Visul unei nopţi de iarnă

În timp ce afară viscolul şuieră ameninţător, în casă miroase a gutui coapte şi a vin fiert cu aromă de  scorţişoară. Mam’mare, cu ochelarii pe vârful nasului, se uită spre noi şi zice:

-Doinoo, Cristinoo, se apropie sărbătorile maică şi n-aţi cumpărat cadouri. Iar o să vă prindă ultima zi şi o să luaţi ce mai găsiţi prin magazine, după ce a ales toată lumea ce-i mai frumos. S-or fi săturat şi părinţii ăştia ai voştri să primească an de an aceleaşi lucruri. Aţi umplut casa de şosete, maieuri, pijamale şi pulovere. Ce naiba, fetelor, nu mai găsiţi şi voi altceva ? Vă lăudaţi că sunteţi creative, că vreţi să-i influienţaţi şi pe alţii cu ideile voastre, şi când colo…

Mam’mare se opreşte din discurs, soarbe cu nesaţ din cana cu vin, apoi îşi vede de lucru în continuare, la o căciuliţă pentru cel mai nou membru al familiei. Noi ne facem că avem treabă. Eu pe laptop, soră-mea pe tabletă. Suntem online mai tot timpul şi discutăm pe mess.

Doina: -Mam’mare are dreptate ! Trebuie să mergem la cumpărături !

Cristina: -Nu mergem nicăieri fără un plan bine pus la punct. Iar vrei să ne certăm, ca data trecută?

Doina: -Eu, îi iau lu’ Radu un set de lame de ras, un parfum şi o spumă de bărbierit, iar dacă îmi mai rămân ceva bani, un portmoneu.

Cristina: -Cănd te aud, chiar că-i dau dreptate lu’ mam’mare, că n-ai pic de imaginaţie. Te gândeşti numai la lucruşoare de astea mărunte, care se consumă într-o săptămână, maxim o lună. Ia exemplu de la mine, oferă-i experienţe. Un bilet la teatru, la concert, ori la meci, o şedinţă la spa, unde să mergeţi să vă bucuraţi împreună. Lasă că o să găsească el cu ce să se radă şi fără să-i cumperi tu. Oferă-i un cadou personalizat, ceva unic, ceva care să-l reprezinte şi în care să se regăsească, ceva care să dureze o viaţă şi de care să-şi amintească cu drag, ori de câte ori îl va atinge.

Doina: -Nu înţeleg ! Ce-ar putea să-i creeze o asemenea emoţie ? Poate nişte râme pentru mers la pescuit şi o undiţă care să prindă singură 10 kg. de peşte pe oră.  🙂   Tu, ce i-ai luat lui Geo ?

Cristina: -I-am făcut o carte personalizată. Pe fiecare pagină e o poveste din viaţa noastră, ilustrată prin fotografii dragi nouă şi câte un mesaj care să-i meargă la suflet. I-am arătat-o, ştii doar că nu-mi pot ţine gura şi iată reacţia lui, exprimată public.

Doina: E super ideea ! Pot s-o văd şi eu ?

Cristina: Acum, nu. A luat-o cu el la muncă, să se laude în faţa colegilor. Cartea e una de lux, coperţile sunt tari, buretate, conţinutul e printat color, la cea mai înaltă calitate, iar paginile au aspect lucios. O să-ţi placă ! E woow !

Doina: E greu de realizat ? Hai să facem împreună o carte pentru mama ! Mă duc să aduc pozele vechi, din albumele îngălbenite de vreme, cele mai noi le avem salvate în folderul „Familie”, pe discul D.

Şi ceea ce părea să fie un lucru atât de simplu la început, s-a dovedit a fi chiar foarte complicat. Căci nu e uşor să alegi dintre sute de fotografii, pe cele care să spună o poveste emoţionantă, aşa cum nu e simplu nici să spui ceva care să ungă sufletul mamei peste ani.  Târziu, în noapte, cu ochii plini de lacrimi de recunoştinţă, am reuşit să selectăm cele 40 de poze care aveau să scrie povestea celei mai dragi fiinţe din viaţa noastră. Aranjarea în pagină şi editarea au fost o joacă de copii.

Mam’mare mâna porcii la jir de multă vreme. Trecuse de mult de miezul nopţii şi începusem şi noi a simţi oboseala. Doina a înţeles, în sfârşit, deosebirea dintre un cadou banal şi o carte cu personalitate. S-a hotărât ca a doua zi să facă şi o carte pentru copil şi să culeagă pozele direct de pe contul lui de facebook, pentru că, din punct de vedere tehnic, se poate.

Am adormit amândouă, în aceiaşi cameră, în acelaşi pat, ca în copilărie. Şi am visat împreună. Visul unei nopţi de iarnă.

Articol scris pentru proba 25 SuperBlog 2019

Sponsor: