Publicat în Superblog 2018

În lumea omului-păianjen

„-Şi Spider-Man s-a urcat pe clădire cu ajutorul unei pânze şi de-acolo a văzut tot ce se petrecea în camera din blocul turn alăturat. Atunci, a mai aruncat o pânză, care s-a prins fix de geamul unde oamenii răi o sechestraseră pe fată. Aceasta l-a observat, dar el i-a făcut semn să tacă. Într-un moment de neatenţie a intrat pe fereastră, făcându-se invizibil. A înregistrat toată conversaţia, apoi i-a legat fedeleş pe cei trei răufăcători şi a eliberat-o pe fată. „

Cel mic adormise deja, aşa că am pus revista de benzi desenate cu Spider-Man pe noptieră, am stins veioza şi m-am dus în camera mea. M-am aşezat în pat şi am ascultat cu atenţie. Nu, nu mi se părea. Undeva, pe holul de la intrare se auzea o muzică stranie, abia perceptibilă. M-am ridicat să văd ce se întâmplă, deşi inima mi-o luase la trap. Am dat peste un puşti care se juca cu un fel de telefon. Mi-a spus că se numeşte Miles Morales şi, din 28 decembrie 2018 o să am ocazia să-l văd în toate cinematografele din ţară, în filmul de acţiune: “Omul-Păianjen: În lumea păianjenului”. Am început să râd, mi se părea imposibil ca un puşti ca el să joace într-un film de aventuri, îl vedeam cel mult într-un film de animaţie.

– Uite, mi-a spus el, te iubesc pentru că semeni cu mama mea. Şi ea îmi citea din revistele de benzi desenate, tot felul de întâmplări prin care trecea Omul-Păianjen, înainte să adorm. M-am gândit să te premiez pentru asta !

-Să mă premiezi ? Tu ? Cum ai putea să mă premiezi tu ?!

– Foarte simplu !  O să-ţi împrumut costumul meu pentru o zi. Nu te teme, se mulează pe oricine-l atinge. Pentru o zi o să vezi cum e să fi erou, pardon, eroină şi o să ai ocazia să faci câteva fapte bune într-un mod cu totul şi cu totul special. În plus, o să-i cunoşti şi pe prietenii mei, pentru că nu sunt singur, vei vedea !  Ei te vor ajuta, sau te vor chema să-i ajuţi.

De îndată ce am atins costumul, m-am transformat pe loc în eroul despre care îi citeam copilului seară de seară. Totul se  conducea mental. Era suficient să-mi doresc să ajung pe vârful unui munte şi într-o secundă puteam admira lumea de sus. Din păcate n-am avut timp pentru astfel de curiozităţi, căci, în căsuţa de lângă blocul meu, unde stă o bunică ce-şi creşte singură nepotul, se auzeau plânsete. Am aruncat un ochi pe fereastră, când, ce să vezi ? Femeia uitase să închidă portiţa sobei şi câteva flăcări începuseră a mistui covorul, până aproape de pătuţul micuţului. Am intrat printr-o gaură a ferestrei, am stins focul şi din trei mişcări l-am adormit pe băieţel. 

Nici n-am ieşit bine din casa cu pricina, că m-am văzut înconjurată de încă vreo trei oameni-păianjen, care mi-au spus să-i urmez. Am ajuns într-un loc necunoscut, undeva pe un munte, de unde se putea vedea clar un tunel. 

-Priveşte ! mi-a spus unul dintre ei, în curând o să vină trenul şi podul acesta e foarte şubred. Trebuie să ne unim forţele pentru a evita producerea unei catastrofe feroviare. Am întins toţi pânzele pe sub cele două linii ferate şi le-am legat de crestele munţilor. Totul a decurs normal. Apoi am sunat la 112 şi am anunţat care este starea podului. 

Mi-am dorit să le fac o vizită incognito prietenilor mei din Bucureşti, aşa că în secunda doi eram în casa lor, în modul invizibil, desigur. Surpriza a fost de partea mea, căci amicii nu erau acasă, să-i pot speria puţin, aşa cum aş fi vrut, în schimb hoţii, da !  Vreo doi tipi cu cagule, scotoceau de zor după bani şi bijuteri. Afară-i aştepta o maşină, în care încărcaseră deja câteva obiecte de preţ, dar şi un tip ce avea rolul să stea de pază. Am luat cheia din contact, apoi am activat alarma. I-am speriat de moarte, căci nu ştiau de unde li se trage şi se tot ciocneau unul de celălalt, până ce au apărut cei de la firma de securitate şi i-au dat pe mâna poliţiei. Toate obiectele au rămas la locul lor.

Prin costumul de Spider-Man nu se simte frigul, aşa că m-am oprit să admir frumuseţea capitalei, de pe cea mai înaltă clădire, Sky Tower. Două maşini făceau slalom printre celelalte, care-şi vedeau liniştite de drum. Şoseaua îngheţase şi cauciucurile patinau care încotro. Pe banda opusă, alţi doi şoferi teribilişti se jucau cu viaţa lor şi a celorlalţi. Am observat că unul dintre ei pierduse complet controlul, aşa că am aruncat rapid o pânză şi am creat un blocaj rutier. Toată lumea s-a oprit neştiind ce se întâmplă şi astfel am reuşit să mai salvez câteva vieţi. 

Am coborât în parc să pot observa oamenii, fără ca ei să mă vadă. Frumos spectacol !  O tânără s-a aşezat lângă mine, îi simţeam răsuflarea. Şi-a agăţat poşeta de marginea băncii şi se uita pe facebook. Scria mesaje atât de repede iubitului ei, încât abia apucam să citesc şi eu ceva. De undeva, de după nişte tufişuri a apărut un bărbat care i-a smuls telefonul şi poşeta. Fiinţa fragilă a rămas pe loc, paralizată de spaimă. Asta m-a enervat la culme. I-am pus piedică individului şi i-am mai tras şi vreo două palme zdravene, aşa, ca să-l bag în groază. S-a uitat speriat către fata ce-l privea cu dispreţ. Probabil a crezut că are puteri paranormale. A lăsat tot şi-a plecat. Fata şi-a luat lucrurile şi dusă a fost. 

S-au auzit din nou sunetele acele stranii, era  Miles Morales, care îmi zâmbea mulţumit. 

-Bravo, te-ai descurcat minunat ! Acum e timpul să-mi dai costumul. Am văzut că ţi-a plăcut să fi ca noi şi ai făcut o mulţime de fapte bune într-o singură zi. 

Din camera copilului se auzeau zgomote, semn că se trezise. M-am dus repede să văd ce face. Răsfoia revista de benzi desenate. 

-Mami, mami, uite, mai ai  două pagini şi terminăm povestea.  

Articol scris pentru proba 26 a concursului Super-Blog 2018

Sponsor: 

Publicat în Superblog 2018

Mic dejun sănătos

Se aude un vals. La început lent, apoi din ce în ce mai puternic. E soneria telefonului, care mă anunţă că a început o nouă zi. O dezactivez rapid, până nu-i trezeşte şi pe ceilalţi membrii ai familiei şi fug în baie. După fix zece minute, mă îndrept spre bucătărie gândindu-mă ce să mai pregătesc la micul dejun. Orice gospodină ştie că fiecare masă e o provocare, că ai nevoie de multă creativitate astfel încât să-i mulţumeşti pe toţi ai casei, şi de multe cunoştinţe în domeniul nutriţiei astfel încât să pregăteşti ceva nu numai gustos, ci şi care să le asigure celor dragi energia de care au nevoie pe tot parcursul zilei.

Deschid frigiderul şi-mi iau câteva legume, ouă, şuncă presată, brânză, pâine, salată şi fructe. Conectez prăjitorul şi pregătesc feliile de pâine pentru rumenire. Între timp încălzesc tigaia şi fac două porţii de ochiuri.

Spăl legumele, le curăţ, şi pornesc  storcătorul prin presare la rece, Hurom (Hurom H-AI One Stop), pe care l-am achiziţionat ieri. E cea mai recentă realizare în materie de storcătoare, foloseşte tehnologia Slow Squeezing System, adică stoarce lent prin presare la rece, fără frecarea și încălzirea sucului la viteze mari și fără aerarea acestuia.  Am avut înaintea lui câteva storcătoare centrifugale, de fapt le mai am şi acum, doar că li s-au ars motoarele şi nimeni nu mai vrea să mi le repare. Pentru Hurom H-AI One Stop, am primit o garanţie de 10 ani la motor, ceea ce a contat mult, atunci când l-am achiziţionat.

Introduc morcovii, păstârnacul şi pătrunjelul prin gura mare de alimentare (o noutate absolută în domeniul storcătoarelor), de unde vor fi preluate de un set de cuţite care le vor mărunţi, alimentând automat ansamblul de procesare şi mă duc să-i trezesc pe cei mici.

Între timp, în bucătărie a început zarva.

Feliile de pâine prăjită: -Cine-i domnul ?  Nu l-am mai văzut pe-aici. Ce bine arată !

Ouăle ochiuri: -Nu vedeţi că nu vrea să vorbească cu noi. E fiţos ! Băăă gură mare, zi şi tu ceva !

Salata: -Lăsaţi-l în pace nebunelor ! Nu vedeţi că lucrează ?!

Feliile de pâine şi ochiurile (mirate): -Lucrează ? Nu se aude nimic !

Salata: -Nu se aude, pentru că e silenţios şi-şi face treaba profesionist.

Legumele: -Ahh ! Woow ! Vaii !  Hmmm! Ce bine ne presează tipul ăsta nou, aşa mai merge ! Celălalt ne învârtea de ne mergeau fulgii şi aproape jumătate dintre noi mergeam la gunoi, în loc să ajungem în căniţele copiilor. E delicat, nu ne distruge structura naturală, aşa că ne vor rămâne intacte vitaminele, mineralele, enzimele, fitonutrienții și antioxidanții.

Feliile de pâine prăjită: -Priviţi ! Deşi doamna a pus aceeaşi cantitate de legume ca de obicei, sucul a ajuns la buza cănii, niciodată nu s-a strâns atât de mult. Dar oare unde or fi reziduurile ?  Domnul ăsta nu aruncă nimic ?

Salata: -Resturile sunt evacuate într-un recipient inclus în corpul aparatului pentru a economisi spațiu și a conferi storcătorului un design deosebit, dar de unde să ştiţi voi toate astea, dacă nu citiţi nimic ?

Brânza: -De la mine se vede mai bine, pe domnul ăsta îl cheamă Hurom H-AI One Stop şi are două sisteme de alimentare. Adică, pe lângă gura mare pe care aţi văzut-o voi, mai are una mai mică, ca storcătorul vechi, ceea ce înseamnă că doamna poate să-l folosească ca şi pe cel dinainte, dacă doreşte şi dacă are timp.

Legumele: (stoarse, transformate în suc, ajunse în cană): -Ce suc excepțional a rezultat din noi, perfect omogenizat şi cu un conținut foarte ridicat de fito-nutrienți. Se pare că s-au păstrat cu până la 6 ori mai multe vitamine, minerale și enzimedecât cu fostul.

Feliile de pâine prăjită: -Pst ! şase ! vine familia !

Îi aşez pe cei doi copii la masă, punând fiecăruia câte un ou, o felie de pâine prăjită, una de şuncă presată şi câte o bucăţică de brânză. Cei mici, deşi somnoroşi, observă noul storcător şi încep să strige în cor: -Mami, mami, vrem suc, vrem suc !

Le umplu cele două căniţe, ca de obicei şi constat că mi-a mai rămas pentru una. Deschid recipientul de evacuare şi observ că sunt foarte puţine resturi, ceea ce mă mulţumeşte.  Între timp, micuţii sorb cu nesaţ amestecul 100% natural, fără să mai protesteze că nu vor ori că nu le place, cum făceau de obicei, ba chiar mai cer, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Îi întreb: -Ei, da’ cum se face că vă place atât de mult ?

Copiii (în cor): -Ăsta e mai bun, nu miroase a fier (aşa zic ei sucului oxidat) şi nu e cald. E mai gros şi se simte bine gustul de legume.

Am respirat uşurată. Noul storcător şi-a dovedit eficienţa prin glasul copiilor mei. Încerc să-i învăţ să trăiască sănătos, pentru că deprinderile cu care pleacă acum în viaţă sunt esenţiale pentru viitorul lor.

Cu Hurom puteţi stoarce până la ultima picătură din fructe, legume, frunze, nuci sau semințe. Puteţi pasa hrana bebelușului sau puteţi prepara delicioase smoothie-uri, supe, înghețată și lista poate continua!

Articol scris pentru proba 25 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

 

 

Publicat în Superblog 2018

Prima întâlnire

Prima mea întâlnire adevărată s-a petrecut pe vremea când eram în anul I de facultate. Până atunci au mai fost unele tentative lipsite de importanţă, aşa că mă voi rezuma în a vă povesti cum a fost atunci, în anul 1990. 

Imaginaţi-vă că locuiam într-un cămin studenţesc din Iaşi, împreună cu alte trei fete, venite şi ele în capitala Moldovei, la studii, din colţuri diferite ale tării. Una din Gura Humorului (cu care am rămas prietenă şi-n ziua de azi), una din Botoşani  şi una din Suceava. Camera de cămin avea la intrare un hol în care erau două dulapuri, unul în stânga şi unul în dreapta, iar nouă ne revenea fix câte jumătate de dulap, în care trebuia să înghesuim toată garderoba. Umeraşele gemeau sub greutatea fustelor, a bluzelor, a rochiilor elegante şi a sacourilor, în timp ce în partea de jos erau cutiile cu pantofi, ori vreun palton înghesuit în valiza cu care venisem de-acasă. Spaţiul rămas liber (dacă vă imaginaţi că mai exista şi aşa ceva) era ocupat de accesorii (curele, eşarfe, genţi), iar pe singurul raft existent, ne ţineam parfumurile,bijuteriile, trusa de machiaj şi tot felul de mărunţişuri indispensabile. 

După numai câteva zile de stat împreună, ne-am împrietenit şi am început a schimba între noi piese din garderobă, mai ales când se ivea vreun eveniment mai important în care trebuia să arătăm într-un mare fel. La primele cursuri ne-am aranjat cu ce-am avut noi mai bun şi mai frumos, căci doream să lăsăm colegilor de grupă o impresie bună şi de ce nu, să ne facem prieteni. Şi-apoi, când se pun moldovencele să demonstreze de ce-s în stare, să te ţii !  🙂

Seara, bileţel pe sub uşă. „Vă aşteptăm în Codrescu  (numele unui cartier studentesc unde erau cazaţi băieţii de la Info) la orele 20, să-i tragem un chef de cunoaştere”. Caminul bla, bla,camera x. Semnat, băieţii.

