Publicat în Diverse

Nu ne mai tăiați oxigenul !

Despre pădurea Runc v-am mai scris, era locul unde te puteai încărca cu energie, unde puteai să respiri un aer curat, unde puteai să vezi căprioarele (dacă stăteai nemișcat o vreme) și de unde puteai să aduni, cu ceva noroc și vreo câțiva bureți.

Cunosc bine copacii de-acolo, i-am îmbrățișat de multe ori și nu mă mai săturam să-i admir, la cât de falnici și viguroși erau. Fiecare copac spunea câte o poveste. Unii aveau niște ochi tare frumoși, cu care ne priveau de sute de ani. Se înfiorau la auzul drujbei, ori când treceau pe-acolo mașinile de la raliu și le tulburau liniștea, în rest, erau fericiți, ascultând slujbele de la cele două mănăstiri și ne făceau și pe noi fericiți.

Ultima dată i-am văzut în luna iunie 2021, când am parcurs traseul marcat de niște oameni frumoși care iubesc natura și drumețiile. Am trecut și pe la Fântâna Alunului, câtă liniște, ce aer curat, ce apă rece și limpede !

Am parcurs traseul, atingând cu mâna fiecare semn din marcaj și ne-am bucurat, ca niște copii de tot ce-a pus Dumnezeu acolo, fără să realizăm că este pentru ultima dată când mai vedem pădurea în toată splendoarea ei. Am crezut că e un loc protejat, că face parte dintr-o rezervație naturală și nimeni, niciodată, n-o va putea atinge. Gândul ăsta ne dădea o oarecare liniște și siguranță, sperând că buhușenii au acest Rai, pentru ei și generațiile viitoare.

Dar ce să vezi ? Utilajele au invadat pădurea. Direcția Silvică Fântânele, cea de care aparține pădurea Runc, a vândut unei firme din Comănești 1/3 din acest colț de rai, mai exact din trei copaci, unul v-a cădea pradă drujbelor și v-a fi transformat în profit, un profit din care se vor înfrupta cei de la Direcția Silvică (că doar ei au scos pădurea la licitație, Primăria Buhuși, care v-a aduce câțiva lei la Bugetul Local și bineînțeles, patronul firmei de la Comănești, fericitul (deocamdată) câștigător. Oamenii din oraș sunt revoltați, dar nu pot face nimic în fața zâmbetului răutăcios al inginerului de la Ocolul Silvic, care, într-un reportaj realizat de un reporter local, ne vântura prin fața ochilor o cărțoaie neagră, în care, zicea el, sunt scrise regulile Ministerul Mediului și Pădurilor.

Pădurea Runc urlă de durere. Fagii au căzut doborâți, unul câte unul, traseul marcat a dispărut, peste tot sunt bușteni tăiați în așteptarea tirurilor și a camioanelor care-i va transporta la firma câștigătoare (Dor Invest Srl Comănești, căreia vă dați seama ce-i doresc din tot sufletul), animalele au plecat și ele, tot ecosistemul e la pământ. Îți vine să plângi în hohote și simți cum te doare, la propriu. Cine stă să vegheze dacă nu se taie mai mult ? Sumalul ? Nu ! Se poate fura și cu Sumalul, iar oamenii care se ocupă cu așa ceva știu și cum.

Cei de la Romsilva Bacău, au dat un răspuns celor de la Bacău.Net, cum că pădurea trebuie să se regenereze pe cale naturală și că tăierea se face în conformitate cu prevederile amenajamentului silvic, aprobat de Ministerul Mediului și Pădurilor. Eu nu cred că trebuie tăiați acești arbori falnici și sănătoși, chiar dacă au împlinit 128 de ani, sau cât zice legea, pentru a planta alții, cărora le vor mai trebui alți 128 de ani să crească. Ce fel de oameni lucrează în aceste instituții, care să permită așa o crimă ? Domnilor, această pădure trebuie protejată. Ați ieșit din birou s-o vedeți ? E o minunăție, sau…a fost ! Pentru voi numai profitul contează ? Ce aer vor mai respira generațiile viitoare ? De ce nu le lăsați și lor traseul ? De ce nu se vor mai putea bucura și ei de vederea unei căprioare ? DE CE ? DE CE ? DE CE ?

Am o mie de întrebări în minte și nu mă satisfac răspunsurile voastre sarcastice și seci, date conform legii. Mai gândiți și cu inima, se poate ?

Vă rog să declarați Pădurea Runc, zonă protejată și să opriți măcelul, până nu e prea târziu ! Facem petiție și tot ce e nevoie pentru asta !

Lăsați oxigen și pentru generațiile viitoare, n-o să puteți respira bani. N-o să puteți opri alunecările de teren, n-o să mai puteți opri dezastrul !

Planeta suferă destul, opriți-vă odată !

3 gânduri despre „Nu ne mai tăiați oxigenul !

  1. Întrebarea mea este: cum de nu au ”pârghii și legi” care să le permită tăierea copacilor uscați, care cad la fiecare vânt mai zdravăn, dar pot tăia asemenea copaci din pădurile atât de bineăcătoare?
    Nici nu știu ce at mai fi de spus! Mi se pare că ne-au lăsat fără cuvinte, fără reacții, fără vlagă. Orice am spune și orice am face, nu suntem auziți.

Lasă un comentariu