Publicat în SuperBlog 2023

Nu sunt Napoleon

Când am deschis ochii, am văzut că eram înconjurată de câțiva oameni ce păreau tare de treabă. Am simțit o liniște sufletească pe care n-o mai trăisem de foarte multă vreme. Aproape că uitasem cum e să te simți atât de bine. Eram eliberată de orice fel de griji. Nu mai trebuia să merg la muncă, nici la cumpărături, nici să plătesc facturi ori să aștept să vină ziua de salariu. Eram într-un salon elegant, cu lumină difuză și un cor de copilași acompaniat de o harpă se auzea destul de aproape, poate chiar în camera alăturată. Stăteam întinsă de un pat și simțeam că mă odihnesc după o lungă călătorie. Ciudat era că nu percepeam nicio senzație, nici de oboseală, nici de foame, nici de sete, ci doar o stare plăcută de moleșeală.

Un domn cu părul alb un pic ondulat și cu barba la fel de albă, ținând în mână un papirus și niște chei, m-a îmbrățișat și mi-a spus să nu mă tem, pentru că sunt în cel mai minunat loc cu putință. Am simțit un miros de tămâie de trandafiri, pe care îl știam de o biserică veche, pe care o vizitasem cu ceva ani în urmă. Mi-a arătat un scaun și mi-a făcut semn să mă așez. Mă tot întrebam dacă eram la cinema și din greșeală intrasem într-un film istoric.

-Petru, s-a recomandat bătrânelul, privindu-mă cu dragostea unui bunic bucuros de venirea nepoților în vizită.

-Cristina, îi răspund timid, bucurându-mă de prezența sa blândă.

-Știu totul despre tine, spuse zâmbind. Acest papirus conține toate acțiunile și gândurile tale, la fel ca un film biografic. L-am studiat înainte să-ți deschid porțile. M-am consultat și cu prietenii mei, aici de față, pe care o să-i cunoști la timpul potrivit. Acum, te invit să vedem împreună ce-ai lăsat în urma ta, cum ai reușit să-i schimbi pe cei din jurul tău. Pocni din deget și în fața noastră apăru un ecran virtual imens. Imaginile începură să curgă cu repeziciune, părea filmat totul cu drona. Am recunoscut imediat casa, prietenii, colegii, locurile dragi mie. Abia atunci m-am gândit că nu sunt într-un film, ci că am murit și am ajuns în Rai. Petru mi-a citit gândurile și a zâmbit aprobând. Am avut un moment de teamă, care însă s-a disipat destul de rapid.

Joaquin Phoenix stars as Napoleon Bonaparte and Vanessa Kirby stars as Empress Josephine in Apple Original Films and Columbia Pictures theatrical release of NAPOLEON. Photo by: Aidan Monaghan

-Eu nu sunt Napoleon, n-am făcut nimic remarcabil, ceva de care lumea să-și amintească ani în șir. N-am lăsat nimic valoros, pentru că nu am avut talent la pictură, muzică, literatură ori alte arte. Am trăit simplu, încercând să-mi fac datoria față de toți cei din jur și cam atât. Ba chiar am fost la polul opus lui Napoleon, am urât violența sub toate formele ei, căutând armonie în toate, am iubit toți oamenii, chiar și pe cei care nu m-au plăcut, am fost corectă cu toată lumea, respectându-mi cuvântul dat și nu mi-am dorit nicicând mai mult.

-Petru a zâmbit cu înțelegere și mi-a făcut semn să privesc. Woow, nu mi-a venit a crede ! Banii pe care-i donasem pentru o cauză umanitară, au ajutat o mulțime de copilași nevoiași, doi tineri s-au lăsat de droguri bucurându-se de o viață normală, după ce-am discutat cu ei zile în șir, vecina pe care am ajutat-o cu treburile gospodărești se ruga tot timpul pentru mine și îi mulțumea lui Dumnezeu că exist. Toți cunoscuții aveau doar vorbe bune și amintiri plăcute. Am simțit atunci o bucurie imensă și am înțeles că tot ce-am reușit să fac în viață a fost să aduc liniște și armonie acolo unde am fost prezentă. Și cred că asta a fost îndeajuns pentru ca Petru să mă trimită înapoi, pentru că mai aveam câteva misiuni de îndeplinit.

-Du-te înapoi și fii tu, așa cum ești ! Nu trebuie să schimbi nimic. Și, apropo, pentru că știu că-ți plac filmele, vezi că pe 24 noiembrie 2023 apare în cinematografele din România filmul ”Napoleon”, regizat de celebrul Ridley Scott după un scenariu de David Scarpa, în care joacă actorii Joaquin Phoenix, Vanessa Kirby. Uite, îți pot arăta trailerul, chiar acum.

M-am trezit dintr-un somn profund și odihnitor, cu un zâmbet larg, m-am pipăit, am privit în jur, totul părea ok. Pff, bine că n-am murit ! A fost doar un vis indus de proba propusă de cei de la InterComFilm. Am pus mâna pe telefon și mi-am făcut rezervare pentru două persoane la filmul de aventură ”Napoleon”, pentru că nu vreau ca lansarea să mă ia pe nepregătite.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

6 gânduri despre „Nu sunt Napoleon

  1. Ce inedit! Deși m-am întristat un pic, mi-am revenit când am văzut că totul s-a terminat cu bine. Da, nu suntem Napoleon, dar mi-ar plăcea să am partea personalității sale cu abiltățile-i deosebite.
    Felicitări și succes!

Lasă un comentariu