Aveam o oră la dispoziţie să ne pregătim şi să ajungem acolo (erau vreo trei-patru staţii de tramvai distanţă), dar am reuşit.  Aici l-am cunoscut pe el, un tip timid, ce părea tocilarul clasei, rezervat şi foarte manierat. Purta un sacou elegant albastru, pe sub care se zărea un tricou alb, asortat cu pantofii sport şi o pereche de pantaloni clasici din tercot crem. Mirosea discret a parfum fin şi te ameţea cu vorbe alese. Am petrecut aproape toată seara împreună şi era să-mi explodeze inima când mi-a cerut să ne vedem şi a doua zi.

Pe la ora 1 din noapte s-a încheiat distracţia şi băieţii ne-au condus la căminul nostru. De cum am intrat în cameră a început bârfa. Când au aflat fetele, că a doua zi am întâlnire, au sărit pe mine cu tot felul de haine şi de combinaţii, care de care mai elegante, pentru a-i atrage atenţia şi mai mult, dar care să nu pară ostentative.

Aşa că, noaptea aceea n-o s-o uit niciodată, căci am probat zeci de ţinute până spre dimineaţă, până ce am ajuns toate patru la concluzia că am găsit ceva ce-o să-l dea pe spate. Fetele m-au ajutat şi cu machiajul, pieptănătura şi cu câteva picături din cel mai sofisticat parfum. 

La ora 16 ne-am intâlnit la intrarea din Parcul Copou, aşa cum stabilisem. El venise cu un caiet şi cu un trandafir roşu, ce se asorta de minune cu rochia mea. Mi-a zis: „eşti foarte frumoasă”, după care m-a luat de mână şi ne-am plimbat pe aleele parcului minute în şir, fără să scoată un cuvânt. Nu îndrăznea să-şi ridice privirea din pământ, se mulţumea doar să urmărească mişcarea elegantă a pantofilor mei cu toc. Eu nu ştiam ce să mai cred, e timid sau nu-i place cum m-am îmbrăcat, ori poate nu-i place cum miroase parfumul cu care mă dădusem ?  Îmi era drag,  dar n-am lăsat să se observe prea mult, deşi limbajul corpului mă dădea de gol.   

Ne-am aşezat pe o bancă, în faţa teiului lui Eminescu. A deschis caietul şi mi-a citit două poezii scrise de el. Mi-a spus că eu aş fi fost muza. I-am mulţumit. Nu mai primisem un astfel de dar de la nimeni. 

M-a condus până la cămin şi pe drum m-a invitat la o piesă de teatru. Luase deja biletele, pe care le flutura triumfător. Eram în culmea fericirii. 

De cum am intrat în cameră, fetele au sărit pe mine să le povestesc cum a fost. N-am putut să le zic decât un singur cuvânt, „minunat”.

E clar, a declarat gaşca veselă, te-ai îndrăgostit ! Uită-te în oglindă să vezi ce mutră ai !  Şi m-am uitat. Parcă se vedea ceva schimbat, dar nu pe chip, ci în suflet. 

Articol scris pentru proba nr.24 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

  

 

Publicat în Superblog 2018

Fapte bune tot timpul anului prin Bursa Binelui – singura platforma de donatii fără comision

„Eu posed cu adevărat doar ceea ce am dăruit.”

Seneca 

Dacă voluntar n-am fost niciodată, din lipsă de timp, donator am fost de multe ori, atât prin intermediul iniţiativei „Campionatul de Bine”, aşa cum v-am povestit aici, cât şi prin SMS-uri ori direct la un reprezentat autorizat al unui ONG. (Atenţie ! Nu vorbim aici decât despre ONG-uri non-profit, neguvernamentale, apolitice)

Cunosc oameni care sunt preocupaţi în permanenţă de binele semenilor. Au înfiinţat ONG-uri pentru a intra în legalitate şi pentru a putea ajuta comunitatea locală prin intermediul unor acţiuni de voluntariat.  Aşa s-au ridicat spitale pentru bolnavii de cancer, cămine pentru bunicii singuri sau bolnavi, de care familiile nu mai pot avea grijă ori case pentru copilaşii părăsiţi de părinţi. Zilnic, prin intermediul ONG-urilor, sute de oameni au asigurată o masă caldă, zeci de animăluţe îşi găsesc un stăpân şi nu se sfâşâie între ele de foame, bolnavii în fază terminală se sting demn şi lista ar putea continua pe zeci de pagini. Şi toate astea se fac fără ajutorul statului, doar din donaţii şi cu forţe proprii.  Odată cu măsura prin care majoritatea firmelor au trecut de la impozit pe profit, la  impozit pe microîntreprinderi, societaţile comerciale nu mai sunt stimulate să facă sponsorizări, ceea ce a făcut şi mai grea viaţa acestor ONG-uri. Acţiunea de fundraising (strângere de fonduri) a devenit astfel una cât de poate de dificilă, asta poate şi pentru că ne-a dispărut din dicţionar  cuvântul altruism.  

De sărbători obişnuim să fim mai darnici şi mai buni. Cine n-a auzit de ShoeBox, sau de punga cu haine de iarnă, lăsată pe-o bancă, pentru a ajuta o persoană în nevoie ? Faptele bune sunt contagioase, ne inspiră şi ne dau o stare de bine.

Aceste gesturi sunt un pic mai mult decât nimic, dar dacă stăm şi analizăm situaţia „la rece”, observăm că persoanele cu probleme nu au necesităţi numai de Crăciun şi de Paşte, ci în fiecare zi a anului.

Oamenii inimoşi de la BCR, în parteneriat cu Euplatesc.ro ne îndeamnă să facem fapte bune tot timpul anului prin Bursa Binelui -singura platformă de donaţii online fără comision, indiferent de banca care a emis cardul.  BCR a folosit această tehnică de crowdfunding, venind astfel atât în ajutorul nostru, al celor care dorim să donăm o sumă mică de bani  (de la minimum 5 lei până la maximum 1.000 de lei) şi nu ştim exact unde, cât şi în ajutorul ONG-urilor, care, prin intermediul acestei platforme îşi fac cunoscute proiectele şi îi informează pe donatori câţi bani s-au strâns şi cum s-au folosit. BCR plăteşte toate comisioanele, astfel încât suma donată de noi să intre integral şi imediat în contul ONG-urilor, fără a fi micşorată cu ceva.

Vrei să fi jucător la Bursa Binelui ?

Nimic mai simplu. Ai nevoie doar de un card bancar.

  1. Accesezi: http://www.bursabinelui.ro
  2. Îţi creezi un cont
  3. Te asiguri că ţi-ai actualizat browserul (Internet Explorer, Google Chrome, Mozzila Firefox sau Safari)
  4. Vizualizezi proiectele listate la Bursă. (Poţi face selecţii după judeţ, categorie, dată de intrare)
  5. Alegi unul sau mai multe proiecte cu care rezonezi şi pentru care doreşti să faci donaţii.
  6. După ce te-ai decis pentru cine vrei să fi voluntar ori vrei să donezi, completezi suma dorită şi eşti direcţionat  pe Euplatesc.ro, unde introduci datele cerute, care se regăsesc pe cardul tău bancar.
  7.  Apeşi butonul „Plăteşte online” şi binele este făcut.

Foarte important !

Toate plățile sunt securizate și intră sub incidența legilor transferurilor bancare.

