Publicat în Blogal Initiative

Angel şi cărţile

 

Minunea blondă şi cârlionţată a apărut pe lume în urmă cu doi anişori, scotocind cu privirea-i albastră tot ce-o înconjoară. I-am dat să se joace cu diverse cărticele cartonate de când avea câteva luni. Pe vremea aceea, cărţuliile erau tare gustoase şi numai bune de mozolit. O să râdeţi, însă, cu ajutorul lor, dantura a ieşit parcă mai repede şi fără prea mari dureri.

Când ochii au perceput mai multe culori, adică pe la şase-opt luni, bunica a început a-i arăta desenele din carte şi a-i explica semnificaţia lor. Nu ştiu cât a înţeles atunci, dar acele clipe erau magice, căci Angel tăcea mâlc şi nu-i mai trebuia nimic. Nu-i mai era foame, nici somn, nici nevoile fiziologice din pampersul plin, ce atârna ca fundul unei albinuţe încărcate nu-l mai deranjau.

După ce naşii i-au luat din moţ, am considerat că Angel se poate bucura de poveşti scurte, pe care i le inventam chiar eu, sau i le citeam din cărţile colorate pe care le aveam în bibliotecă. Bucuria din ochişorii lui mici şi iscoditori, atunci când răsfoia o carte, era de nepreţuit. Se minuna la fiecare poză. Îmi arată cu degeţelul spre diverse imagini care-i atrăgeau atenţia, încercând din răsputeri să-mi comunice ceva. Râdea din toată inima, era fericit, iar eu, încântată de faptul că am un copil care „trage la carte”.

Dar cum timpul trece ca vântul şi ca gândul, cărţile din rezervă s-au epuizat, aşa că am dat fuga prin librării să ne îmbogăţim colecţia. N-o să vă vină să credeţi, dar n-am găsit nimic pentru vârsta lui, doar câteva cărţi de colorat, pe care le-am lăsat pe raft pentru mai târziu.

Soluţia am găsit-o pe net, mai exact la editura Elefantul Meu, unde am descoperit cărţi educative, personalizate, în care Angel este eroul principal al povestirii. Cărţile pot conţine numele celor din familie, iar povestea începe în locuri pe care cel mic le cunoaşte.

Deocamdată m-am oprit la următoarele titluri:

Beniamin şi Pădurea

Am găsit aici versuri despre bufniţă, veveriţă, vulpe, mistreţ, pui de căprioară şi furnici. Cum avem şi jucării cu aceste animăluţe, le voi utiliza împreună cu cartea, pentru a-l învăţa pe Angel despre aceşti locuitori simpatici ai pădurii. Sper ca mai târziu să înveţe şi versurile.

Anghel şi cele patru anotimpuri

O carte cu versuri despre cele patru anotimpuri, despre care cel mic trebuie să afle în curând, pentru a înţelege de ce uneori e soare şi alteori e frig, de ce nu cad frunzele primăvara şi de ce nu culegem strugurii zemoşi iarna.

Meserii

Oare ce va ajunge Angel când va creşte mare ? Cine poate ştii ! Dacă vom avea răbdare, vom afla.

O incursiune în lumea meseriilor este binevenită, chiar şi la vârsta lui. Va înţelege mai uşor ce rol au doctorul, farmacistul ori poştaşul şi de ce mami şi tati trebuie să meargă la muncă. Va şti cine face pâinea, cine ne tunde, cine conduce maşina şi câte şi mai câte.

Cu alte cuvinte, aceste cărţi realizate impecabil, atât din punct de vedere al graficii, cât şi al conţinutului şi al calităţii hârtiei, îl vor pregăti pe Angel pentru viaţă.

La această editura găsiţi cărţi şi pentru copilaşi mai mari (1-10+). Evident, sunt mai complexe, mai elaborate şi cu mai multe pagini.

Nu uitaţi că o carte este un cadou minunat, de care ne bucurăm deopotrivă atât cei mari cât şi cei mici. Iar o carte în care eroul să fie chiar sărbătoritul, e un cadou cu atât mai grozav. Nu ezitaţi să intraţi pe site şi să daţi o comandă pentru prichindelul sau prichindeii care vă fac viaţa mai frumoasă şi care dau sens existenţei voastre. Calculaţi bine ziua în care plasaţi comanda, cei de la editură au nevoie de un interval de două-trei săptămâni pentru a face totul perfect.

Publicat în Blogal Initiative

Magazin online dedicat iubitorilor de călătorii

Îmi place să călătoresc, deşi, în ultima vreme mi-am cam pus plăcerea-n cui, din pricina pandemiei de Covid 19. Dar, vor veni vremuri mai bune şi atunci o să recuperez fiecare minuţel.

Am observat că oamenii, atunci când pleacă într-o călătorie, cară după ei tot felul de chestii inutile. Practic, îşi iau dulapul în concediu. La finalul vacanţei, observă că n-au folosit nici 10% din obiecte şi se jură că data viitoare nu vor mai lua atâtea după ei, dar ce să vezi ?  Data viitoare se întâmplă exact la fel.  Vi se pare cunoscut, nu-i aşa ?

M-am gândit să vin în sprijinul turiştilor, deschizând un magazin online unde ei să  găsească tot ce au nevoie într-o călătorie. Bagaje de diferite forme şi mărimi, aparate foto, termosuri, tricouri, bocanci pentru munte, şlapi şi costume de baie pentru mare, undiţe, pentru cei care merg la pescuit, beţe, pentru cei care merg la schi sau aleargă prin pădure, corturi etc. Sunt o mulţime de lucruri de care ai nevoie atunci când mergi în vacanţă. E adevărat că le poţi găsi pe diverse site-uri, dar aici le voi pune grămadă, clasificate frumos după tipul de concediu ales.

Competiţia, în cazul online-ului este uriaşă şi nu mă pot pune eu, o neica nimeni, să concurez cu firme mari, gen E-mag. Cine o să caute ceva pe site-ul meu ?  Poate doar câţiva prieteni. Oricâtă reclamă mi-aş face pe pagina mea de facebook şi oricât de mult conţinut de calitate aş livra, nu voi putea atrage prea mulţi clienţi. În afară de asta, un magazin online este la urma urmei o firmă, pentru care voi avea nevoie de un program de facturare, soluţii de plată, modalităţi prin care să relaţionez cu clienţii şi bineînţeles,  marketing din belşug.

M-am apucat să citesc cum se face un magazin online şi am intrat în nişte chestii de programare HTML, CSS, PHP pe care n-am avut răbdarea să le duc la capăt. E nevoie de zeci de ore de muncă şi tot n-ai certitudinea că ai un site sigur, care să nu cadă pe mâna piraţilor informatici. Am ascultat tot felul de cursuri gratuite despre cum se face treaba, dar, ştiţi şi voi, tot ce-i gratis nu-i spus până la capăt. Am consultat lista de firme pentru a-mi analiza competiţia şi am urmărit cum acţionează oamenii de marketing. Dar, niciodată n-am mers până la capăt. Am simţit că am nevoie de ajutor de la cineva puternic, cineva care să mă susţină, să mă împingă de la spate. Şi, în sfârsit, acel cineva a apărut şi mi-a spus:  Go Mag !

Gomag este o platformă care le dă pe tavă partenerilor tot ceea ce au nevoie pentru a vinde online, astfel încât, aceştia să ofere o experiență cât mai plăcută tuturor clienților, Gomag pune la dispoziție o serie de teme pentru ca fiecare partener să își poată personaliza aspectul magazinului așa cum dorește. Se poate testa platforma gratuit, timp de 15 zile şi să nu te miri dacă, în scurt timp vor sosi primele comenzi.

Iată că visul de-a deţine un magazin online, devine ceva palpabil, concret, realizabil şi doar la un clic distanţă. Gomag oferă nu numai un magazin online la cheie, dar şi foarte multe informaţii despre acest domeniu (cărţi, articole, podcasturi, cursuri gratuite şi plătite).

Avantajele Gomag:

  • -Design care să permită clienţilor să-ţi acceseze magazinul de pe orice tip de device.
  • -Vânzări mai multe cu ajutorul telefonului mobil.
  • -Posibilitatea de a-ţi configura uşor produsele.
  • -Ai la dispoziţie tot felul de instrumente de marketing.
  • -Proces de comandă intuitiv, foarte uşor de folosit.
  • -Multiple metode de plată.
  • -Suport tehnic, găzduire şi certificate SSL.

Aşadar, dacă eşti cu adevărat interesat să faci bani cu ajutorul unui magazin online cât mai rapid, nu uita că echipa Gomag are 14 ani de experienţă în Ecommerce, iar cele 1200 de magazine online înregistrate în platformă sunt foarte mulţumite de cum le merge.

Ce ziceţi ? Încercăm ?

Publicat în Blogal Initiative

Amintiri din primele zile

Bună, numele meu e Anda şi vreau să vă povestesc cum a fost prima mea băiţă. Deşi au trecut de-atunci mai bine de zece luni, n-am uitat nicio secundă acea experienţă destul de neplăcută. Veneam dintr-o lume armonioasă, în care aveam la dispoziţie un furtun cu ajutorul căruia mă puteam alimenta  non-stop, linişte, un lichid în care pluteam în voie şi din când în când mângâieri şi muzică. Abia aşteptam să ies la lumină, să-mi cunosc părinţii, care îmi vorbeau adeseori, să-i pot vedea, să simt cum e afară. Dar dacă ştiam ce mă aşteaptă, aş mai fi stat mult şi bine.

De cum am scos capul în lume, doctorul, jap, jap, două palme. Păi asta-i primire ? Şi în timp ce urlam de mama focului, toată lumea era bucuroasă. Atunci am luat prima notă de zece şi mama a zis s-o ţin tot aşa. N-am înţeles de ce. M-am bucurat s-o cunosc, deşi nu era chiar cum mi-o închipuiam. N-am stat prea mult împreună. O doamnă îmbrăcată în alb m-a dus într-un loc unde erau o mulţime de bebeluşi plângăcioşi. Păi cum să nu plângem dacă ne luaseră de lângă mămicile noastre ? După două zile, am plecat acasă cu mami şi cu tati. Nu ştiam că aici voi privi printre gratii şi nişte păsări uriaşe mă vor urmări în permanenţă de undeva de sus. Acum ştiu că e pătuţul şi caruselul muzical, dar la început toate astea m-au speriat făcându-mă să plâng.

În prima seară au venit o mulţime de oameni să mă vadă. Bunicii, mătuşile, unchii, ba chiar şi vecinii. La început mi-au plăcut, apoi au început să mă obosească şi am început a urla. Am observat că dacă plâng, toţi ceilalţi pleacă şi rămân doar cu părinţii mei, pe care am început să-i îndrăgesc. Folosesc tehnica asta de multe ori şi întotdeauna funcţionează.

Dar era să mă iau cu vorba şi să uit să vă spun ce s-a întâmplat după ce-au plecat toţi. Mami m-a dezbrăcat şi m-a pus într-o cădiţă cu apă destul de fierbinte pentru pielea mea sensibilă. Am ţipat atât de tare încât s-a speriat şi a turnat repede apă rece dintr-o cană. Era un pic mai bine, dar parcă acum era prea rece. Am rezistat, deşi îmi clănţăneau gingiile şi bărbia. M-a clăbucit cu un săpun fin, apoi am beneficiat de un masaj pe cinste, cu ulei parfumat. După ce m-a împachetat într-o păturică căduroasă, m-am tot gândit cum să-i spun mamei că există baterii de baie termostatate, cu care nu mai ai grija temperaturii ori a debitului. De unde ştiu ? Păi de pe vremea când eram în burtică. Am auzit atunci când mama scria un articol pentru Blogal Iniţiative, că există un magazin online numit  Neakaisa.ro, unde se găsesc tot felul de baterii pentru baie, dar şi o mulțime de alte obiecte sanitare pentru amenajarea băii şi a casei, în jur de  8.000 de produse de la producători de top.  Mama a uitat, însă eu, nu. Noi bebeluşii, deşi stăm în burtică, auzim foarte bine, în plus, înţelegem şi reţinem informaţiile, spre deosebire de adulţi. Voi ce sfat îmi daţi ? Cum să fac să-i amintesc toate astea ?

Cu drag, Anda !

Publicat în Blogal Initiative

Despre coronavirus şi criză

Dacă-mi zicea cineva acum câteva luni că o să ne ferim unii de alţii pe stradă şi că o să purtăm măşti şi mănuşi de protecţie, l-aş fi crezut dus cu capul şi i-aş fi recomandat un anume spital. Însă viaţa ne mai oferă şi surprize neplăcute. Trăim vremuri istorice, despre care cu siguranţă o să se vorbească peste ani. Coronavirusul a pus stăpânire pe omenire, secerând în stânga şi-n dreapta suflete de toate vârstele. Oamenii au ajuns să se spele pe mâini compulsiv, să evite să tuşească ori să strănute în public, pentru a nu fi linşaţi din priviri. Părinţii trebuie să-şi ţină copiii în casă, bătrânii ies la cumpărături numai între anumite ore, s-au închis şcolile, bisericile, mall-urile, pub-urile, hotelurile, saloanele de beauty. Cei care mai mergem la muncă, o facem doar cu adeverinţă eliberată de şef, ori cu declaraţie pe propria răspunere. Transportul de orice fel este aproape paralizat. Nimeni nu mai intră, nimeni nu mai iese din ţară, din judeţ, din oraş. Spitalele nu mai fac faţă pacienţilor, medicii şi asistentele s-au infectat în număr mare cu Covid-19. E stare de război. Un război în care inamicul e nevăzut. Un război în care cei din linia întâi sunt medicii, asistentele, infirmierele, toţi cei care lucrează pe salvare. În vocabularul nostru a pătrus un cuvânt pe care-l repetăm obsesiv de câteva zeci de ori pe zi: coronavirusul.

Mai întâi s-au făcut glume, apoi a început nebunia cumpărăturilor, de ziceai că se dă totul gratis. Până ieri n-am găsit o pungă de făină albă sau de mălai în magazinul de unde îmi fac cumpărăturile. Drojdie nu se găseşte nici acum. Spirtul a devenit un lux, la fel dezinfectantele pentru mâini şi produsele de curăţenie pe bază de clor. Hârtia igienică (asta chiar n-am înţeles-o) a dispărut total. Acum n-a mai contat câte straturi şi ce parfum are. N-am mai văzut asemenea cozi, de pe vremea lui Ceauşescu, când se băgau tacâmuri la  alimentara. Magazinele au înregistrat vânzări mai ceva ca la Paşti ori Crăciun. Acum e criză de paracetamol. Farmaciştii atrag atenţia să nu se facă stocuri. S-a aflat că paracetamolul tratează fazele uşoare de Covid-19 şi tot poporul s-a pus pe înghiţit paracetamol, aşa, preventiv, să fie.

În astfel de momente ies la iveală caracterele oamenilor. Aşa am observat că e criză nu numai de alimente, medicamente, mănuşi, măşti şi echipamente de protecţie pentru medici, ventilatoare pentru secţiile de ATI din spitale, ci e şi o  criză acută de oameni adevăraţi.

Am descoperit câteva categorii ale speciei noastre, dacă mai puteţi adăuga, vă rog s-o faceţi.

Egoiştii, cei care nu se gândesc decât să le fie bine lor şi familiilor lor.  Îşi umplu câte zece coşuri cu ulei, zahăr, făină, mălai, biscuiţi, paste, carne, lactate, detergenţi, hârtie igienică, apă, medicamente şi se retrag la loc sigur. Nu ajută pe nimeni, nu-i interesează nimic în jur. Numără victimile din căldura casei lor sigure, criticând autorităţile ori pe cei care fac ceva.

Altruiştii, cei care strâng fonduri, cumpără materiale, se implică, îşi ajută semenii cu riscul vieţii, fără să primească nimic în schimb.

Mizerabilii, cei care fac speculă cu produsele care lipsesc vânzându-le la suprapreţ. Cei care se întorc cu spatele atunci când cineva le cere ajutorul.

Oamenii simpli, cei care merg la muncă zilnic pentru că economia trebuie să funcţioneze, care nu şi-au făcut provizii decât pentru câteva zile, care caută să-şi ajute semenii atât cât pot şi cum pot, pe care-i doare să vadă că există cineva n-a mai găsit nimic pe rafturile magazinelor, decât poate doar nişte pateuri.

Criza alimentară a trecut, covidul, nu. Magazinele şi-au refăcut stocurile. Oamenii au revenit la obiceiurile de cumpărare din trecut. Echipaţi corespunzător, cu mască şi mănuşi, stau la coadă, la distanţă de 1,5-2 m. între ei. Aşa îmi fac şi eu cumpărăturile. Apoi, merg acasă şi spăl totul foarte bine şi foarte atent. Covidului nu-i place apa şi săpunul, aşa că mă spăl pe mâini mult mai des decât de obicei. Restul zilei mi-l petrec în apartamentul meu micuţ de la bloc şi până acum nu m-am plictisit.

Şi pentru că acest virus a izbucnit din China, mai exact din provincia Wuhan, un Chinez celebru, mare maestru în tot felul de isprăvi, căci aşa este cunoscut în lumea 2.0., nimeni altul decât fondatorul BlogalInitiative.ro, Cristian China-Birta, a lansat „Ghidul cumpărătorului în vremurile Corona”, în cadrul inițiativei #AsteaAsaSeFac, prin care îi îndeamnă pe oameni să adopte un comportament responsabil la cumpărături.

  1. Evită transportul public pe distanțe mari și fă-ți cumpărăturile de la magazinul de pe lângă casă.
  2. Nu ieși în public decât dacă chiar trebuie!
  3. Sunt mulți oameni în magazinul ăla din vecini? Așteaptă liniștit afară, pănă se mai golește, la cel puțin 1 metru distanță față de ceilalți;
  4. Când îți alegi produse neambalate, pune-ți neapărat mănușile alea din plastic de la magazin, pe care să nu uiți să le arunci la coș imediat ce termini treaba; așa te ferești de neplăceri și pe tine, și pe alții;
  5. Cumpără doar strictul necesar, magazinele au destulă marfă în depozit și se aprovizionează întruna;
  6. Dacă poți, evită plata cu bani cash; cardul te expune mai puțin la viruși;
  7. Și când pleci, și când revii acasă, spală-te pe mâini cu apă și săpun, câte cel puțin 20 de secunde.
  8. Curăță-ți des telefonul, dar nu cu spirt sau clor care ți se poate strecura printre taste și te lasă fără jucărie, ci cu un șervețel antibacterian.

Eu am respectat ghidul şi mi-e bine.

Au mai fost evenimente de acest gen în istorie şi vor mai fi. Să fim raţionali, bine informaţi, răbdători şi să profităm de timpul liber citind mai mult, învătând ceva nou, ascutând muzică, privind filmele preferate.

Să ne citim sănătoşi mulţi ani de-acum înainte !

Surse foto: Ziarele Libertatea şi Cuvântul de Constanţa

Publicat în Blogal Initiative

Secretul meu pentru o viaţă împlinită şi prosperă

Cred că cei care au citit titlul şi mă cunosc au zâmbit, dacă nu chiar au râs de-a binelea. Cum să spui că ai o viaţă împlinită şi prosperă când trăieşti dintr-un salariu chinuit de contabil şi nu ai nici măcar o maşină second-hand, ci doar o familie mică şi câţiva prieteni ? Hai las-o baltă, că măcăne. Şi totuşi . . .

Nu toţi avem aceeaşi definiţie pentru o viaţă împlinită şi nici pentru prosperitate. Pe măsură ce anii se scurg, ai nevoie de cât mai puţine lucruri. Tot ce-ţi doreşti este ca starea sănătăţii tale să fie bună, pentru a te bucura de timpul rămas. Fericirea e o chestiune de atitudine. Cum altfel îţi pot explica că sunt oameni foarte bogaţi care se simt nefericiţi şi oameni săraci, care radiază de bucurie ?

Am citit diferite cărţi de dezvoltare personală. Am urmărit „The Secret”, un film despre „Legea Atracţiei”, am fost şi la câteva conferinţe de gen. Toate mă entuziasmează şi mă umplu de energie pozitivă pe moment. Am studiat şi puţin NLP şi lecturez cu mare plăcere articole de psihologie şi dezvoltare personală, de peste tot, de pe unde le găsesc.

Mi-am repetat dorinţele cu ardoare de câteva ori pe zi, m-am concentrat pe ceea ce vreau să obţin, mi-am dorit să pot transmite sănătate persoanelor dragi prin puterea gândului, ba chiar să mă tratez pe mine prin această metodă, să slăbesc, să determin pe cineva să nu mai fumeze.  Vă spun din capul locului că nu mi-a ieşit nimic din toate astea. Ceva se opune, cineva care locuieşte în interiorul meu e împotrivă şi atunci când sunt pusă faţă în faţă cu problemele vieţii, le rezolv, clasic, aşa cum am făcut-o mereu.

M-am întrebat ades, dacă cel sau cea care scrie şi le vorbeşte celorlalţi despre cum să-şi rezolve anumite probleme, reuşeşte să şi le rezolve pe ale sale, atunci când este pus/ă faţă în faţă cu ele.

Am aflat că şi domnul Florin Păsat, a eşuat, dar acum îi învaţă pe alţii cum să procedeze corect pentru a reuşi. Proiectul  „Atrage Abundenţa în Viaţa Ta!” are ca scop să le ofere tuturor persoanelor, indiferent de vârstă, naţionalitate, sex, apartenenţă religioasă sau politică, concepte şi tehnici verificate prin care pot să-şi îmbunătăţească situaţia financiară, să aibă o sănătate mai bună şi relaţii împlinite.

Proiectul funcționează din ianuarie 2012 și de-a lungul timpului a ajutat sute de persoane, de la mame singure la manageri de top, de la studenți la antreprenori, să depășească provocări și blocaje și să-și ducă viața la nivelul următor. Începând cu anul 2012, la seminariile gratuite și workshopurile ”Atrage Abundența în Viața Ta!” participă aproximativ 4000 de persoane pe an.

Şi totuşi, chiar dacă nu mi-a reuşit ce mi-am propus, ceva tot am câştigat, ceva care mă face fericită şi implinită şi care mă ajută să trec cu optimism prin toate problemele pe care viaţa mi le ridică la fileu: gândirea pozitivă.

Publicat în Blogal Initiative

Cum îmi îngrijesc părul

După ce-am terminat clasa a-XII-a, am terminat-o şi cu părul lung. Mi se părea o corvoadă în plus să trebuiască să-mi îngrijesc buclele care n-au depăşit niciodată nivelul umerilor. În plus, viaţa la căminul studenţesc, cu baie pe hol şi patru duşuri la peste o sută de persoane, unde curgea apă caldă cu porţia, nu îmi asigura nicidecum condiţii optime pentru îngrijirea corespunzătoare a părului. De cele mai multe ori, mă spălam pe cap la lighean, cu cel mai ieftin şampon, ceva cu urzică, nu-i mai ştiu numele. Am început să  fac mătreaţă, atât de multă încât pe umeri şi pe haine se vedea mai tot timpul un strat de „zăpadă artificială”, care nu-mi făcea absolut deloc cinste.

Acum privesc anii aceia cu nostalgie. Părul nu mi-a reproşat nimic, a crescut frumos şi des, dar a rămas scurt. E un păr cu tendinţe de îngrăşare, care se mulţumeşte cu una sau două spălări pe săptămână. I-am făcut mult rău de-a lungul timpului, folosind tot felul de şampoane primite cadou de la prieteni, unele de o calitate îndoielnică.

Uneori îl simţeam fericit, alteori era trist, se îngrăşa imediat după spălare, firele îmi rămâneau cu sutele pe peria de păr şi reapărea mătreaţa. De câţiva ani buni suportă cu stoicism şi vopseaua. Este un păr de treabă, dar mi-a transmis că a venit vremea să-l tratez cu mai mult respect şi că dacă nu-i ofer atenţia cuvenită, mă va părăsi definitiv.  Am observat câteva zone în care parcă nu mai e atât de des ca odinioară.

La un spectacol desfăşurat într-o sală amfitreatu, o prietenă mi-a făcut o fotografie de sus, aşa am putut să-mi observ bine scalpul şi nu m-a bucurat absolut de loc priveliştea. Părea un fel de pădure drefrişată, cu smocuri lipsă din loc în loc. Am apelat la tapaj, spumă şi fixativ, dar asta nu-i decât o soluţie estetică, de moment. Aşa a început să mă intereseze compoziţia produselor folosite.

Am descoperit Regivero,  produse româneşti testate dermatologic, făcute din ingrediente naturale, cu 50% mai concentrate decât oricare alt tratament de pe piaţă. Se găsesc în farmacii, sunt recomandate de 100 de specialişti şi au 6 certificări care le atestă calitatea.

Compoziţia produselor Regivero 

  • Glicogen de origine marină
  • Extract de ginseng
  • Extract de castan sălbatic
  • Extract de măsline
  • Extract de ceai verde
  • Arginină
  • Bio keratină
  • Bio sulf
  • Ulei din lemn de ienupăr
  • Extract din scoarţă de salcie albă
  • Extract din frunze de mesteacăn
  • Proteină placentară de origine animală

Cum acţionează produsele Regivero

  • Ajută la stimularea creşterii foliculior, întărind rădăcina părului.
  • Contribuie la tratatea părului devitalizat, uscat şi deteriorat.
  • Previn subţierea şi ruperea firelor.
  • Ajută părul să se adapteze cu uşurinţă la factorii externi.
  • Contribuie la sănătatea venelor şi a capilarelor pielii capului.
  • Dau strălucire părului.
  • Au proprietăţi anti-inflamatorii, stimulând circulaţia la nivelul scalpului.
  • Protejează împotriva razelor UV.
  • Ajută la tratarea calviţiei.
  • Cresc vitalitatea firului de păr.
  • Reduc mătreaţa.
  • Ameliorează problemele legate de părul gras.
  • Reglează secreţia de sebum, având proprietăţi anti-iritante şi anti-septice.

În plus, dacă în 60 de zile nu obţin rezultate, Regivero îmi înlocuieşte gratis produsul de care nu sunt mulţumită cu un alt produs din gama Regivero sau îmi returnează banii integral.

La prima comandă primesc o reducere de 10%.  Nu e de neglijat nici faptul că, odată ce-am intrat pe site, beneficiez de consultaţie gratuită, ceea ce nu-i de ici de colo.

Publicat în Blogal Initiative

Crăciunul dulce

Mai este puţin, să stii
Şi Crăciunul va veni,
Să ne-aducă bucurii,
Şi dulciuri pentru copii.

Acadele colorate
Şi jeleuri minunate.
Ciocolată, jucării
Dropsuri, snack-uri, lumini mii.

Pe CandyToys.ro
Ce vă spun, nu-i la mişto,
Am găsit jeleu hot chilli,
Pentru două-trei familii.

Caramele moi, fructate,
Acadele spiralate
Comprimate „ceas de mână”
Mashmallows fin ca o lână.

Sucuri foarte aromate,
Jucării nenumărate,
Ciocolata cea mai fină
Taote aşteaptă doar să vină,

Moş Crăciun cu barba albă
Şi magie pusă-n salbă.
Sacul plin cu jucării,
Pentru parinţi şi copii.

In urma acestui articol, candytoys.ro m-a rasplatit cu dulciuri, in valoare de 400 lei. Multumesc !

Publicat în Blogal Initiative

Ce au în comun jobul, vizionarea unui film şi o cină romantică ?

Felicia, vecina mea, este şefă la o multinaţională. Pleacă la muncă dis de dimineaţă, căci aud cum răsuceşte cheile în uşa apartamentului, de două ori, rapid şi cu nerv. Dâra parfumului lăsat în urmă se simte preţ de câteva minute bune. Uneori, când am timp, o urmăresc de la balcon. O cunosc de mică. De fapt, am copilărit cu mama ei, în acelaşi cartier. A crescut mai mult singură. Tatăl i-a murit când era în clasele primare, iar mama n-a avut prea mult timp pentru ea, a muncit din greu, astfel încât Feliciei să nu-i lipsească nimic.

Fata e cuminte, frumoasă, respectuoasă şi deşteaptă foc, doar că n-am văzut-o şi pe ea cu vreun băiat, că deh, ar cam fi timpul. O mai tachinez din când în când, dar ea, face ce face şi schimbă subiectul imediat.

Se îmbracă tare frumos, nu ştiu când are timp să se ducă să-şi caute haine, dar zilnic apare cu câte ceva nou, de ţi-e mai mare dragul s-o priveşti. În dimineaţa asta are o rochie conică din bumbac, cambrată pe tăliuţa ei de viespe, la care a asortat nişte perle fine, o minunăţie!

De dragă ce îmi e, i-am făcut o mulţime de poze cu telefonul. Cât timp aşteaptă taxiul în faţa blocului, eu, ţac, o fotografie. Unele mi-au ieşit numai pe jumătate, dar nu contează, important e să nu afle. Nu vreau să creadă c-o spionez, dar ador modul în care se îmbracă.

Când are timp, ceea ce se întâmplă foarte rar, vine să mai stăm de vorbă, la o cafea. Aşa am aflat că-şi cumpără hainele de pe Dames.ro, un site cu articole de îmbrăcăminte unice, care se pot combina în fel şi chip oferindu-i versatilitatea de care are nevoie.

Eu m-am plâns ca de obicei, că pentru mine nu se găseşte nimic pe site-urile astea, că toţi n-au decât marfă pentru fetele subţirele. M-a contrazis imediat, accesând site-ul şi alegând de-acolo tot ce mi-am dorit, pe mărimea mea, la nişte preţuri absolut rezonabile. Nu vă spun ce bucurie mi-a făcut, ajutându-mă să dau prima mea comandă on-line.

Hăinuţele au venit împachetate frumos, într-o cutie de cadouri şi nu mi-a venit să cred că stăteau pe mine, ca pe avatarul de pe site. Transportul nu m-a costat nimic, pentru că am comandat produse de peste 350 lei. Soţului meu i s-au reaprins călcâile, când m-a văzut aranjată aşa şi m-a invitat la un film, apoi la o cină romantică. Cum nu voi avea timp să mai trec pe-acasă, voi schimba doar câteva accesorii ţinutei de la job, transformând-o pe rând, într-una de mers la film, apoi într-una casual.

Aşa am fost la muncă, după care am renunţat la sacou şi am obţinut ţinuta de film. Seara, mi-am pus un colier strălucitor, câteva brăţări, mi-am schimbat machiajul şi iată-mă de trei ori femeie, cum a zis soţul meu.

Dragele mele, fiind prima mea comandă la un magazin on-line, am avut unele mici ezitări. Mă gândeam că hainele nu mi se vor potrivi şi că v-a trebui să le returnez. Mi-am luat măsurile după indicaţiile date pe site şi totul a descurs minunat. Ştiţi, noi astea trecute de 45 de ani, ne-am obişnuit să ne facem cumpărăturile clasic, la magazin. În cabina de probă realizăm că nu ni se mai potrivesc măsurile din tinereţe şi asta ne umple de nervi. Vânzătoarea are prevăzut în fişa postului ce să facă în asemenea situaţii. Ea ştie de la început că am ales greşit şi pregăteşte imediat aceleaşi haine, însă cu câteva numere mai mari. Îţi vin, dar nu aşa cum ai fi vrut. Te învinovăţeşti că mănânci ca o spartă, le cumperi şi pleci cu coada între picioare, că te-ai făcut din nou de belea.

Când cumperi din on-line, toate aceste frustrări dispar. Probezi singură, în intimitatea propriei case, te oglindeşti cât vrei, schimbi hainele între ele, până obţii efectul dorit. În plus, ai foarte multe modele doar la un clic distanţă, ca să nu mai vorbim de promoţii, reduceri, colecţii premium, materiale şi croiuri la care nici nu te-ai fi gândit.

Spor la cumpărături !

Publicat în Blogal Initiative

Cum economisesc gazele, curentul electric şi apa ?

Locuiesc la bloc de când mă ştiu. Am prins chiar şi vreo câţiva ani de comunism, în care metodele de economisire erau impuse de partid. Apa, gazele, curentul electric,  programul tv, alimentele, totul era raţionalizat.

Mi-au trebuit mulţi ani, să nu mi se mai ridice părul la auzul cuvântului „economisire”.

Nu am fost niciodată o risipitoare. Am folosit resursele strict cât mi-au trebuit şi nu cred că există cineva care, intenţionat, stă cu toate luminile aprinse zi şi noapte chiar dacă locuieşte într-o singură cameră, ori lasă apa şi gazele să se consume în neştire.

Când locuiam cu părinţii, nu eram atât de interesată de metode de economisire. Ei achitau facturile, iar eu mai primeam din când în când câte o mustrare de genul: „iar ai lăsat lumina aprinsă la baie ?”, ori: „iar n-ai închis apa ?”.

Altfel stă treaba acum, când facturile vin pe numele meu şi salariul e mic (iarna, mai ales, pare şi mai mic) şi din nou mi se zbârleşte părul, de data asta la vederea sumelor de plată.

Acum sunt foarte interesată să găsesc noi metode de economisire, iar iniţiativa celor de la E.On o găsesc foarte utilă (mai cu seamă că sumele cele mai mari, către ei se duc). Prin proiectul intitulat,   #EconomiiLaPuterea100  şi-au propus să ne ajute cu 100 de sfaturi de economisire a energiei, prin intermediul unor filmulete scurte, grupate pe teme, cum ar fi: „Economie la bucătărie”, „Apă şi electricitate”, „Energie din natură”, etc. Am găsit câteva idei interesante, pe care le voi pune în practică începând de azi, dar şi câteva dintre metodele pe care le folosesc.

Cum economisesc gazele, curentul electric şi apa ?

Gazele:

-Iarna, când plec de acasă pentru câteva zile, închid centrala ori o las la o temperatură de 17 grade.

-Folosesc oala sub presiune pentru a economisi gazele dar şi timpul petrecut în bucătărie.

-O revizie la centrala termică, făcută la timp, mă scuteşte de pierderile inutile , dar şi de accidente neplăcute.

Curentul electric

-Folosesc numai becuri economice, cu lumină rece.

– Am renunţat la electrocasnicele care consumau mult, pentru cele din clasa energetică A, cu cât mai multe plusuri posibile.

– Mai dau şi cu mătura, nu doar cu aspiratorul 🙂

– Folosesc maşina de spălat doar atunci când e plină. Mărunţişurile, gen ciorapi, lenjerie intimă, merg foarte bine spălate de mână, într-un lighenaş, cu doar câţiva litri de apă.

-M-am obişnuit să nu mai ţin toate încărcătoarele în priză.

-Când lucrez la calculator, n-am nevoie decât de o veioză mică, pentru că am lumină de la ecran.

-Când plec în concediu, trag în jos şi siguranţa de la panoul de curent, pentru a evita un eventual scurt-circuit, ori consumuri inutile, de la unele chestii cu led.

Apa

Îţi dai seama cât de mult consumi, atunci când îţi lipseşte şi trebuie să te duci după ea pe la izvoare, cu bidoanele. (Ce mai stăteam la coadă la apă pe vremuri ! ).

-Nu ţin apa deschisă cât timp mă spăl pe dinţi, ci doar când mă clătesc.

-Spăl rufele şi la lighean (mai ales pe cele mici, aşa cum v-am zis şi mai sus).

Am văzut o chestie foarte interesantă pe Facebook şi cred că dacă aş putea-o implementa, aş folosi-o cu succes.

Voi, economisiţi resursele ?  Cum ?

Publicat în Blogal Initiative

Alexandru Popa – omul care are grijă de Inima Copiilor

Pentru că a face #FapteMici e atât de simplu, vă rog să citiţi povestea care urmează, pe care am preluat-o de aici.

Un bărbat blând, hotărât, modest și cu o profunzime extraordinară a privirii se plimbă pe holurile secției de terapie intensivă pentru nou născuți de la Spitalul Marie Curie. Este Alexandru Popa, președintele Asociației Inima Copiilor. Asociația a făcut, împreună cu cei din spital, minuni: a renovat sau, mai bine zis, reconstruit secția și a adus-o la cele mai înalte standarde, fiind cea mai modernă de acest fel din Europa; a construit și centrul de cardiochirurgie pediatrica și sprijină venirea misiunilor medicale pentru cardiochirurgie în România. Pe scurt, Alex Popa se luptă ca bebelușii născuți cu malformații și probleme grave de sănătate să aibă o șansă la viață.

Tot Inima Copiilor e cea care deschide prima bancă de lapte matern din România, oferă consiliere psihologică părinților ce trec prin momente grele – și tot cu ajutorul lor se va construi și un heliport pentru transportul de urgență al copiilor. Acum, la Constanța, cu sprijinul financiar al Fundației Vodafone Romania, Inima Copiilor, împreună cu o Asociația Dăruiește Aripi se straduiesc să aducă secția de terapie intensivă pentru nou născuți la aceleași standarde ca cea din București. Nevoia este uriașă.

Alex si colegii lui salvează vieți, prin Inima Copiilor pe care el a înființat-o, în 2006, renunțând la firma de programare pe care o avea și la toate celelalte proiecte. La ce nu a renunțat însă e pasiunea pentru fotografie – iar imaginile surprinse de el transmit întotdeauna emoția pe care doar umanitatea profundă o are.

Totul a pornit dintr-o poveste personală.

“Fratele meu, în 2005, și-a descoperit o malformație cardiacă. La vremea respectivă, nu exista nimic în România în acest sens, un loc unde să poată fi operat. Avea 30 de ani dar problema era din naștere. A fost operat în Italia de profesorul Vanini, care are o asociație numită, surpriză, The Heart of Children. A fost modul prin care am aflat care e problema copiilor cardiaci.

Am zis să facem și noi o asociație ca sa îi sprijinim pe cei de la The Heart of Children în misiunile medicale pe care le făceau atunci în România. Lucrurile au evoluat. Nu se compară cu situația în care am fost eu cu fratele meu, care avea 30 de ani când a fost diagnosticat cu o boala cardiaca care nu necesita o intervenție urgenta, cu situația unei mame care naște un copil despre care nu știe că e bolnav și care trebuie operat imediat. Mulți mor.

Cătălin Cârstoveanu e omul cu care am lucrat cel mai mult și cu care facem majoritatea proiectelor noastre. Întreabă lumea: cum v-a venit idea? Nu îmi vine mie idea. Ideile le vin medicilor care au nevoie de ajutor și întrevăd o soluție.

Mă bucur să lucrez cu un om cum e Cătălin Cârstoveanu. El vrea să progreseze, să facem totul perfect, de la lucrurile mari până la ultimul detaliu. Nu cârpim. Suntem prea săraci ca să ne permitem lucrul prost”.

Sunt asociații care se ocupă de cazuri individuale, altele care au un impact pe sistem. Cum e trecerea, care e diferența?

E o trecere pe care noi nu am făcut-o niciodată. Ne-am ocupat doar accidental de cazuri individuale. Când am început, în perioada 2006-2008, erau aproape numai campanii pentru cazuri individuale. Noi am fost prima entitate care a propus construirea unei secții de spital. Noi am propus o abordare la nivel de sistem.

Am început în 2006, la Cluj, unde, cu 500.000 de euro din Elveția, am cumpărat echipament, salvând de la desființare secția de cardiochirurgie pediatrică de la Institutul din Cluj, care nu mai avea cum să funcționeze.

În 2009, am făcut campania pentru cardiochirurgia pediatrică de la București și a fost un real succes. Atunci, când ne concentram fix pe campania pentru secția de chirurgie, a fost mai simplu. Luni bune, am tras de ne-au ieșit ochii, nu apucam sa dormim nopțile – și s-a văzut. Acum, pe măsură ce facem tot felul de proiecte, vin și tot felul de solicitări. Și pentru că solicitările nu sunt strict legate de copiii cu probleme cardiace, am ajuns sa ne ocupam în general de copii cu probleme medicale grave, dar în special de cei cu probleme cardiace.

Suntem singura organizație din România care se ocupă de copiii bolnavi de inimă într-un mod coerent, eficient – și care e și cunoscută.

Ați făcut din secția de terapie intensivă pentru nou-născuți din Marie Curie cea mai modernă din Europa.

Lucrurile sunt legate. În 2007-2008, în vechea secție, Cătălin Cîrstoveanu primea, ca și acum, copii cu probleme cardiace. Nu avea ce să facă, nu avea unde să îi opereze, cum să îi îngrijească înainte și după operație. Mureau.

Fundația Vodafone România a dat 1.400.000 euro pentru terapie intensiva nou-născuți la Marie Curie atunci când am construit secția iar ulterior au mai venit și alte fonduri din partea lor. E cea mai modernă secție de terapie intensivă pentru nou născuți din Europa.

Există o experiență care se poate folosi. Noi am primit proiectul pentru terapie intensivă de la cei care au făcut o astfel de secție în Iowa, unde Cătălin Cârstoveanu a avut un training. S-a împrietenit cu profesorul Bell și ei ne-au dat planurile și tot conceptul. Pe ei i-a costat milioane de dolari proiectul. Față de proiectul lor inițial, au venit și îmbunătățiri, observații – noi am făcut așa, dar mai bine modificați aici, asta nu a mers bine la noi.

Contează enorm interesul pe care îl acorzi unui astfel de proiect. Dacă tu trebuie doar să bifezi niște lucruri, nu ai făcut nimic.

De exemplu, la cardiochirurgie am făcut primele săli de operație cu flux laminar din România. E un filtru mare pe tavan, prin care vine aerul super filtrat, cu o curgere laminară. Îți crează o zonă de de patru metri pătrați unde există sterilitate sporită – exact în locul unde se operează. Respectăm acest standard pentru săli de operație moderne. Am văzut săli de operație cu flux laminar cu filtru de un metru pătrat. Nu prea ajută, practic, e pus acolo ca să bifeze fluxul laminar într-un tabel.

Ați impus un standard.

Standardele sunt pe hârtie. Există în România, dar ele nu sunt aplicate. Uite, un exemplu. La construcție, nu ai voie să instalezi, într-o secție de terapie intensivă, lucruri care să îți ridice praful, cum ar fi caloriferele. Toată ventilația se face prin guri de aerisire care sunt în tavan, ai spații cu clasificări de sterilitate diferite, cu presiuni mai mare a aerului în zonele cu sterilitate mai mare. Ele există în legislație, în normele de construcție. Dar, inclusiv la inaugurări, în ultimii ani, vezi calorifere de fontă în secții de terapie intensivă.

Uite, în Marea Britanie, a fost o campanie prin care erau învățați pacienții să le ceară medicilor să se spele pe mâini. Medicii s-au supărat dar, în timp, s-a redus numărul de infecții. Cum gândești asta din punct de vedere al infrastructurii? Trebuie să gândești tot ceea ce faci ca să servească actului medical, să nu adauge stres personalului medical: să le pui la dispoziție niște instrumente, un ambient în care să lucreze natural și care să sprijine toate acest mici detalii care fac însă diferența. Că tot vorbim de fapte mici, care au o consecință foarte mare. Dacă tu pui câte o chiuvetă și un dispenser de dezinfectant în capetele unui culoar lung, o să vezi rar asistentele, infirmierele sau medicii care, după ce pleacă de la un pacient, se duc să se dezinfecteze pe mâini. Dacă le pui la fiecare ușă, în locurile unde e nevoie, formezi niște obiceiuri.

Sau lavoarele. Trebuie să aibă 30-40 cm adâncime, ca să nu stropească. Nu pui o chiuvetă. Un detaliu. Sunt multe detalii de genul ăsta.

Aici totul ține de proiectare și de managerul de proiect. Noi nu avem arhitecți de spații medicale. În România, sunt puțini care știu regulile și le respectă cu adevărat.

Cât de importante sunt aceste “detalii” în viața unei secții? Consumabilele, lucrurile mici.

Vitale. E fundamentul care face posibile faptele mari, salvarea de vieți omenești. La prima vedere, în secțiile de care vorbim se face “risipă” de consumabile, de la dezinfectați la pansamente, mănuși etc.  „Risipa” asta de consumabile se reflectă în economisirea de antibiotice foarte scumpe, de zile de spitalizare și de vieți. Un pacient critic moare de la o infecție. Spre deosebire de alte secții, la Marie Curie, terapie intensiva nou-născuți, se raportează orice infecție nosocomială

În aceste lucruri mari, cele mai importante sunt detaliile. Vii cu lucrurile mare de infrastructură și apoi cu tot ce susține infrastructura, cu consumabile, cu tot ce e nevoie.

Noi suntem mereu acolo, vedem de ce mai e nevoie, ducem, ne ocupăm de nevoile mici și mari din secțiile pe care le-am construit la Marie Curie. De aceea, donația HARTMANN e foarte importantă pentru noi, astfel de inițiative ajută secțiile să funcționeze zi de zi, mai ales că vorbim de produse care oricum erau folosite în spital pentru calitatea lor.

Aduceți misiuni medicale, cu medici din alte țări care să opereze în România. De ce e nevoie de acest lucru?

La cardiochirurgie pediatrică, da, se operează doar în cadrul misiunilor. Sperăm ca, în câteva luni, să avem program continuu.

De ce? Un cardiochirurg pediatru are nevoie cam de 10 ani ca să știe să opereze tot. După 3-4 ani de training, poate să opereze cazurile relativ simple. Aici nu merge “și așa”. La cardiochirurgie pediatrică, dacă ai greșit ceva, pacientul moare. Punct. Nu poți să reintervii. Riscurile sunt uriașe.

Ai nevoie de o echipă închegată, cu oameni foarte, foarte bine pregătiți. Îți ia ani să o formezi. Noi o avem aproape gata. De ce ai nevoie? Cardiologia – care să pună un diagnostic. Apoi, în sala de operație, ai doi chirurgi, un specialist în circulație extracorporală, foarte important pentru că, în majoritatea operațiilor, inima este oprită. Apoi ai, bineînțeles, anestezistul. Iar apoi copilul intră în terapie intensivă cardiacă.

Ai copii de două zile în operație uneori. Vă dați seama de câtă precizie e nevoie?

Sau, când vorbești de transpoziția marilor vaseoperația e considerată cam cea mai dificilă iar pacienții sunt în general extrem de mici. Se cheamă switch, se inversează artera pulmonară cu aorta și mai trebuie repoziționate arterele coronare. Au doi milimetri și tu trebuie să le coși în altă parte.

Totuși, cu toate eforturile, nevoia la nivel național nu este acoperită.

Nu este. Aproximativ 800-1000 de copii se nasc în fiecare an cu malformații cardiace. Și nu e singura problemă. Câți sunt din urmă? La Târgu Mureș se operează circa 200 anual, la Cluj 50-60, la Marie Curie tot în jur de 200. Unii pleacă în străinătate să se opereze iar alții pur și simplu mor. Asta, în ce privește cardiochirurgia pediatrică.

Nici în ce privește nou-născuții cu alte probleme medicale grave nu stăm foarte bine. Este nevoie de mai multe secții moderne precum cea de la Marie Curie. Acum, la Constanța, facem o nouă secție de terapie intensivă nou născuți, în colaborare cu Asociația Dăruiește Aripi. Proiectul e finanțat de Fundația Vodafone România. Va fi făcută după modelul celei de la București. Nu am putut face exact-exact ca aici, ar fi însemnat să dărâmăm pereți și nu am putut, spitalul are probleme de rezistență. A trebuit să îi și refacem. Sperăm ca în 2-3 luni să fie gata. E nevoie de minim 4-5 astfel de secții în toată România

Diferența între a avea sau a nu avea astfel de secții este foarte mare: copilul trăiește sau moare. Că tot vorbeam mai devreme de transpoziția de mari vase: în mod normal, dacă nu se face operația, moare copilul într-o săptămână-două. Dacă i se face o septostomie, mai rezistă ceva timp. Dacă sunt operați, pot să fie bine-mersi toată viața. 90% dintre copii operați pe inimă au o viață absolut normală.

 

Iar uneori se descoperă târziu.

Da, uneori se pot trata, alteori nu. De exemplu, săptămâna trecută, l-am rugat pe cardiologul de la Marie Curie să vadă un copil de 15 ani cu tetralogie FallotEl trebuia operat pe la 1 an. Exact ce avea și Cristina, o altă fată care a fost operată cu succes când era adolescentă. Cristina e acum gravidă, e foarte bine. Dar primii ei 16 ani de viață au fost un calvar…

Îmi amintește de alt proiect al vostru, cu Banca de Lapte Matern.

Există multe lucruri conexe pe care le facem, cum este această Bancă de Lapte Matern. Am vrea ca toți copiii din secție să consume lapte matern. E prima din România. Femei care au surplus de lapte vor putea dona. Sunt criterii de selecție, reguli, pasteurizare, sterilizare, proceduri speciale. Laptele matern are cu totul și cu totul alte calități decât laptele praf.

În SUA, unde sunt secții de terapie intensivă nou născuți, e de la sine înțeles că există o astfel de bancă. Laptele matern e ca un medicament pentru diferite afecțiuni, crește imunitatea, are enorm de multe beneficii.

În Brazilia, sunt cele mai multe bănci de lapte matern din lume și au avut campanii intensive de creștere a gradului de alăptare. În doar doi ani, a scăzut fantastic mortalitatea infantilă.

Foarte mulți copii nu pot fi hrăniți însă la sân. În fiecare boxă există pompe de sân de uz spitalicesc iar copiii sunt hrăniți fie cu biberonul, fie prin gavaj. Dacă nu este disponibil laptele propriei mame, atunci va fi hrănit cu lapte provenind de la altă mama. Totul trece prin banca de lapte, este pasteurizat, analizat, verificat.

Ne-am chinuit foarte mult ca această Bancă de Lapte Matern să existe. Nu aveam legislație pentru așa ceva. A trebuit dată hotărâre de guvern, care s-a dat pe baza unei documentații extrem de complexe și stufoase, pe care noi am făcut-o de la zero. Deja sunt oameni interesați și din alte spitale să preia modelul. Am primit niște bani de la Phillips, de la Petrom, am cumpărat ce trebuie, am amenajat, testăm și îi vom da drumul în curând.

Emoțional ce impact are asupra ta?

Dacă moare un copil, te doare și suferi. Mă gândesc, de exemplu la  Zăbă. El a stat doi ani și ceva în secție, hrănit artificial, parenteral. S-a dus în Italia la operație. Părinții nu veneau să îl vadă în spital. A murit. Mă atașasem enorm de Zăbă, și acum îmi rulează pozele cu el pe desktop. Dar mergi înainte, nu ai ce să faci. Cumva, te obișnuiești.

Ne sună tot felul de părinți care au probleme. Sunt disperați. Ajung să fiu uneori dur. Nu umbla cu capul în traistă, ai nevoie să fii limpede. Asta îi ține și pe medici. Și ei sunt afectați emoțional.

Și dacă știi că un copil nu are nicio șansă, tot te doare când se duce. Ce ne face să mergem mai departe e că știm că ne-am străduit să facem totul – și că sunt și alti copii, aparent fără speranță, care pleacă sănătoși acasă. Uite, Erika e primul caz de copil cu sindrom de intestin scurt, care a supraviețuit în România, hrănit parenteral pe termen lung. A stat patru ani în spital. Una dintre cauzele salvării ei e faptul că există această secție. Fiecare copil stă în încăperea lui. E liniște, nu se infectează.

Alt caz, Eli face patru ani de stat în spital acum. Perspectiva ei e de lungă durată. Părinții s-au mutat aici, lângă spital. Ea e hrănită parenteral non-stop. Părinții o mai duc acasă, mai vine înapoi la spital, doarme mama ei cu ea. Eli nu se poate hrăni normal.

Știi foarte multe despre medicină.

Am vrut să fac medicina. Am dat în ‘89, nu am intrat și am fost foarte supărat. La fizică, am luat mult sub ceea ce făcusem, dar contestațiile erau inutile atunci. M-am angajat, am lucrat în rafinărie, la Câmpina, mi s-a amânat armata, s-au chinuit ai mei. Am zis că nu mai risc să dau la medicină încă o dată, am dat la fizică, am intrat, am făcut facultatea, am și profesat o perioadă. Am trecut apoi în zona de informatică. Am renunțat la firma de software pentru că nu mai aveam timp. Mi s-a părut mult mai important să mă ocup de asociație și de proiectele ei. Nu prea mai știam cum să îmi împart timpul. M-am oprit la Inima Copiilor.

Pentru a susține activitatea Inima Copiilor, care ajută spitalul Marie Curie, orice sumă de bani contează – donează aici!