.

Introduc morcovii, păstârnacul şi pătrunjelul prin gura mare de alimentare (o noutate absolută în domeniul storcătoarelor), de unde vor fi preluate de un set de cuţite care le vor mărunţi, alimentând automat ansamblul de procesare şi mă duc să-i trezesc pe cei mici.

Între timp, în bucătărie a început zarva.

Feliile de pâine prăjită: -Cine-i domnul ?  Nu l-am mai văzut pe-aici. Ce bine arată !

Ouăle ochiuri: -Nu vedeţi că nu vrea să vorbească cu noi. E fiţos ! Băăă gură mare, zi şi tu ceva !

Salata: -Lăsaţi-l în pace nebunelor ! Nu vedeţi că lucrează ?!

Feliile de pâine şi ochiurile (mirate): -Lucrează ? Nu se aude nimic !

Salata: -Nu se aude, pentru că e silenţios şi-şi face treaba profesionist.

Legumele: -Ahh ! Woow ! Vaii !  Hmmm! Ce bine ne presează tipul ăsta nou, aşa mai merge ! Celălalt ne învârtea de ne mergeau fulgii şi aproape jumătate dintre noi mergeam la gunoi, în loc să ajungem în căniţele copiilor. E delicat, nu ne distruge structura naturală, aşa că ne vor rămâne intacte vitaminele, mineralele, enzimele, fitonutrienții și antioxidanții.

Feliile de pâine prăjită: -Priviţi ! Deşi doamna a pus aceeaşi cantitate de legume ca de obicei, sucul a ajuns la buza cănii, niciodată nu s-a strâns atât de mult. Dar oare unde or fi reziduurile ?  Domnul ăsta nu aruncă nimic ?

Salata: -Resturile sunt evacuate într-un recipient inclus în corpul aparatului pentru a economisi spațiu și a conferi storcătorului un design deosebit, dar de unde să ştiţi voi toate astea, dacă nu citiţi nimic ?

Brânza: -De la mine se vede mai bine, pe domnul ăsta îl cheamă Hurom H-AI One Stop şi are două sisteme de alimentare. Adică, pe lângă gura mare pe care aţi văzut-o voi, mai are una mai mică, ca storcătorul vechi, ceea ce înseamnă că doamna poate să-l folosească ca şi pe cel dinainte, dacă doreşte şi dacă are timp.

Legumele: (stoarse, transformate în suc, ajunse în cană): -Ce suc excepțional a rezultat din noi, perfect omogenizat şi cu un conținut foarte ridicat de fito-nutrienți. Se pare că s-au păstrat cu până la 6 ori mai multe vitamine, minerale și enzimedecât cu fostul.

Feliile de pâine prăjită: -Pst ! şase ! vine familia !

Îi aşez pe cei doi copii la masă, punând fiecăruia câte un ou, o felie de pâine prăjită, una de şuncă presată şi câte o bucăţică de brânză. Cei mici, deşi somnoroşi, observă noul storcător şi încep să strige în cor: -Mami, mami, vrem suc, vrem suc !

Le umplu cele două căniţe, ca de obicei şi constat că mi-a mai rămas pentru una. Deschid recipientul de evacuare şi observ că sunt foarte puţine resturi, ceea ce mă mulţumeşte.  Între timp, micuţii sorb cu nesaţ amestecul 100% natural, fără să mai protesteze că nu vor ori că nu le place, cum făceau de obicei, ba chiar mai cer, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Îi întreb: -Ei, da’ cum se face că vă place atât de mult ?

Copiii (în cor): -Ăsta e mai bun, nu miroase a fier (aşa zic ei sucului oxidat) şi nu e cald. E mai gros şi se simte bine gustul de legume.

Am respirat uşurată. Noul storcător şi-a dovedit eficienţa prin glasul copiilor mei. Încerc să-i învăţ să trăiască sănătos, pentru că deprinderile cu care pleacă acum în viaţă sunt esenţiale pentru viitorul lor.

Cu Hurom puteţi stoarce până la ultima picătură din fructe, legume, frunze, nuci sau semințe. Puteţi pasa hrana bebelușului sau puteţi prepara delicioase smoothie-uri, supe, înghețată și lista poate continua!

Articol scris pentru proba 25 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

 

 

Publicat în Superblog 2018

Prima întâlnire

Prima mea întâlnire adevărată s-a petrecut pe vremea când eram în anul I de facultate. Până atunci au mai fost unele tentative lipsite de importanţă, aşa că mă voi rezuma în a vă povesti cum a fost atunci, în anul 1990. 

Imaginaţi-vă că locuiam într-un cămin studenţesc din Iaşi, împreună cu alte trei fete, venite şi ele în capitala Moldovei, la studii, din colţuri diferite ale tării. Una din Gura Humorului (cu care am rămas prietenă şi-n ziua de azi), una din Botoşani  şi una din Suceava. Camera de cămin avea la intrare un hol în care erau două dulapuri, unul în stânga şi unul în dreapta, iar nouă ne revenea fix câte jumătate de dulap, în care trebuia să înghesuim toată garderoba. Umeraşele gemeau sub greutatea fustelor, a bluzelor, a rochiilor elegante şi a sacourilor, în timp ce în partea de jos erau cutiile cu pantofi, ori vreun palton înghesuit în valiza cu care venisem de-acasă. Spaţiul rămas liber (dacă vă imaginaţi că mai exista şi aşa ceva) era ocupat de accesorii (curele, eşarfe, genţi), iar pe singurul raft existent, ne ţineam parfumurile,bijuteriile, trusa de machiaj şi tot felul de mărunţişuri indispensabile. 

După numai câteva zile de stat împreună, ne-am împrietenit şi am început a schimba între noi piese din garderobă, mai ales când se ivea vreun eveniment mai important în care trebuia să arătăm într-un mare fel. La primele cursuri ne-am aranjat cu ce-am avut noi mai bun şi mai frumos, căci doream să lăsăm colegilor de grupă o impresie bună şi de ce nu, să ne facem prieteni. Şi-apoi, când se pun moldovencele să demonstreze de ce-s în stare, să te ţii !  🙂

Seara, bileţel pe sub uşă. „Vă aşteptăm în Codrescu  (numele unui cartier studentesc unde erau cazaţi băieţii de la Info) la orele 20, să-i tragem un chef de cunoaştere”. Caminul bla, bla,camera x. Semnat, băieţii.

Aveam o oră la dispoziţie să ne pregătim şi să ajungem acolo (erau vreo trei-patru staţii de tramvai distanţă), dar am reuşit.  Aici l-am cunoscut pe el, un tip timid, ce părea tocilarul clasei, rezervat şi foarte manierat. Purta un sacou elegant albastru, pe sub care se zărea un tricou alb, asortat cu pantofii sport şi o pereche de pantaloni clasici din tercot crem. Mirosea discret a parfum fin şi te ameţea cu vorbe alese. Am petrecut aproape toată seara împreună şi era să-mi explodeze inima când mi-a cerut să ne vedem şi a doua zi.

Pe la ora 1 din noapte s-a încheiat distracţia şi băieţii ne-au condus la căminul nostru. De cum am intrat în cameră a început bârfa. Când au aflat fetele, că a doua zi am întâlnire, au sărit pe mine cu tot felul de haine şi de combinaţii, care de care mai elegante, pentru a-i atrage atenţia şi mai mult, dar care să nu pară ostentative.

Aşa că, noaptea aceea n-o s-o uit niciodată, căci am probat zeci de ţinute până spre dimineaţă, până ce am ajuns toate patru la concluzia că am găsit ceva ce-o să-l dea pe spate. Fetele m-au ajutat şi cu machiajul, pieptănătura şi cu câteva picături din cel mai sofisticat parfum. 

La ora 16 ne-am intâlnit la intrarea din Parcul Copou, aşa cum stabilisem. El venise cu un caiet şi cu un trandafir roşu, ce se asorta de minune cu rochia mea. Mi-a zis: „eşti foarte frumoasă”, după care m-a luat de mână şi ne-am plimbat pe aleele parcului minute în şir, fără să scoată un cuvânt. Nu îndrăznea să-şi ridice privirea din pământ, se mulţumea doar să urmărească mişcarea elegantă a pantofilor mei cu toc. Eu nu ştiam ce să mai cred, e timid sau nu-i place cum m-am îmbrăcat, ori poate nu-i place cum miroase parfumul cu care mă dădusem ?  Îmi era drag,  dar n-am lăsat să se observe prea mult, deşi limbajul corpului mă dădea de gol.   

Ne-am aşezat pe o bancă, în faţa teiului lui Eminescu. A deschis caietul şi mi-a citit două poezii scrise de el. Mi-a spus că eu aş fi fost muza. I-am mulţumit. Nu mai primisem un astfel de dar de la nimeni. 

M-a condus până la cămin şi pe drum m-a invitat la o piesă de teatru. Luase deja biletele, pe care le flutura triumfător. Eram în culmea fericirii. 

De cum am intrat în cameră, fetele au sărit pe mine să le povestesc cum a fost. N-am putut să le zic decât un singur cuvânt, „minunat”.

E clar, a declarat gaşca veselă, te-ai îndrăgostit ! Uită-te în oglindă să vezi ce mutră ai !  Şi m-am uitat. Parcă se vedea ceva schimbat, dar nu pe chip, ci în suflet. 

Articol scris pentru proba nr.24 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

  

 

Publicat în Superblog 2018

Fapte bune tot timpul anului prin Bursa Binelui – singura platforma de donatii fără comision

„Eu posed cu adevărat doar ceea ce am dăruit.”

Seneca 

Dacă voluntar n-am fost niciodată, din lipsă de timp, donator am fost de multe ori, atât prin intermediul iniţiativei „Campionatul de Bine”, aşa cum v-am povestit aici, cât şi prin SMS-uri ori direct la un reprezentat autorizat al unui ONG. (Atenţie ! Nu vorbim aici decât despre ONG-uri non-profit, neguvernamentale, apolitice)

Cunosc oameni care sunt preocupaţi în permanenţă de binele semenilor. Au înfiinţat ONG-uri pentru a intra în legalitate şi pentru a putea ajuta comunitatea locală prin intermediul unor acţiuni de voluntariat.  Aşa s-au ridicat spitale pentru bolnavii de cancer, cămine pentru bunicii singuri sau bolnavi, de care familiile nu mai pot avea grijă ori case pentru copilaşii părăsiţi de părinţi. Zilnic, prin intermediul ONG-urilor, sute de oameni au asigurată o masă caldă, zeci de animăluţe îşi găsesc un stăpân şi nu se sfâşâie între ele de foame, bolnavii în fază terminală se sting demn şi lista ar putea continua pe zeci de pagini. Şi toate astea se fac fără ajutorul statului, doar din donaţii şi cu forţe proprii.  Odată cu măsura prin care majoritatea firmelor au trecut de la impozit pe profit, la  impozit pe microîntreprinderi, societaţile comerciale nu mai sunt stimulate să facă sponsorizări, ceea ce a făcut şi mai grea viaţa acestor ONG-uri. Acţiunea de fundraising (strângere de fonduri) a devenit astfel una cât de poate de dificilă, asta poate şi pentru că ne-a dispărut din dicţionar  cuvântul altruism.  

De sărbători obişnuim să fim mai darnici şi mai buni. Cine n-a auzit de ShoeBox, sau de punga cu haine de iarnă, lăsată pe-o bancă, pentru a ajuta o persoană în nevoie ? Faptele bune sunt contagioase, ne inspiră şi ne dau o stare de bine.

Aceste gesturi sunt un pic mai mult decât nimic, dar dacă stăm şi analizăm situaţia „la rece”, observăm că persoanele cu probleme nu au necesităţi numai de Crăciun şi de Paşte, ci în fiecare zi a anului.

Oamenii inimoşi de la BCR, în parteneriat cu Euplatesc.ro ne îndeamnă să facem fapte bune tot timpul anului prin Bursa Binelui -singura platformă de donaţii online fără comision, indiferent de banca care a emis cardul.  BCR a folosit această tehnică de crowdfunding, venind astfel atât în ajutorul nostru, al celor care dorim să donăm o sumă mică de bani  (de la minimum 5 lei până la maximum 1.000 de lei) şi nu ştim exact unde, cât şi în ajutorul ONG-urilor, care, prin intermediul acestei platforme îşi fac cunoscute proiectele şi îi informează pe donatori câţi bani s-au strâns şi cum s-au folosit. BCR plăteşte toate comisioanele, astfel încât suma donată de noi să intre integral şi imediat în contul ONG-urilor, fără a fi micşorată cu ceva.

Vrei să fi jucător la Bursa Binelui ?

Nimic mai simplu. Ai nevoie doar de un card bancar.

  1. Accesezi: http://www.bursabinelui.ro
  2. Îţi creezi un cont
  3. Te asiguri că ţi-ai actualizat browserul (Internet Explorer, Google Chrome, Mozzila Firefox sau Safari)
  4. Vizualizezi proiectele listate la Bursă. (Poţi face selecţii după judeţ, categorie, dată de intrare)
  5. Alegi unul sau mai multe proiecte cu care rezonezi şi pentru care doreşti să faci donaţii.
  6. După ce te-ai decis pentru cine vrei să fi voluntar ori vrei să donezi, completezi suma dorită şi eşti direcţionat  pe Euplatesc.ro, unde introduci datele cerute, care se regăsesc pe cardul tău bancar.
  7.  Apeşi butonul „Plăteşte online” şi binele este făcut.

Foarte important !

Toate plățile sunt securizate și intră sub incidența legilor transferurilor bancare.

Iată, proiectele active pentru judeţul Bacău:

Mă bucur să constat că proiectul iniţiat de „Asociaţia Sfinţii Voievozi” din Moineşti a rămas în top, asta poate şi pentru că domnul Agatinei s-a implicat foarte mult în campania de strângere de fonduri. Căminul de bătrâni din Moineşti arată foarte bine şi cei care-l locuiesc sunt foarte mulţumiţi. Elevii de la şcolile din împrejurimi vin să-i vadă pe bunici şi să le asculte poveştile. S-a format o comunitate foarte frumoasă acolo.

Teoria o fi ea bună, dar fără practică n-are nicio finalitate, rămân doar vorbe goale. Împreună putem contribui la dezvoltarea comunităţii din care facem parte, susţinând proiectele locale valoroase.

Cum ? Prin exemplu personal. Donezi tu primul şi apoi îţi inviţi prietenii pe Bursa Binelui să-ţi urmeze exemplul.

Promovezi proiectul în reţelele de socializare.

Pui un banner pe site-ul tău.

Te înscrii ca voluntar.

Bursa Binelui te ajută în promovare, în funcţie de cât de implicat eşti, cu badge-uri şi share-uri.

Anual, Bursa Binelui organizează Campionatul de Bine – o competiție-maraton pentru atragerea de donații de către ONG-uri, la finalul căreia BCR dublează sumele atrase de primele 3 ONG-uri clasate, până în limita a 5.000 Euro. În 2019, Campionatul de Bine va fi lansat la începutul anului.

Pe Bursa Binelui profitul se măsoară în recunoștință și recunoaștere iar faptele bune sunt contorizate zilnic prin Indicele de Fapte Bune care măsoară tranzacțiile cu faptele bune ale jucătorilor la Bursă. 

Eu sunt o fire înclinată spre ştiinţele exacte şi am iubit de la prima citire a acestei teme ideea de Indice al Faptelor Bune, aşa că primul lucru pe care l-am făcut, a fost să caut formula lui matematică.  🙂

Şi pentru că tot suntem în an centenar, cred că România are toate şansele să fie o ţară cu un viitor strălucitor, dacă noi vom avea grijă să ţinem Indicele Faptelor Bune pe creştere. Haideţi să depăşim odată pentru totdeauna mentalitatea asta comunistă şi anume, că totul trebuie să vină de la stat şi să ne mai facem şi noi lumină !

Articol scris pentru proba nr. 23 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

Publicat în Superblog 2018

Acoperiş pe viaţă

Într-un sat din Moldova, există o uliţă foarte frumoasă. Casele care se ridică aici sunt toate una şi una. Proprietarii sunt tinerii plecaţi să muncească peste graniţă. Au rămas ăi bătrâni să aibă grijă de toată gospodăria, ba uneori chiar şi de nepoţii care nu le mai vorbesc limba. Nea Ion i-a dat băiatului loc de casă chiar în curte cu el,  gândind că aşa-l va determina să rămână în sat. Vede că bătrâneţea-i pe-aproape şi ar vrea să nu stea singur chiar acum, când începe a se simţi neputincios. Noroc cu vecinul Vasile care stă peste drum şi cu care mai deapănă din când în când amintiri. Sunt lăudăroşi amândoi şi se iau la întrecere în tot ce fac, crezându-se unul mai deştept decât celălalt.

Zăpuşeală şi linişte. Era atât de cald încât nu se mişca nicio frunză de la locul ei. Nea Ion n-avea astâmpăr, ba intra în casă, ba ieşea la gard şi privea dacă nu cumva vine vreo maşină de la oraş. Vasile, îl vede şi iese pe prispă.

Vasile: -Da’ ce faci bre nea Ioane ? Ce tot te-nvârţi ca curca-n lemne ? Aştepti pe cineva, că parcă prea eşti agitat ?

Ion: -M-au sunat de la Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro şi mi-au zis că azi vin să-mi aducă acoperişul pentru casa băiatului.

Vasile: -Mda…şi, ce fel de acoperiş ai luat ?

Ion: -Din cel mai bun, acoperiş cu ţiglă metalică Bilka, care ţine două generaţii. Mai bine dau un ban în plus, da’ ştiu că vreo sută de ani de-aici încolo, nu mă ninge, nu mă plouă, n-o să mă coc de cald şi  nici n-o să tremur de frig. Matale ai folosit tablă Lindab, dar eu am vorbit cu un consultant de la Divizia de Acoperișuri, care m-a sfătuit să iau ţiglă metalică, că-i mai bună şi rezistă mai mulţi ani.

Vasile:-Rezistă ea, rezistă Ioane, nimic de zis, da’ . . . şi cât te costă !

Ion:-Ieftin bre, cu Casa de Comenzi fac economie de 1000 lei, başca am şi transport gratuit. Cică, cei de la Vindem-Ieftin.ro îi cunosc pe toţi furnizorii de acoperişuri şi când cineva vrea să cumpere, ei se duc direct la producător şi ţi-l aduc, fără să-l mai plimbe prin depozite sau mai ştiu eu pe unde.

Vasile:-Ascultă, se aude ceva, parcă-i o maşină mare ! Cred că asta-i, deschide repede porţile, nu mai sta !

Ion, scoate telefonul mobil şi începe a căuta imaginea aia unde trebuie să apese ca să filmeze cum vor merge lucrurile. Vasile se uită la el şi nu-i vine a crede ochilor.

-Vasile: -Ioane, n-auzi că vine maşina ? Lasă naibii telefonul ăla şi deschide mai repede poarta, c-ai să ai timp să vorbeşti toată ziua.

-Ion: -Stai calm Vasile, fac o recenzie video !

-Vasile (total nedumerit): Ce faci bre ?

-Ion: -O să filmez tot. Cum vine maşina, cum îmi pun acoperişul şi accesoriile colo jos, pe sacii ăia de pânză pe care i-am pregătit din timp, apoi le trimit filmul la şefii lor, care o să-mi mai reducă din preţ pentru treaba asta.

Vasile (râde neîncrezător): -Du-te mă de-aici, nu te cred. Dacă îmi arăţi tu mie, pe acte, că ai primit reducere pentru filmul ăsta al tău, dau o bere !

Ion: -Bine mă, poţi să te duci s-o cumperi !

Între timp, soseşte maşina cu materialele. Vasile deschide poarta lăsându-l pe Ion să filmeze. Totul era frumos ambalat, de-ţi era mai mare dragul. Oamenii au descărcat repede şi au plecat, căci mai aveau de livrat nişte tablă cutată şi un  acoperis din tabla Viking Pruszynski, la o familie din satul vecin.  Nu păreau deranjaţi că proprietarul, în loc să-i ajute, filma ca un vlogger.

Vasile: -Regia ! Stop motor ! (începu a râde). Pot să mă uit şi eu ?

Ion: -Parcă până acu’ ce-ai făcut ? Uită-te, că doar nu-i secret !

Vasile: (analizează de zor o ţiglă, vizibil satisfăcut de ceea ce avea în mână): -Ioane, zi-mi şi mie, la ce te-ai gândit tu mă, când ai luat ţigla asta ?

Ion: (caută filmarea pe telefon, să vadă cum a ieşit): -La multe bre nea Vasile, la multe…

Vasile (îl priveşte insistent): -Şi cam la ce, dacă nu ţi-e cu supărare ?

Ion:-Să se îmbine plăcile astea ca lumea, să nu intre apa când o ploua, să nu fie prea grea, dar nici prea uşoară, ca să se deformeze când s-o aşeza o cioară mai grasă pe ea, să nu se audă zgomot când or fi furtunile alea năpraznice, să mă apere de căldura toridă din zilele caniculare fără a suferi modificări de niciun fel. Să fie uşor de montat şi să pot înlocui uşor o ţiglă, fără să trebuiască să dărâm toată casa. Şi evident, să am garanţie cât mai mare la ea !

Vasile:-Bă, da’ nu ţi-a scăpat nimic. Da’ la preţ, culoare, te-ai uitat ?

Ion: – M-am uitat şi la astea, am ales culoarea în funcţie de tâmplărie, iar preţul, după cum ţi-am mai spus, cel mai mic.

Dacă mă luam după nea Raţă, ăla care face case, şi luam acoperişul şi accesoriile de la hypermaket dădeam dublu, plus că trebuia să-i mai fac şi  lui o cinste, că vorba aia, m-a ajutat.

Vasile: -Bravo bre nea Ioane. Ai făcut treabă bună ! De-acu’ să vină a lu’ Sava să ţi-o monteze şi-ai scăpat pentru vreo sută de ani. După aia, mai vezi matale. (Începu a râde şi se îndreptă spre casa lui).

Ion:-Ehe ! peste o sută de ani eu voi fi oale şi ulcele, dar ţigla asta va fi tot aici.

După vreo trei zile, Vasile şi Ion stau la o bere, privind cât de frumos e noul acoperiş. Ce era să facă Vasile ? A pierdut pariul şi, ca un om cinstit şi corect a venit cu berea, pentru că a văzut şi el reducerile de pe factură.

Articol scris pentru proba nr.22 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

 

Publicat în Superblog 2018

Povestiri din noaptea nunţii

S-au stins şi ultimele acorduri muzicale. Liniştea care s-a aşternut vestea parcă începutul vieţii celei noi, în care Dan şi Cătălina vor merge împreună la bine şi la greu, aşa cum îşi juraseră cu câteva ore înainte. Invitaţii s-au retras, unul câte unul, în camerele curate şi confortabile de la Royal Boutique Hotel din Poiana Braşov, unde a avut loc fericitul eveniment.

Tinerii căsătoriţi au mai aruncat o ultimă privire în sala unde a avut loc nunta, sărutându-se mai cu foc, departe de ochii curioşi ai mătuşilor, unchilor şi a altor rubedenii, apoi au urcat în camera special rezervată de angajaţii hotelului pentru noaptea nunţii lor, în timp ce domnişoara de la recepţie le-a surâs complice. Patul, decorat cu o inimioară făcută din petale de trandafiri i-a făcut să chicotească şi să se mai sărute încă odată. Erau trandafiri peste tot, trandafiri şi lumânărele parfumate, care să le facă noaptea magică. Dan a ajutat-o pe proaspăta lui soţie să-şi dea jos rochia cu corset, apoi a luat-o în braţe şi a aşezat-o uşor pe pat, ca pe un bibelou de porţelan. Erau obosiţi, dar atât de mulţumiţi de cum le ieşise nunta, încât s-au pus pe depănat proaspetele amintiri.

Dan: -Ai avut o idee minunată, să alegem acest salon de nunţi din Braşov. A fost loc suficient pentru toţi cei o sută de invitaţi, atât pentru a dansa, cât şi pentru cazare. Ai mei n-au fost până acum în Poiana Braşov şi au rămas plăcut impresionaţi de vederea panoramică de pe terasă, unde mai ieşeau din când în când să se răcorescă după ce au rupt podelele dansând.

Cătălina: -Noroc că am dat avansul de 3500 lei, de anul trecut, că altfel riscam să rămânem fără cazare în Poiana Braşov. Ai mei au fost impresionaţi de varietatea meniurilor. Mama a zis că va face tot posibilul să afle de la bucătărie reţeta de muşchiuleţ de porc în crustă de ierburi cu sos de afine şi cartofi aurii.

Dan: -Mie mi-au plăcut la nebunie şi sarmalele, ca să nu mai vorbesc de foietajul acela cu somon servit cu cartofi duchess si sos Charon. O nebunie ! Parcă şi acum îmi lasă gura apă ! Iar preţurile sunt rezonabile, raportul preţ-calitate e foarte bun.

Cătălina: -Auzi, ştiai că noi şi naşii nu plătim camera ? E cadou din partea Royal Boutique Hotel. Ehe, nu degeaba-i spune Royal ! Verişorii mei au fost super încântaţi că au găsit loc de joacă pentru cei mici, atât afară cât şi înăuntru. A trebuit să-i ia cu ei, n-aveau cu cine-i lăsa şi nici nu mai scăpau de gura lor, strigau într-una că ei vor să vadă mireasa. Sunt drăguţi foc, abia aştept să-i avem şi noi pe-ai noştrii !  La auzul acestor vorbe, Dan o sărută din nou, cu şi mai multă pasiune, pe aleasa inimii sale.

Dan: -Aşa e, camerele noastre şi ale naşilor, n-au costat nimic, la fel şi tortul. Oare o mai fi rămas vreo bucăţică pe la bucătărie ? Parcă aş mânca ceva dulce.  Dar acum te am pe tine ! Râde, îi ia mâna stângă şi se preface a-i muşca un degeţel.

Cătălina:  -M-am distrat teribil când unchiul Vasile o tot ruga pe domnişoara de la recepţie cu bani pentru locul de parcare, deşi ea-i tot repeta într-una că-i gratis. Se vede treaba că unchiul s-a bucurat de tot ce-a găsit pe la bar, n-a ratat nimic, vinul de Budureasca şi cel de la Cramele Recaş, palinca, peste care a turnat bere din abundenţă şi vreo câteva pahare de Whiskey. Nici nu s-a atins de sucuri ori de apa minerală.

Dan: -Ce noroc că în hotel se găsesc suveniruri, că uitasem să cumpărăm mărturii. Naşa le-a descoperit, în longue, aşezate frumos în vitrine. Şi uite aşa, noi am scăpat basma curată, iar invitaţii s-au ales cu o amintire frumoasă şi inedită chiar din Poiana Braşov.

Cătălina: (râzând fericită) -Nu-i aşa că nu te-aşteptai să fiu răpită la miezul nopţii ? Te-ai culcat pe-o ureche, crezând că dacă nu suntem acasă, aici n-are cine să mă fure. Ei bine, sper că l-ai plătit bine pe chelnerul deghizat în cavaler medieval, care şi-au jucat foarte bine rolul. M-a ascuns rapid în saună, în timp ce el avea pregătit un manechin de dimensiuni umane pe care l-a luat pe cal şi a gonit în întuneric. Toţi au crezut că eram eu. Noroc că cei de la bar aveau, ca din întâmplare, numărul de telefon al cavalerului, ca să puteţi negocia preţul vieţii mele.  🙂

Dan: -A fost o răpire ca-n filme, foarte bine regizată. Am vrut să mă urc în maşină, să-l urmăresc pe hoţ, să mă bat cu el, dacă era nevoie. M-au oprit cavalerii de onoare, amintindu-mi că am băut şi n-am voie la volan. Aşa că mi-am calmat nervii la un darts şi-un biliard cu băieţii. Ştiam eu că până la urmă, tot la mine ai să te întorci (râde satisfăcut şi sigur pe el). După vreun sfert de oră, am primit numărul de telefon al răpitorului, care te-a adus repede când a auzit de două sticle de Whiskey. Şi eu, ca un adevărat gentleman, mi-am plătit datoria.

Cătălina: -Alice şi Codrin au fost foarte încântaţi că au găsit Wifi gratuit. Au transmis în direct pe facebook, toate momentele importante şi m-au asigurat că o să râdem copios când o să vedem filmuleţele, pentru că ei au fost un pic mai băgăcioşi decât cei pe care i-am angajat pentru filmări.  Abia aştept să le văd creaţiile !

Dan: -Nu i-ai întrebat pe prietenii noştri din Bucureşti, cu ce-au venit din Livada Poştei până în Poiana Braşov pentru că au ajuns destul de repede ?

Cătălina: -Cei de la Royal Boutique Hotel, au coborât după ei cu un microbuz şi i-au adus rapid şi gratis, cică, tot din partea firmei.

Dan: -Cum m-am descurcat la dansul mirilor ?

Cătălina: -Minunat ! Toţi invitaţii erau cu ochii pe noi, abia aştept să văd caseta. Ai fost un dansator desăvârşit.

Dan: -E ora 5 dimineaţa, propun să dormim şi noi câteva ore, până pe la ora 10, când o să-i conducem pe invitaţii nostri.

Cătălina: -Cum adică să-i conducem ? Noi nu plecăm  ?

Dan:  -Am o surpriză pentru tine. Primul meu cadou în calitate de soţ este: o săptămână la Royal Boutique Hotel, chiar aici, în Poiana Braşov. Ne vom putea bucura de aerul curat, de cărările de munte, de ciripitul păsărilor şi de câteva zile pe care nu le vom împărţi cu nimeni, vor fi numai ale noastre.

Cătălina: -Eşti grozav ! Îţi mulţumesc dragul meu soţior ! Mi-ai citit gândurile !

Ce-a urmat, o să vedem cu toţii după vreo nouă luni.  🙂

 

Articol scris pentru proba nr. 20 a concursului Super Blog 2018

Sponsor:

 

Publicat în Superblog 2018

Revelion în India

Iubesc călătoriile, pentru că sunt singurele lucruri care, deşi se cumpără, te fac mai bogat. Îmi place în egală măsură să scriu despre locurile pe unde merg, să-mi fac cunoştinţe noi, să gust din bucatele tradiţionale ale locului respectiv, să observ obiceiurile oamenilor, să înţeleg în ce cred şi cum trăiesc. Nu obişnuiesc să merg de mai multe ori în acelaşi loc pentru că timpul e limitat şi lumea e infinit de mare, iar eu îmi doresc să văd cât mai mult din ea. Soţul îmi împărtăşeşte acest hobby. E partenerul meu de drum şi cărătorul de bagaje.  🙂

Anul ăsta am recitit „Tratatul de Istorie a Religiilor” de Mircea Eliade, care scria: „India are meritul de a fi adăugat o nouă dimensiune în Univers: aceea de a exista liber.”. Ne-am hotărât că a venit momentul să facem o vizită în această ţară a contrastelor, alegând să petrecem şi un Revelion în India.

De ce India ?

Pentru poveştile de dragoste trăite cu pasiune, frumuseţea templelor,  îmbinarea armonioasă dintre arhitectura islamică,  hindusă şi cea persană, mâncarea condimentată, artiştii de la Bollywood, încercarea de a înţelege religiile pe care le-a descris Eliade în cartea sa şi nu în ultimul rând,  pentru a-mi reconfirma faptul că, indiferent cât de mult mi se pare că ştiu, mai am multe de învăţat.

Cele trei lucruri care nu trebuie să-mi lipsescă din bagaj

Ştiu din experienţă că nu ai nevoie de multe lucruri. Volumul bagajelor noastre a scăzut, pe măsură ce numărul călătoriilor a crescut. Pentru această aventură, îmi voi pune în geantă: un sari cu broderie aurie, lenjerie intimă roşie şi o sticlă de şampanie. Toate, pentru noaptea dintre ani. În India, băuturile alcoolice sunt interzise. Chiar şi de revelion, se consumă doar cafea, ceai şi sucuri, iar noi, ţinem la tradiţia noastră, aşa că o să pitim sticla de şampanie pe undeva şi la ora 00.00 o să dispărem câteva minute să bem şampanie.

Obiective turistice de bifat

Un blogger de turism serios, nu pleacă în nicio călătorie fără să-şi facă temele, deşi, alegând un Revelion Christian Tour, din mulţimea de oferte speciale Revelion, n-ar trebui să-şi facă griji.  Va avea cele mai bune condiţii de cazare şi masă, în hoteluri de 5*, transport, ghid, şi cel mai important, un itinerar bine făcut, în care se regăsesc toate obiectivele ce trebuie văzute. Din Triunghiul de Aur ce include New Delhi, Agra, Jaipur, cel mai mult îmi doresc să văd Taj Mahalul, una dintre cele şapte minuni ale lumii, un mausoleu închinat dragostei de către împăratul Imperiului Mogul, Shah Jahan în onoarea soţiei sale, Mumtaz Mahal, care a murit la nasterea celui de-al 14-lea copil. Culorile sale se schimbă în funcţie de momentul zilei, iar simetria se pierde doar în camera centrală, unde stau cele două cenotafe.

Un alt obiectiv pe care vreau să-l văd este Moscheea Jama Masjid, construită din gresie roşie şi marmură albă, tot de către Shah Jahan  între anii 1650-1656. O să fotografiez pilonii pictaţi cu simboluri religioase, relicvele sfinte şi copia Coranului scrisă pe piele de cerb.

Tot din aceiaşi perioadă datează şi Fortul Roşu sau Lal Qila (numit asa, datorită cărămizilor din piatră roşie din care este clădit).  Acest fort a fost sediul imperiului Mughal timp de aproximativ 200 de ani, până când a căzut în mâinile britanice.  Zidurile  înalte, perforate de rânduri succesive de creneluri strâmte şi orientate în jos, canalul înconjurător, destinat apărării fortului, conductele de apă folosind principiul vaselor comunicante, instalaţiile de aer condiţionat cu pereţi dubli, grădinile interioare superbe, sala audienţelor private şi tronul fastuos al păunului, au servit de secole regilor si împăraţilor.

Palatul prezindenţial (Rashtrapati Bhavan) ce datează din anul 1931.

Oraşul vechi Fateh Sikri (Oraşul Victoriei), construit în secolul XVI, de către Împăratul Akbar, a fost capitala Imperiului Mongol din 1571 până în 1585. Lipsa de apă a făcut ca masivul fort să fie abandonat. Este loc de perinaj pentru foarte multe religii.

În Jaipur, capitala Rajhastan-ului, supranumită şi „Oraşul Roz”, o să văd „Palatul Vânturilor”din Hawa Mahal, construit în 1799, când femeile casei regale respectau religia purdah foarte strict. O anexă a palatului principal a fost construită pentru a le permite femeilor sa privească tumultul orasului, rămânând totuşi ascunse,  „Jal Mahal” (Palatul apei), ce datează din sec..XVIII o bijuterie arhitectonică, „Observatorul Astronomic” şi  Palatul oraşului, care este reşedinţa familiei regale.

(sursa foto: Wikipedia)

Activităţi inedite pe care nu le-aş rata

Dacă nu-mi fac poze cu indienii, cu maimuţele curioase, dacă nu mă plimb cu elefantul (simbolul norocului şi al prosperităţii) la Amer şi dacă nu gust măcar cinci tipuri de halva, degeaba am fost în India.

Revelionul în India

O să petrecem noaptea dintre ani, care în India se numeşte Neisal într-una din sălile de recepţie ale hotelului. Eu o să port sari şi lenjeria intimă roşie şi o să deschidem şampania pe furiş, în timp ce vom privi focurile de artificii. O să dansez pe hiturile indiene şi o să mă bucur de meniul tradiţional.

Ce-mi doresc să găsesc pe masa de revelion ?

Mâncare indiană cât mai diversă şi cât mai cromatică: Tanddoori Chicken (pui marinat în usturoi, ghimbir, iaurt şi condimente specifice indiene), Chicken Biryani (pui cu orez basmati gătit cu şofran şi apă de trandafiri), un fel de shaorma indiană, care se numeşte Chicken Kathi Roll (pui picant tandoori înfăşurat în rulou de ou, servit cu mentă).  Indienii au deserturi foarte bune.  De pe masa de revelion n-o să lipsească cât mai multe tipuri de halva. Eu mi-aş dori să gust Bebinka (budincă făcută din straturi subţiri de clătite din lapte de cocos), Rasagolas şi Thekua (un fel de fursecuri).

Dorinţe pentru noaptea de trecere în 2019

După tradiţionala urare de „La mulţi ani !” (Kaee saalon ! ) prin gând îmi vor zbura cel puţin trei dorinţe pentru noul an:

-sănătate pentru mine şi pentru cei dragi.

-să fiu iubită precum Mumtaz Mahal.

-să călătoresc cât mai mult şi să bifez cât mai multe locuri frumoase din lumea asta mare.

Articolul scris pentru proba 19 a concursului Super Blog 2018

Sponsor: