Publicat în Superblog 2020

Doamnei M

O privesc, mi-e ca o muză,
Inima din piept îmi sare
Când o văd cu alba-i bluză,
La fereastră cum apare.

Soarele din cer zâmbește,
Se topește-ncet și el,
Văzând că nu-mbătrânește
Rămânând mereu la fel.

Fața fină, ca o floare.
Mâinile catifelate.
Este adenemitoare,
Parcă-i un portret din carte.

Dimineața, relaxată,
Fuge iute la oglindă.
Dă cu cremă hidratantă,
Până pe la carotidă.

Apoi, cu mișcări feline
Dă pe gât, pe decolteu,
Și uite așa ea se menține
Veșnic tânără, mereu.

Crema asta-i o minune,
E un produs anti-age.
Și nu știu de ce anume
Ține de secole-ntregi.

Mama-i arăta fantastic
Acum patruzeci de ani,
Cu Gerovital H3 Classic
Tot de la Ana Aslan.

Anii au trecut ca gândul
Și în păr, un ghiocel
Arată deznodământul,
Atârnând ca un cercel.

Pe la colțurile gurii
Și la margine de pleoape,
Riduri fine dau fiorii
Îngânând duioase șoapte.

Fără lacrimi și acuze,
Știu, nu vrei să-mbătrânești,
Cremă contur ochi și buze
Trebuie să folosești.

Seara, e ca o prințesă
În cămașa roz, de noapte.
Și iubirea mea intensă,
Parcă și mai mocnit arde.

Cu Emulsia Hidratantă
Demachiantă 2 în 1,
Până la oglindă iarăși
Va străbate din nou drumul.

Pune-o muzică șoptită,
Se așează la măsuță,
Simte că este privită,
Știe că este drăguță.

Zi de zi, seară de seară
Își respectă ritualul,
Așteptarea nu-mi înșeală
Ăsta îi este normalul.

Muza mea, cu piele fermă
Și cu ochii ca și marea,
Vin eu să te dau cu cremă
De-mi dai binecuvântarea.

O privesc de la fereastră,
De ani buni mă perpelesc,
Farmecul ei mă tentează
N-am curaj să o iubesc.

Dar, de-o trece pandemia,
Nu mai stau, sunt hotărât,
O să trag eu draperia
Și-i fac semn numaidecât.

Și de-o vrea să mă accepte,
Voi fi cel mai fericit
În voi lua vreo trei casete
De la Farmec, negreșit.

Pielea ei de căprioară
O voi face să tresare,
Căutând a sa comoară
În a sufletului zare.

Iar de-o vrea ceva anume
Sigur o să-i dăruiesc,
Din tot ce-i mai frumos pe lume
Un produs 100% românesc.

Muza mea fermecătoare
Și cu pielea albă, fină
Pot să te visez la noapte
Cum ești tu, așa divină ?

Îndrăgostitul nostru s-a retras într-o grădină cu mulți trandafiri și a adormit îmbătat de mireasma acestora, visându-se cercetător. Se făcea că a descoperit o moleculă a tinereții, care întârzie îmbătrânirea metabolică și revigorează replicarea celulară. Dorea să folosească descoperirea, doar pentru muza lui, s-o vadă tot timpul tânără și frumoasă. A numit această moleculă Juvinity, de la juvenil, care înseamnă tânăr, apoi a adăugat Acid Hialuronic, ce asigură nivelul optim de nutriție al tenului și hidratează în profunzime și un strop de Vitamina E, care protejează Acidul Hialuronic, fibrele de colagen și elastina pielii. A amestecat toate astea într-un pahar Berzelius, modificând pe rând cantitățile și au rezultat niște creme bogate în uleiuri, ceruri și grăsimi naturale cu mare putere de reconstrucție celulară.

Fericit că poate să-i ducă iubitei lui o cremă hidratantă cu efect de întinerire, s-a trezit exact în clipa în care la televizor rula clipul pe care îl puteți vedea și voi.

Articol scris pentru proba 22 a concursului SuperBlog 2020

Sponsor:

Publicat în Superblog 2020

Scrisoarea unui pacient către farmacia lui preferată

Dragă Farmacie la Preţ Mic,

Observ că odată cu trecerea anilor am nevoie din ce în ce mai mult de produsele tale. Articulaţiile au început să scârţâie, ochii nu mai percep atât de bine semnele de pe tabletă, tenul şi-a piedut din strălucire şi părul din densitate. Ca şi cum toate astea n-ar fi de ajuns, suntem în sezonul răcelior, virozelor, gripelor, la care se adaugă şi pericolul coronavirusului.

Şi pentru că se apropie Black Friday la Farmacia la Pret Mic, te-aş ruga să-mi faci o reducere la următoarele produse:

Pachetul pentru imunitate de la Naturalis, care conţine 20 de comprimate efervescente de Vitamina C 1000 Mg+Zn, 10 plicuri de ViroProtect Rapid şi 30 de comprimate de vitamina D3 2000 UI.

Regăsesc în acest pachet toate vitaminele de care am nevoie pentru un sistem imunitar puternic, care să mă apere în cazul în care voi fi atacată de viruşi. Acest sfat l-am auzit de la doctorul Virgil Musta, care luptă cu succes de câteva luni împotriva coronavirusului. Pe lângă aceste vitamine, domnul doctor recomandă o dietă echilibrată, o stare psihică bună şi prezentarea la spital în cazul simptomelor specifice ale bolii: o tuse intensă, reapariţia febrei, reactivarea unor simptome care devin intense, senzaţia de lipsă de aer sau de sufocare.

Deşi mă protejez prin utilizarea măştii şi spălat căt mai des pe mâini, sunt conştinetă că oricând pot lua  virusul de la persoanele asimptomatice din jur, care de cele mai multe ori sunt prieteni sau chiar membri ai familiei, în faţa cărora îţi dai „scutul” jos. Acest pachet pentru imunitate de la Naturalis, mi se pare vital, aşa că voi avea nevoie de el constant, până în primăvară, de aceea te rog să-i faci o reducere.

Proenzi ArtroStop Rapid+ 180 tb, face parte din categoria vitamine şi suplimente.  Eu îl folosesc cu succes jumătate de an, adică din octombrie până la sfărşitul lui martie, când vremea e rece şi articulaţiile se transformă în staţii meteo la purtător. Această cutie îmi ajunge pentru toată perioada. Extractul de Boswellia Serrata, vitamina C, glucozamina si colagen de tip II îmi ajută articulaţiile să treacă mai uşor de sezonul rece. Evident, port haine mai groase care să mă protejeze de frig şi umezeală. La noi în familie e nevoie de trei astfel de cutii, aşa că mi-aş dori un discount motivant şi la acest produs, care se comandă exclusiv online.

Un alt produs pe care-l folosesc în ultima vreme şi la care aş vrea un preţ mai mic este Anticârcel Rapid.

Aproape în fiecare noapte, aproximativ la aceeaşi oră, o mână nevăzută îmi trage cu putere o fibră din muşchiul gambei piciorului stâng. E o senzaţie cumplit de dureroasă şi doar cei care-au trecut prin aşa ceva înţeleg despre ce vorbesc. Durerea e atât de intensă încât persistă şi în timpul zilei. Unii mi-au spus că ar fi vorba despre lipsă de calciu, alţii că ar fi lipsă de magneziu ori de vitamina C. Am încercat toate aceste vitamine pe rând sau împreună, dar simptomele nu dispăreau. Singurul care mă ajută este Anticârcelul Rapid, însă efectul lui încetează odată cu terminarea celor 20 de pliculeţe, aşa că am nevoie de alte şi alte cutii. În compoziţia lui intră: Potasiu, Magneziu, Vitamina E şi Vitamina B6, deci nici urmă de Calciu sau Vitamina C. Pe lângă faptul că îmi alungă cârceii din timpul nopţii, acest supliment alimentar ajută la buna funcţionare a sistemului nervos, aşa că atunci când îl iau mă simt mult mai calmă şi mai liniştită.

-Aţi fost vreodată stresaţi ? Recunosc, e o întrebare fără sens în zilele noastre, când ţi-e aproape imposibil să ai o zi liniştită. Coronavirusul şi restricţiile impuse de acesta, iminenţa pierderii job-ului, imposibilitatea de-a rămâne acasă cu cei mici care nu mai pot merge la şcoală, teama de-a mă mai duce la spital pentru a-mi trata vreo afecţiune, toate acestea şi multe altele îmi erodează sistemul nervos. Medicul de familie, care nu s-a mai apropiat de mine, ci m-a consultat verbal, de la distanţă, mi-a recomandat să iau nişte B-uri.

În farmacia online am găsit acest 50 Complex de la Solgar, ce conţine vitaminele: B1, B2, B3, B6, B12 şi care ajută la funcţionarea sistemului nervos în parametrii optimi. E bun şi pentru sănătatea părului, ochilor şi pielii dar şi pentru un sistem imunitar puternic. Cred că nu numai eu am nevoie de el, ci foarte multă lume vlăguită de atâtea probleme, aşa că vă rog să-i faceţi o reducere de preţ de Black Friday.

Ştiu că v-am cerut deja prea multe reduceri, dar nu sunteţi voi Farmacia La Preţ Mic, cea care slujiţi în primul rând interesele noastre, ale celor cu probleme medicale de tot felul, având grijă şi de bănuţii, care nu mai sunt aşa de mulţi în ultima vreme ?  Ba da !  Şi vă mulţumim pentru asta !

Vă rog să puneţi pe listă, atunci când vă veţi pregăti de perioada reducerilor şi Natures Aid 3 în 1 Natural Formula, un produs natural ce conţine extract de Garcinia Cambogia,  Extract de cafea verde decafeinizat (Green Coffee) – Svetol® şi Extract din frunze de Ceai verde (Camellia sinensis) care-mi este util pentru a mai reduce din greutate, a-mi controla pofta de mâncare şi nu în ultimul rând, pentru a mă ajuta în lupta cu stresul. Am început să fac mai multă mişcare ca de obicei şi chiar să mai reduc din porţii, dar kilogramele nu se dau duse cu una cu două.

În speranţa că vei ţine seama de propunerile mele, aştept cu nerăbdare să-mi încarc coşul cu sănătate, în ziua marilor reduceri.

Articol scris pentru proba 6 a concursului SuperBlog 2020

Sponsor:

Publicat în Ce-am mai citit, Spring Superblog 2019

Relaţia de cuplu, între mitul literar şi realitatea cotidiană

Zilele trecute am primit o carte cadou, pentru care doresc să le mulţumesc atât organizatorilor concursului de creativitate blogosferică, SuperBlog cât şi membrilor familiei scriitoarei Sidonia Drăguşanu, care s-au decis să facă cunoscută opera acestei minunate povestitoare şi generaţiei actuale.

Mărturisesc că până la citirea cărţii: Jurnalul Aurorei Serafim, n-am auzit de Sidonia Drăguşanu, însă felul ei de-a scrie m-a captivat de la primul capitol. M-am regăsit în personajul principal feminin, cu toată fiinţa mea. Am iubit-o pe Aurora de la prima pagină şi m-am bucurat c-am lăsat-o fericită.

Sidonia a fost o atentă observatoare a relaţiilor de cuplu, pe care le-a descris în operele sale cu multă graţie, fără a folosi limbajul trivial pe care-l regăsim uneori în lecturile contemporane. Deşi, femeia în literarura interbelică, ocupă un rol însemnat, scrierile doamnei Draguşanu emană prin fiecare por, o mare doză de feminism.

„Îmbibată de un sentimentalism şi de un subiectivism mic-burghez”, educatoarea Aurora Serafim, este un personaj care ar trebui luat drept model de corectitudine, cinste, devotament şi iubire, de către generaţia actuală. Relaţia ei cu Ştefan, a eşuat din pricină că nu avea nimic în comun cu el, poate doar dragostea pentru pictură. Aproape toate femeile ascund în trecutul lor câte un Ştefan, chiar şi eu !  Apărut pe fondul unui vid interior, a unei penurii sentimentale, Ştefanul adulmecă victima de la distanţă şi nu se lasă până n-o devorează, ca mai apoi s-o părăsească, fără nici cea mai mică urmă de regret.

Urmează nopţile de nesomn, în care-ţi faci procese de conştiinţă, te învinovăţeşti, plângi, suferi, te deteşti (tot tu, victima !) în timp ce el se consolează în cearşafurile următoarei prăzi (poate chiar cea mai bună prietenă a ta), pe care o ochise cu mult timp înainte ca tu să-ţi dai seama. De altfel, tu, fiind cu adevărat îndrăgostită nici nu vedeai evidenţa, chiar dacă ţi se aduceau dovezi, tu vedeai doar strălucirea rozului.

Aurora e demnă, aşa cum ar trebui să fie toate femeile şi nu aleargă după Ştefan, nu-l imploră să se întoarcă, nu se coboară la nivelul lui, folosind aceeaşi armă de răzbunare. Ea se retrage în colţul ei, ca un câine bătut, lingându-şi rănile sufletului şi face terapie prin muncă, dedicându-se în totalitate lucrului cu cei mici. Aşa am procedat şi eu cu Ştefanul meu, l-am lăsat să plece pe drumul lui şi eu m-am perfecţionat în munca mea.  Abia când s-a îndepărtat suficient de mult, am văzut lucrurile clar şi am realizat că, undeva, acolo sus, cineva m-a iubit şi m-a ocrotit, ferindu-mă de un  personaj fără caracter şi moralitate.

Aurora întâlneşte adevărata dragoste, în persoana doctorului Horia Mihail Sasu, un om integru, pasionat de munca sa, un om care ştie să asculte, să mângâie, să dăruiască. Cu Horia se simte bine, au discuţii interesante şi amândoi au mare grijă de Nina, pe care o vor creşte împreună. Horia o iubeşte pe Aurora aşa cum e, fără poleială, pentru că a văzut lumina din sufletul ei curat şi o ajută să-şi depăşească teama de-a se mai lăsa iubită.

Cred că, într-un final, fiecare femeie corectă, îşi primeşte partea de fericire pe care o merită. O fericire care nu se bazează pe niciun factor extern, ci vine din adâncul fiinţei, fericirea aceea pură, pe care o descriu filozofii.

Jurnalul abundă în personaje interesante. Lavinia, e cu certitudine, unul dintre ele. E plină lumea de Lavinii ! Femei cu ambalaj exterior frumos, făcute parcă pentru a seduce, însă lipsite total de moralitate şi scrupule. Cinică, falsă, neruşinată, Lavinia calcă pe cadavre atunci când  în joc e interesul ei. Tot ce contează pentru ea sunt banii, hainele, bijuteriile şi prezenţa unui bărbat important agăţat de braţul ei.  Pentru Lavinia, munca este degradantă şi umilitoare, sub nivelul ei. Ea a urmat oarecum modelul părinţilor săi, Gena şi Sergiu Gorcea, care s-au căsătorit din interes, având o relaţie „îngheţat de politicoasă”, fără să se iubească. Cunoaştem şi astăzi, o mulţime de cupluri, care deşi nu au nimic în comun, s-au căsătorit din interes. În majoritatea cazurilor, femeia cu bani, neputând atrage altfel bărbaţii, le flutură teancul de euro pe sub nas şi aceştia consimt o căsătorie de compromis, însă fără a se implica nicio secundă sentimental sau emoţional. De cele mai multe ori, stau cu ele până le toacă averea, după care le părăsesc, lăsându-le în mizerie.

Inginerul Liviu Runcan, tată a doi băieţi gemeni (Noni şi Duţu), e o figură interesantă. Cu toate astea, nu mi-ar fi plăcut să rămână cu Aurora, nu se potriveau. El, mi s-a părut cam repezit şi superficial, ba uneori chiar ilogic (n-am înţeles de ce a ascuns tabloul răposatei sale soţii într-un sertar, spunându-le copiilor că n-au mamă), total în contrast cu firea calmă şi raţională a Aurorei. Băieţii, în schimb, sunt minunaţi.

Un alt cuplu frumos descris în această carte, care mi-a amintit oarecum de cel al părinţilor mei, este cuplul bunicilor Aurorei, cei care au avut grijă de ea. Oameni simpli, modeşti, cu suflet bun şi oneşti, lucrau din greu pentru fiecare bănuţ, economisind cu anevoie câte ceva. Nu-şi permiteau prea multe, se iubeau şi-şi ajungeau unul altuia, străduindu-se ca Aurorei să nu-i lipsească strictul necesar.

Diferenţa dintre bunicii Aurorei şi personajele care aveau grijă de Nina, este incomensurabilă. Neacşu şi Sevastiţa au un aprozar unde-şi petrec majoritatea timpului. În afară de-a face bani, nu cred să-i mai intereseze ceva. Sunt indiferenţi cu cea mică, despre care aflăm că, de fapt, e nepoata lui Neacşu, provenită dintr-o escapadă a fiului său. Sunt ursuzi, morocănoşi, gata oricând de-a trece la scandal, dacă cineva ar încerca să-i acuze de ceva.

Am trecut în revistă câteva dintre cuplurile urmărite în acest jurnal. Sunt atât de actuale, de prezente în viaţa noastră contemporană, de ai impresia că jurnalul a fost scris ieri. E aproape imposibil să nu cunoşti, în viaţa de zi cu zi, personaje asemănătoare cu cele descrise atât de maiestuos de către Sidonia Draguşanu.

Eu m-am identificat cu Aurora. Dar tu, cititorule, cu cine te-ai identificat  ?

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Sponsor:

Publicat în Spring Superblog 2019

Recunoştinţă

Au trecut trei ani de-atunci, dar parcă-ar fi fost ieri, atât de mult m-a marcat întâmplarea pe care vă voi istorisi-o acum. E o poveste tristă, însă trebuie să fim cu toţii de acord că uneori viaţa ne mai oferă şi necazuri.

Vine o zi când, vrem sau nu, ne despărţim de cei dragi pentru totdeauna. Deşi ştim că aşa e normal, că asta se întâmplă de când e lumea şi pământul, refuzăm să acceptăm, atunci când ni se întâmplă nouă.  Când medicul neurochirurg m-a cheamat în cabinet şi mi-a transmis că trebuie să mă pregătesc pentru ce-i mai rău, fiindcă tatăl meu mai are de trăit doar trei luni, am simţit cum un fulger m-a străpuns din creştet până-n tălpi. Doar pe el îl mai aveam, pe mama o pierdusem cu mulţi ani în urmă şi între noi exista o legătură foarte puternică. RMN-ul acela blestemat a scos la iveală o tumoră malignă, care s-a extins galopant, în ciuda tuturor iradiaţiilor făcute de medicul oncolog. Am ieşit din cabinet clătinându-mă şi fără pic de glas. Ştiţi, medicii neurochirurgi nu au timp să te consoleze, îţi dau vestea scurt, fără menajamente, după care te invită afară, pentru că sunt ocupaţi.

Tata mă aştepta pe hol. Ce să-i spun ? Cum să reacţionez, când mie îmi venea să urlu de durere ? Pe moment, i-am spus că o să mă duc cu CD-ul şi la un alt medic. A primit o reţetă cu câteva medicamente care să-i mai calmeze durerile, care începuseră a-şi face simţite prezenţa. Am mers împreună la farmacie şi am luat-o. Era 1 iunie.

Săptămâna următoare l-am internat la Iasi, pentru şedinţele de iradiere, în care îmi pusesem mari speranţe. I-au făcut o ultimă fotografie.  În câteva săptămâni situaţia lui s-a înrăutăţit considerabil. Mi-au dat o salvare şi l-am adus acasă. Am plâns amândoi. Ştiam că e sfârşitul, dar parcă tot ne mai agăţam de ceva.

Durerile deveniseră din ce în ce mai mari şi nu se mai putea da jos din pat. Mânca puţin şi dormea mult, poate şi din pricina tratamentului cu morfină pe care i-l făceam, pentru că toate asistentele medicale pe care le-am rugat să vină, m-au refuzat, pe motiv că nu vin la muribunzi, le deprimă vederea acestora.

Am rugat atunci pe foarte multă lume să mă ajute. Am căutat pe internet soluţii, dar nimeni, absolut nimeni nu mi-a întins o mână de ajutor. Alergam între servici şi casă, iar nopţile îi vegheam respiraţia.

Într-o zi, i-a fost atât de rău, încât am chemat salvarea şi l-am dus la spital. Aici l-a preluat o doamnă doctor care, făcândui-se milă de mine, l-a oprit la secţia de îngrijiri paleative. Mi-a spus că nu are voie să-l ţină mai mult de două săptămâni, deşi nu crede că v-a mai rezista decât câteva zile.

Îmi venea să-i mulţumesc în genunchi, sărutându-i mâinile. A fost singura persoană care m-a ajutat în acele momente deosebit de dificile. Datorită ei, tatăl meu şi-a trăit ultima săptâmână din viaţă demn. I s-a pus oxigen, i s-a făcut tratamentul cu morfină aşa cum trebuia, iar eu şi soţul meu, eram mai mult la spital decât acasă.

Vă mulţumesc, doamnă doctor C.M. !  

Nu ştiu ce dar material ar exprima cel mai bine recunoştinţa mea. Pentru un astfel de gest, orice şi oricât mi se pare prea puţin.  Dar, pentru că ne pregătim pentru o mare sărbătoare creştină, am căutat pe site-ul  Borealy.ro, în categoria „Cadouri de Paşte„. M-am oprit la icoana „Fecioara Maria şi Iisus”, placată cu aur, lucrată de maeştrii brandului de top spaniol Credan.

Cred că doamnei doctor o să-i placă şi cu siguranţă o va păstra în cabinetul dumneaei. O plăcuţă pe care să scrie doar  „Vă mulţumesc !” e suficientă. Uneori, prea multe cuvinte nu reuşesc să spună atât de multe, ca un simplu mulţumesc.

Un dar pe care l-am găsit la „Cadouri pentru doctor” şi care o să completeze foarte bine icoana, este o decoraţiune placată cu argint, reprezentând un îngeraş cu un porumbel în mână, realizat cu mare măiestrie în Italia, de către artiştii de la Chinelli.

Prin acest dar, doresc să-i transmit doamnei doctor, că ea însăşi este un înger, ce ţine în mâinile sale sufletele oamenilor aflaţi în suferinţă.

Deşi, în august anul acesta se vor face trei ani de la întâmplarea pe care tocmai v-am povestiti-o, încă mi-e greu să vorbesc despre asta şi încă mi se umplu ochii de lacrimi, aşa încât prefer să închei acest articol aici şi să ascultăm pentru câteva clipe, liniştea universului.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Sponsor:

Publicat în Spring Superblog 2019

Student în Bucureşti

Doru, băiatul lu’ nea Ion, de la etajul II, a intrat la facultate. Bucurie mare, ce mai ! Pe tanti Maria n-o mai ajungi cu prăjina la nas, aşa de mândră e. A intrat Doru al ei la Politehnică, pe locurile fără taxă. Mâine-poimâne va ajunge inginer constructor şi, cine ştie, poate că se întoarce în oraş, că e mare nevoie să se construiască locuinţe pentru tineri.

Problema e că n-a prins cazare în cămin şi vecinii noştri sunt disperaţi. Au citit ei, în Gândul, câţi bani dau pe chirii studenţii din marile centre universitare şi s-au îngrozit. De unde să facă ei rost de 700-800 Euro pe lună numai pentru chirie ?

Cristina, contabila de la parter, le-a dat să citească un articol din Ziarul Financiar, de unde au aflat că în zona Grozăveşti-Politehnică, chiria garsonierelor variază între 250 şi 290 de euro. Le-a mai venit inima la loc, deşi, pentru ei, chiar şi suma asta era uriaşă. Ion şi Maria sunt oameni simpli, care câştigă împreună 5000 lei, dar îşi iubesc atât de mult copilul, încât ar fi în stare să-i dea lui 4000 lei, iar ei să trăiască cu o mie. Am auzit-o de multe ori pe tanti Maria zicând că vrea ca Doru să poată face o şcoală mai înaltă, să ajungă domn, nu un simplu muncitor ca ea sau ca bărbatu-său Ion.  Au încercat să vorbească cu nişte vecini care au copiii la Bucureşti, poate-i găseşte ceva şi lui Doru, dar nu s-a oferit nimeni să-i ajute.

Cu două săptămâni înainte de a începe anul şcolar, Ion şi Maria s-au dus la Bucureşti să caute gazdă pentru Doru. Nu mai fuseseră de mult prin capitală, aşa că s-au mirat tare mult văzând câte s-au schimbat. Au luat un taxi de la Gara de Nord până la Politehnică, întrebându-l pe taximetrist dacă nu cunoaşte pe cineva care are o cameră de închiriat. Cum n-au aflat nimic, s-au dus la secretariatul facultăţii, sperând ca de acolo să-i ajute cineva. Cum intra vreo persoană în clădirea facultăţii, nea Ion, îşi scotea pălăria, se apleca până la pământ şi-l întreba dacă nu are el, sau vreo cunoştinţă de-a lui o cameră cu chirie pentru Doru, băiat harnic şi cuminte, ca o fată mare.

Într-un târziu, paznicului i se făcu milă de ei şi le-a indicat să meargă la chioşcul de ziare şi să ceară „Anunțul Telefonic”, primul ziar de mică și mare publicitate din România, unde vor găsi  tot felul de anunţuri: imobiliare, auto, locuri de muncă, servicii, matrimoniale, ba chiar şi garsoniere ori apartamente de închiriat.

„Cum de nu m-am gândit la anunţurile de mică publicitate ?”, zise nea Ion, dându-şi singur o palmă peste frunte. „Doar aşa mi-am găsit loc de muncă şi nevastă.”

Alergă repede la chioşc şi ceru două ziare „Anunţul Telefonic”, unul pentru el şi unul pentru nevastă, apoi se aşezară pe-o bancă şi începură căutarea. Au răsfoit ceva până au dat de închirieri, dar s-a meritat. Au găsit vreo câteva pagini cu oferte. Acum, aveau de unde alege şi parcă le mai revenise zâmbetul pe buze, după atâtea căutări fără niciun rezultat.

Au încercuit cu pixul ce le-a convenit şi au sunat la fiecare. Până la urmă au făcut treabă bună. Au găsit o garsonieră curată, mobilată, cu doar 700 lei/ lună. Staţia de troleu era la câţiva paşi de bloc, aşa că legătura cu oraşul era asigurată.

Fără anunţul din ziar, le-ar fi fost aproape imposibil să găsescă ceva pentru fiul lor.

Sursa foto: Anuntul.ro

S-au întors fericiţi acasă, dându-i lui Doru vestea cea mare. Erau atât de încântaţi, încât Doru nu le-a mai spus că el a căutat on-line pe anuntul.ro, unde găsise nu numai gazdă, ci şi un loc de muncă part-time, care să-l mai ajute să-şi plătească din cheltuieli.

Anunţurile sunt „cele mai sincere informații dintr-un ziar”, așa cum le cataloga Thomas Jefferson. Fără ele, ne-am descurca mult mai greu, aşa cum aţi văzut şi în povestea cu părinţii lui Doru. Tehnologia actuală ne permite să avem acces la informaţie mult mai uşor şi mai repede. Informaţiile sunt bine structurate şi organizate pe categorii, astfel încât, cu câteva clicuri de mouse, putem să ne schimbăm viaţa radical. O casă, o maşină, un loc de muncă, sau chiar partenerul de viaţă, le puteţi găsi pe anuntul.ro încă din anul 1996. Oamenii au evoluat şi nu mai au timp să umble din uşă-n uşă pentru a căuta informaţii. Aşa că, dacă tu ai de oferit ceva sau cauţi ceva, nu proceda ca Ion şi Maria. Intră pe anuntul.ro, înregistrează-ţi anunţul şi în cel mai scurt timp îţi vei rezolva problema.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Sponsor:

Publicat în Spring Superblog 2019

Cu nostalgie, despre prima mea vacanţă

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la prima mea vacanţă, mă apucă un dor teribil de copilărie şi de părinţi.

La noi în familie exista obiceiul ca odată pe an să plecăm într-o staţiune, cu bilete luate prin U.G.S.R. (Uniunea Generală a Sindicatelor din România).  Dreptul la vacanţă era ceva ce nu putea fi pus în discuţie de nimeni, aşa că orice s-ar fi întâmplat, trei săptămâni din an, eram plecaţi.

Mi-amintesc, de parcă ar fi fost ieri, valiza maro în care mama înghesuia tot felul de lucruri şi pe care tata o căra cu greu până la gară, sacoşele cu mâncare şi cu nelipsitele mele jucării şi starea aceea plăcută de tensiune, care se lăsa cu nesomn în noaptea dinaintea plecării (obicei cu care am rămas şi-n ziua de azi). Deşi eram mică, când ştiam că trebuia să plecăm în vacanţă, mă trezeam prima şi eram veselă şi binedispusă, de se mirau ai mei, ştiind ce chin aveau în celelalte zile cu mine, din pricina sculatului de dimineaţă.

Prima vacanţă, din care mai păstrez amintiri, a avut loc acum 40 de ani. O vacanţă în România (cum altfel, în vremurile acelea), la Eforie Nord. Atunci aveam să văd pentru întâia oară marea, să mă joc de-a constructorul de castele de nisip, să încerc apa călduţă şi să culeg scoici de toate mărimile şi culorile.

Peronul gării din Comăneşti devenise neîncăpător. Lume multă cu zeci de bagaje aştepta trenul de Constanţa. Un şuier prelung şi namila din fier începu a-şi arăta trupul de după dealuri. N-am avut timp să număr vagoanele, că m-am şi trezit  proiectată pe-o bancă într-un compartiment cu alte cinci persoane. O vreme am stat liniştită, dar drumul a fost lung şi răbdarea mea limitată, aşa că n-a rămas niciun colţ de tren neexplorat şi nici un geam neşters. Oamenii îmi dădeau mere, covrigei, orice, numai să mă potolesc, însă. . . ţi-ai găsit !

La hotel, până ce ai mei terminau cu formalităţile de la recepţie, ştiam deja unde-i bucătăria, liftul, sala de film, mă rog, tot ce aveau oamenii pe-acolo. Nu m-am rătăcit niciodată, ba chiar mi-am dezvoltat o bună orientare în spaţiu.

Am primit o cameră la mansardă, cu un perete înclinat şi cât timp ai mei s-au dus să facă cumpărături, eu, de plictiseală, m-am urcat pe pat şi am dat jos tot varul de pe acel perete. Nu vă zic ce reacţie au avut părinţii la întoarcere, ce s-au mai „bucurat” şi cum mi-am început eu vacanţa. Noroc cu cei de la recepţie, care au constatat condiţiile improprii de locuit şi ne-au dat altă cameră, mult mai frumoasă, cu balcon şi vedere la mare.

A doua zi am ieşit la plajă cu tot arsenalul de lopăţele, greble, găletuşe, etc. M-am împrietenit repede cu ceilalţi copii, doar că n-am vrut în ruptul capului să mă dezbrac. O să ţin minte asta toată viaţa. S-au chinuit ai mei să-mi dea rochiţa jos, cu

vorbă bună, cu ameninţări. Nimic ! N-am vrut şi pace !  Dacă încercau cu forţa, urlam ca din gură de şarpe, aşa că m-au lăsat în pace. Toată vacanţa aşa m-am „bronzat”, aşa am intrat în apă, aşa am cules cele două pungi de scoici, pe care le-am adus acasă, împărţindu-le prietenilor de la bloc şi colegilor de la şcoală. Era o chestie să ai scoici, era dovada că ai fost la mare şi în plus, erai privit cu admiraţie de ceilalţi.

Când venea vremea mesei, mă duceam direct în bucătăria hotelului şi doamnele de-acolo îmi puneau pe farfurie tot ce voiam să mănânc. Ii strigam pe chelneri pe nume, spre distracţia celor ce luau masa prin preajma noastră.

Astăzi, mulţi copii rămân cu bunicii, fiind privaţi de-o vacanţă fericită împreună cu cei care le-au dat viaţă, poate şi din această cauză, Christian Tour susține Dreptul la vacanță, căci, ce poate fi mai frumos decât să-ţi încarci bateriile alături de cei dragi, să rămâi cu amintiri care să dăinuie în timp şi care să te facă să zâmbeşti chiar şi după 40 de ani.

Ş-apoi, dacă de mic deprinzi pasiunea pentru călătorii, toată viaţa vei vâna zilele în care să poţi trage o fugă undeva, la munte, la mare, în ţară sau în afară, nici nu mai conteză, sunt atâtea locuri de văzut, încât o viaţă nu-i suficientă pentru a cuprinde toată frumuseţea lumii acesteia. Dalai Lama spunea: „O dată pe an, du-te undeva unde nu ai mai fost înainte”. Eu, aşa încerc să fac şi mă minunez că există oameni care merg an de an în acelaşi loc. Nu-i înţeleg !

Poţi să-ţi organizezi vacanţa singur (alegând traseul dorit, rezervând camera la hotel, alergând după maşini sau avioane) ori poţi să-ţi faci vacanta cu Christian Tour şi nu-ţi mai rămâne decât o singură grijă: aceea de-a te simţi bine şi  de a te bucura de moment.

Fetiţa cu părul bălai şi ochii albaştri ca marea a crescut. Din când în când se reîntoarce la malul mării pentru a se reîntâlni cu copilul interior. De fiecare dată îl regăseşte, dar e din ce în ce mai îndepărtat. Pasiunea pentru călătorii a rămas vie, deşi acum preferă mai mult circuitele culturale organizate, căci i-a mai dispărut din energia exploratorului pe cont propriu şi a constatat că e mult mai comod atunci când totul e aranjat de firma de turism, ba chiar ajungi la un preţ cu mult mai mic.

De peste 20 de ani, Christian Tour a construit „Câte un drum spre fiecare vis”, fiind lideri în branşă. În ofertele lor, găseşti tot ce ţi-ai putea dori, iar dacă nu te-ajută punga, poţi achita chiar şi în rate. Peste 200000 de turişti i-au ales. Tu, unde-ai vrea să mergi cu Christian Tour ?

Articol scris pentru prima probă a concursului Spring SuperBlog 2019.

Publicat în Superblog 2018

În lumea omului-păianjen

„-Şi Spider-Man s-a urcat pe clădire cu ajutorul unei pânze şi de-acolo a văzut tot ce se petrecea în camera din blocul turn alăturat. Atunci, a mai aruncat o pânză, care s-a prins fix de geamul unde oamenii răi o sechestraseră pe fată. Aceasta l-a observat, dar el i-a făcut semn să tacă. Într-un moment de neatenţie a intrat pe fereastră, făcându-se invizibil. A înregistrat toată conversaţia, apoi i-a legat fedeleş pe cei trei răufăcători şi a eliberat-o pe fată. „

Cel mic adormise deja, aşa că am pus revista de benzi desenate cu Spider-Man pe noptieră, am stins veioza şi m-am dus în camera mea. M-am aşezat în pat şi am ascultat cu atenţie. Nu, nu mi se părea. Undeva, pe holul de la intrare se auzea o muzică stranie, abia perceptibilă. M-am ridicat să văd ce se întâmplă, deşi inima mi-o luase la trap. Am dat peste un puşti care se juca cu un fel de telefon. Mi-a spus că se numeşte Miles Morales şi, din 28 decembrie 2018 o să am ocazia să-l văd în toate cinematografele din ţară, în filmul de acţiune: “Omul-Păianjen: În lumea păianjenului”. Am început să râd, mi se părea imposibil ca un puşti ca el să joace într-un film de aventuri, îl vedeam cel mult într-un film de animaţie.

– Uite, mi-a spus el, te iubesc pentru că semeni cu mama mea. Şi ea îmi citea din revistele de benzi desenate, tot felul de întâmplări prin care trecea Omul-Păianjen, înainte să adorm. M-am gândit să te premiez pentru asta !

-Să mă premiezi ? Tu ? Cum ai putea să mă premiezi tu ?!

– Foarte simplu !  O să-ţi împrumut costumul meu pentru o zi. Nu te teme, se mulează pe oricine-l atinge. Pentru o zi o să vezi cum e să fi erou, pardon, eroină şi o să ai ocazia să faci câteva fapte bune într-un mod cu totul şi cu totul special. În plus, o să-i cunoşti şi pe prietenii mei, pentru că nu sunt singur, vei vedea !  Ei te vor ajuta, sau te vor chema să-i ajuţi.

De îndată ce am atins costumul, m-am transformat pe loc în eroul despre care îi citeam copilului seară de seară. Totul se  conducea mental. Era suficient să-mi doresc să ajung pe vârful unui munte şi într-o secundă puteam admira lumea de sus. Din păcate n-am avut timp pentru astfel de curiozităţi, căci, în căsuţa de lângă blocul meu, unde stă o bunică ce-şi creşte singură nepotul, se auzeau plânsete. Am aruncat un ochi pe fereastră, când, ce să vezi ? Femeia uitase să închidă portiţa sobei şi câteva flăcări începuseră a mistui covorul, până aproape de pătuţul micuţului. Am intrat printr-o gaură a ferestrei, am stins focul şi din trei mişcări l-am adormit pe băieţel. 

Nici n-am ieşit bine din casa cu pricina, că m-am văzut înconjurată de încă vreo trei oameni-păianjen, care mi-au spus să-i urmez. Am ajuns într-un loc necunoscut, undeva pe un munte, de unde se putea vedea clar un tunel. 

-Priveşte ! mi-a spus unul dintre ei, în curând o să vină trenul şi podul acesta e foarte şubred. Trebuie să ne unim forţele pentru a evita producerea unei catastrofe feroviare. Am întins toţi pânzele pe sub cele două linii ferate şi le-am legat de crestele munţilor. Totul a decurs normal. Apoi am sunat la 112 şi am anunţat care este starea podului. 

Mi-am dorit să le fac o vizită incognito prietenilor mei din Bucureşti, aşa că în secunda doi eram în casa lor, în modul invizibil, desigur. Surpriza a fost de partea mea, căci amicii nu erau acasă, să-i pot speria puţin, aşa cum aş fi vrut, în schimb hoţii, da !  Vreo doi tipi cu cagule, scotoceau de zor după bani şi bijuteri. Afară-i aştepta o maşină, în care încărcaseră deja câteva obiecte de preţ, dar şi un tip ce avea rolul să stea de pază. Am luat cheia din contact, apoi am activat alarma. I-am speriat de moarte, căci nu ştiau de unde li se trage şi se tot ciocneau unul de celălalt, până ce au apărut cei de la firma de securitate şi i-au dat pe mâna poliţiei. Toate obiectele au rămas la locul lor.

Prin costumul de Spider-Man nu se simte frigul, aşa că m-am oprit să admir frumuseţea capitalei, de pe cea mai înaltă clădire, Sky Tower. Două maşini făceau slalom printre celelalte, care-şi vedeau liniştite de drum. Şoseaua îngheţase şi cauciucurile patinau care încotro. Pe banda opusă, alţi doi şoferi teribilişti se jucau cu viaţa lor şi a celorlalţi. Am observat că unul dintre ei pierduse complet controlul, aşa că am aruncat rapid o pânză şi am creat un blocaj rutier. Toată lumea s-a oprit neştiind ce se întâmplă şi astfel am reuşit să mai salvez câteva vieţi. 

Am coborât în parc să pot observa oamenii, fără ca ei să mă vadă. Frumos spectacol !  O tânără s-a aşezat lângă mine, îi simţeam răsuflarea. Şi-a agăţat poşeta de marginea băncii şi se uita pe facebook. Scria mesaje atât de repede iubitului ei, încât abia apucam să citesc şi eu ceva. De undeva, de după nişte tufişuri a apărut un bărbat care i-a smuls telefonul şi poşeta. Fiinţa fragilă a rămas pe loc, paralizată de spaimă. Asta m-a enervat la culme. I-am pus piedică individului şi i-am mai tras şi vreo două palme zdravene, aşa, ca să-l bag în groază. S-a uitat speriat către fata ce-l privea cu dispreţ. Probabil a crezut că are puteri paranormale. A lăsat tot şi-a plecat. Fata şi-a luat lucrurile şi dusă a fost. 

S-au auzit din nou sunetele acele stranii, era  Miles Morales, care îmi zâmbea mulţumit. 

-Bravo, te-ai descurcat minunat ! Acum e timpul să-mi dai costumul. Am văzut că ţi-a plăcut să fi ca noi şi ai făcut o mulţime de fapte bune într-o singură zi. 

Din camera copilului se auzeau zgomote, semn că se trezise. M-am dus repede să văd ce face. Răsfoia revista de benzi desenate. 

-Mami, mami, uite, mai ai  două pagini şi terminăm povestea.  

Articol scris pentru proba 26 a concursului Super-Blog 2018

Sponsor: 

Publicat în Superblog 2018

Mic dejun sănătos

Se aude un vals. La început lent, apoi din ce în ce mai puternic. E soneria telefonului, care mă anunţă că a început o nouă zi. O dezactivez rapid, până nu-i trezeşte şi pe ceilalţi membrii ai familiei şi fug în baie. După fix zece minute, mă îndrept spre bucătărie gândindu-mă ce să mai pregătesc la micul dejun. Orice gospodină ştie că fiecare masă e o provocare, că ai nevoie de multă creativitate astfel încât să-i mulţumeşti pe toţi ai casei, şi de multe cunoştinţe în domeniul nutriţiei astfel încât să pregăteşti ceva nu numai gustos, ci şi care să le asigure celor dragi energia de care au nevoie pe tot parcursul zilei.

Deschid frigiderul şi-mi iau câteva legume, ouă, şuncă presată, brânză, pâine, salată şi fructe. Conectez prăjitorul şi pregătesc feliile de pâine pentru rumenire. Între timp încălzesc tigaia şi fac două porţii de ochiuri.

Spăl legumele, le curăţ, şi pornesc  storcătorul prin presare la rece, Hurom (Hurom H-AI One Stop), pe care l-am achiziţionat ieri. E cea mai recentă realizare în materie de storcătoare, foloseşte tehnologia Slow Squeezing System, adică stoarce lent prin presare la rece, fără frecarea și încălzirea sucului la viteze mari și fără aerarea acestuia.  Am avut înaintea lui câteva storcătoare centrifugale, de fapt le mai am şi acum, doar că li s-au ars motoarele şi nimeni nu mai vrea să mi le repare. Pentru Hurom H-AI One Stop, am primit o garanţie de 10 ani la motor, ceea ce a contat mult, atunci când l-am achiziţionat.

Introduc morcovii, păstârnacul şi pătrunjelul prin gura mare de alimentare (o noutate absolută în domeniul storcătoarelor), de unde vor fi preluate de un set de cuţite care le vor mărunţi, alimentând automat ansamblul de procesare şi mă duc să-i trezesc pe cei mici.

Între timp, în bucătărie a început zarva.

Feliile de pâine prăjită: -Cine-i domnul ?  Nu l-am mai văzut pe-aici. Ce bine arată !

Ouăle ochiuri: -Nu vedeţi că nu vrea să vorbească cu noi. E fiţos ! Băăă gură mare, zi şi tu ceva !

Salata: -Lăsaţi-l în pace nebunelor ! Nu vedeţi că lucrează ?!

Feliile de pâine şi ochiurile (mirate): -Lucrează ? Nu se aude nimic !

Salata: -Nu se aude, pentru că e silenţios şi-şi face treaba profesionist.

Legumele: -Ahh ! Woow ! Vaii !  Hmmm! Ce bine ne presează tipul ăsta nou, aşa mai merge ! Celălalt ne învârtea de ne mergeau fulgii şi aproape jumătate dintre noi mergeam la gunoi, în loc să ajungem în căniţele copiilor. E delicat, nu ne distruge structura naturală, aşa că ne vor rămâne intacte vitaminele, mineralele, enzimele, fitonutrienții și antioxidanții.

Feliile de pâine prăjită: -Priviţi ! Deşi doamna a pus aceeaşi cantitate de legume ca de obicei, sucul a ajuns la buza cănii, niciodată nu s-a strâns atât de mult. Dar oare unde or fi reziduurile ?  Domnul ăsta nu aruncă nimic ?

Salata: -Resturile sunt evacuate într-un recipient inclus în corpul aparatului pentru a economisi spațiu și a conferi storcătorului un design deosebit, dar de unde să ştiţi voi toate astea, dacă nu citiţi nimic ?

Brânza: -De la mine se vede mai bine, pe domnul ăsta îl cheamă Hurom H-AI One Stop şi are două sisteme de alimentare. Adică, pe lângă gura mare pe care aţi văzut-o voi, mai are una mai mică, ca storcătorul vechi, ceea ce înseamnă că doamna poate să-l folosească ca şi pe cel dinainte, dacă doreşte şi dacă are timp.

Legumele: (stoarse, transformate în suc, ajunse în cană): -Ce suc excepțional a rezultat din noi, perfect omogenizat şi cu un conținut foarte ridicat de fito-nutrienți. Se pare că s-au păstrat cu până la 6 ori mai multe vitamine, minerale și enzimedecât cu fostul.

Feliile de pâine prăjită: -Pst ! şase ! vine familia !

Îi aşez pe cei doi copii la masă, punând fiecăruia câte un ou, o felie de pâine prăjită, una de şuncă presată şi câte o bucăţică de brânză. Cei mici, deşi somnoroşi, observă noul storcător şi încep să strige în cor: -Mami, mami, vrem suc, vrem suc !

Le umplu cele două căniţe, ca de obicei şi constat că mi-a mai rămas pentru una. Deschid recipientul de evacuare şi observ că sunt foarte puţine resturi, ceea ce mă mulţumeşte.  Între timp, micuţii sorb cu nesaţ amestecul 100% natural, fără să mai protesteze că nu vor ori că nu le place, cum făceau de obicei, ba chiar mai cer, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Îi întreb: -Ei, da’ cum se face că vă place atât de mult ?

Copiii (în cor): -Ăsta e mai bun, nu miroase a fier (aşa zic ei sucului oxidat) şi nu e cald. E mai gros şi se simte bine gustul de legume.

Am respirat uşurată. Noul storcător şi-a dovedit eficienţa prin glasul copiilor mei. Încerc să-i învăţ să trăiască sănătos, pentru că deprinderile cu care pleacă acum în viaţă sunt esenţiale pentru viitorul lor.

Cu Hurom puteţi stoarce până la ultima picătură din fructe, legume, frunze, nuci sau semințe. Puteţi pasa hrana bebelușului sau puteţi prepara delicioase smoothie-uri, supe, înghețată și lista poate continua!

Articol scris pentru proba 25 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

 

 

Publicat în Superblog 2018

Prima întâlnire

Prima mea întâlnire adevărată s-a petrecut pe vremea când eram în anul I de facultate. Până atunci au mai fost unele tentative lipsite de importanţă, aşa că mă voi rezuma în a vă povesti cum a fost atunci, în anul 1990. 

Imaginaţi-vă că locuiam într-un cămin studenţesc din Iaşi, împreună cu alte trei fete, venite şi ele în capitala Moldovei, la studii, din colţuri diferite ale tării. Una din Gura Humorului (cu care am rămas prietenă şi-n ziua de azi), una din Botoşani  şi una din Suceava. Camera de cămin avea la intrare un hol în care erau două dulapuri, unul în stânga şi unul în dreapta, iar nouă ne revenea fix câte jumătate de dulap, în care trebuia să înghesuim toată garderoba. Umeraşele gemeau sub greutatea fustelor, a bluzelor, a rochiilor elegante şi a sacourilor, în timp ce în partea de jos erau cutiile cu pantofi, ori vreun palton înghesuit în valiza cu care venisem de-acasă. Spaţiul rămas liber (dacă vă imaginaţi că mai exista şi aşa ceva) era ocupat de accesorii (curele, eşarfe, genţi), iar pe singurul raft existent, ne ţineam parfumurile,bijuteriile, trusa de machiaj şi tot felul de mărunţişuri indispensabile. 

După numai câteva zile de stat împreună, ne-am împrietenit şi am început a schimba între noi piese din garderobă, mai ales când se ivea vreun eveniment mai important în care trebuia să arătăm într-un mare fel. La primele cursuri ne-am aranjat cu ce-am avut noi mai bun şi mai frumos, căci doream să lăsăm colegilor de grupă o impresie bună şi de ce nu, să ne facem prieteni. Şi-apoi, când se pun moldovencele să demonstreze de ce-s în stare, să te ţii !  🙂

Seara, bileţel pe sub uşă. „Vă aşteptăm în Codrescu  (numele unui cartier studentesc unde erau cazaţi băieţii de la Info) la orele 20, să-i tragem un chef de cunoaştere”. Caminul bla, bla,camera x. Semnat, băieţii.

Aveam o oră la dispoziţie să ne pregătim şi să ajungem acolo (erau vreo trei-patru staţii de tramvai distanţă), dar am reuşit.  Aici l-am cunoscut pe el, un tip timid, ce părea tocilarul clasei, rezervat şi foarte manierat. Purta un sacou elegant albastru, pe sub care se zărea un tricou alb, asortat cu pantofii sport şi o pereche de pantaloni clasici din tercot crem. Mirosea discret a parfum fin şi te ameţea cu vorbe alese. Am petrecut aproape toată seara împreună şi era să-mi explodeze inima când mi-a cerut să ne vedem şi a doua zi.

Pe la ora 1 din noapte s-a încheiat distracţia şi băieţii ne-au condus la căminul nostru. De cum am intrat în cameră a început bârfa. Când au aflat fetele, că a doua zi am întâlnire, au sărit pe mine cu tot felul de haine şi de combinaţii, care de care mai elegante, pentru a-i atrage atenţia şi mai mult, dar care să nu pară ostentative.

Aşa că, noaptea aceea n-o s-o uit niciodată, căci am probat zeci de ţinute până spre dimineaţă, până ce am ajuns toate patru la concluzia că am găsit ceva ce-o să-l dea pe spate. Fetele m-au ajutat şi cu machiajul, pieptănătura şi cu câteva picături din cel mai sofisticat parfum. 

La ora 16 ne-am intâlnit la intrarea din Parcul Copou, aşa cum stabilisem. El venise cu un caiet şi cu un trandafir roşu, ce se asorta de minune cu rochia mea. Mi-a zis: „eşti foarte frumoasă”, după care m-a luat de mână şi ne-am plimbat pe aleele parcului minute în şir, fără să scoată un cuvânt. Nu îndrăznea să-şi ridice privirea din pământ, se mulţumea doar să urmărească mişcarea elegantă a pantofilor mei cu toc. Eu nu ştiam ce să mai cred, e timid sau nu-i place cum m-am îmbrăcat, ori poate nu-i place cum miroase parfumul cu care mă dădusem ?  Îmi era drag,  dar n-am lăsat să se observe prea mult, deşi limbajul corpului mă dădea de gol.   

Ne-am aşezat pe o bancă, în faţa teiului lui Eminescu. A deschis caietul şi mi-a citit două poezii scrise de el. Mi-a spus că eu aş fi fost muza. I-am mulţumit. Nu mai primisem un astfel de dar de la nimeni. 

M-a condus până la cămin şi pe drum m-a invitat la o piesă de teatru. Luase deja biletele, pe care le flutura triumfător. Eram în culmea fericirii. 

De cum am intrat în cameră, fetele au sărit pe mine să le povestesc cum a fost. N-am putut să le zic decât un singur cuvânt, „minunat”.

E clar, a declarat gaşca veselă, te-ai îndrăgostit ! Uită-te în oglindă să vezi ce mutră ai !  Şi m-am uitat. Parcă se vedea ceva schimbat, dar nu pe chip, ci în suflet. 

Articol scris pentru proba nr.24 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

  

 

Publicat în Superblog 2018

Ten frumos şi după 40 de ani

Fetelor, să ştiţi că 40 de ani nu e o vârstă la care să lăsaţi garda jos. Ştiu, v-aţi măritat deja, copiii sunt la şcoală, iar dacă v-aţi grăbit puţin, poate au apărut şi primii nepoţei.  Însă acesta nu-i un motiv să treceţi pe lângă oglindă fără să vă opriţi măcar câteva minute zilnic, să observaţi că încă sunteţi frumoase, chiar şi aşa, cu câteva fire de păr alb, şi să aveţi grijă să vă menţineţi cât mai multă vreme în formă, în primul rând pentru voi şi apoi pentru cei din jur.

La cei 40 de ani ai noştri, trebuie să luptăm cu modificările hormonale, primele riduri, primele fire de păr alb şi cu kilogramele care se încăpăţânează să nu se mai desprindă de noi, orice am face.

Nu toate avem norocul să trăim în locuri lipsite de poluare. Majoritatea ne confruntăm cu noxele rezultate din circulaţia miilor de maşini aflate în trafic, înfruntăm razele puternice ale soarelui care, oricât de frumoase ar fi, tot emit radiaţii UV, ne desfăşurăm activitatea în faţa calculatorului, vorbim mult la telefon, ne uităm la televizor, într-un cuvânt, ne expunem şi radiaţiilor electromagnetice.  Cel mai descoperit în faţa acestor tipuri de poluare urbană rămâne tenul nostru.

Cum ne îngrijim, pentru a avea un ten frumos şi după 40 de ani, în condiţiile în care nu stă în puterea noastră să îndepărtăm poluarea urbană ?

Din anul 1889, Farmec, poate cel mai cunoscut brand românesc, are grijă de frumuseţea femeilor de pretutindeni, căci produsele lor sunt căutate în întreaga lume. Obiectivul lor este acela de a găsi soluţia tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte, iar pentru a-l atinge, cercetătorii caută substanţe miraculoase în flori, arbori, produse ale stupului şi mai nou, în argilă.  Noua gamă Aslavital Mineralactiv, creată pe baza argilei 100% naturale  provenită  din Munții Pădurea Craiului, ce conţine ingrediente active de ultimă generație: Cobiodefender-ul EMR, complexul Ferulan bogat în acid ferulic a fost concepută special pentru a ajuta tenul în lupta cu poluarea. Utilizarea produselor din această gamă, aduce multiple beneficii: hidratarea, detoxifierea tenului și protejarea sa împotriva efectelor stresului urban, regenerarea celulară naturală şi o stare de bine dată chiar de grija ce ţi-o porţi. Tenurile sensibile, ușor iritabile ale persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 40-55 ani, vor avea cel mai mult de câştigat.  Este important de ştiut că gama Aslavital Mineralactiv este disponibilă în magazinele de brand Gerovital şi Farmec, în magazinul online http://www.farmec.ro, dar și în hypermarketuri, supermarketuri și magazinele de specialitate din țară

Ritualul (meu) de protecție împotriva poluării

Curăţarea tenului

Nu încep nimic până nu-mi curăţ tenul, pentru că nu pot să-i dau acestuia mineralele de care are nevoie, printr-o pâclă de machiaj, grăsime şi transpiraţie, adunate peste zi.  Cu doar câteva picături din Emulsia demachiantă detox Aslavital Mineralactiv puse pe dischetă, curăţ cu mişcări fine, de jos în sus, întreaga suprafaţă a feţei, gâtului şi decolteului.

 Detoxifierea

E un subiect care a început să mă preocupe din ce în ce mai mult, pentru că sunt conştientă că, în cei peste patruzeci de ani de viaţă am ingerat o mulţime de substanţe toxice, care-mi fac rău organismului. Aşa am descoperit cura cu argilă, pe cât de simplă, pe atât de eficientă. Lutul, cum i se mai spune popular (dar atenţie, nu orice fel de lut, adunat de pe marginea şanţului, ci cel extras din zăcământ) s-a dovedit a avea o mulţime de beneficii terapeutice: putere de absorţie, proprietăţi degresante, acţiune antitoxică şi de potenţare a forţelor de apărare ale organismului, antiseptic, bactericid, dezinfectant, cicatrizant, cu acţiune de echilibrare radioactivă a corpului, remineralizant, reîncarcă celulele organismului cu energie vitală, revigorându-le.

Cunoscând toate acestea despre argilă, am salutat apariţia pe piaţa cosmeticelor, a produselor care o au  în compoziţie, deoarece aduc o serie de beneficii pielii: absorb impurităţile, tonifiază, remineralizează, detoxifiază, regenerează şi revitalizează celulele pielii. În plus, stimulează procesele de reparare a tenului, fiind  totodată antioxidante şi antiradicalice.

De când am descoperit masca detoxifiantă cu cărbune, Peel-Off, am lăsat deoparte orice alt produs. Soţul şi copiii se distrează copios când mă văd cu masca, ca apoi să remarce, „ce ten fin ai mami !”.  Prin îndepărtarea filmului elastic format la suprafața pielii, se elimină celulele moarte și impuritățile, ajutând la deblocarea porilor.  

Hidratarea intensă a pielii

După curăţare şi detoxifiere, pielea se va rehidrata cu ajutorul fiolelor hidratante detox, care-i vor îmbunătăţi elasticitatea, făcând-o să arate mai tânără şi mai sănătoasă.

Îngrijirea zonelor cu riduri mai pronunţate

În jurul ochilor, a gurii şi chiar între sprâncene, ridurile sunt mai accentuate, necesitând o atenţie specială. Elixirul antirid şi antipoluare acţionează asupra acestor zone, netezindu-le.

Protecţia tenului

În zadar am executat corect toţi paşii de mai sus, dacă nu-i ofer tenului ceva care să protejeze tot ce-am făcut până aici. Crema antirid cu calciu, compensează pierderea cantității de lipide din piele, ajutând la creșterea fermității acesteia, vizibil afectate, în mod special dupa vârsta de 40 de ani. Produsul se adresează tenului matur, sensibil, având în compoziţie uleiuri şi grăsimi de origine naturală (soia, squalane, măsline, calendula, unt shea, ceară).

Dacă cei de la Farmec ne-au ajutat cu aceste produse excepţionale, noi trebuie să adăugăm şi altele: consum adecvat de apă, fructe şi legume, plimbări în aer liber prin parcuri, un program de somn de 8 ore zilnic, o stare de spirit pozitivă şi multă dragoste.

Articol scris pentru proba nr.21 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor: