Pisica, membru al familiei

Nu am fost un mare fan pisici până cum doi ani, când, ce să vezi, un ghemotoc blănos murdar și flămând mi-a intrat în casă fără să mă întrebe dacă vreau sau nu. I-am pus lapte într-o farfuriuță, am instalat-o în baie, unde era cald și bine, iar ea s-a încolăcit într-un lighean, foarte fericită de noile condiții. Ziua stătea afară și de la ora 17, țuști în ligheanul din baie, noua ei casă. Mare mi-a fost surpriza când, într-o dimineață, în loc de o pisică, am găsit trei. Muna mea (căci așa i-am dat numele) fătase doi pisoi negri pe care-i hrănea fericită. Am lăsat totul și le-am căutat o cutie mare și spațioasă pe care am căptușit-o cu materiale textile, urmărind cu atenție evoluția celor mici. Treptat, casa a devenit locul lor de joacă, iar patul, locul de ascuțire a gheruțelor ascuțite. Când micuții au ajuns la vârsta optimă de înfiere, le-am găsit stăpâni și Muna a rămas la mine și sper să rămână până la finalul vieții, pentru că a devenit membru al familiei cu drepturi depline.

Imediat ce a fost posibil, am mers cu ea la o clinică veterinară unde a beneficiat de sterilizare și deparazitare, servicii veterinare obligatorii pentru sănătatea ei și a noastră.

Se spune că poți să trăiești fără animale de companie, dar nu știi ce pierzi. Am înțeles asta abia după ce-am adoptat-o pe Muna, pisica care-mi face viața mai frumoasă, mă amuză, mă liniștește, îmi aduce bucurie în suflet.

Și dacă la început se bucura să stea în baie, într-un lighean, acum toată casa e a ei și noi trebuie să ne cerem voie să locuim acolo. Ce să vă mai spun de pretențiile culinare care au devenit din ce în ce mai rafinate, pentru că, deh, ea nu se gândește la bugetul familiei.

S-a întâmplat s-o văd și bolnavă. Nu se mai îngrijea, era tristă și orice mâncare i-aș fi dat, o refuza. A vomat ceva galben. M-am speriat. Am luat-o în brațe, pentru că nu am o cușcă specială și am alergat cu ea la medic. Pe drum s-a zbătut și a reușit să-mi scape. S-a ascuns sub o mașină. M-am chinuit s-o scot de-acolo și până la urmă a văzut-o doamna doctor, care a consultat-o și i-a făcut o injecție. S-a însănătoșit destul de repede și a revenit la vechile obiceiuri. La cabinetul din orașul nostru nu se fac ecografii, EKG-uri și alte analize veterinare sofisticate, ca la clinica veterinară București, Daisy Vet.

Muna e acum ca și copilul nostru, nu văd viața fără ea, iar dacă suferă ea, suferim și noi. Sper să nu fie nevoie să vin cu ea la București, dar dacă va fi nevoie, voi alege cu mare încredere Dasy Vet.

Articol scris pentru SuperBlog 2023