Iată, proiectele active pentru judeţul Bacău:

Mă bucur să constat că proiectul iniţiat de „Asociaţia Sfinţii Voievozi” din Moineşti a rămas în top, asta poate şi pentru că domnul Agatinei s-a implicat foarte mult în campania de strângere de fonduri. Căminul de bătrâni din Moineşti arată foarte bine şi cei care-l locuiesc sunt foarte mulţumiţi. Elevii de la şcolile din împrejurimi vin să-i vadă pe bunici şi să le asculte poveştile. S-a format o comunitate foarte frumoasă acolo.

Teoria o fi ea bună, dar fără practică n-are nicio finalitate, rămân doar vorbe goale. Împreună putem contribui la dezvoltarea comunităţii din care facem parte, susţinând proiectele locale valoroase.

Cum ? Prin exemplu personal. Donezi tu primul şi apoi îţi inviţi prietenii pe Bursa Binelui să-ţi urmeze exemplul.

Promovezi proiectul în reţelele de socializare.

Pui un banner pe site-ul tău.

Te înscrii ca voluntar.

Bursa Binelui te ajută în promovare, în funcţie de cât de implicat eşti, cu badge-uri şi share-uri.

Anual, Bursa Binelui organizează Campionatul de Bine – o competiție-maraton pentru atragerea de donații de către ONG-uri, la finalul căreia BCR dublează sumele atrase de primele 3 ONG-uri clasate, până în limita a 5.000 Euro. În 2019, Campionatul de Bine va fi lansat la începutul anului.

Pe Bursa Binelui profitul se măsoară în recunoștință și recunoaștere iar faptele bune sunt contorizate zilnic prin Indicele de Fapte Bune care măsoară tranzacțiile cu faptele bune ale jucătorilor la Bursă. 

Eu sunt o fire înclinată spre ştiinţele exacte şi am iubit de la prima citire a acestei teme ideea de Indice al Faptelor Bune, aşa că primul lucru pe care l-am făcut, a fost să caut formula lui matematică.  🙂

Şi pentru că tot suntem în an centenar, cred că România are toate şansele să fie o ţară cu un viitor strălucitor, dacă noi vom avea grijă să ţinem Indicele Faptelor Bune pe creştere. Haideţi să depăşim odată pentru totdeauna mentalitatea asta comunistă şi anume, că totul trebuie să vină de la stat şi să ne mai facem şi noi lumină !

Articol scris pentru proba nr. 23 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

Publicat în Superblog 2018

Acoperiş pe viaţă

Într-un sat din Moldova, există o uliţă foarte frumoasă. Casele care se ridică aici sunt toate una şi una. Proprietarii sunt tinerii plecaţi să muncească peste graniţă. Au rămas ăi bătrâni să aibă grijă de toată gospodăria, ba uneori chiar şi de nepoţii care nu le mai vorbesc limba. Nea Ion i-a dat băiatului loc de casă chiar în curte cu el,  gândind că aşa-l va determina să rămână în sat. Vede că bătrâneţea-i pe-aproape şi ar vrea să nu stea singur chiar acum, când începe a se simţi neputincios. Noroc cu vecinul Vasile care stă peste drum şi cu care mai deapănă din când în când amintiri. Sunt lăudăroşi amândoi şi se iau la întrecere în tot ce fac, crezându-se unul mai deştept decât celălalt.

Zăpuşeală şi linişte. Era atât de cald încât nu se mişca nicio frunză de la locul ei. Nea Ion n-avea astâmpăr, ba intra în casă, ba ieşea la gard şi privea dacă nu cumva vine vreo maşină de la oraş. Vasile, îl vede şi iese pe prispă.

Vasile: -Da’ ce faci bre nea Ioane ? Ce tot te-nvârţi ca curca-n lemne ? Aştepti pe cineva, că parcă prea eşti agitat ?

Ion: -M-au sunat de la Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro şi mi-au zis că azi vin să-mi aducă acoperişul pentru casa băiatului.

Vasile: -Mda…şi, ce fel de acoperiş ai luat ?

Ion: -Din cel mai bun, acoperiş cu ţiglă metalică Bilka, care ţine două generaţii. Mai bine dau un ban în plus, da’ ştiu că vreo sută de ani de-aici încolo, nu mă ninge, nu mă plouă, n-o să mă coc de cald şi  nici n-o să tremur de frig. Matale ai folosit tablă Lindab, dar eu am vorbit cu un consultant de la Divizia de Acoperișuri, care m-a sfătuit să iau ţiglă metalică, că-i mai bună şi rezistă mai mulţi ani.

Vasile:-Rezistă ea, rezistă Ioane, nimic de zis, da’ . . . şi cât te costă !

Ion:-Ieftin bre, cu Casa de Comenzi fac economie de 1000 lei, başca am şi transport gratuit. Cică, cei de la Vindem-Ieftin.ro îi cunosc pe toţi furnizorii de acoperişuri şi când cineva vrea să cumpere, ei se duc direct la producător şi ţi-l aduc, fără să-l mai plimbe prin depozite sau mai ştiu eu pe unde.

Vasile:-Ascultă, se aude ceva, parcă-i o maşină mare ! Cred că asta-i, deschide repede porţile, nu mai sta !

Ion, scoate telefonul mobil şi începe a căuta imaginea aia unde trebuie să apese ca să filmeze cum vor merge lucrurile. Vasile se uită la el şi nu-i vine a crede ochilor.

-Vasile: -Ioane, n-auzi că vine maşina ? Lasă naibii telefonul ăla şi deschide mai repede poarta, c-ai să ai timp să vorbeşti toată ziua.

-Ion: -Stai calm Vasile, fac o recenzie video !

-Vasile (total nedumerit): Ce faci bre ?

-Ion: -O să filmez tot. Cum vine maşina, cum îmi pun acoperişul şi accesoriile colo jos, pe sacii ăia de pânză pe care i-am pregătit din timp, apoi le trimit filmul la şefii lor, care o să-mi mai reducă din preţ pentru treaba asta.

Vasile (râde neîncrezător): -Du-te mă de-aici, nu te cred. Dacă îmi arăţi tu mie, pe acte, că ai primit reducere pentru filmul ăsta al tău, dau o bere !

Ion: -Bine mă, poţi să te duci s-o cumperi !

Între timp, soseşte maşina cu materialele. Vasile deschide poarta lăsându-l pe Ion să filmeze. Totul era frumos ambalat, de-ţi era mai mare dragul. Oamenii au descărcat repede şi au plecat, căci mai aveau de livrat nişte tablă cutată şi un  acoperis din tabla Viking Pruszynski, la o familie din satul vecin.  Nu păreau deranjaţi că proprietarul, în loc să-i ajute, filma ca un vlogger.

Vasile: -Regia ! Stop motor ! (începu a râde). Pot să mă uit şi eu ?

Ion: -Parcă până acu’ ce-ai făcut ? Uită-te, că doar nu-i secret !

Vasile: (analizează de zor o ţiglă, vizibil satisfăcut de ceea ce avea în mână): -Ioane, zi-mi şi mie, la ce te-ai gândit tu mă, când ai luat ţigla asta ?

Ion: (caută filmarea pe telefon, să vadă cum a ieşit): -La multe bre nea Vasile, la multe…

Vasile (îl priveşte insistent): -Şi cam la ce, dacă nu ţi-e cu supărare ?

Ion:-Să se îmbine plăcile astea ca lumea, să nu intre apa când o ploua, să nu fie prea grea, dar nici prea uşoară, ca să se deformeze când s-o aşeza o cioară mai grasă pe ea, să nu se audă zgomot când or fi furtunile alea năpraznice, să mă apere de căldura toridă din zilele caniculare fără a suferi modificări de niciun fel. Să fie uşor de montat şi să pot înlocui uşor o ţiglă, fără să trebuiască să dărâm toată casa. Şi evident, să am garanţie cât mai mare la ea !

Vasile:-Bă, da’ nu ţi-a scăpat nimic. Da’ la preţ, culoare, te-ai uitat ?

Ion: – M-am uitat şi la astea, am ales culoarea în funcţie de tâmplărie, iar preţul, după cum ţi-am mai spus, cel mai mic.

Dacă mă luam după nea Raţă, ăla care face case, şi luam acoperişul şi accesoriile de la hypermaket dădeam dublu, plus că trebuia să-i mai fac şi  lui o cinste, că vorba aia, m-a ajutat.

Vasile: -Bravo bre nea Ioane. Ai făcut treabă bună ! De-acu’ să vină a lu’ Sava să ţi-o monteze şi-ai scăpat pentru vreo sută de ani. După aia, mai vezi matale. (Începu a râde şi se îndreptă spre casa lui).

Ion:-Ehe ! peste o sută de ani eu voi fi oale şi ulcele, dar ţigla asta va fi tot aici.

După vreo trei zile, Vasile şi Ion stau la o bere, privind cât de frumos e noul acoperiş. Ce era să facă Vasile ? A pierdut pariul şi, ca un om cinstit şi corect a venit cu berea, pentru că a văzut şi el reducerile de pe factură.

Articol scris pentru proba nr.22 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

 

Publicat în Superblog 2018

Ten frumos şi după 40 de ani

Fetelor, să ştiţi că 40 de ani nu e o vârstă la care să lăsaţi garda jos. Ştiu, v-aţi măritat deja, copiii sunt la şcoală, iar dacă v-aţi grăbit puţin, poate au apărut şi primii nepoţei.  Însă acesta nu-i un motiv să treceţi pe lângă oglindă fără să vă opriţi măcar câteva minute zilnic, să observaţi că încă sunteţi frumoase, chiar şi aşa, cu câteva fire de păr alb, şi să aveţi grijă să vă menţineţi cât mai multă vreme în formă, în primul rând pentru voi şi apoi pentru cei din jur.

La cei 40 de ani ai noştri, trebuie să luptăm cu modificările hormonale, primele riduri, primele fire de păr alb şi cu kilogramele care se încăpăţânează să nu se mai desprindă de noi, orice am face.

Nu toate avem norocul să trăim în locuri lipsite de poluare. Majoritatea ne confruntăm cu noxele rezultate din circulaţia miilor de maşini aflate în trafic, înfruntăm razele puternice ale soarelui care, oricât de frumoase ar fi, tot emit radiaţii UV, ne desfăşurăm activitatea în faţa calculatorului, vorbim mult la telefon, ne uităm la televizor, într-un cuvânt, ne expunem şi radiaţiilor electromagnetice.  Cel mai descoperit în faţa acestor tipuri de poluare urbană rămâne tenul nostru.

Cum ne îngrijim, pentru a avea un ten frumos şi după 40 de ani, în condiţiile în care nu stă în puterea noastră să îndepărtăm poluarea urbană ?

Din anul 1889, Farmec, poate cel mai cunoscut brand românesc, are grijă de frumuseţea femeilor de pretutindeni, căci produsele lor sunt căutate în întreaga lume. Obiectivul lor este acela de a găsi soluţia tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte, iar pentru a-l atinge, cercetătorii caută substanţe miraculoase în flori, arbori, produse ale stupului şi mai nou, în argilă.  Noua gamă Aslavital Mineralactiv, creată pe baza argilei 100% naturale  provenită  din Munții Pădurea Craiului, ce conţine ingrediente active de ultimă generație: Cobiodefender-ul EMR, complexul Ferulan bogat în acid ferulic a fost concepută special pentru a ajuta tenul în lupta cu poluarea. Utilizarea produselor din această gamă, aduce multiple beneficii: hidratarea, detoxifierea tenului și protejarea sa împotriva efectelor stresului urban, regenerarea celulară naturală şi o stare de bine dată chiar de grija ce ţi-o porţi. Tenurile sensibile, ușor iritabile ale persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 40-55 ani, vor avea cel mai mult de câştigat.  Este important de ştiut că gama Aslavital Mineralactiv este disponibilă în magazinele de brand Gerovital şi Farmec, în magazinul online http://www.farmec.ro, dar și în hypermarketuri, supermarketuri și magazinele de specialitate din țară

Ritualul (meu) de protecție împotriva poluării

Curăţarea tenului

Nu încep nimic până nu-mi curăţ tenul, pentru că nu pot să-i dau acestuia mineralele de care are nevoie, printr-o pâclă de machiaj, grăsime şi transpiraţie, adunate peste zi.  Cu doar câteva picături din Emulsia demachiantă detox Aslavital Mineralactiv puse pe dischetă, curăţ cu mişcări fine, de jos în sus, întreaga suprafaţă a feţei, gâtului şi decolteului.

 Detoxifierea

E un subiect care a început să mă preocupe din ce în ce mai mult, pentru că sunt conştientă că, în cei peste patruzeci de ani de viaţă am ingerat o mulţime de substanţe toxice, care-mi fac rău organismului. Aşa am descoperit cura cu argilă, pe cât de simplă, pe atât de eficientă. Lutul, cum i se mai spune popular (dar atenţie, nu orice fel de lut, adunat de pe marginea şanţului, ci cel extras din zăcământ) s-a dovedit a avea o mulţime de beneficii terapeutice: putere de absorţie, proprietăţi degresante, acţiune antitoxică şi de potenţare a forţelor de apărare ale organismului, antiseptic, bactericid, dezinfectant, cicatrizant, cu acţiune de echilibrare radioactivă a corpului, remineralizant, reîncarcă celulele organismului cu energie vitală, revigorându-le.

Cunoscând toate acestea despre argilă, am salutat apariţia pe piaţa cosmeticelor, a produselor care o au  în compoziţie, deoarece aduc o serie de beneficii pielii: absorb impurităţile, tonifiază, remineralizează, detoxifiază, regenerează şi revitalizează celulele pielii. În plus, stimulează procesele de reparare a tenului, fiind  totodată antioxidante şi antiradicalice.

De când am descoperit masca detoxifiantă cu cărbune, Peel-Off, am lăsat deoparte orice alt produs. Soţul şi copiii se distrează copios când mă văd cu masca, ca apoi să remarce, „ce ten fin ai mami !”.  Prin îndepărtarea filmului elastic format la suprafața pielii, se elimină celulele moarte și impuritățile, ajutând la deblocarea porilor.  

Hidratarea intensă a pielii

După curăţare şi detoxifiere, pielea se va rehidrata cu ajutorul fiolelor hidratante detox, care-i vor îmbunătăţi elasticitatea, făcând-o să arate mai tânără şi mai sănătoasă.

Îngrijirea zonelor cu riduri mai pronunţate

În jurul ochilor, a gurii şi chiar între sprâncene, ridurile sunt mai accentuate, necesitând o atenţie specială. Elixirul antirid şi antipoluare acţionează asupra acestor zone, netezindu-le.

Protecţia tenului

În zadar am executat corect toţi paşii de mai sus, dacă nu-i ofer tenului ceva care să protejeze tot ce-am făcut până aici. Crema antirid cu calciu, compensează pierderea cantității de lipide din piele, ajutând la creșterea fermității acesteia, vizibil afectate, în mod special dupa vârsta de 40 de ani. Produsul se adresează tenului matur, sensibil, având în compoziţie uleiuri şi grăsimi de origine naturală (soia, squalane, măsline, calendula, unt shea, ceară).

Dacă cei de la Farmec ne-au ajutat cu aceste produse excepţionale, noi trebuie să adăugăm şi altele: consum adecvat de apă, fructe şi legume, plimbări în aer liber prin parcuri, un program de somn de 8 ore zilnic, o stare de spirit pozitivă şi multă dragoste.

Articol scris pentru proba nr.21 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

 

Publicat în Superblog 2018

Revelion în India

Iubesc călătoriile, pentru că sunt singurele lucruri care, deşi se cumpără, te fac mai bogat. Îmi place în egală măsură să scriu despre locurile pe unde merg, să-mi fac cunoştinţe noi, să gust din bucatele tradiţionale ale locului respectiv, să observ obiceiurile oamenilor, să înţeleg în ce cred şi cum trăiesc. Nu obişnuiesc să merg de mai multe ori în acelaşi loc pentru că timpul e limitat şi lumea e infinit de mare, iar eu îmi doresc să văd cât mai mult din ea. Soţul îmi împărtăşeşte acest hobby. E partenerul meu de drum şi cărătorul de bagaje.  🙂

Anul ăsta am recitit „Tratatul de Istorie a Religiilor” de Mircea Eliade, care scria: „India are meritul de a fi adăugat o nouă dimensiune în Univers: aceea de a exista liber.”. Ne-am hotărât că a venit momentul să facem o vizită în această ţară a contrastelor, alegând să petrecem şi un Revelion în India.

De ce India ?

Pentru poveştile de dragoste trăite cu pasiune, frumuseţea templelor,  îmbinarea armonioasă dintre arhitectura islamică,  hindusă şi cea persană, mâncarea condimentată, artiştii de la Bollywood, încercarea de a înţelege religiile pe care le-a descris Eliade în cartea sa şi nu în ultimul rând,  pentru a-mi reconfirma faptul că, indiferent cât de mult mi se pare că ştiu, mai am multe de învăţat.

Cele trei lucruri care nu trebuie să-mi lipsescă din bagaj

Ştiu din experienţă că nu ai nevoie de multe lucruri. Volumul bagajelor noastre a scăzut, pe măsură ce numărul călătoriilor a crescut. Pentru această aventură, îmi voi pune în geantă: un sari cu broderie aurie, lenjerie intimă roşie şi o sticlă de şampanie. Toate, pentru noaptea dintre ani. În India, băuturile alcoolice sunt interzise. Chiar şi de revelion, se consumă doar cafea, ceai şi sucuri, iar noi, ţinem la tradiţia noastră, aşa că o să pitim sticla de şampanie pe undeva şi la ora 00.00 o să dispărem câteva minute să bem şampanie.

Obiective turistice de bifat

Un blogger de turism serios, nu pleacă în nicio călătorie fără să-şi facă temele, deşi, alegând un Revelion Christian Tour, din mulţimea de oferte speciale Revelion, n-ar trebui să-şi facă griji.  Va avea cele mai bune condiţii de cazare şi masă, în hoteluri de 5*, transport, ghid, şi cel mai important, un itinerar bine făcut, în care se regăsesc toate obiectivele ce trebuie văzute. Din Triunghiul de Aur ce include New Delhi, Agra, Jaipur, cel mai mult îmi doresc să văd Taj Mahalul, una dintre cele şapte minuni ale lumii, un mausoleu închinat dragostei de către împăratul Imperiului Mogul, Shah Jahan în onoarea soţiei sale, Mumtaz Mahal, care a murit la nasterea celui de-al 14-lea copil. Culorile sale se schimbă în funcţie de momentul zilei, iar simetria se pierde doar în camera centrală, unde stau cele două cenotafe.

Un alt obiectiv pe care vreau să-l văd este Moscheea Jama Masjid, construită din gresie roşie şi marmură albă, tot de către Shah Jahan  între anii 1650-1656. O să fotografiez pilonii pictaţi cu simboluri religioase, relicvele sfinte şi copia Coranului scrisă pe piele de cerb.

Tot din aceiaşi perioadă datează şi Fortul Roşu sau Lal Qila (numit asa, datorită cărămizilor din piatră roşie din care este clădit).  Acest fort a fost sediul imperiului Mughal timp de aproximativ 200 de ani, până când a căzut în mâinile britanice.  Zidurile  înalte, perforate de rânduri succesive de creneluri strâmte şi orientate în jos, canalul înconjurător, destinat apărării fortului, conductele de apă folosind principiul vaselor comunicante, instalaţiile de aer condiţionat cu pereţi dubli, grădinile interioare superbe, sala audienţelor private şi tronul fastuos al păunului, au servit de secole regilor si împăraţilor.

Palatul prezindenţial (Rashtrapati Bhavan) ce datează din anul 1931.

Oraşul vechi Fateh Sikri (Oraşul Victoriei), construit în secolul XVI, de către Împăratul Akbar, a fost capitala Imperiului Mongol din 1571 până în 1585. Lipsa de apă a făcut ca masivul fort să fie abandonat. Este loc de perinaj pentru foarte multe religii.

În Jaipur, capitala Rajhastan-ului, supranumită şi „Oraşul Roz”, o să văd „Palatul Vânturilor”din Hawa Mahal, construit în 1799, când femeile casei regale respectau religia purdah foarte strict. O anexă a palatului principal a fost construită pentru a le permite femeilor sa privească tumultul orasului, rămânând totuşi ascunse,  „Jal Mahal” (Palatul apei), ce datează din sec..XVIII o bijuterie arhitectonică, „Observatorul Astronomic” şi  Palatul oraşului, care este reşedinţa familiei regale.

(sursa foto: Wikipedia)

Activităţi inedite pe care nu le-aş rata

Dacă nu-mi fac poze cu indienii, cu maimuţele curioase, dacă nu mă plimb cu elefantul (simbolul norocului şi al prosperităţii) la Amer şi dacă nu gust măcar cinci tipuri de halva, degeaba am fost în India.

Revelionul în India

O să petrecem noaptea dintre ani, care în India se numeşte Neisal într-una din sălile de recepţie ale hotelului. Eu o să port sari şi lenjeria intimă roşie şi o să deschidem şampania pe furiş, în timp ce vom privi focurile de artificii. O să dansez pe hiturile indiene şi o să mă bucur de meniul tradiţional.

Ce-mi doresc să găsesc pe masa de revelion ?

Mâncare indiană cât mai diversă şi cât mai cromatică: Tanddoori Chicken (pui marinat în usturoi, ghimbir, iaurt şi condimente specifice indiene), Chicken Biryani (pui cu orez basmati gătit cu şofran şi apă de trandafiri), un fel de shaorma indiană, care se numeşte Chicken Kathi Roll (pui picant tandoori înfăşurat în rulou de ou, servit cu mentă).  Indienii au deserturi foarte bune.  De pe masa de revelion n-o să lipsească cât mai multe tipuri de halva. Eu mi-aş dori să gust Bebinka (budincă făcută din straturi subţiri de clătite din lapte de cocos), Rasagolas şi Thekua (un fel de fursecuri).

Dorinţe pentru noaptea de trecere în 2019

După tradiţionala urare de „La mulţi ani !” (Kaee saalon ! ) prin gând îmi vor zbura cel puţin trei dorinţe pentru noul an:

-sănătate pentru mine şi pentru cei dragi.

-să fiu iubită precum Mumtaz Mahal.

-să călătoresc cât mai mult şi să bifez cât mai multe locuri frumoase din lumea asta mare.

Articolul scris pentru proba 19 a concursului Super Blog 2018

Sponsor:

 

Publicat în Superblog 2018

Black Friday

A mai trecut un an, şi iată,
Black Friday bate iar în poartă.
E timpul să analizez,
Ce să-mi mai achiziţionez.

Mai întâi, deschid dulapul,
Plin cu haine e săracul.
Trebuie să scot din el,
Tot ce n-am purtat defel.

Haine vechi şi demodate
Azi, le voi dona pe toate.
Iar alea de nu mă-ncap,
N-au ce căuta-n dulap.

 

Astfel, voi depune-n sac,
Bluze, genţi, şi-un parpalac.
Trei perechi de pantaloni,
O cămaşă, doi şoşoni.

De vreo lună, stau pe net.
Analizez în secret
Ce îmi vine, ce mi-ar place
Socotind cu sârg, cât face.

Am găsit un site mişto:
WWW.ANSWEAR.RO,
Ce are branduri de top
Şi program deschis, non-stop.

Vreau mărime, vreau culoare,
Genţi de damă cu fermoare,
Accesorii de sezon
De la Nike şi Airton.

Vreau să-mi iau bluze de damă,
Trei bucăţi, pentru la vară,
Una basic, una slim,
Una cu-n model sublim.

Soţul meu e disperat,
Căci în wishlist s-a uitat
Şi a-ntrebat, plin de mirare:
Cu ce bani le cumperi, oare ?

-Tu n-ai auzit bărbate
Că într-o noapte le iei toate,
Cu mai puţin de jumate
Din preţurile afişate ?

-Păi de ce n-ai zis aşa ?
O să-mi iau şi eu ceva,
Două, trei cămăşi, şosete
Bune de băgat în ghete.

 

Jeansi, sacouri şi costume,
Pulovere ce au renume.
Iar de la ghete bărbaţi
Mi-aş lua pantofi înalţi.

Toate-s faine până-aici,
Dar să luăm şi pentru pici.
Că moşu-i taman pe drum,
Şi Crăciunul vine-acum.

O fustiţă şi-o şăpcuţă,
Pentru a noastră Măriuţă.
O pereche de sandale,
Trei mănuşi şi trei fulare.

Pantaloni scurţi, fel de fel,
Pentru voinicul Gigel.
Cizmuliţe şi mănuşi,
Să mergem la săniuş.

Le-am ales cu drag pe toate
După ore-ndelungate.
N-am făcut-o din impuls
Dar nici din vre-un neajuns.

Black Friday vine din nou
Cu reduceri pe panou.
Nu uitaţi să profitaţi
Şi cadouri să vă luaţi !

Articol scris pentru proba nr.18 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

Publicat în Superblog 2018

Cum m-am descurcat o săptămână cu o singură pereche de blugi

Cine m-o fi pus să uit în seara aia rufele la uscat, pe culmea din faţa blocului ? Ştiam doar că la noi în cartier nu-i chiar ca la biserică, că mai sunt personaje care se înnoiesc cu hainele gata spălate şi parfumate ce atârnă frumos pe sârma întinsă între cei doi copaci de la intrarea în bloc. Dimineaţa, ia  blugii de unde nu-s ! Patru perechi de jeansi s-au dus pe apa sâmbetei. Noroc că favoriţii mei au scăpat ca prin urechile acului, ascunşi printre alte hăinuţe ce urmau să intre la morişca maşinii de spălat în ziua următoare. Ce era să fac ? Pănă la salariu mai aveam o săptămână, aşa că am făcut tot felul de combinaţii astfel încât să ies cu obrazul curat din toate situaţiile.

La muncă, mi-am pus un tricou negru cu dantelă, la care am asortat nişte mărgele roşii, în culoarea sacoului. M-am încălţat cu pantofi sport, foarte comozi şi evident, cu nelipsiţii blugi de damă.

A doua zi, vineri, a trebuit să plec la munte în interes de serviciu şi să port ceva casual-friday. Am avut şedinţă cu cei de la împărăţia firmei, aşa că mi-am pus tocuri, nu prea înalte, un tricou cu mânecă lungă în alb şi negru, cu cerculeţe şi ţinuta a fost gata.

După ce am revenit acasă, am văzut o pereche din blugii dispăruţi la o fată amărâtă care trăieşte din ce-i dau ceilalţi. A lăsat ochii în jos când mi-a întâlnit privirea. Îi purta cu nişte ghete de bărbaţi căpătate cine ştie de pe unde. Nu i-am mai zis nimic. Ar fi putut să-mi ceară o pereche, nu să-i fure. I-aş fi dat cu drag.  

Am avut puterea să zâmbesc şi să-i spun că ar trebui să-i poarte cu încălţăminte de damă. Am chemat-o la mine şi i-am dăruit o pereche de botine din garderoba mea, pe care nu le mai purtasem de ceva vreme. Şi-a cerut iertare pentru gestul făcut, povestindu-mi cu lacrimi în ochi că, acasă are părinţii bolnavi şi o copilă cu handicap, care nu au cu ce să se îmbrace acum când vremea rece bate la uşă. I-am promis că o voi ajuta, cu condiţia să nu mai fure niciodată.

Sâmbătă am luat-o cu noi la pădure. Am găsit o mulţime de bureţi şi am respirat aer curat de munte. S-a bucurat că va duce mâncare familiei şi poate că surplusul îl va vinde cuiva. Cum n-aveam decât o pereche de blugi, ce era să fac ? I-am asortat cu o geacă din acelaşi material, un tricou lejer, o pereche de papuci sport şi gata ţinuta.

Duminică am avut o zi foarte încărcată. Dimineaţa, am fost în parc să-l susţin pe soţul meu la un concurs de alergare deoarece eu nu cutez să fac aşa ceva. Ce-am purtat ? Aceiaşi pereche de blugi, la care mi-am pus o bluză veselă şi o încălţăminte uşoară.

Luni, am participat la o petrecere, unde trebuia să ne îmbrăcăm în ţinută populară. Am improvizat ceva pe loc şi m-am descurcat onorabil. La blugii pe care deja îi cunoaşteţi, am găsit un tricou simplu, peste care mi-am pus un brâu şi o eşarfă tricoloră. N-a fost chiar ok, dar oamenii m-au acceptat şi aşa, bucurându-ne cu toţii de eveniment.  Aici i-am cunoscut pe aceşti bunici minunaţi, care au o poveste de viaţă foarte frumoasă. Costumele lor sunt autentice, vechi de peste o sută de ani, moştenire de la străbunii lor. La nuntă, tot aşa au fost îmbrăcaţi. Se iubesc ca în prima zi şi vor lăsa aceste costume mai departe copiilor.

Marţi pe la orele 17, soţul m-a invitat la o plimbare romantică prin centrul istoric al municipiului Piatra Neamţ. Am acceptat, cum nu !

Mi-am schimbat doar încălţămintea, cu o pereche de bocanci care să-mi ţină de cald la picioare şi o geacă din piele care să-mi încălzească trupul. De suflet a avut cine se ocupa.  🙂

 

Miercuri, am plecat într-o scurtă excursie prin împrejurimi. Nu mai fusesem de mult la barajul de la Valea Uzului. Am descoperit că cei din Dărmăneşti au un Centru de Informare Turistică. Am intrat să punem întrebări şi am descoperit un domn extraordinar de amabil, care s-a oferit să ne ducă cu maşina lui pe la toate obiectivele turistice din zona, despre care noi habar n-aveam că există. Cum m-am îmbrăcat ? Cu blugii mei preferaţi, o pereche de sandale mai înfundate şi un tricou roz bombon, pentru că imi plac culorile deschise şi vesele.

Cei de la Answear.ro ne-au provocat să găsim şapte situaţii în care putem purta blugii într-o săptămână, ceea ce e uşor. Marea provocare ar fi fost să ne ceară să găsim, nu şapte, ci măcar trei situaţii unde nu poţi folosi blugii.

Eu v-am arătat aici cum combin blugii aunci când merg la muncă, la o şedinţă cu şefii (casual), la pădure, la susţinerea unui sportiv, la o petrecere câmpenească, la o plimbare romantică şi într-o excursie.

Fiind atât de mult purtaţi, avem nevoie să-i procurăm frecvent. Din noiembrie 2015, Answear.ro a intrat pe piaţă cu o bogată ofertă de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii aparţinând  unor branduri internaționale de top. Tot ce găsiţi la ei e 100% original şi puteţi proba în confortul propriei dumneavoastră case.

Dacă vreţi să vă îmbogăţiţi garderoba, a sosit momentul să apelaţi la Answear.ro.

Atenţie ! 

Crează dependeţă de bun gust, calitate, originalitate !

Articol scris pentru proba nr.12 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor:

Publicat în Superblog 2018

Amintiri din viaţa de blogger

Prin toamna lui 2012, cam înainte de-a începe cursurile anului II a celei de-a doua facultăţi, m-am tot gândit cum să fac să pot comunica mai uşor cu cei din grupa mea, pentru că nu toţi aveau cont pe  facebook. Aşa mi-a venit ideea înfiinţării unui blog, deşi, nu ştiam nimic despre blogging. L-am întrebat pe atotştiutorul Google cum se face treaba şi în câteva secunde am primit câteva mii de răspunsuri. După ce am citit cam ce şi cum, am trecut la punerea informaţiilor în practică. Am încercat pe diverse platforme care nu mi-au plăcut (Livejournal, Blog.Com) şi uite aşa am ajuns la WordPress, unde mă vedeţi şi azi. Îmi place WordPress-ul, pentru că e uşor de învăţat să lucrezi cu el, e aproape intuitiv, poţi să-ţi alegi o mulţime de teme, dar mai ales pentru că e gratis. Pe vremea aia (2012) nu ştiam ce-i ăla un domeniu şi cu ce se mănâncă, consideram că aşa ceva trebuie să deţină numai bloggerii ăia mari, cu zeci de mii de cititori pe zi, care câştigă din asta şi nu un pârlit de blog ca al meu cu câţiva cititori pe zi şi ăia nimerind pe la mine din greşeală.

Îmi schimb tema o dată sau de două ori pe an. Prefer ceva simplu, cu scris mare de culoare închisă pe fond alb, fără floricele sau alte minunăţii care să-i obosească pe cititori. Meniurile să nu fie sofisticate şi să nu am tot felul de programe care să îngreuneze intrarea cititorilor pe blog.  M-am gândit la ceea ce-mi place mie să văd la un blog şi am procedat ca atare. De exemplu, eu părăsesc rapid blogurile unde trebuie să aştept până să citesc informaţia care m-ar interesa, unde trebuie să închid n reclame şi să dau o mie de click-uri pe tot felul de chestioare care-mi omoară nervii. La astfel de bloguri, trebuie să mă intereseze foarte tare articolul scris ca să trec peste toate astea. De obicei închid şi caut în altă parte. Cred că nu sunt singura care gândeşte aşa şi atunci, conform proverbului „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, mi-am făcut cel mai simplu şi mai uşor accesibil blog.

Aşa cum v-am spus, blogul a fost destinat iniţial unor articole simple de genul: „Descarcă cursul de Economie al profesorului X” ori, iaca cum am făcut eu tema la Info. Aveam 10 cititori cu tot cu mine şi impresia stranie era că vorbesc singură, pentru că nimeni nu mi-a răspuns niciodată pe blog, toţi preferau să mă sune dacă aveau neclarităţi.

În 2012, statistica arată aşa: 288 vizualizări, 37 vizitatori, 9 articole publicate. În naivitatea mea, eram foarte mulţumită de rezultatele astea.

Numele dat blogului, nu are o semnificaţie anume, l-am ales pentru a fi uşor de identificat şi mai ales de reţinut de câtre colegi. Nici nu bănuiam ce avantaje se pot ascunde într-un nume de blog bine ticluit. De exemplu, numele oraşului pus în denumirea blogului mi-a adus foarte multe vizualizări nemeritate, ceea ce m-a determinat să scriu despre ce se petrece în urbea mea natală. Şi uite aşa, a apărut pe blog, prima categorie numită, cum altfel decât Moineşti, unde s-au adunat articolele, iar numărul de cititori se înmulţeau zi de zi, vizualizările şi numărul de abonaţi aşisderea.

Acesta a fost momentul în care a început să-mi placă ceea ce fac. Am văzut că postările mele erau citite de moineşteni, iar blogul a devenit o sursă de informaţie pentru oraş (în condiţiile în care nu avem un ziar ori o televiziune locală). M-am simţit mândră când cei care mă cunoşteau, mă opreau pe stradă să mă felicite.

Treptat, au apărut şi alte categorii, ele purtând numele pasiunilor mele: călătoriile, teatrul, cititul, medicina.

A urmat mai apoi perioada descoperii concursurilor de blogging. Aşa am cunoscut o mulţime de oameni pasionaţi de blogging şi extraordinar de creativi. Am aflat că se poate câştiga din blogărit, cu condiţia să munceşti mult şi să devii un nume cunoscut şi apreciat în branşă. Am aflat că un blogger adevărat e musai să-şi cumpere un domeniu ro, pentru că altfel e luat în serios de eventualii sponsori. Cănd lucrezi pe platforme, cum e blogul meu acum, e ca şi cum ai sta în gazdă la cineva, pe când, dacă ai domeniu propriu, e ca şi cum ai avea casa ta şi evident că cei care au casa lor sunt mult mai bine văzuţi decât cei care stau în gazdă.

Primele premii câştigate din scris mi-au adus o mare bucurie. Am scris din ce în ce mai multe advertoriale, pentru că mă atrăgeau câştigurile de orice fel.  De vreo trei ani m-am potolit, nu mai scriu decât pentru Blogal Initiative şi Superblog. Când recitesc articolele mai vechi văd cu bucurie că am evoluat pozitiv în ceea ce priveşte exprimarea şi corectitudinea gramaticală. Am învăţat o mulţime de noţiuni despre blogging, site-uri, marketing, advertoriale, link-uri, SEO şi alte minuni şi cred că astea sunt de fapt marele câştiguri.

Nu fac parte din categoria celor ce scriu zilnic, însă când o fac, o fac cu drag, nu ca pe-o sarcină de serviciu ori ca pe vreo corvoadă, ci ca pe o mică plăcere.

Le mulţumesc celor de la Domaz.ro, un servicu CREADIV, că m-au provocat să-mi amintesc cum am devenit blogger.

Articol scris pentru proba nr.11 a concursului SuperBlog 2018

Sponsor: